Eu sunt Ana și aveam 21 de ani când am plecat din România la peste 3000 de kilometri, într-o țară despre care acum 13 ani nu se știa foarte multe: Qatar.
Mi-am înghețat anul de facultate și am plecat la mai puțin de o lună după ce am avut primul interviu cu o agenție din Brașov. Am trecut prin câteva interviuri grele și, în mai puțin de o lună, deja eram în avion.
Nu am plecat să fac bani, nu am plecat să rămân acolo (îmi iubesc țara așa cum e ea), am plecat pentru experiență și cu asta m-am și întors acasă.
Am ajuns la sfârșitul lunii octombrie, într-o țară în care nu există iarnă. Nu mi-a fost greu să mă adaptez și, cât timp am stat acolo, am avut impresia că trăiesc 1001 de nopți.
Am lucrat îndeaproape cu peste 50 de nații, într-un hotel de 5*, în relații cu clienții. Viața de hotel este fascinantă, dar nu prea ai timp de viață personală. Viața într-o țară cu o cultură atât de diferită de a noastră nu este ușoară, dar este interesantă.
După 18 luni încheiate, m-am întors acasă să îmi dau licența în asistență socială.
Am ajuns în România pe 14 mai, ziua de naștere a fratelui meu cel mic. Când am intrat în casă, nu el a fost cel suprins, ci eu. Fratele meu mic nu mai era mic. Mă întrecea în înălțime și devenise bărbat.
După prima săptămână petrecută acasă, am avut impresia că timpul a stat în loc pentru mine. Toți cei dragi mie aveau o viață pe care o trăiau…fără mine.
M-am intors în Doha după 2 luni pentru a mai petrece 3 luni într-o depresie cruntă.
Nimic nu îmi mai plăcea, astfel încât, într-o zi, mi-am dat demisia și m-am întors.
Deși îmi doream să fiu acasă și aici am avut o problemă de adaptare. Nu îmi mai găseam locul, nu mă mai simțeam acasă.
Abia după câteva luni am început să mă simt bine în propria țară și am luat-o de la capăt.
Dacă regret că m-am întors? Nu! Locul meu este acasă. Niciodată nu m-am gândit că vreau să trăiesc în altă parte.
Am plecat la vârsta perfectă de a experimenta și de a trăi lucruri noi.
Mi-ar plăcea ca și copiii mei să trăiască experiențe în afara țării, dar să se întoarcă acasă.
Deși sunt și români fericiți în străinătate, cel mai împlinit ești atunci când reușești în propria țară ceea ce îți propui, sau cel puțin asta simt eu.
Ana are astăzi doi copii, iar de un an a început să scrie pe blogul ZanaScutecel.ro povești despre ea și familia ei.
Celelalte articole din seria ”De ce m-am întors în România”:
- De ce ne-am întors în România. De tot. (povestea noastră)
- M-am gândit la viitorul copilului meu, când m-am întors în România (din Luxemburg, la Cluj)
- De ce m-am întors în România- din Manchester, UK
- Când pun capul seara pe pernă, simt că sunt acasă
- Îmi era greu să iau hotărârea să mă întorc, pentru că am ajuns să simt că acasă nu înseamnă numai România -din UK în CLuj-Napoca
Laura
Bravo Ana!! Nu știam de experiența ta în străinătate! Cu siguranță și-a pus amprenta in viața ta într-un sens pozitiv. Bine că ai venit in țară. Faci lucruri minunate aici! Spor in toate! Te îmbrățișez
Miruna
Da, mai, nici eu nu stiam! Am descoperit intamplator. Vezi, avem impresia ca scriem totul pe blog si punem viata pe tapet, cand, de fapt, nu e deloc asa!
Carmen
din pacate Romania continua sa dezamageasca iar rata de intoarcere nu este prea mare.
Constănțean
Ti-ar placea ca ai tai copii sa dea de sansa unei lumi mai evoluate, insa doresti sa-i aduci inapoi intr-o tara subdezvoltata? Instinctul tau evolutionist este defect. Un copil nascut la sat care a ajuns la oras si s-a integrat acolo, nu mai are de ce sa se intoarca in satul parjolit, chiar daca este locul natal. Asta este logica evolutionista a oamenilor pe pamant. Unii raman la sat, altii ajung la oras – prin efortul lor propriu. Salutari din Elvetia, un medic roman de 26 de ani, tras in teapa de sistemul romanesc pentru a reveni in tara. Am plecat inapoi in lumea buna si nu am ce regreta, caci una e locul in care te nasti, alta este locul in care alegi sa traiesti. Totul depinde de standardele, de respectul si de conditiile la care aspiri.