Nici nu știu dacă deja mă ceruse ori doar speram, știu însă că aveam în calculator poză cu una dintre cele mai frumoase rochii de mireasă. Să zicem că eram eu, cea prevăzătoare. Dacă aveam să mă mărit într-o zi, rochia mea AȘA urma să arate.
Simplă și delicată, dar regală și surprinzătoare.
Gândește-te că joci Monopoly. Ce Park Lane, tu nu cumperi nicio proprietate și nu-ți faci niciun hotel care să-ți producă venit. În loc, te plimbi colectând câte $200 pe tură, dând bani la bogați și încercând să nu intri la închisoare.
Proastă strategie, dar cam așa trăiesc mulți dintre noi.
Când a învățat Tudor să meargă pe bicicletă, n-a fost ceva pentru care m-am pregătit sau documentat. A fost o strategie de urgență pentru a-i crește încrederea în el. Lucrurile nu mergeau bine la grădiniță și acasă avea un frate care o ocupa pe mama lui. Mi-am dat seama că trebuie să fac ceva. Așa că într-o duminică după-masa am cumpărat singura bicicletă din București mărimea lui. Cască deja avea.
Ole Kirk Christiansen e un tâmplar simplu dintr-un orășel din Danemarca. Tată de 4 copii, produce scări, mese de călcat, scaune și jucării din lemn. În 1924, copiii lui se joacă cu niște așchii de lemn și dau foc atelierului și casei din greșeală.
Cât am fost dentist în UK, am învățat foarte multe lucruri de la asistente. Una dintre ele era mamă singură de trei băieți. Lucra part-time, făcea specializarea de moașă la universitate și mai avea timp și de coafor. Cu tatăl copiilor nu fusese niciodată căsătorită, era cam pe cont propriu asistenta mea.
N-am auzit-o să se plângă niciodată.
Într-o zi n-am mai putut și-am întrebat-o pe șleau:
Precis și voi v-ați întrebat. Oare ce o fi în capul producătorilor de uleiuri, șampoane și balsamuri în general? ”Hai, pentru bebeluși, să folosim cele mai bune ingrediente, cele mai curate, să facem ceva excepțional.”
Versus:
