E un test perioada asta. Să stai închis cu tine în casă, cu soț și copii. Când oprești lumea, când nu te mai preocupi cu ce te îmbraci de dimineață sau cum să te potrivești în peisaj la birou, pe stradă, să ieși sau să nu ieși în evidență, când tot ce crede lumea despre tine nu mai contează, pentru că lumea e la ea acasă, rămâi, de fapt, cu ce-i mai important. Cu singura persoană cu care îți petreci viața toată: TU.
După ce am înțeles și-am învățat să citim pe etichete aditivii, vopselele și conservanții din mâncare, deodorant, ruj și detergent, am trecut la următorul nivel: etichetele hainelor. Mi-am luat o pereche de pantaloni raiați mov, superbengoși, la o megareducere dintr-un outlet celebru din UK. De brand. Eram fericită ca atunci când faci afacerea vieții tale. Mi-a trecut rapid însă, când, după prima purtare, apa mea de la duș s-a făcut mov. Doamne ferește, ce m-am speriat! A fost, desigur, ultima oară când i-am purtat. Nici să-i donez n-am îndrăznit. Pe această bombă toxică pentru pielea oricui i-ar fi purtat.
Între “o răceală banală” și “fuga, la doctor” nu e numai un copil bolnav, ci și o mamă chiaună. Aș vrea ca toți cei care spun că “e doar o febră mică” să înțeleagă asta. Că doar o tuse ușoară trezește din somn și niște părinți, poate niște frați mai mici. Că niciodată răceala nu afectează doar pe cel care-i răcit. De fapt, toată familia are de suferit, pentru că totul se schimbă. Într-un fel, te dă peste cap. Cunosc familii atât de afectate de diverse răceli, încât acesta a devenit aproape un mod de a trăi. Două săptămâni sunt bine, două săptămâni bolesc. Toți trei, toți patru, toți care sunt.
De ce se întâmplă asta, cum ne putem feri copiii mai mici de răceala celor mari, când să îi ducem la grădiniță și când să îi ținem acasă, cum putem trata noi și când îi ducem la medic, ne lămurește dr. Mihaela Nită, medic pediatru tare drag mie.
Cum ar fi să vă spun că am descoperit, pentru copii, niște haine în care nu transpiră, în care nu se udă și care se curăță singure? Cum ar fi să vă spun că băiatului meu nu îi mai îngheață picioarele niciodată, dar niciodată? Că nu mai transpiră nici când aleargă, nici în scaunul de mașină, pe drum? Că am găsit o pijama în care nu îngheață, pentru că nu acceptă să-l acoperi cu nimic, nici iarna, nici toamna înainte să dea căldură în casă. Noi râdem, că are un senzor: cum pui ceva pe el, cum începe să dea din mâini și din picioare.
Și nu, aceste haine nu prea necesită spălare, pentru că se curăță singure. Doar le aerisești și gata.
Băiatul meu cel mare e la acea vârstă. A magiei. Când crede tot și vrea să știe tot. Unde locuiește moșul, cum o cheamă pe soția lui, câți spiriduși are, care-s biscuiții lui preferați, cât poartă la pantof.
Tudor își dorește de la Moș Crăciun o mașină roșie, un pat suprapus, în care el să doarmă sus și frățiorul lui jos, un camion portocaliu, un avion sau un aeroport, o minge și o carte cu povești. 3 ani și 10 luni, mulțumesc frumos. Și, cum pregăteam noi scrisoarea, Tudor a zis că trebuie să-i trimită și Victor o scrisoare moșului. Mi se pare corect. Așa că, ne-am imaginat cam ce și-ar dori Victor, vedeți și voi ce-a ieșit 🙂 Cea mai simplă scrisoare din lume, de la un bebeluș de 2 luni și ceva.
