Știți, noi trăim în niște vremuri, în care ca să cumperi orice, trebuie înainte să-ți dai doctoratul în chestia aia. Dacă vrei, de exemplu, să imprimii și tu niște chestii din când în când acasă, cu ceea ce generic am numi o imprimantă, nu poți pur și simplu intra într-un magazin și ieși după 2 minute cu… una.
Mi-am făcut o reputație că spun lucrurilor pe nume. Așa că, dați perdeaua la o parte. Astăzi, despre incontinența urinară.
Astăzi sunt dentist și obsedată de spălatul pe dinți. Dar pe vremea aia, oricât s-ar fi străduit ai mei, oricât m-ar fi motivat, amenințat, nimic nu a funcționat. Și a apărut un iepuraș sâsâit și imaginar, cu urechi lungi și doi dinți protruzați să-mi schimbe viața și să-mi salveze dantura.
Ziua mea e pe data x. Și, pac, a zis data! Ăsta a fost primul lucru pe care l-a spus prietenilor lui din parc. Nu că ar fi întrebat vreunul. Practic, nu există om acolo, să nu știe când e născut Tudor. Apoi a început să prezinte arborele nostru genealogic: Mama Bu, Tata Bu, etc. ”Străbunicii mei au murit, doar străbunicile mai trăiesc. Pisică n-avem. Nici cățel.”
Cu o zi înainte de a pleca la Buzău, încă nu știam dacă ne facem bagajele degeaba. La Sibiu, am planificat de atâtea ori să mergem și am anulat, încât am decis să nici nu-i mai amăgim pe copii sau pe bunici. Le spunem doar în momentul în care ieșim pe ușă.
Aș vrea să salvez vara asta. N-am mai fost la Sibiu de când am plecat după starea de urgență. Marea n-am văzut-o, muntele nu l-am văzut. Am dat cu nasul într-o pădure de lângă Buzău și ne-a mers la inimă. A fost singurul plan pentru vara asta de care ne-am ținut. În rest, toate celelalte au picat. La fel ca ale multora probabil.
