În sensul că nu era niciun secret. Nici între români sau oi fi dat eu peste oameni de treabă. Se vorbea deschis despre fiecare cât câștigă, nu vă imaginați un interogatoriu financiar, ci pur și simplu discuții fără momente penibile. Era mai degrabă într-un spirit al lui cum să faci să îți meargă mai bine, uite ce soluție am găsit eu, fă și tu și-o să mai primești niște lire.
În Anglia, locuiam în chirie, într-o casă, gard-în-gard cu grădina botanică din Sheffield. După ușă, în bucătărie, aveam niște cuie bătute în perete, de care erau prinse un extinctor și o pătură specială pentru incendii.
După 5 ani ai mei de stat în Anglia și aproape 8 ai lui, după un pic mai mult de 1 an de când am revenit în România, lumea încă ne mai întreabă de ce. De ce ne-am întors.
(Am scris aici despre asta, nu mai reiau.)
Însă la fel de mulți ne întreabă și cum e acolo. Dacă merită să plece și ei, dacă suma cutare e un salariu bun, cât costă o chirie în Londra și-o pâine cât să simți că trăiești.
Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, aflați că am un băiețel de 1 an și 2 luni, pe care l-am născut în Anglia, unde am locuit până anul trecut. Toată sarcina și nașterea au fost acolo, sub atenta urmărire a unor moașe grozave -până am intrat pe mâna chirurgului că, asta e, altfel nu s-a putut.
Primul lucru pe care l-am făcut după ce am intrat în casă a fost să bag fierul în priză. Apoi m-am spălat pe mâini, ca să îi las timp să se încingă. O cămașă albă și destul de mototolită a aterizat în fața mea direct de pe umeraș. Fir-ar să fie, degeaba am ajutor la curățenie dacă există cămăși la noi în casă care arată așa! Și luate din dulap!
© My Picture – www.mypicture.ro
Fix anul trecut pe vremea asta, luam avionul de pe aeroportul din Manchester, după un drum cu multe peripeții și aterizam pe cel din Sibiu. Unde ne așteptau cu flori și multe emoții trei bunici nedormiți de nerăbdare. Aveau să își cunoască primul nepot.
Să vedeți cum a fost.
