Despre povestea al cărei final îl vom afla vineri. Şi ştiţi ceva? M-aş duce liniştită acasă şi fără el. Pentru că ştiu cât de tare mă întristează finalurile pe mine. Doar cheful nu l-aş rata 🙂 Şi pentru că aş putea continua să cred că încă mai urmează ceva…

Azi stăteam cu băieţii la masă, după prezentări. Şi treceam în revistă, de fapt, în capul meu blond, toate câte le iau de la Olimpiade. Şi dincolo de dimensiunea “ştiinţifică” a evenimentului, pentru mine a fost o joacă. Ce m-a costat stagii pierdute la şcoală şi un stand-by prelungit al vieţii din Cluj.

Iar cea mai interesantă parte a întregii experienţe a fost să ma observ pe mine însămi în raport cu toată lumea asta nouă, pe cealaltă lăsând-o într-un sertar la păstrare. Şi tare mi-e teamă că s-a murat între timp!

Mă pliez periculos de bine pe situaţie, dar şi când începe să nu mai îmi placă, reacţionez cu o violenţă agresivă. Pentru că sunt obişnuită să fac ce îmi place. Şi pentru că nu sunt obişnuită să ştiu ce îmi place.

Prima ţine de educaţie, a doua ţine de mine.

Simfonie de idei -prima parte

– GREENHORNS în acţiune-

p.s. Gheghe era cocoţat, pe undeva. El face poza.

[ Mai intai imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor, m-am obisnuit chiar bine cu ele, dar calculatorul meu s-a saturat probabil si e intr-un repaus de caciulitze si punctulete grafice. Asteptam si ne dorim o insanatosire grabnica.]

In cadrul Olimpiadelor Comunicarii, dincolo de faptul ca ne jucam de-a advertiserii -ca sa fiu si eu in trend- , putem participa si la concursul de bloguri. Inca nu m-am hotarat daca e intelept sa ma inscriu. Motivele sunt obiective. Femeile au gura prea mare si blondele, degetele prea ascutite.
Am scris un post mai incisiv decat limita linguselii si au sarit oamenii la beregata. Unii taman din juriu, ca nu mi-am putut gasi si eu pe altii de care sa ma iau. [Aici gasiti postul] Iar, din punctul meu blond de vedere, tastatul e “de amoru’ artei”. In cel mai non-ironic sens al expresiei. E pentru sufletul meu si a celor care ma tolereaza pe monitoarele lor. Stiu ca, uneori, va beti cafeaua de dimineata cu mine.
Si nu e deloc pentru competitie. S-a nascut inainte de a sti eu ce inseamna Razvan Matasel sau Cristi Manafu. Si va muri mult dupa incheierea Olimpiadelor. Care editie, nu stiu :p

Oricum, de curiozitate am aruncat un ochi peste formularul de inscriere, sa vad si eu cu ce se mananca. Si am dat peste categoria “funny”.
Si ma gandeam… oare sunt si funny uneori? Sau ma rezum la patetism si crititca. Si semnez “printesa mofturoasa”. [aikisan are o filozofie din acelasi camp lexical]

Si daca sunt macar o data pe luna haioasa,
ce ati trece la categoria “cel mai comic articol”?

Sincer. Vorbesc serios.

p.s. Merci fain. Nu numai pentru raspunsul la intrebarea asta, ci si pentru cei 1000 si ceva de vizitatori pe profil. De fapt, nu inseamna nimic. Dar pentru mine conteaza. 😀

Mi-a plăcut mult. Am interacţionat, am observat şi am analizat.
Am văzut exemple. Iar puterea lor e mare.

Am băut nes, dar am ratat sărăţelele 🙁 . Mi-a plăcut Adriana Săftoiu. Mult de tot.
În politică nu mă bag, dar printr-o excepţie, am pus o întrebare. Ca să mă bag şi eu în seamă. :p
Iar nu ceea ce mi s-a răspuns (sau NU mi s-a răspuns), ci modul în care s-a întâmplat asta mi se pare relevant.
Alte nume implicate în discuţii: Bogdan Olteanu, Victor Ponta.
Dar mai multe, pe www.greenhorns.wordpress.com.
Mi-am făcut flotant acolo. Măcar o vreme.
(dar nu îmi place şi nici nu mă descurc să postez şi imagini.grrrrrrr)