rochiță de la Dacia 24
Stau în mașină să scriu două rânduri înainte să urc. Așa va fi viața mea de acum înainte? N-am cum să nu mă întreb. Așa va trebui să fur câte o clipă de aici, câte una de acolo, ca să-mi hrănesc și altele decât cele firești?
Categoria: flori cu mâner (Pagina 1 din 29)
Nas roșu, obraji încinși, picioare calde și urme de bocanci pe zăpadă. Mai știți? Fermoare înghețate, mânuși udate, ghetuțe încercate. Aerul ăla rece în nări. Buzele uscate. Hainele scârțîite de înghețate. Bulgări și cazemate. Săniuțe trase, alunecate, dirijate. Derdeluș, urcare. Derdeluș nu e diminutiv, deși pare. 🙂 Iată și versuri, neintenționate.
Poate că ceva a fost greșit la un moment dat. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri senzația de urechi care stau să ți se spargă de frig și păr împodobit de turțuri, asortate la ceea ce, pe vremea aia, părea un soi de demnitate subînțeleasă: “am cinșpe ani, n-am nevoie să-mi fie cald”. Aveam mai mare nevoie să fiu înghețată, în loc să port căciulă probabil, habar nu am. În această iarnă mi-am cumpărat, după 20 de ani în care am purtat doar gecuțe de sub care-mi sălta fundul care încălzea pe oricine și numai să se fi uitat la el, o geacă lungă cât o zi de post. Culmea e că acum, la bătrânețe, când nu-mi mai îmbrac (sau dezbrac, mă rog, chestie de nuanță) oasele decât pentru căldura mea personală, fundul îmi e considerabil mai mic decât pe vremea aia. Detalii.
Să te zdrobești înseamnă că îți pasă. Înseamnă un fel de că te străduiești, dar nu fiindcă trebuie, ci fiindcă îți dorești. Ai tu ceva care vrei să iasă bine. Ai tu o bucurie de făcut. Știi tu care-s valorile de bază și că nu te-ai mulțumi cu altceva sau mai puțin de-atât.
Știți lista aia de lucruri de făcut care rămân mereu nefăcute? Lucrurile alea reziduale ca aerul pe care nu-l dăm niciodată afară din plămâni? Alea. M-am luat de ele în ultima vreme, simt că am pierdut mult timp anul ăsta și e de parcă am ceva de dovedit. Universului, că merit tot ce mi-a dat, că nu s-a înșelat când a avut încredere în copila asta.
Cred că să treci printr-un divorț e mai greu decât să treci peste decesul partenerului de viață, deși cine sunt eu să am păreri despre așa ceva. Diferența e de nuanță, dar mi se pare totuși importantă. Dacă în cazul unui deces, hotărârea nu a luat-o cineva, deși nu aș îndrăzni să spun că viața e un nimeni, în cazul unui divorț există cel puțin un vinovat. Și asta e mult mai greu de acceptat, de resemnat, de dus mai departe, fiindcă te pierzi în răzbunări și gânduri complicate.
