Am stat departe de campania electorala, dar suficient de aproape incat sa mi se faca pielea de gaina atunci cand sotul raporta cifrele de pe site-ul bec.
Asta e efectul acestei tari. Oricate neajunsuri ar avea, oricat te-ar enerva, te si emotioneaza ca o mama, face sa se miste ceva in tine, caci e singura pe care o ai.
Nu că m-ar fi întrebat cineva, dar na. În vinerea mare am fost cu toții la înconjurat la Săliște, cum spune tradiția siminească. A fost neașteptat de cald, atât de cald, încât nu mi-a părut rău de momentul în care mi-am lăsat căciula acasă. Tudor a făcut fața așteptării de la înconjurat chiar mai bine decât tatăl lui, care era conducătorul găștii de copii. Toți părinții au fost recunoscători, mai puțin ceilalți tați care sigur înjurau printre rugăciuni, gândindu-se la ce-i așteaptă după sfânta slujbă, acasă. Cunoaștem cu toții predica “tu de ce nu ești așa implicat”, aplicată bărbatului tău de câte ori îl vezi pe al alteia că arată orice urmă de tată dedicat.
Fix acum 2 ani, ne întorceam acasă, în România. Am ajuns pe la 5 și ceva în aeroportul din Sibiu, după un drum cu peripeții și un bebeluș de 1 lună și 1 zi. Eram storși, dar fericiți, cu o oboseală din aia bună în oase, când știi că ai luat-o pe drumul cel bun, chiar dacă nu știi exact cum o să fie.
Povestea noastră începe cu ”au fost odată ca niciodată 2 tineri, care trăiau în armonie, înconjurați de familie și prieteni mulți”.
Asta se-ntâmpla acum 7 ani. Eram liniștiți. Cu perpective profesionale. Cu viață socială activă. Prospăt căsătoriți de câțiva ani. Cu planuri de a vedea în următorii ani măcar jumătate de Europa. Fără planuri de copii vreo 3 ani de acum încolo, dar cu un credit nou-nouț și un apartament de 4 camere, în proprietate. Ce aștepta să fie populat de 2 copii. Poziționat lângă o grădiniță și la în proximitatea a două parcuri mari și frumoase.
M-am mutat în Londra acum 5 ani pentru că nu mai reușeam să găsesc o plăcere în profesia mea de fotograf. Și asta din cauza condițiilor care ne caracterizează ca țară, putere de cumpărare mică, bugete mici, clienții care apreciază mai mult prețul cel mai mic și nu calitatea prestată sau eterna promisiune pentru acea vreme, “hai să facem acum așa, și îți mai dau proiecte mai încolo” sau “îți oferim expunere”. Abordări total greșite și din partea unui client, dar și a ta că profesionist, dacă acceptai.
Mereu am fost o călătoare, un om cu dor de ducă, chef de stat pe drumuri și cât mai departe de casă. În 2005 însă, când m-am mutat la Viena, pentru prima dată în viața mea am fost sigură că voi rămâne acolo. Eram absolut îndrăgostită de oraș și după atâția ani încă mi se strânge stomacul de drag. Dar ce să vezi, potriveala de acasă și rezultatul din târg? În 2007 m-am îndrăgostit de-a binelea de un băiat cu părul creț și am uitat de cel mai frumos oraș din lume. Am dat Viena pe un orășel din Grecia. Un orășel pe o insulă, să fim înțeleși. Dar tot orășel. Așa, ca la început, toate-mi păreau perfecte acolo, chiar și-n miniatură.
