Cam asa e la noi in casa. Scriu aceste randuri de pe telefon, fiindca nu imi mai gasesc laptop-ul. 🙂
Categoria: Uncategorized (Pagina 1 din 9)
Atunci când tehnologia și internetul ne ajută să ne vedem cu cineva în ciuda distanțelor și oceanelor dintre noi e una, dar când suntem în același oraș, mai avem oare vreo scuză să o folosim?
Se pare că foarte multor mame în maternităţi din toată ţara li se atrage atenţia să nu confunde ţîţa cu suzeta. Ce-i cu alăptatul ăsta la cerere şi cu statul toată ziua la sân?! Am auzit medici vorbind aşa, mi-au scris şi mămici pe blog, mi-au povestit şi prietene, toate din experienţă, deci nu poveşti.
Articolul asta a inceput dupa ce-am vazut la Anne-Marie un titlu de la Harpers Bazaar, care suna cam asa: 11 Things Every Fashionable Woman Should Have by 30. Linkul aici.
Si mi-a amintit de mine, pe la 22-23, cand eu -cea la 30- eram ceva foarte indepartat si cum mi se parea ca voi fi fabuloasa la schimbarea prefixului. Imaginea asta venea la pachet cu niste lucruri, mirosuri si statuturi. Fara legatura cu lumea modei, ca nu ma pricep.
Acum, cand 30-ul imi face cu mana de tot mai aproape, urandu-mi un bun venit calduros, imaginile s-au schimbat pe ici pe colo, prin punctele esentiale.
Inainte de orice, 30-ul e o binecuvantare. La fel ca 40, 50 … si 90. Si tot ce vine dupa. E doar timp in care omul sa invete sa iubeasca. Pe el insusi si pe cei din jur. Si sa se bucure. De el si de cei din jur. Nu fac parte din categoria domnisoarelor speriate de varsta si de timp. Nu mi-e frica de ridurile care-mi rasar in coltul ochilor si nici de dungile care-mi tradeaza incruntarea. Sa simtim si sa ne exprimam simtirea e normal, saraci cei care au uitat cum sa o faca. Nu mi-e teama de tineretul care vine din urma, ci mi-e drag de el. Si de ele. Nu cred in competitia dintre femei, ci in competitia dintr-o femeie. La fel cum niciodata nu mi-am comparat silueta cu cea a Andreei Raicu, ci intotdeauna blugii mei de acum cu cei din liceu. Oricat de dureros, macar ceva
mai realist.
Cat despre lucruri, cred tot mai mult ca si detinerea unor obiecte poate fi aducatoare de bucurii. Un parfum adevarat, de exemplu. Nu-l ai cum aprecia pana iti faci cumparaturile in duty free. Poate o vizita la Madison ar ajuta. As fi zis ca deschide ochii, desi implica si restul simturilor.
Acum două nopţi, după un coşmar olfactiv cu dinţi şi gingii în puroi, mă trezesc brusc la mine-n dormitor şi nu mai pot adormi. Nu am cuvinte să vă descriu putorile la care suntem supuşi ca dentişti. Rahatul proaspăt împrăştiat într-o budă publică face concurenţă strânsă, dar pierde în finală, fiindcă ăla pute de la distanţă.
Am văzut guri nespălate care au puterea de a umple o cameră întreagă de duhoare. Cel mai grav a fost un pacient care-a umplut parterul clinicii unde lucrez, sala de aşteptare, holul, cabinetul meu. Iar, la un moment dat, colega care lucrează la etaj a ieşit pe scări să mă întrebe ce naiba miroase în halul ăla!!! Putoarea urcase şi la ea.
Şi nu vă imaginaţi că la noi la cabinet vin doar homeleşi care nu-şi permit să dea 20 pence pe-un săpun. Tragedia se trage din pacienţii ăia gucci-gucii, care-ţi mută nasul de chanel când apar la orizont, dar Doamne feri să caşte gura. Ăia chiar n-au nici o scuză.
În fine, mă trezesc la miezul nopţii şi nu mai pot adormi. Simţeam că pute în cameră, parcă nici nu plecasem de la cabinet. Raţional, ştiam că n-are de unde veni putoarea pe la nasul meu decât din capul tot al meu… şi-am încercat să mă conving singură şi să adorm. Ba după o vreme de muncă de lămurire mi-am zis până şi faza aia, cu hai Miruno, după 7 minute sau cât, se instalează acomodarea aia, de oricum nu mai simţi nimic. Au trecut cred cât două acomodări, io nimic, somnul îmi sărise total, ba mă şi enervam când îl vedeam pe domnul iubit cum doarme ca pruncul, nemişcat, lângă mine.
Am deschis toate geamurile, de nici frig nu mi-a mai fost. Iubitul s-a trezit, a zis că ori sunt nebună, ori m-am pârţîit, că n-ar fi prima dată. :))) Înainte de-a termina de râs a şi adormit la loc, nici timp să-mi cer scuze n-am avut. Am închis geamurile şi m-am culcat la loc în ceea ce deja semăna din punct de vedere al temperaturii cu culcuşul boschetarilor din gară.
Episodul s-a repetat şi către dimineaţă, doar că de data asta, am adormit la loc. În putoarea din nasul sau din capul meu. Nici eu nu mai ştiu…
