Momentul în care am început să îmi răspund la întrebarea ”de ce”, venită după ce criticam comportamentul cuiva, persoana mea a început să fie mai bună. Nu glumesc. Pentru că am început să văd și din perspectiva celuilalt.
Categoria: Uncategorized (Pagina 1 din 11)
Vă zic numai de azi-dimineață, deși nu toate zilele sunt așa, unele sunt chiar mai proaste.
Cand am plecat la doua si un sfert fix din fata casei din SIbiu, planul era asa: sa facem un roadtrip cu cafea, un somn si multe jocuri, iar cand ajungem acasa sa descarcam in liniste, sa punem hainele la loc, mancarea in frigider si-n farfurii, sa dam o tura cu trotineta prin parc, iar seara sa facem dus si sa scriem pe blog despre cum am legat vacantele astea doua si cum ne-am dat pe tobogane pana s-au rupt pantalonii si poze cu pantalonii rupti si orice sa mai prelungim un pic concediul.
Intram în scară, întorși de la o petrecere de copii. În jur de 5 și ceva. Ca să înțelegeți contextul, nu ca să ne lăudăm că avem prieteni care ne invită în locuri :p
Din bloc, ieșeau mai mulți indivizi, care păreau o familie. Unul dintre ei, un băiat la vreo 18 ani, duhnea a alcool și avea și-o bere la pet în mână. Elegant.
Ăla era beat turtă, îmi zice H, crezând că și eu am mirosit.
La care eu, ca o creștină speriată:
-Doamne ferește, părea să fie cu mama lui! Îți dai seama? M-ar durea inima să-l văd pe copilul meu beat.
La care soțul, ca un bărbat adevărat:
-Pe mine m-ar durea să nu.
foto Pixabay
Discuțiile cu bunica mea sunt foarte adesea cam așa:
-Miruna, vă mai iubiți? Să vă iubiți mult.
