Să schimbe scutece, să spele pe dinți, să culce copilul, să-i dea de mâncare, să-l șteargă la fund, să-i facă baie, să-l îmbrace cu șosetele preferate, cele cu mașinuțe verzi. Tatăl poate orice în afară să alăpteze, e adevărat. La fel de adevărat e și că tatăl n-o să fie niciodată mamă, dar nici nu are nimeni această pretenție de la el. Pentru că tu, ca mamă, nu intenționezi să-ți abandonezi copilul, ci doar să respiri vreo două ceasuri…departe de ei.
Nu-s genul de gospodină care face sarmale de Crăciun. Sunt, mai degrabă, genul de gospodină care ar face orice să nu moară de foame, iar primul lucru care-i trece prin cap e să pună mâna pe telefon, să comande ceva de mâncare. O pizza e o alegere care mereu are succes și nu aruncăm nimic.
Foarte des mă gândesc cum vom fi noi doi, când tu vei crește mare. Nu mare-mare, ci un pic mai puțin mic decât ești acum. Mă bucur de fiecare clipă, dar nu pot să nu mi te imaginez în viitor.
Când eram eu mică, bunica avea acest obicei de a-mi cumpăra mereu sandalele care-i plăceau ei. Asta a mers o vreme, până când n-a mai mers, că nu le purtam. Nu-mi plăceau, ea nu înțelegea și asta era. Țin minte și acum prima pereche de sandale pe care mi le-a cumpărat și îmi plăceau, erau unele cu niște platforme mici, eu aveam vreo 14 ani și le-am purtat până le-am rupt. Zicea bunică-mea că au făcut sandalele alea toți banii irosiți anterior. ”Păi nu ți-am zis eu?!”
Cele mai arzătoare subiecte pentru mine, la ora actuală, sunt legate de înghețată și alăptare. Azi începe săptămâna mondială de alăptare, deci vă dați seama că nu pot să mă abțin. Mai ales că sunt în febra organizării conferinței lui Jack Newman în România. Oricum am niște febre, la cât e de cald afară și la ce burtă mare am, să nu ne înțelegem greșit.
Momentul în care am început să îmi răspund la întrebarea ”de ce”, venită după ce criticam comportamentul cuiva, persoana mea a început să fie mai bună. Nu glumesc. Pentru că am început să văd și din perspectiva celuilalt.
