Înainte să intru (în tabără) la primul atelier de comunicare non-violentă care avea ca temă cuplul, mi-am făcut temele ca o elevă silitoare. Am trecut în revistă toate păcatele soțului. Mă îndoiesc să fi uitat vreunul. Aproape abia așteptam să intru acolo și toată lumea să îmi dea dreptate.
Sunt o expertă în trecut. La fel ca toți oamenii din lume. Știu exact ce ar fi trebuit să zic, cum ar fi trebuit să fac, ce-ar fi fost mai bine să aleg. DUPĂ ce trece faza. Când nu-mi mai folosește la nimic, de fapt. Aș putea inversa treaba asta? Cum ar fi dacă exact așa cum știu analiza, judeca și înțelege trecutul, aș face același lucru pentru viitor?
Subiectul gândaci e unul foarte delicat. Roșesc oamenii de parcă ai vorbi de vagin. Glumesc.
Nu e nicio rușine să ai gândaci la bloc. Rușine e să minți și să furi.
Fac parte din acea categorie de femei care se bucură de frigul ăsta din iunie, fiindcă nu e pregătită să … se dezbrace just yet.
M-a întrebat cineva recent treaba asta despre hateri și hate.
Hate înseamnă ură. Dar hate-ul de pe net e o soră mai mare și mai bine mâncată.
Hate-ul de pe internet e mai bine înfipt pe două picioare și are colții mult mai ascuțiți decât ura din realitate.
Fiindcă pe net nu privești în ochi omul pe care-l urăști.
