În generală, am avut o profă de română fabuloasă, care m-a schimbat în feluri care nici nu știu dacă sunt legale. M-a făcut să-mi placă gramatica! :)) Na, și profa asta era fascinantă pentru mine, de la felul în care ținea pixul în mână până la parfumul ei înțepător de Magie Noire, pe care-l puteai simți și din ultima bancă.
Am avut liste întregi de da și de nu, tabele cu avantaje și dezavantaje, motive pentru care urăsc matematica și iubesc cuvântul, am intrat la facultatea pe care mi-am dorit-o, doar ca s-o abandonez fiindcă nu era nici pomeneală ce îmi imaginam, ce îmi doream, ce mi-ar fi făcut mie inima să vibreze, pleoapele să se dezlipească una de pe alta dimineața, picioarele să nu se despartă cu greu de plapuma de moală și caldă.
Pe somnul făcut și cafeaua băută, în momentul ăla când te îndrepți spre periuța de dinți și îți amintești ce gust bun are pasta și juri că n-o să mai sari în nicio seară periajul de 2 minute.
Nu e ca și când nu știu ce se întâmplă în țară, în piețe sau la televizor. Să nu credeți că nu îmi pasă. Chiar dimpotrivă. Mă bucur nespus că sunt atât de mulți tineri care își doresc o schimbare în bine. Doar că…
Săptămâna trecută am anunțat pe facebook că pregătesc un interviu despre cuplu (pentru introducerea unei conferințe la care am obținut o reducere consistentă pentru dv; detalii la final de articol) și vă rugam să îmi scrieți dacă aveați întrebări pe care să le transmit. Ghiciți câți oameni au lăsat comentarii la acea postare? Niciunul! Nimeni nu a zis nimic.
Se dau aceste mesaje, lăsate în comentarii, la articolul despre cuplu. Mi-a rămas mintea la ele, simt că nu pot trece mai departe fără să încerc să fac ceva. Mesajele sunt lăsate publice de către cineva nou pe aici și cineva mai puțin nou.
