Unde n-au loc copiii mei, n-am nici eu – în vizită

Țin minte o întâmplare de pe vremea când eram doar trei. Cunoscusem un fel de mătușă îndepărtată din București la un eveniment de familie extinsă. O verișoară mai tânără a bunicii, care m-a fermecat. Una din doamnele Bucureștiului. Cu unghii scurte, bijuterii prețioase, parfum fin, povești burgheze.

Habar n-am unde locuia, dar mi-am imaginat o casă veche din Cotroceni, lângă o magnolie veșnic înflorită. Spunea despre mesele pe care le dădeau în sufragerie la ei, cu salata de boef în argintăria scoasă.

Ne-a invitat și pe noi la masă, urma să port o rochie de vară. Îmi făcuse lipeala cu o verișoară comună din București, de pe la ceva agenție, am vorbit de câteva ori la telefon, foarte simpatică, abia așteptam să o cunosc.

Când se apropie ziua cu vizita și-mi zice ora 1, răspund politicos că se nimerește cam pe somnul copilului și că ne-ar ajuta (pe toți) să mutăm fie mai devreme, fie mai târziu. Copilul nostru avea vreo 2 ani, ori nimeni nu vrea să se pună cu programul de somn al unui copilaș de 2 ani.

-O, dar nu credeam că veniți cu copilul, zice ea.
-Nu? m-am mirat eu, care nici la baie nu mergeam fără copil.
Iar ce a urmat mi s-a părut halucinant.

-Păi, știi, noi avem pe jos în sufragerie niște cristale, mă tem că nu sunt potrivite pentru un copil de 2 ani… Nu puteți să-l lăsați cu cineva?

Veverițele și iepurașii nu lucrează în weekend, m-am gândit.

Stați liniștiți, că nu am zis. Cu cine să lăsăm copilul? Noi, fără bunici în București. Nici Eme nu era în viața noastră încă, practic ne aveam doar unul pe altul și, mai mult, era perioada în care nici nu puteam sta amândoi la masă în același timp. Copil de 2 ani, na.

-Din păcate, nu avem cu cine lăsa copilul. Și nici dacă am avea, nu cred că l-am lăsa.

Asta chiar am zis și a fost ultimul lucru pe care l-am vorbit cu această mătușă. Nu știu dacă mai trăiește, nici nu mai am numărul ei de telefon, cert e că mai cred că unde nu are loc copilul meu, nu am nici eu ce căuta. E pur și simplu o alegere, însă astăzi înțeleg lucrurile ușor diferit.

În săptămâna în care ne-am mutat în casă nouă, au venit în vizită la noi doi copii. Unul dintre ei a tras de lampa lui Victor în formă de balon și, poc, s-a rupt. Copilul respectiv nu a vrut, a fost realmente un accident. Doar că al meu băiat a rămas marcat. Amândoi copiii noștri, de fapt, au plâns de zile mari după ce musafirii au plecat. Și plîng de câte ori își amintesc, Doamne ferește să zici ceva.

Bun venit, teama copiilor de musafiri. Le era pur și simplu frică să mai vină cineva, să nu le strice câte ceva. Cât am ascultat, validat și încurajat doar eu știu, pe subiect.  Fiecare musafir de după a fost de mine înainte muncit.

De asta, se prea poate ca toți cei care au urmat, oameni care veneau pentru prima oară în casă la noi, să audă fix aceste cuvinte: ”Aveți ghijă, să nu stlicați ceva”. După care îmi ceream scuze și explicam ce s-a întâmplat.

De lampă să nu vă îngrijorați, s-a reparat. Părinții copilului respectiv, prietenii noștri, au fost și sunt niște domni, lampa era și este o lampă, au trimis pe cineva, nu ne-a costat, dar nu despre asta era.

Poate, să o înțeleg pe mătușă?

Connecting the dots much later

Ieri am fost invitați la un prânz târziu de niște prieteni din Sibiu. Doar că în București. Varianta modernă a cristalelor din Cotroceni. O familie elegantă, cu pereți curați și față de masă.

-Am veni cu copiii, să știi., a fost discuția de dinainte.
-Nici nu vă primim fără, să știi.

My kinda people.

Morala: nu cred că există corect sau greșit. Există potriviri. Când se întâlnesc, oamenii să fie relaxați. La fel cum noi am rămas prieteni cu familia Lampă, ne vedem în continuare și copiii se bucură când se întâlnesc. Se iau de mânuță și se duc la joacă la Victor în cameră.

Nici eu nu m-aș fi simțit bine să cert copilul, să nu se apropie de cristale. Și nici nu cred că e un păcat să vrei să rămâi cu ele intacte, deci felicitări că a fost sinceră! La fel cum mă simt recunoscătoare că o lampă nu a stricat prietenia cu nimeni. Și că prietenii de ieri ne-au primit cu băieții. Le-am mulțumit special pentru asta. Genul ăsta de oameni îți amintește că să ai copii e o binecuvântare. Iar copiii s-au jucat cu jocurile aduse de acasă, au fost cuminți, supravegheați și cu mânuțele curate.

Asta e lumea mea, o lume în care și cei mici primesc respectul care se cuvine.

 

Articolul anterior

Mama-complice la țocolată și #viatacubaietii

Articolul următor

Tema la română: scrieți care e locul vostru preferat

17 Comentarii

  1. Elena

    Haha dragut. Mi-am amintit si eu ca imi doream sa ies cu fetita pe la 1 an si fiind ziua unui prieten si serbandu-si-o in apartament cu pizza, am intrebat daca putem veni cu copilul si mi s-a raspuns ca nu prea e potrivit pentru copil. Am inteles, dar m-a durut si inca ma doare cand povestesc pentru ca veneam dupa o perioada in care statusem mult acasa cu bebe si simteam asa o nevoie de socializare cu adulti si stiam ca acolo vor fi oameni cunoscuti cu care nu ne mai vazusem. Si deja imi facusem planul ca o sa stau cu ea in casa cat o sa fie ok si apoi o sa ies cu ea pe afara ca sa nici nu deranjez prea mult si ca sa fie ok si pt copil. Am inteles, normal, doar ca venea intr-o perioada vulnerabila pentru mine. Cred ca si voi ati simtit sa cunoasteti oameni noi atunci si de aceea erai fascinata de matusa. Vorba ta, n-a fost sa fie….

  2. Mona

    Este fix cum zici, potriviri, si noi am primit de-a lungul timpului invitatii, care erau in locuri sau la ore nepotrivite pentru copii. Cum nu aveam cu cine sa-l las, ca si voi, nu ne-am dus. Viata merge inainte, nu toti oamenii au chef de copii mici in casa lor, sau la aniversarea lor la restaurant, sau diverse scenarii…. Si e ok asa, mergem acolo unde ne potrivim 🙂
    Si ii inteleg, in special pe cei fara copii sau cu copii deja foarte mari, deoarece am fost si eu odata tanara si singura si nu aveam chef de bebelusi la aniversare .
    Cred ca e important sa intelegem momentul potrivit, timpul potrivit, oamenii potriviti.

  3. Adevarul este ca dreptatea este la mijloc.
    Sa va spun experienta mea si de ce va inteleg si pe tine si pe matusa.
    Noi iubim foarte mult copiii. Mereu pregatim cadouri pentru copiii prietenilor, ne bucuram cand vin in vizita, le pregatim ceva aparte de mancare, le facem un meniu separat de ceea ce mancam noi, adultii. Adica la copii facem pizza de casa, cartofi prajiti si snitele de pui (la cuptor).
    Dar… Pentru ca exista si un mare DAR…
    Am avut si marea neplacere sa primim in vizita familii cu copii rau educati, care mi-au zgariat mobila cu jucariile, mi-au spart o vaza din cristal, mi-au stricat lucruri, mi-au spart un parfum, mi-au deschis sertare si au imprastiat continutul…Iar in acest timp parintii se amuzau sau ii ignorau. Vaza aceea din cristal era importanta pentru mine, o cumparasem din primul meu salariu, de acum aproape 40 de ani.
    Un copil nu trebuie sa stea lipit de scaun la mine acasa! Le dau drumul la tv, dar cand incep sa joace fotbal la mine in casa, mi se ridica parul pe ceafa!
    Depinde de copil, cat de bine educat este, cat de mult se implica parintii in supravegherea lor.
    Noi, cand am avut copiii mici, mergeam in vizita rar, doar la unii prieteni, sa nu deranjam, stateam in permanenta cu ochii pe ei, le explicam de acasa cum sa se poarte. Si niciodata nu stateam mult, sa le dam ocazia sa se plictiseasca. Si le dadeam voie sa-si ia jucarii de plus cu ei, nu mingi sau jucarii dure, cu care sa poata strica sau zgaria ceva.
    Acum, parentingul modern, din cate am vazut, inseamna sa lasi copilul sa faca ce vrea el, ca doar e copil, nu e supravegheat, invatat diferenta dintre bine si rau. Nu, nu trebuie lovit copilul, ci discutat, explicat, asta este educatia.
    De multe ori am mers la un restaurant si am fost deranjati de unii copii nesupravegheati care alergau printre mese, tipau, aruncau cu mingi si jucarii, veneau si tipau la masa etc…Nu e deloc placut sa te trezesti cu o minge sau o jucarie in farfurie sau peste pahar, sa se imprastie tot sau sa se sparga paharele, de sa-ti vine sa intri in pamant de rusine! Iar parintii mancau linistiti, nici nu se uitau la copii. Iar daca te mananca sa le atragi atentia, pe ton civilizat, devin agresivi, se supara, tipa, te jignesc.
    Sa va spun cum e in magazine, cand unii copii urla fara oprire, iar parintii ii ignora complet? Sau cand iau marfa din rafturi, musca din produse sau desfac ambalaje?
    Da, e firesc ca unii oameni sa se teama de vizitele persoanelor care au copii mici.
    Inca una, urata rau: au venit in vizita la noi o familie, cu un copil cam de 4-5 ani. Eu am mereu bomboane de ciocolata intr-o fructiera din argint, pe masa. Ciocolata buna, de calitate, scumpa – si nu spun asta ca sa ma dau mare, ci pentru ca mi-a distrus ciocolata in valoare de cateva sute de lei.
    Copilul ala a bagat in gura bomboane fara numar, le-a mestecat si le-a scuipat pe jos, a muscat din altele si le-a pus inapoi, mi-a umplut niste vase din alama cu bomboane pe jumatate mestecate, a calcat bomboanele, le strivea cu piciorul, le-a aruncat pe dupa mobila, le-a intins pe bratul fotoliului si al canapelei. Dl Goe modern. Iar parintii zambeau fericiti.
    A trebuit sa fiu nesimtita si sa le spun ca trebuie sa plecam, ca suntem asteptati in alta parte. Plodul ala needucat mi-a distrus tapiteria, am frecat la ele de mi-a venit rau, a trebuit sa adun toata ciocolata insirata, sa spal, sa frec tot.
    Acei oameni nu mai vin la mine acasa, clar. Si sunt extrem de atenta ce familii cu copii invit la mine. Da, chiar m-au socat si, intr-un fel, traumatizat.
    Puteti da cu pietre, dar diferenta o vezi cand iti vine cineva in vizita si patesti astfel de lucruri urate si jenante.
    Si da, invit la mine acasa familii care au copii cuminti si bine educati, cu parinti care stiu sa-i supravegheze.

    • Inca o intamplare, de acum vreo 15 ani: Mi-am serbat onomastica si au venit si niste cunostinte noi, cu un copil, tot de 4-5 ani. Nu m-am uitat sa vad ce fac copiii, doar pe ai mei i-am supravegheat, dar erau marisori, baiatul meu avea 9 ani si fetita 7 ani. Au luat baietelul sa se joace impreuna, in camera lor. Mai tarziu, copiii mei s-au culcat, copilul acela nu a vrut, a ramas sa se joace. Oameni buni, a distrus jucariile copiilor mei, le-a facut bucati! Am intrat in camera copiilor, sa vad ce fac si plodul ala era pe covor, in fata lui erau jucariile distruse: un avion mare facut praf, spart tot, cateva jucarii de plus sfasiate, cu umplutura scosa, pausi rupte, masinute sparte distruse…Si cand am intrat eu, lovea de podea un soldat, ii rupsese bratele si capul…
      Am intepenit, am inceput sa plang, am luat plodul ala de mana si l-am dus la ma-sa, care statea cu nesimtire. I-am spus ce a facut si mi-a raspuns calm ca doar n-o sa-si omoare copilul, ca doar s-a jucat. Copiii mei au plans enorm atunci, erau jucariile adunate de ani buni, iar noi eram atunci intr-o perioada foarte proasta din punct de vedere financiar. De atunci, nimeni nu mai intra in camerele copiilor mei!

    • Mona

      Doamna Gina, cu cata eleganta ati suportat nesimtirile…eu i-as fi dat afara instant, stau mai prost cu rabdarea si cu toleranta nesimtirilor.
      Groaznic 🙁

    • Mirela

      Parentingul modern nu înseamnă să lași copilul sa facă ce vrea și sa nu faci nimic. Nici nu știu de unde au oamenii idea asta. Parentingul modern inseamna limite ferme puse cu blândețe, înseamnă explicatii, înseamnă să-ți supraveghezi copilul si sa-l opresti cand face ceva nepotrivit sau periculor pentru el sau alții, sa îl indrumi sa devina un adult echilibrat fără bătăi, amenințări și frică.
      A lăsa copilul de capul lui sa facă ce vrea și sa încalce orice limita sau regula, nu înseamnă parenting modern, ci permisivitate și proasta educație. Și asta a fost și mai demult și exista și acum, pe lângă cei ce fac parenting echilibrat (adică creșterea copiilor), asa cum trebuie.

  4. Christiee

    Opinie sincera: Noi (inca) nu avem copii, dar am prietene care deja au copii, cu care ma cunosc de mult, cu unele din adolescenta. Si uneori cand am vrut sa ma mai vad cu ele, asa ca fetele sa mai povestim, ele au dorit sa vina cu copilul. Intotdeauna cand cineva vrea sa vina cu copilul, sau poate nu vrea, dar nu are cum sa faca altfel (desi sincer, de cele mai multe ori observ ca vrea ea sa ia si copilul), mi se pare aiurea, deoarece ea (sau ele, sau ei) e atenta numai la copil! Simt ca nu mai pot vorbi nimic cu ea/ele, 90% din timp sunt întreruperi din discutie din cauza copiilor sau ea e atenta 90% din timp numai la copil, iar eu ma simt in plus. Simt ca degeaba am iesit in oras, nu am putut povesti cu ea nimic din ce imi doream, am fost doar un spectator la relatia dintre ea si copilul ei. Daca stiu ca vine cu copilul, mai bine nu mai ies. Dar nici nu am cum sa le spun, ca se supara, sau sa sugerez direct sa vina fara copil… macar matusa putea sa “dea vina” pe cristalele de pe podea, noi daca iesim in oras, nu am ce pretext sa folosesc… Sau ma intreaba: e Ok daca vin cu copilul? Apai nu e Ok, dar daca ii zic, se supara si atunci zic si eu “sigur, nu e nicio problema!”. Dar sincer, ce adult fara copii vrea sa poarte o conversatie in care 90% din timp interlocutorul e intrerupt si in mod vizibil cu atentia in alta parte? Aici ma refer la copii micuți, 1-5 ani, pt ca cei mai mari sunt mai independenți si isi vad de treaba lor, sau chiar ii poti lasa linistit acasa 2 ore. Na, poate cand voi avea copii, voi avea alta parere!

    • Mona

      Christee, ai dreptate, de aceea prieteniile se racesc intre oamenii cu copii si cei fara copii. Ce iti sugerez eu, ca mamica, este sa nu mai incerci sa le schimbi pe ele, cele cu copii, sau sa le fortezi sa vina fara copii, deoarece nu se vor simti bine, ele au acum alte prioritati; iti recomand sa-ti faci prietene noi, fara copii, cu care sa relationezi la nivel intelectual si social in modul in care tu ai nevoie. Sa iti pastrezi in continuare si vechile prietene, dar sa fii constienta ca ele sunt in alta etapa a vietii lor, si cel putin cat copiii sunt mici, prioritatile si placerile voastre nu se mai potrivesc .

    • Maria

      Se vede ca nu ai copii. Poate prietena ta e atenta la tine si la copilul ei. Poate ea are nevoie doar de prezenta ta. Poate tu o ajuti pe ea , sa isi mai iasa din cercul de crescut copil. Dar tu te gândești doar la tine logic

  5. Anamaria

    Sunt și eu mama, de curând ce-i drept, însă nu merg în vizita cu copilul doar dacă insista familia respectiva. Și fac asta pt ca oricât de cuminte ar fi, face mizerie. Al meu are 11 luni, dar când mănâncă face mizerie, e curios, vrea sa pună mana pe orice, sa simta, sa vadă etc și nu mi se pare potrivit sa merg la cineva în casa și ori sa fiu tot cu copilul în brate ca nu are voie la nimic, ori sa le fac lor deranj… Asta pt ca nici mie nu mi-a plăcut niciodată sa am musafiri cu copii înainte de copil. Oricât de mult îți plac copilașii, tot stai stresata când îl vezi cu mâncare pe canapea sau mai știu eu cum.
    Am avut și noi o experienta în care aveam invitate 3 familii la noi dintre care una a venit cu cei doi copii, măricei 7 și 10 ani. Înainte de asta o zi întreaga am făcut prăjituri sa fie frumoase, în straturi, etc, am pus 3 platouri de prăjituri și 3 platouri de finger food tot asa mega pregătite și chitibusite (am eu obsesii cu platouri aranjate frumos). No, băiatul de 7 ani efectiv a mâncat toate cele 3 platouri de prăjituri în 30 min, le-a ras efectiv, și 2 platouri de finger-food…. Nu știu cum a reușit. Ca să le atrag atenția părinților ii întrebam dacă e ok sa mănânce atâta zahar și eu au răspuns ca e ok, oricum nu mănâncă des ca acasă nu ii face nimeni prăjituri… Pana au venit celelalte familii nu am mai avut cu ce să-i servesc. Am rămas socata și traumatizata oarecum.

    • Mona

      Unde o incapea atata nesimtire???? Ce femei rabdatoare sunteti, eu reactionez urat la astfel de situatii, nu pot, pur si simplu, sa inghit asa ceva

  6. Miha

    Sunt mama de 4.5 ani, cu un băiețel foarte energic, vesel și care emana doar bucurie în jurul lui, dar rușinos în locuri noi – teoretic e musafirul ideal
    Mergem cu el în vizite doar la cunoștințe apropiate, însă problema mea este alta. Eu ii stabilesc reguli de acasă, iar gazdele îl încurajează să își facă de cap, uneori mă aștept să ii dea un ciocan in mână și să îi spună, ia și vezi ce poți face cu el.

    Acum, distracția urmează când se termină vizita, ajungem acasă, unde avem din nou reguli și duc munca de lămurire câteva zile, că la noi acasă, nu ne destrăbălam chiar așa.

    Nu consider că suntem niște părinți foarte restrictivi, însă cunoștințele noastre clar au crescut mici Domni Goe, nu de alta, dar îi vad când vin la noi, doamne ferește cate răutăți pt face unii copii, in mod intenționat (la 10 ani, sa amesteci zdrăngănele unui copil de 1 an, când vezi clar că sunt puse cumva în punguțe, pe categorii, in sacul cu jucării, iar tu le amesteci și le împrăștii prin TOATA casa, categoric, este rea voință intenționată). Nu, nu s-au potolit răutățile nici când al nostru a crescut și jucăriile lui au fost înlocuite cu altele mai inteligente, acum îi împrăștie piesele de puzzle prin toată camera, sau îi demontează construcțiile lego, just 4 fun.

  7. Cris

    Uneori e important dacă părinții se sesizează când copiii strică aproape intenționat sau rănesc alți copii aproape intenționat. Sunt de acord și cu varianta să nu li se facă observație în public (ci în privat), dacă așa dorește părintele, dar se vede, de obicei, ce părinți încearcă măcar să-i oprească discret din a deranja sever și care nu. Și pe la școală sunt câte unii părinți “senini”, care nu se informează, chiar și de la alți părinți (mai ales că, de obicei, cadrele medicale îndulcesc lucrurile), ce copii se “căpăcesc” nici măcar dacă ai lor sunt bullied. Unii pe principiul “că lasă că noi n-am murit” (da, dar nu ne penaliza nimeni dacă ne “cafteam” sau înjuram între noi ca să rezolvăm, exista o supapă, chit că defectuoasă). Alții pe principiul că “lasă, că așa se întăresc”. Puțini sunt atenți că există în fiecare colectiv în jur de 3-4 agresivi, care “candidează” la poziția de alfa arătând cât tupeu au în a-i umili pe alții sau a face tot felul de răutăți gratuite. În rest s-a povestit mai sus în comentarii cum e să te afli într-un loc opțional și să-i “creierești” pe ceilalți care vor și ei să se relaxeze. Cred că oamenii cu cristale nu știu peste ce părinți vor da, nu neapărat peste ce copii, ca să zic așa. Poate că o variantă ar fi “da, venim cu copiii, dar suntem din ăia care nu-i lăsă să distrugă/să fie răutăcioși, privind impasibil”.

  8. Sarina

    Eu nu țin la lucruri in mod deosebit. Sunt doar lucruri. E drept ca am doar prieteni care au fost capabili sa isi educe copiii sau care au grija de propriii copii daca sunt f mici si mereu a fost o bucurie.

    Dar trebuie sa înțelegem ca nu toata lumea e amatoare de copii si e important sa comunicam de la început.

    In alta ordine de idei, copiii sunt oglinda părintilor si e diferența mare între mici accidente si dezastrele despre care am citit mai sus. Ceva imi spune ca nici părinții nu erau tocmai ok.

    • Irina

      Clar că totul pornește de la părinți. Un copil mic (sau mai mare…) care se poarta necivilizat in vizită deoarece părinții nu ii atrag atenția și nu îl educa nu e atât de vinovat precum adulții nesimțiți care nu au nici o reacție pe motiv că “așa sunt copiii”. Oricâți ani de prietenie as avea cu asemenea persoane nu as ezita sa le spun direct că mă deranjează atitudinea lor și că e de dorit să scurteze mult vizita…. Și să nu mai revină never ever! Nu mi-ar păsa de nici un comentariu și aș rupe prietenia , pa și pusi in pădurea lor.

  9. Anonim

    Într-adevăr, este dificil cu unele familii cu copii în vizită. Părinții mei au ținut câteva ‘petreceri’ cu multă lume de-a lungul anilor la noi acasă. Îmi plac copilașii la nebunie de când mă știu și am lipici la ei. Până într-un punct, când o cunoștință a început să vină regulat la noi, inițial cu un copil, apoi a apărut și al 2lea.
    Vă spun sincer, până să apară ei, nu mi-am imaginat că pot antipatizez un copil. Umblă peste tot în casă, vor să ia orice lucru fără grijă, să vadă tot, să strice tot. Părinții pur și simplu stau pe canapea și ne urmăresc cu privirea să vadă cum ne comportăm cu ei, de parcă noi suntem personajele negative!!

    O întâmplare: au venit în vizită într-o zi, iar eu nu mă simțeam prea bine. I-am dat unuia din copii pix și hârtie să aibă ocupație cât eu m-am întins 5min. În acest timp, copilul a venit lângă mine cu pixul. Printr-o minune aș putea spune, am pus mâna pe față. Fix în acea secundă, copilul mi-a înfipt pixul în mână și a tras efectiv de el, lăsându-mi o dâră super frumoasă. Menționez că dacă nu era mâna, acel pix mi-ar fi ajuns în ochi.
    Are rost să menționez că mama lui nu a zis nimic?

    De atunci, îi evit pe cât de mult pot. Nu le atrag atenția ca să nu le stric legăturile cu părinții, dar deja știu că în casa mea nu vor intra.

    Pe de altă parte, există copilași drăguți și educați de care îmi e maxim de drag și ador să stau cu ei.

    Totul pornește de la părinți.

    • Irina

      Cred că aș fi țipat instantaneu și asi fi strigat la el ” ce faci.imi bagi pixul in ochi? Așa te.au educat părinții ?! In ce peșteră te-au crescut?” Și le-aș fi dat părinților o predică 🤣.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 169 queries in 0.267 s