Ia să vă aud, cui îi e poftă de un ceai fierbinte pe vremea asta? De ce, dacă e dovedit atât de benefic pe caniculă, nu se înghesuie lumea în ceainării vara, iar tonetele de înghețată se golesc cât ai zice ”yummy”? Zău dacă ne mai înțelege cineva și pe noi oamenii, ființe raționale cu limbaj articulat și deget opozabil.
Astăzi nu vă scriu eu dumneavoastră, ci invers, dumneavoastră mie, că așa-i cinstit, să mai facem cu rândul. Blonda de serviciu parcă s-ar duce undeva. Undeva nici prea cald, dar nici prea rece, dar cu siguranță nu-i place să moară de cald. Nici să se dea cu cremă din aia cu protecție solară nu îi place, deși nu prea are încotro. Să nu fie nici prea scump, dar nici chiar ieftin, deci excludem variantele de ”la mare la cort”. Nici prea departe, dar nici prea aproape, deși nu ne ferim de avion.
(concluzii după prima lună de #WeekenduriOffline)
Stai prea mult pe net, îmi zice mama serioasă. Cred că nici să ai un job de 8 ore nu ți-ar ajunge să stai. Cred că stai 10-12 ore!
De curând, cineva îmi spunea că niciodată nu dă click pe articolele cu P în titlu, nici să fie ale lu’ mă-sa mare. Nu dă omul, e principiu de viață.
Și atunci i-am povestit cum fac eu. Că am și eu bloggeri preferați, pe care îi admir și citesc de câte ori am ocazia (unii nu scriu foarte des, însă pe toți îi citesc gratis. Adică, nici unul nu îmi cere bani să îi accesez articolele, deci dacă mă distrează/ informează/ emoționează regulat, ba chiar și în textele sponsorizate, pot și eu să întorc această favoare într-un fel.).
Când văd că omul are un articol sponsorizat, mai ales dacă are un P în titlu și îl văd de departe, fac următoarele lucruri:
Trimite-mi poza, că o editez eu un pic rapid, mi-a zis Tily după ce am făcut un selfie împreună. Eu sunt cel mai nefotogenic om de pe pământ, ea știe asta și știe și că mă chinui mult până iese o poză decent. Nici nu îmi place să stau la pozat, nu mi-e în sânge, cred că de asta camera nu mă iubește. Dar, în poza asta, eram și proaspăt venită din concediu, și după un weekend de somn, eram și la studio-ul ei, lumina era minunată, fundalul se asorta la cămașa mea, mi se părea poza perfectă! Când am auzit ”dă-mi s-o editez”, ce să zic, am dat-o, deși nu mi se părea că ar trebui. Și a meșterit Tily a mea din doi timpi și trei mișcări o poză în care m-a scos de ziceai că am minus cinșpe ani. Practic, nici când m-am născut nu arătam atât de bine!
Vă rog să ignorați că acest articol e scris cu degete lipicioase de la mâncat ciocolată pe sub ascuns, după ce pruncul adoarme și mamă-sa își face de cap. Mai au și blondele păcate, dacă înțelegeți ce vreau să zic.
