Eram într-un restaurant, când, la masa de lângă noi, o fetiță de vreo 5-6 ani a început să plângă zgomotos. Drept vă spun, până atunci observasem doar că există un copil în încăpere, dar nu am sesizat nimic ieșit din comun.
Categoria: mamă şi blondă (Pagina 1 din 2)
Care e vârsta potrivită pentru a cumpăra un telefon mobil copilului nostru? Dacă judecăm după felul în care ei sunt atrași de telefoanele noastre mobile, cred că Moș Crăciun ar trebui să-i aducă Broscuțului cel mai nou model de iPhone de pe piață. Doar că, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa.
Ca părinți, ne frământăm între grija pentru siguranța copilului, nevoia noastră de control (vrem să știm în permanență unde și dacă este bine) și limitele pe care e nevoie să le stabilim. Pentru că știm, tendința noastră e de a abuza de butoane și ecrane, nici copiii noștri nu vor scăpa mai ușor.
Scriu doar ce-mi amintesc, la faza asta deja nu mai luam notițe.
Primii 2 ani de viață sunt esențiali pentru a dezvolta un atașament sănătos. Aici nu există ”prea mult”. Atunci când copilul cere atenție, iubire, orice, să îi oferim. E important să existe măcar o persoană de atașament în viața bebelușului. Ideal e ca aceasta să fie mama.
Cea mai urâtă zi din viața mea: aveam 3 ani, când mama a fost diagnosticată cu sora mea.
Eu sunt copil singur la părinți. Nu-mi amintesc să-mi fi dorit vreodată frați. Prieteni, da. Vecini, da. Sufeream că nu stăm la bloc, de exemplu. Dar că nu am o soră sau un frate, nu, nu îmi amintesc. Știu precis că am conștientizat destul de devreme avantajul de a fi buricul pământului în familia mea și mi-am văzut interesul. Pe mama o voiam doar pentru mine, nu aș fi suportat să o împart cu altcineva.
La conferința de sâmbătă de la Sibiu, cineva l-a întrebat pe Gaspar ce te faci când doar unul dintre părinți se preocupă de tehnici de parenting și vrea să ofere copilului o educație up-to-date? Nu mai știu exact ce a răspuns Gaspar (ceva despre cum prea mult citit și conferințe dăunează sănătății relaționale) am reținut doar că e important să nu mergem acasă și să facem pe deștepții :)) Însă nu pot să mă abțin să nu vă povestesc despre cum a fost la conferința de parenting din Sibiu, la care a vorbit Gaspar G. De sâmbătă fac pe deșteapta întruna.
Noi, femeile, mai ales după ce devenim mame, începem urgent să punem nevoile copilului înaintea nevoilor tuturor, mai ales alor noastre. Însă, pe termen lung, probabil că nu este un comportament sănătos nici pentru noi însene, nici pentru copil/copii. Așadar, cum cerem de la copil ce vrem pentru noi? Timp, liniște, odihnă, etc, fiecare pentru ea. Unde ne oprim cu acest pus al nevoilor noastre în cui și cât cedăm prioritate nevoilor copiilor noștri?
Am întrebat-o pe Otilia Mantelers,
