N-o să uit niciodată când a venit la noi în Anglia în vizită cel mai bun prieten al meu din liceu. Ăsta e un tip acum însurat și el, de care mă leagă o lungă prietenie. Ne-am povestit multe lucruri de suflet și ne-am ajutat unul pe altul la greu. Ca să înțelegeți că avem o relație destul de sinceră. A doua zi după ce-a ajuns la noi, mi-a zis între 4 ochi:
Habar n-am dacă există cuvântul ăsta, co-prezentată. Știu doar că vreau să îi laud pe prietenii mei, deși această anume prietenă în acest anume moment al vieții ei merită un pic mai multe laude decât toți alții, la un loc. Aveți încredere, că știu ce vorbesc.
Știți metafora celor doi lupi, așa-i?
Pe scurt, un înțelept îi explică unui puști că în fiecare om trăiesc doi lupi, într-o luptă continuă: unul bun și unul rău. Copilul îl întreabă, logic: cine câștigă? La care, înțeleptul îi răspunde: cel pe care îl hrănești.
Ce perspectivă nouă și grozavă asupra vieții. Să hrănești doar partea cea bună a ta.
Să-i dai de mâncare doar slăbănoagei care se ascunde în tine. Știți, că toți avem pătrățele pe abdomen, doar că ale unora sunt îngropate sub straturi de altceva :))
Știți testul cu ridichile? Am auzit de el de la Domnica Petrovai. Se dau acești cercetători care voiau să facă un studiu despre percepția gustului, dar, în final, au tras niște concluzii colosale despre total altceva.
Uneori ne povestim unul altuia ziua aceea, de parcă celălalt nici n-ar fi fost acolo vreun pic. Alteori povestim ziua aceea cum or fi văzut-o alții, care au fost prezenți fără să știe de ce.
Ești așa sensibilă, Miruna! mi-a zis cineva odată. Ar trebui să fii și tu mai relaxată.
– O, dar nu sunt sensibilă, doamnă. Sunt doar nefericită, i-am spus.
