Sunt unele aniversări pe care le ții minte fără efort, fără remindere în telefon, fără să te tragă facebook de mânecă sau vreo colegă de urechi. Așa m-am trezit în dimineața asta. Așteptând. Nu să-mi sune calendarul să-mi spună ce am de făcut, ci să prind un moment în care s-o sun.
Dacă tot mergi la nunta lor, pleacă de acolo cu bucuria că ai contribuit cum te-ai priceput mai bine la moment. Poate fi mai distractiv decât numai să mergi.
Începem de la premisa că ești invitatul de suflet la nuntă, nu de obligațe și că îi ești alături prietenei tale, verișoarei sau na, că măcar cunoști personajele principale și părinții din dotare.
În primul rând să nu mă luați cu bodyshaming, că nu despre asta e vorba aici. Nu arătăm cu degetul, mi-aș iubi soțul, copilul, mama, tata și toate prietenele pe care le am și dacă s-ar îngrășa sau ar slăbit douăjde kile. Da, inclusiv pe soț, care nici nu trebuie să fie vreun gras ca să îl cert când visează la o shaorma cu de toate.
