Dați play de la minutul 4. Mai jos este și linkul de înscriere.
Cum să bubui organic
Hit play!
Pentru înscriere:
Categoria: blonde care gândesc (Pagina 1 din 2)
Postul acesta se vrea o continuare la “Să acceptăm eşecurile“. Am mai spus şi repet, căci cred puternic: e mult mai greu decât ne putem imagina să ne acceptăm ca ceea ce suntem şi ca o copie nereuşită a tot ceea ce am vrea să fim. Iar cel care a gândit în clipa asta că a luat-o pe lături blonda cu tastele în faţă e auto-suficient şi condamnat la plafonare. Fiindcă principala condiţie ca să te ridici e să vrei să te ridici. Iar judecăţile astea de valoare nu le-am încropit pe fugă şi nici din lipsă de inspiraţie.
O descrie extraordinară a procesului de evadare din prizonieratul eşecului:
Capitolul 1: Merg pe stradă. E o groapă adâncă în asfalt. Cad în ea. Sunt neajutorat. Nu e vina mea. Îmi va lua o veşnicie să găsesc un mijloc de scăpare.
Capitolul 2: Merg pe stradă. E o groapă adâncă în asfalt. Mă prefac că nu o văd. Cad din nou în ea. Nu-mi vine să cred că mă aflu din nou în acelaşi loc, însă nu e vina mea. Şi de data asta îmi va lua foarte mult timp să ies la suprafaţă.
Capitolul 3: Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în asfalt. O văd. Totuşi cad în ea. A devenit o obişnuinţă. Am ochii deschişi. Ştiu unde mă aflu. E vina mea. Ies imediat.
Capitolul 4: Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în asfalt. O ocoloesc.
Capitolul 5: Merg pe altă stradă.
(Portia Nelson via John C. Maxwell)
Primul pas e să te ierţi pe tine. Probabil şi cel mai greu. Iar apoi se termină auto-pedeapsa şi începi să ocoleşti gropile.
După luni întregi de întrebări: “Da’ ce tot faci acolo?” şi rugăminţi: “Uită-te la mine când vorbesc cu tine!!!” sau semnale de alarmă gen: “îţi zic, eşti dependentă” şi când credeam că şi-a dezvoltat imunitate pe viaţă, azi răsare cealaltă blondă din camera asta, pe blogspot.
Bine ai venit, Ale!
În loc de aerul fiert din sala de lectură şi ochii obosiţi de la citit cursuri, mai bine spinarea aplecată peste laptop şi ochi obosiţi de la citit liste pe mess.
Ştiu, nu noi suntem de vină, la ce le-o trebuit şi ăstora să bage netul în cămin taman în sesiune?!
Că aşa poate ne întâlnim şi la toamnă, să nu ne ducem dorul. Una de alta ori de ospeţele interminabile, mămăligile nefierte, ciocolăţile insuficiente şi îngheţata cu paişpe mii. Ori de roşile de plastic, ardeii vopsiţi şi caisele de cauciuc. Că cam despre asta e vorba în sesiunea asta…
Şi când o veni bărbatu’to şi-o vedea ce am făcut din tine, tare mi teama c-o să zică:
Şi de eşti Ale tu, nu-ţi sînt Alex eu!
Comparaţia nu îmi aparţine. Nu îndrăznesc să spun că e o paralelă.
Măcar datorită longevităţii lor profesionale, merită atenţia noastră. Baftă, gagici!
Grace Kelly
Născută la 12 noiembrie 1929 în Philadelphia, Pennsylvania, a fost fiica unor emigranţi irlandezi. Bunicul său a făcut cea mai mare parte a averii familiei, realizând visul american. Fratele său, John Jr, a fost primarul Philadelphiei.
La 17 ani îşi dorea să devină actriţă de comedie, familia sa opunându-se cu înverşunare ideii. Pozează pentru Coca-Cola şi Colgate pentru a-şi plăti studiile de artă dramatică la New York. Devine manechin şi a apărut în primul său film în 1951, intitulat Fourteen Hours. Avea 22 de ani.
În anul următor, obţine rolul principal într-un western alături de Gary Cooper. În 1953 apare in Mogambo, o dramă romantică a cărei acţiune se petrece în jungla kenyană, pentru care este nominalizată la Oscar pentru cea
mai bună actriţă într-un rol secundar. Apare apoi în trei filme ale lui Alfred Hitchcock: Dial M for Murder, Rear Window şi To Catch A Tief. În 1955 primeşte Oscarul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din The Country Girl. În timpul filmărilor are o relaţie cu Bing Crosby.
Era logodită cu contele Oleg Cassini când se indrăgosteşte de Prinţul Rainier de Monaco, şi acceptă să renunţe la cariera cinematografică după comedia High Society (1956) pentru a se căsători cu prinţul, marcând nunta secolului. Au avut trei copii: Caroline, Stephanie si Albert.
Victimă unui accident vascular cerebral, pierde controlul maşinii pe care o conducea şi moare la 14 septembrie 1982.
Monica Tatoiu
ACTIVITATE ŞI EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ
1980-1990 Profesor de matematică la gimnaziu
1990-1995 Profesor de matematică la Colegiul Naţional “Sf. Sava” Bucureşti.
1995-în prezent director general al companiei Cosmet
ics Oriflame România SRL.
1980-1990 Profesor de matematică la gimnaziu
1990-1995 Profesor de matematică la Colegiul Naţional “Sf. Sava” Bucureşti.
1995-în prezent director general al companiei Cosmet
ics Oriflame România SRL.Dana Deac
-o jurnalistă care şi-a desfăşurat munca atât în faţa, cât şi în spatele camerelor de luat vederi.
Motivul pentru care am postat în această combinaţie este unul faptul că ambele doamne se luptă cu un cancer mamar. Totodată, sunt implicate în campanii naţionale de informare şi prevenire a răspânditei afecţiuni.
