Categoria: o copila care respira gandeste si simte (Pagina 1 din 16)

9 ani de când și blondele gândesc

Eram în anul 3 de facultate, într-o cameră mică de cămin studențesc, la etajul 1, într-un Cluj întunecat și searbăd, din care nu mai știam cum să evadez. În vremea ‘ceea mă despărțisem de cea mai lungă și frumoasă iubire a mea până la momentul ăla, supraviețuisem unei veri mai bine decât m-aș fi crezut în stare, slăbisem niște kilograme (nu știu dacă de necaz sau de eliberare) și eram proaspăt blondă la vârf. Aveam senzația că am lumea la picioare și nu înțelegeam de ce mi-au trebuit atâția ani să mă reinventez.

Continuare

Când spun că sunt obosită, lasă-mă să fiu

imbratisare-de-cuplu

Nu-mi spune că și tu ești. Obosit.

Știu că alergi toată ziua, știu că muncești în stresurile cele mari. Dar, când spun că sunt într-un fel, îngăduie-mi să fie despre mine. Lasă-mi acest moment așa, arată-mi că mă auzi și că mă iubești. De asta am nevoie atunci. Muncesc și eu mult, chiar dacă treaba mea nu se termină niciodată. Mi-e și mie greu, chiar dacă tu mă vezi puternică și frumoasă.

Continuare

Astăzi mă bucur și mai mult că am venit în România

shutterstock_452241040

Deși uneori am dubii și mai sunt nopți în care visez. Ploaie, Anglia și pacienți. Culmea e că nu visez doruri. Viața mea e atât de plină de bine, încât dorul a fost dat afară și din subconștient. Dar evacuarea asta a durat ani de zile, să nu credeți că a fost un procedeu rapid, cu hotărâre judecătorească. Mulți ani am conviețuit cu el, de am ajuns a ne cunoaște atât de bine, încât am hotărât să ne despărțim.

Continuare

Prima dată, la Paris, se merge în doi [concurs]

paris-iubire

Știți, eu am fost o fată mereu singură, căci am iubit în capul meu mai rar decât m-ați putea crede și mai mult decât aș fi meritat să sufăr. Eu eram mereu acea fată care mergea la teatru cu vărul din dotare și se uita, de Valentine’s, la Grey, aceea care n-avea cu cine se pupa sub vâsc de anul nou și care, la toate petrecerile, era fără pereche lângă ea. Mă autoconduceam cu mașina acasă și-mi căram tone de apă plată pe scări. Visul meu de iubire era atât de departe, încât începusem să-mi doresc lucruri normale precum să mă aștepte cineva când ies de la școală, să am și eu un el pe lista de Crăciun ori să am cui călca o cămașă curată. 

Continuare

Primele 7 luni în România

fericirea-in-casa

Când am plecat din Anglia, băiatul nostru avea 1 lună și o zi. Fix acum 7 luni, în 15 martie 2016. Au fost multe cutii, multe bagaje, dar și mai multă bucurie. Am venit plini de entuziasm, Speranță era numele nostru mic. Aduceam cu noi atâta experiență, atâta muncă și cea mai mare realizare: 4 kg de bebeluș adorabil.

Continuare

Toţi Petrişorii noştri

4 inimi

De când mă ştiu, la noi în familie au fost 3 de Petru: bunicul, tata şi subsemnata. Deşi am întrebat-o serios pe mama de ce i-a lăsat să-mi facă un ca asta şi să mă treacă “Petra” în documente, cu timpul, a ajuns să-mi placă, fiindcă nu mai era nimeni ca mine. Frau Lehrerin mi-a zis “Petra” în clasa întâi, cu accent german şi rârâiutul ei fermecător. Oricum, mi-ar fi plăcut orice scotea femeia pe gură, deci aia a fost. Aşa am rămas până am terminat liceul, iar prietenii mei din vremea aia încă mă strigă aşa 🙂

Continuare

Pagina 1 din 16

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 50 queries in 0.138 s