A fost o miercuri necinstit de frumoasă, am făcut petrecere cum nu aș fi sperat.
Și fiindcă EL e acum la baie și îmi doresc să adormim ținându-ne de mână, mă grăbesc să las două rânduri aici nu pentru dumneavoastră, ci pentru Univers. Vreau să știe că îi mulțumesc.
-Un text pentru mine-
E atâta gălăgie în viața mea, am strigat astăzi lângă o biserică de munte, unde ne-am dus la tradiționalul înconjurat. Săliștea din Vinerea Marea era un obicei minunat în familia noastră de când eram mică. Mergeam să înghețăm printre morminte, să ne pupăm cu neamuri pe care le vedem mai rar decât din an în Paști, dar de care cumva te simți legat doar fiindcă le-ai văzut copiii cum cresc și toți sunt într-un fel de-ai tăi.. Mai mergeam și fiindcă peisajul ăla când înconjuratul se termină, toți pleacă acasă cu lumina în mână, iar lumânările ard cuminți pentru cei adormiți, măi, oameni buni, imaginea asta acolo e o binecuvântare!
Atât vreau să vă spun. Că magia există. Și semnele vin. Atunci când îți dorești. Fie și răspunsuri la câte o întrebare.
Viața e atât de frumoasă cu necunoscutele ei. Uneori, în momente din astea, mă privesc parcă dintr-un colț de cer și mă văd ca pe o copilă nedormită, care se zbate mult în propriul ei cap. Și când o pun în perspectivă, tabloul care apare nu are forme clare, ci doar multă lumină. Și pace printre culori. Plus niște clopoței în liniște.
Eram în anul 3 de facultate, într-o cameră mică de cămin studențesc, la etajul 1, într-un Cluj întunecat și searbăd, din care nu mai știam cum să evadez. În vremea ‘ceea mă despărțisem de cea mai lungă și frumoasă iubire a mea până la momentul ăla, supraviețuisem unei veri mai bine decât m-aș fi crezut în stare, slăbisem niște kilograme (nu știu dacă de necaz sau de eliberare) și eram proaspăt blondă la vârf. Aveam senzația că am lumea la picioare și nu înțelegeam de ce mi-au trebuit atâția ani să mă reinventez.
Nu-mi spune că și tu ești. Obosit.
Știu că alergi toată ziua, știu că muncești în stresurile cele mari. Dar, când spun că sunt într-un fel, îngăduie-mi să fie despre mine. Lasă-mi acest moment așa, arată-mi că mă auzi și că mă iubești. De asta am nevoie atunci. Muncesc și eu mult, chiar dacă treaba mea nu se termină niciodată. Mi-e și mie greu, chiar dacă tu mă vezi puternică și frumoasă.
Deși uneori am dubii și mai sunt nopți în care visez. Ploaie, Anglia și pacienți. Culmea e că nu visez doruri. Viața mea e atât de plină de bine, încât dorul a fost dat afară și din subconștient. Dar evacuarea asta a durat ani de zile, să nu credeți că a fost un procedeu rapid, cu hotărâre judecătorească. Mulți ani am conviețuit cu el, de am ajuns a ne cunoaște atât de bine, încât am hotărât să ne despărțim.
