Tu ai două șanse în viață: fie slăbești vreo 10 kilograme, fie te faci savant, mi-a spus tata cu sinceritate, din capul mesei din bucătărie. N-am luat-o ca pe un compliment, ci ca pe un pumn la ficat. Am trăit mult timp cu convingerea că pur și simplu n-o să mai slăbesc niciodată. Și că, dacă tot sunt o grasă inteligentă cum mă vede el, ce rost are să fiu o grasă nefericită. Adică, oricum încântată nu prea eram. 120 de prăjituri am mâncat o dată, în vreo 2 zile de Paști. I-a căzut fața bunicii mele când și-a dat seama în a treia zi că nu mai avem nici urme prin frigider. Apoi m-am întâlnit cu un unchi pe stradă și omul nu m-a recunoscut. Aveam 64 de kilograme.

Continuare

Țopăi! Ceva tocmai a intrat sus de tot în topul celor mai prețioase lucruri pe care le posed. O carte! Cu numele meu acolo, printre autori. Îl vedeți, da, să-mi ziceți dacă îl vedeți :)))

Doamnelor și domnilor, acum o vreme am fost invitată să semnez un text în această frumoasă antologie numită ”Cum e să fii fată”, la editura UNIVERS. Unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit vreodată. 

Continuare

A fost o miercuri necinstit de frumoasă, am făcut petrecere cum nu aș fi sperat.

Și fiindcă EL e acum la baie și îmi doresc să adormim ținându-ne de mână, mă grăbesc să las două rânduri aici nu pentru dumneavoastră, ci pentru Univers. Vreau să știe că îi mulțumesc.

Continuare

-Un text pentru mine-

E atâta gălăgie în viața mea, am strigat astăzi lângă o biserică de munte, unde ne-am dus la tradiționalul înconjurat. Săliștea din Vinerea Marea era un obicei minunat în familia noastră de când eram mică. Mergeam să înghețăm printre morminte, să ne pupăm cu neamuri pe care le vedem mai rar decât din an în Paști, dar de care cumva te simți legat doar fiindcă le-ai văzut copiii cum cresc și toți sunt într-un fel de-ai tăi.. Mai mergeam și fiindcă peisajul ăla când înconjuratul se termină, toți pleacă acasă cu lumina în mână, iar lumânările ard cuminți pentru cei adormiți, măi, oameni buni, imaginea asta acolo e o binecuvântare!

Continuare

Atât vreau să vă spun. Că magia există. Și semnele vin. Atunci când îți dorești. Fie și răspunsuri la câte o întrebare.

Viața e atât de frumoasă cu necunoscutele ei. Uneori, în momente din astea, mă privesc parcă dintr-un colț de cer și mă văd ca pe o copilă nedormită, care se zbate mult în propriul ei cap. Și când o pun în perspectivă, tabloul care apare nu are forme clare, ci doar multă lumină. Și pace printre culori. Plus niște clopoței în liniște.

Continuare

Eram în anul 3 de facultate, într-o cameră mică de cămin studențesc, la etajul 1, într-un Cluj întunecat și searbăd, din care nu mai știam cum să evadez. În vremea ‘ceea mă despărțisem de cea mai lungă și frumoasă iubire a mea până la momentul ăla, supraviețuisem unei veri mai bine decât m-aș fi crezut în stare, slăbisem niște kilograme (nu știu dacă de necaz sau de eliberare) și eram proaspăt blondă la vârf. Aveam senzația că am lumea la picioare și nu înțelegeam de ce mi-au trebuit atâția ani să mă reinventez.

Continuare