Știți acea supă cremă de ciuperci de la restaurant, despre care te întrebi oare cum se face? În timp ce te lingi pe buze și îți e rușine să mai ceri? I-am găsit rețeta, după multe încercări.
Secretul oricărui masterchef care nu bagă prafuri și își hrănește copiii cu ea:
Ca să fie o supă cremă de ciuperci gustoasă, rețeta e cât mai simplă. Fără morcovi, țelină, cartofi și gătită într-un anumit fel.
Stați să vă zic.
Aşa ceva, precis n-aţi mai văzut!
Puţin context: mutarea noastră la Bucureşti a fost mai degrabă complicată decât simplă, din motivul că apartamentul-reşedinţă de capitală trebuia puţin renovat. Adică, o lucrare amplă: închis balcon, pus termopane, rulouri şi zugrăvit. Toate astea au fost făcute printr-o relaţie la distanţă, fiindcă noi credeam că merge. Meşterii au fost super de treabă, probabil şi fericiţi că nu îi bate clientul la cap. Eu mă gândeam că era ca şi cum la mine pacientul ar dormi şi n-ar mai sări la fiecare atingere, ce mai, un vis!
Mda, până într-un final, când ne-am trezit cu toţii din vis şi ne-am dat seama că rulourile nu erau unde trebuie, că geamul nu se deschide şi zugrăvitul s-a întâmplat peste nişte cabluri, în fine, nu vă mai enervez. Am zis că e bine şi-aşa rău, am plătit şi am apreciat că oamenii s-au descurcat singuri, au fost serioşi şi punctuali, chestii cică de lăudat în Bucureşti. De parcă ar fi scuzabil ori normal să fii neserios, întârziat şi ceva pui de hoţ, doar că eşti în Bucureşti. Mă rog. Vă pun în legătură, dacă aveţi nevoie.
Întotdeauna în prag de tensiune intelectuală (reală sau închipuită) îmi vin cele mai năstruşnice idei.
Pornind de la nenea ăsta, care le zice bine mititelu’, m-am trezit socotind. Şi apropo de investiţii, cumva: Mănânc în fiecare zi, ca să nu mor de foame. (Bine, îmi şi place ciocolata, dar astea sunt detalii…) Îmi spăl dinţii ca să nu-mi cadă din gură. Îmi ung pielea cu cremă ca să mă ţină mai mult. Pielea. Zilnic investesc câteva minute în ceea ce sunt sau vreau să cresc. (Cu toate că, mai mulţi dinţi în gură nu mi-ar prea folosi, dar se înţelege sensul metaforic.. :p)
Aşa că, m-am gândit, cum mi-am format obiceiul de a-mi freca dinţii şi a-mi curăţa urechile (că nimeni nu s-a trezit învăţat), ca să nu mai zic de făcutul patului (reminiscenţele vieţii la cămin :p) tot aşa îmi pot forma şi alte obiceiuri. Sănătoase, constructive, instructive, chiar. Că nu e ca şi cum mi-aş propune să dau cinci ture în jurul blocului în fiecare zi.
Deci, care-i planul: 15 minute din fabuloasa mea existenţă pe acest pământ să le direcţionez spre citit. Zi de zi. Ca să dezvoltăm şi fabulosul existenţei. Sau măcar să-l întreţinem. Că şi de prea mult bine ajungi să te plictiseşti. Da’ fără blogroll-uri, twitt-uri şi Tango-uri pe wc. Nu neg valoarea acestora, dar m-aş concentra pe chestii mai “atestate”, să zic. Dar nu mult timp, că MULT îmi aminteşte de şcoală. ( :OO )
Pentru asta, mi-am “luat” un alt blog, public property, unde mai scriu ce şi cum. Poate se mai bagă cineva, să nu fiu singură. Ca la terapia de grup :p Poate îmi recomandaţi şi cu ce să umplu minutele alea, mi-ar plăcea proză scurtă sau poezie. Română, germană, engleză. Aici sunt şanse să mai şi pricep câte ceva 😉
Pornesc pe etape de câte 101 de zile. Mă mai gândesc până mâine cu ce încep. Prima etapă se va încheia pe 8 august a.c. şi după, mai vedem. Poate inventăm şi alte obiceiuri. Că faza cu alergatul în jurul blogului nu e chiar o idee rea. Dar mai lăsaţi-mă… să mă obişnuiesc 😀
şi cine ştie, dacă tot inventăm fabrica de obiceiuri, poate ne inventăm şi nişte premii! 😉
Hehe, ce perversiuni credeati ca am postat? 😛 Nu, nu e vreo imagine xxx, nici vreun articol cu limita de varsta, e doar o poza peste care am dat aici si care mi-a mutat urechile pana la ceafa de ditamai zambetul larg provocat. Sper sa va destinda si voua diminetile si sa va distreze cel putin atat de tare cat m-a amuzat pe mine;))
Corsetul prostiei e foarte cuprinzator. Ii sufoca pe multi dar si celor cu un cortex cat de cat activ li se taie respiratia de consternare.
Cu alte cuvinte, vuieste lumea de oameni prosti. Asta o stiati, o stiu si eu foarte bine…dar nu-i nimic, o sa mi-o tot repet pana imi intra bine in cutia craniana cu al ei continut cu tot. Poate astfel reusesc si eu sa ma conformez, sa ma adaptez situatiei, sa accept crunta realitate.
Cand simt totusi ca neghiobiile unora pun monopol asupra celulelor mele nervoase, imi autodeclansez cate un „esti calm, esti superior” sau un „serenity now!”, dupa caz, apoi numar in gand pana la zece. Respir adanc si grabesc pasul in directia opusa. Incerc sa ma abtin de la comentarii pentru ca s-ar putea sa nu ma mai opresc. Fac ciocul mic si las in urma cavitati bucale ce s-au cascat promitator, dar nu au reusit decat sa imi polueze fonic aparatul auditiv.
Asadar, stimate interlocutor…daca, de pilda, te intreb „ pot sa-ti iau creionul pentru cateva minute?”, nu imi tranti un „ incearca! vezi, poti?”. Bineinteles ca pot, smart-ass! Te-am intrebat doar pentru ca modesta mea educatie nu imi permite sa-mi fac de cap cu bunurile altora fara permisiunea lor. Ceea ce e mult mai mult decat pot spune despre tine. Si ma astept la un raspuns simplu, monosilabic, afirmativ sau negativ. DA sau BA, frate?!?
Iar daca esti functionar public, vanzator la alimentara sau imparti bilete la RATUC nu iti vei pierde sirul inspir-expir-urilor daca pe pilotul automat pe care functionezi iti inserezi si un „cu placere, la revedere!”. Doar atat, nici macar de un zambet prefacut nu am nevoie. Si daca asta iti face placere, in schimb, iti permit sa-ti dai ochii peste cap atunci cand nu am 10 bani, marunt.
Daca lucrezi intr-o banca si am o nelamurire, datoria ta e sa-mi raspunzi la intrebari si punct,”.”, nu „dar de ce vreti( intr-un caz fericit, dar si VREI mi se serveste deseori, rece si garnisit cu atitudini de „cine mi-s eu”) prin mail si nu prin posta?”.Nu e treaba ta, dom’le! Pentru ca te dai absolvent de facultate cu prestigiu si ai un job care necesita sa te prezinti la patru ace. Vorbesti pe nas pentru ca ai pretentii de Wall Street, si cu toate astea o cucoana caragialiana ar avea maniere de departe superioare.
In concluzie, permite-mi sa presupun ca esti inteligent. Ca te incadrezi la homo-sapiens pe buna dreptate. Nu imi inlatura orice dubiu incercand sa pari altfel decat esti. Nu-ti impovara vocabularul cu vorbe desuete si lasa cliseele celor incapabili sa gandeasca pe cont propriu. In caz contrar, parerea mea in ceea ce te priveste va include cuvinte precum ordinar, saracie lingvistica, intelect limitat etc. Voi sari la concluzia ca ai avut o copilarie nefericita si ca frustrari iremediabil innamolite in subconstientul tau cauta disperat puncte de emergenta pentru a se putea, in sfarsit, dezlantui. Pentru ultima data: te rog, ramai filozof!
Ceea ce se preconiza a fi inca o dimineata linistita de iulie a fost tulburata de decizia unui distins domn clujean- aflat, dupa figura, cam in a cincia decada a vietii- de a-si pune capat zilelor.
A hotarat ca, daca nu i-au batut inca fiziologic clopotele, ar fi cazul sa traga el insusi de ele. Asa ca s-a cocotat saracu’ om pe balustrada balconului si a amenintat cu surle si trambite ca se arunca.
Stirile vuiau, cucoanele se minunau, cu parerea isi dadeau iar jurnalistii camerele si le holbau.
Intre timp, orele ramase ale sarmanului om se scurgeau printre negocieri cu preoti, psihologi, jandarmi etc. Fara prea mare rezultat insa, ca omul tot de neinduplecat a fost. Ba mai mult, dupa 4-5 ore de amorteala pe marginea balconului, mai sus mentionatul si-a dat drumul. S-a aruncat de la etajul 6 al blocului in care locuia. Si asta nu chiar benevol, ci speriat de metodele-de delicatetea unei flori de primavara, ca altfel nu stiu cum sa le mai numesc- a mandrei noastre jandarmerii. Au considerat ei ca se cuvine mai degraba sa trimita pe cineva, atarnat de o sfoara de la un etaj superior, sa-l culeaga astfel cu forta pe sarmanul nenorocit decat sa-i promita in stanga si in dreapta eliminarea oricarui stimul (ceva camere imaginare de luat vederi montate in casa acestuia, din cate am inteles) ce ii irita acestuia sistemul nervos si asa destul de subred. Pana la urma, domnul a supravietuit… a cazut pe terasele magazinelor de la parterul blocului, nimerind totusi LANGA salteaua pneumatica atent pozitionata de pompieri, pe trotuar.
Si-a fracturat el coloana, e paralizat de la brau in jos dar nu e bai mare, autoritatile considera cazul un succes. „Important e ca e inca in viata.” Helloooooo!!! Omul s-a aruncat!!!
Stau acum si ma gandesc cine e mai incompetenta: stralucita echipa de negociatori sau viteaza jandarmerie?
Pentru cei dormici sa vada si imaginile care sustin evenimentele relatate si sa mai afle una-alta despre nefericitul eveniment, click aici. Inclusiv blogosfera a mentionat cazul. (later edit: si aici)
