La finalul interviului, moderatorul a întrebat: ziceți un cuvânt care să vă definească acest an. Era primul an de pandemie, nici nu ieșiserăm încă total din lockdown. Patru oameni urmau să dea răspuns într-un interviu pe zoom. Cuvântul meu a fost FAMILIA.
Categoria: între noi fie vorba (Pagina 1 din 7)
Răspunsul scurt e pentru că n-am găsit și puteți închide articolul. Dacă vreți răspunsul lung, poftiți mai departe.
Nu știam dacă apuc să mă văd și cu prietena mea din liceu, deși îmi doream. Rareori se întâmplă să știu lucruri despre programul meu, însă, de cele mai multe ori, facem o supercombinație de tot ne vedem cumva. Ori vine ea după mine, ori îmi face o vizită și mă găsește în pijama. Ea e genul de om care nu îți măsoară câte șosete făcute burlan ai pe podea și genul care nu povestește despre vasele tale nespălate. Bine, am și locuit împreună o vreme, deci am împărțit mai multe lucruri decât chiloți la spălat 🙂
-Crezi că viața unui bărbat e mai ușoară decât a unei femei? l-am întrebat pe o bancă, la soare, în acel parc bucureștean în care am făcut poza aia în care suntem tineri, pe frigider. Nu aveam telefoane, nu aveam pacienți, aveam doar o mână într-alta și eu, o ureche pe umărul lui. Cam ca atunci.
M-am despărțit de primul băiat pe care l-am iubit mai așezat, un pic matur și un pic mai serios decât pe cel de la 15 ani, din cauză că era foarte orgolios. Orgoliul nu face casă bună cu mine, mi-am spus. Aveam douăzeci și foarte puțini ani și am plecat plângând dintr-o relație care m-a învățat că iubirea nu e totul între doi oameni. Ce lecție prețioasă, ce frumos mi-a predat-o viața și ce tip extraordinar am ales să mă învețe asta! Într-un fel, îi voi fi veșnic recunoscătoare că nu a fost un nemernic niciun minut. El a fost … doar el. Mi-a dat drumul în lume mai bogată, mai aproape de a ști ce și cine e potrivit pentru mine. Ar fi putut să-mi dea drumul în lume făcută bucăți, ar fi putut dura ani până să mă lipesc la loc, dacă aș fi reușit vreodată.
