Categoria: din vremea când nici blondele nu erau blonde (Pagina 1 din 10)

E adevărat ce se spune: după 30, înflorești

iunie, 1987

La noi în familie, și aici mă refer la prima mea familie cu părinții și bunicii mei, aniversarea unuia dintre noi însemna o adevărată sărbătoare. De când mă știu, de ziua mea era petrecere. Mama cocea foi pentru tortul meu preferat de bezea cu vreo două săptămâni înainte. Asta, fiindcă

Continuare

Amintiri din Școala 4 de acum 20 de ani -scrise de Miruna, fostă Siminel

Daniela: Da!!! Și mie mi-e dor de tine. Mai visez din când în când generala 🙂 Mai cu traume, că mie nu mi-au plăcut chiar așa mult primii ani de scoală. Dar e ok.

Eu: Uau, eu credeam că a fost minunat în generală. Eu m-am simțit mult mai aproape de colegi decât în liceu. Traume am avut toți probabil, ție îți era mai ușor că erai frumoasă și fâșneață. Și eu visez mult din generală, coșmarurile sunt însă mai legate de liceu :)) Te așteptăm acasă!

Continuare

Cum poți renunța la facultatea pe care ți-o doreai

poză de la absolvirea mea 🙂 toamna lui 2011

Puțină lume știe că eu am intrat la jurnalism înainte de medicină. Asta, doar fiindcă acolo era concurs de dosar, pentru care nu trebuia să fii fizic prezent undeva.

Eram la recapitularea finală pentru examenul de admitere la UMF Iuliu Hațieganu, când s-au afișat rezultatele pe net. La jurna mă refer. M-a luat un fior din cap și până în picioare. Admis, la buget.

Continuare

Când tata îţi urează la mulţi ani de 8 martie

…şi nu ştie cum să zică. Un moment Kodak. Absolut! Cred că puţine lucruri bat la capitolul drăgălăşenie … un tată pus în situaţia de a-şi vedea fetiţa că nu mai are… 12 ani.

Cumva, cred că eu pentru el cam pe-acolo am rămas. Prin clasa a 5a. Ultima dată când am fost acasă, mi-a spus pe un ton foarte serios: “Tu eşi mică, tu nu înţelegi lucrurile astea! N-ai nici măcar 30 de ani.”

:))) Iar eu mă mărit anul ăsta.

Alte momente Kodak:

  • Figura lui când mi-am luat prima pereche de chiloţi tanga şi i-a văzut puşi la uscat în baie. Trei fire sucite-ntr-un ghem dantelat, de nu ştiai ce-s. Atunci mi-a zis o glumă, că pe vremea lui, trebuia să dai chiloţii la o parte ca să vezi bucile, acum trebuie să dai bucile la o parte ca să vezi chiloţii. Iar pe mine m-a distrat mai mult cum suna “bucile” din gura lui tata decât ideea bancului propriu-zis. Şi m-am simţit “mare” nu fiindcă aveam chiloţi tanga, ci fiindcă deja ne spuneam cuvinte deocheate. (Tata e un domn şi nu vorbeşte urât nici în gând, probabil.)
  • Mamaia, clasa a 4a. Primul costum de baie din două piese, că la topless renunţasem deja de pe la 6 ani. De parcă io eram Pamela Anderson în devenire. (Nimeni nu credea asta în afară de mine. Între timp, nici măcar nu mai sper) Adică, tot aşteptam… Şi mă simţeam obligată să domolesc dezamăgirea (sau mila?) celor din jur sub o pereche de bureţi mici, care nu se uscau nici cu slujbe după ce ieşeam din apă. Bureţii la costumele de baie sunt cea mai cretină invenţie dintotdeauna! Sfârcurile sunt sexy, dar asta am aflat-o mult mai târziu. Dar să revenim la tata. Niciodată n-o să-i uit faţa când m-a văzut în 2 piese. Tocmai ieşise din baie şi i s-a pus un nod în gât de ziceai că tună afară şi rămâne înnorat pe-ntreg concediul, deci putem pleca acasă.
  • Când primul meu iubit mă conducea până la poartă, iar tata l-a prins într-o seară de l-a invitat la o ţuică şi-un Davidoff auriu. Iar eu mă minunam mai tare de cât e de şod el, adică tata, care ziceai că-i bucuros ca atunci când primeşti un pumn în stomac. În seara aia, cred că m-a şi pupat băiatul în sfârşit! prima dată, pesemne-a ştiut el, tata, de ce l-a servit cu ţuică şi nu apă de la robinet.
  • Când i-am spus că mă mărit, nu l-am văzut, că era la telefon. Dar îmi imaginez o faţă de eliberare, în sfârşit o ia cineva şi pe fii-sa, că la cât de “bine” şi de mult găteşte, prognosticul era nefavorabil, vântul bătea în contră şi speranţele aveau deja puse parastase.

Ieri, de 8 martie, la telefon. Începe tata cu mare veselie, de-i auzeai zâmbetul prin glas:

Copile! La mulţi ani de ziua…

———

şi începe pauza. Iniţial, am crezut că e de respiraţie, deşi el a fost cel care m-a învăţat la grădiniţă să şi RESPIR când spun poezii la serbări şi să nu turui primul vers ca o stricată, iar rima s-o trag pe nas în loc aer. Deci eram la faza de

LA MULŢI ANI DE ZIUA… î …î …î

———

pauza deja devenea de gândire. A cui zi o fi astăzi, o fi uitat? De ce s-o fi complicat cu atribute-n genitiv. Doar primeam şi-un lamulţiani simplu.

L-am mai lăsat niţel, deşi vorbeam în roaming.

———

 

îîî… deja devenea distractiv şi momentul Kodak devenea video.

———

Mi s-a pus un mare mare rânjet pe moacă (ştiam că urmează ceva memorabil 😉 ), iar tata şi-a luat avânt, o gură de aer şi-a turuit în receptor:

de ziua… FETIŢELOR!

#:-S

am râs amândoi cu-nţelepciune şi am ştiut că eu niciodată n-o să am mai mult de doisprezece ani.

images (1)

foto

Despre copii: e mult mai uşor să-i dresezi decât să-i educi

Sau cum principiile educaţiei moderne sunt de când lumea. De când lumea mea.

20130410-205616

  • Îmi amintesc când mama mi-a spus că şi dacă omor pe cineva vreodată, să merg să-i spun şi ea m-ajută. Că-s copilul ei şi mă iubeşte necondiţionat, indiferent ce prostie mare fac. Asta nu înseamnă că n-o să mă certe sau să-mi explice cât e de greşit, dar că tot ea îmi va plăti cei mai buni avocaţi din lume.
  • Când mi-a venit ciclul prima dată,

    Continuare

Anti-dor de şcoală

Permiteţi-mi să nu îngroş rândurile nostalgicilor acelui septembrie cu miros de rechizite virgine şi caiete nemâzgălite. Permiteţi-mi să mă bucur ca-n fiecare an că şcoala nu mai începe şi pentru mine şi să mărturisesc la fel cum o fac la orice ocazie că nu, doamnelor şi domnilor, nu mi-e deloc dor de şcoală. Dar nici măcar un pic.

Eu încă mai am coşmaruri cu BACul la mathe şi comentariile la română. Încă visez cu Slavici şi Sadoveanu, probabil de asta nu-s fan filme horror, că-mi amintesc senzaţiile din generală. Sau liceu. Sau amândouă.

Plus că mie silinţa la învăţătură uneori îmi crea mai mari probleme decât soluţii, fiindcă să gândeşti te ajută doar dacă e la modul corect, orice alt mod nu-ţi aduce nota 10. Cel puţin la şcoală, asta-i regula. Aşa că ajungeam să mă bucur de 9-le ăla din oficiul neuronului meu adolescent. Care uneori era şi 10, aveam noroc de nişte profi cu pretenţii rezonabile. Şi ca să nu credeţi că instig la rebeliune, aflaţi că lecţiile de obicei mi le făceam, atunci când nu copiam de la alţii. Matematica după a cincea mă încurca rău, româna îmi plăcea fiindcă mă pricepeam la vorbe şi memoria întotdeauna ţinea cu mine. Astfel încât ţineam minte citate şi versuri întregi şi introduceri pompoase la comentarii, de toţi credeau că-s un fel de isteaţă care merită 10. Când, de fapt, mie-mi plăcea să mă aud vorbind.

Acum cu toate acestea mărturisite, daţi-mi voie să recunosc dorul de oamenii pe care-i întâlneam la şcoală. Nivelul de socializare din anii ăia e unul cu care nu te mai întâlneşti niciodată decât dacă eşti Britney Spears sau Mirabela Dauer. Aşa că, permiteţi-mi să le urez tuturor elevilor de astăzi succes în cariera şcolărească. Să n-o ia prea mult în serios, dar să nici nu-şi îngăduie greşeli repetate. Fiindcă sunt la vârsta la care-şi formează obiceiuri.

Unele proaste. Cum ar fi plăcerea de-a te auzi vorbind. Sau altele…

Sunt curioase ce regrete aveţi din anii de şcoală şi ce sfaturi aţi da tinerilor elevi. Mie-mi pare rău că m-am implicat prea tare. Apoi a venit liceul şi mi-a trecut. 😉

THE-COLLEGE-LIFE

Disclaimer: nu credeţi chiar tot ce citiţi. Că implicarea aia din generală şi notele alea bune m-au dus la un liceu bun, unde am crescut şi m-am format printre copii de calitate. Atât personală cât şi intelectuală. Fără notele alea de la-nceput, fără obiceiul de a şti ce şi cât să fac pentru o notă bună, nu ajungeam acolo. Nu învăţaţi pentru note, dar să ştiţi că şi ele folosesc la ceva. Cum ar fi la a-ţi lua Bacul.

foto

Pagina 1 din 10

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 90 queries in 0.223 s

Inline
Inline