Categoria: articole ziarul studentesc

Libertate

Dacă te laşi de fumat, de băut şi de femei nu trăieşti mai mult… doar că ţi se pare că timpul trece mai încet. (Clement Freud)
Suntem oamenii mileniului trei, trăim în secolul vitezei, ne mândrim cu însuşiri demiurgice prin progresul tehnologiei, avem cărţi despre societăţi secrete, vorbim la TV despre sex, ne publicăm intimităţile pe net şi ne iubim fără perdea. Cu pasiune şi scântei, cu devotament şi inerţie, respect şi perseverentă, cu miracole şi celebrări.
Ne miscăm într-un sistem democratic, în care libertatea persoanei e proslăvită, uneori greşit înteleasă, alteori prost aplicată. Ne învată că avem drepturi, dar noi ne concentrăm pe revendicări. Ne învaţă cum e corect, dar nu vedem exemple. Căutăm să nu ieşim din rând şi preferăm calea de mijloc. Ne strecurăm printre legi şi ne sustragem obligaţiilor. Inventăm artificii de calcul şi ne înmulţim averile. Ne temem să ne exprimăm părerile şi fugim de ridicol. Pentru că ‘ce zice lumea’ e grija prioritară.
Dar câţi oare nu râdeau de Galilei? Şi totuşi: cine râde la urmă, râde mai bine.
Însă libertatea îmi place doar intrapersonal. E singura ei formă pe care nu ne-o pot vinde.
Libertate e atunci când contează mai mult ceea ce vezi, şi nu la ce te uiţi, când contează mai mult prilejul, şi nu cadoul, mai mult esenţa şi nu ambalajul.
Libertate e să-i spui primul că o iubeşti şi să te bucure uimirea ei. Sau roşaţa din obraji.
Libertate e să nu ieşi sâmbătă seara in club când toată lumea merge. Pentru că ai hotărât că nu vrei s-arăţi la 30 de ani ca de 40.Libertate e să păstrezi bluza preferată, chiar dacă e de ceva vreme ‘out’.
Libertate e să le mărturiseşti băieţilor, că vineri seara între o bere [sau mai multe] şi iubita ta, o alegi pe a doua. Vor râde că eşti sub papuc. Dar ei sunt cei care se trezesc sâmbătă de sâmbătă…cu perna in braţe.
Libertate e să înveţi la şcoala vieţii şi să nu iroseşti neuroni. Să întelegi diferenţa dintre bine si rău. Dintre ce e important şi restul.
Libertate e să iţi alegi Dumnezeul după simţire şi să nu-ţi judeci părinţii pentru credinţa lor.
Libertate e să-ţi accepţi sentimentele şi kilogramele in plus. Să nu fugi de ele, să nu le înfunzi glasul; o ciocolată nu strică nimănui. Doar o ciocolată in fiecare zi strică!
Să te bucuri de ele, să le arăţi în cea mai autentică manifestare a lor. Şi să-i vezi doar pe cei care înseamnă ceva. Ceilalţi contează doar cât gălăgia gâştelor pe lac.
Trăieşte-ţi libertatea la cel mai înalt rang, fără pretenţii de aprobare a celor din jur. Atâta timp cât nu deranjezi, eşti liber. În spaţiul tău propriu, vei fi veşnic aşa.
Se schimbă dictatori şi regimuri, vremuri şi oameni. Şi nimeni nu dă inimi cu garanţie. Iar nici pastila-minune 90-60-90 nu s-a inventat încă.
Şi atunci de ce să nu ne strigăm iubirea şi durerile, de ce să ne temem de cântare, de bărbaţi puternici sau femei mai blonde.. De ce să ne ascundem dezgustul şi revolta.. de ce să confecţionăm măşti şi să le vindem copiilor..
Sau de ce să nu citim o poveste în loc de email, de ce să nu facem o vizită in loc de telefon, de ce să nu cumpărăm cel mai scump ceas în loc de cea mai strălucitoare chinezărie, de ce să nu ne privim părinţii la micul dejun, şi nu televizorul, de ce să nu ieşim la cină in loc de cinema,de ce să nu spunem te iubesc … Şi acum mă opresc, inainte de a lăsa impresia că am ajuns la o concluzie. Nici vorbă, doar am obosit să gândesc.

We drive far too fast to worry about cholesterol

Trăim într-o eră în care pizza ajunge la noi acasă mai repede decât poliţia.
Trăim într-o eră în care e mai simplu de mers cu autobuzul decât cu maşina personală.
Trăim într-o eră în care nu mai aşteptăm restul de la pâine,în care ne luăm celulare tocmai pentru luxul de a nu răspunde la telefon,în care ne facem cumpărăturile în hipermarketuri,în care ne spargem creierii şi rupem spatele să ridicam imperii.Din păcate nu imperii intelectuale,cu toate că şi astea presupun dureri de spate.Aşa am auzit…
Trăim într-o eră în care e mai important să ai decât să simţi,în care e mai important să te arăţi decât să chiar fii,să ştii cui să dai un telefon,decât să rezolvi singur problema.
E o eră în care conteaza prea mult ce îmbrăcăm,şi nu cum ne purtăm,prea mult cu cine ne adunăm,şi nu pe unde umblăm,la ce stilist ne tundem freza şi nu ce ascundem sub ea. Asta in fericitul caz în care mai ascundem ceva…
Trăim în secolul vitezei,în secolul PC-ului,netului si ipodului,când ‘I am online,deci exist!’
Trăim în secolul în care ne preocupăm excesiv cu metode de a renunţa la fumat şi dulciuri,dar în care continuăm să frecventăm baruri si să cumpărăm cola copiilor.
Până acum drumul meu de 160 km spre Cluj dura 3 ore –incluzând o cafeluţă cu mama şi !atenţie o blondă la volan.Toamna asta,in 3 drumuri –cu aceeaşi cafea şi acelaşi talent feminin la volan- vreo 4h!!!Toţi se grăbesc,iar toţi sunt prea mulţi.Posibilităţile tehnologiei şi ştiinţei ne-au anulat limitele,ne-au dat aripi să zburăm.Avem maşini puternice,dar şosele dezastruoase.
Avem orgolii flămânde,dar păcate capitale.Ne jucăm cu sorţii într-o impresie că le ştim pe toate.Că orice ni se cuvine.Sau că nouă nu ni se poate intampla nimic.
Am ajuns să sfidăm natura,să ne reproducem după programări,să ne copiem oile şi –cine ştie-semenii, doar pentru a dovedi că se poate.E fantastic!E extraordinar!Dar e la un pas de prăpastie.
În ziua de azi ne schimbăm de la culoarea părului la cea a ochilor,implanturile sunt de la dinţi şi silicoane la fire de păr; bărbaţii au început să se epileze(uneori cu succes,alteori fără),copiii îşi încep viaţa sexuală scârbiţi de modele ale unei moralităţi expirate.
Nu ne mai căsătorim la primărie, nici nu ne mai jurăm iubire în faţa preotului.Zilele astea dă bine să-ţi juri iubire în faţa reporterului.Aşa sigur o să te ştie toată lumea.
Ne botezăm copiii cu cele mai stupide dintre sunete,pe care o să ajungă vreo tuşă Mărie să le pocească în cea mai sinceră ieşire de drăgălăşenie.Avem trenduri la nume de copii,la număr de kilograme şi la mărimi de sutien.
Şi ne mirăm că obosim tot timpul,că ne enervăm prea des şi pe cei mai puţin vinovaţi.Că totul ne “pute si miroase” încă de la cele mai fragede ore ale dimineţii. Mi-aş dori să urc o dată Babeş-ul întâmpinată de feţe zâmbitoare,să văd oameni în cafenele fără celulare la urechi,părinţi cu copii în parcuri şi o licărire de bunăvoinţă la tanti de la chioşcul de ziare din faţa Casei Studenţilor.Ceea ce va doresc si voua.

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 46 queries in 0.113 s