Iar a venit de la birou și a luat în brațe telecomanda. Unde se crede, la hotel?
N-a mai schimbat un scutec de acum două numere, nici nu ești sigură că mai știe cum se face.
Dragă mamă care ai fost astăzi în Carrefour,
De fapt, dragă mamă care ai fi intrat astăzi în pământ în Carrefour.
Nu numai că nu avem drumuri normale la cap, nu numai că nu avem siguranță în trafic și autostrăzi și o să vă scutesc de pomelnicul lucrurilor care lipsesc (sunt sigură că îl știți pe de rost), dar suntem ca într-un banc prost. Nici drumurile pe care le avem nu mai sunt practicabile.
Bunicii sunt o comoară. Bunicii sunt ancore de copilărie. Bunicii aproape sunt un drept pe care îl au copiii, cât îi ține încă Dumnezeu în viață. Bunicii sunt acești părinți cu mintea mai înțeleaptă, cu răbdarea mai antrenată, cu prioritățile mai așezate. Bunicii sunt tot niște părinți, doar că la a doua șansă.
Văd tot mai des oameni nemulțumiți de sistemul de urgență de la noi din țară, părinți revoltați că au așteptat o oră întreagă (!) pentru niște muci care nu lăsau copilul (și părinții) să doarmă. Văd tot mai mulți pacienți care amenință, filmează, cheamă poliția facebook-ului să-i apere de monștrii din sistemul de sănătate. Fac circ: poliție, presă, filmare. Apoi ridică o sprânceană. Ei nu au știut că la urgență nu e ca la piață: primul venit, primul servit. De parcă moartea stă la vreo coadă.
Citeam un articol foarte de corazon despre ”mental loads”, adică poverile mentale pe care le duce o femeie care are grijă de casă, e și mamă, și bucătăreasă, și menajeră, și bonă, și mă-sa și ta-so în familia ei. Autoarea povestește că l-a însărcinat pe soț să găsească el, în locul ei, o firmă de curățenie pentru apartamentul lor. După două zile, omul o informează că … mai bine face el. Trage cu aspiratorul, dă cu mopul, ce poate fi așa de greu? Frustrarea nevestei, adică a autoarei, nu venea din datul cu mop, ci că el nu a trecut prin tot procesul de a găsi o firmă specializată, să vadă cum e când faci așa ceva. Să vadă cum e în pielea ei. Că simplu nu e: întâi întrebi prietenii dacă au recomandări, apoi centralizezi răspunsurile lor, dai un search să-i alegi pe cei din vecinătatea ta, să te asiguri că nu folosesc substanțe toxice, că nu sunt niște hoți, să citești toate review-urile de dinaintea ta. Să compari prețuri și, în final, să alegi. Doar că povestea nu se termină aici, căci el s-a ținut de cuvânt și s-a apucat de curățenie, în timp ce ghici cine a stat cu copiii toată după-masa cât el a aspirat? Aham, ea. Adică, scopul tot nu a fost îndeplinit, căci curățenie oricum s-ar fi făcut și cineva, de ceva, ar fi fost scutit. Pentru toți bărbații care nu înțeleg ce vreau să zic, în această poveste nu e vorba despre făcut curat. E vorba despre tot procesul ăla de gândire prin care trebuie să treacă femeia pentru orice ”lucru întâmplat”, că nu se ocupă veverițele, păsărelele, spiridușii sau cei șapte pitici. E vorba de empatie, de nevoia de a te simți înțeles în cuplu. Mamelor, cel mai probabil, nu trebuie să le explic.
