Mă așteaptă copiii să îi spăl pe dinți, dar scriu repede rețeta pentru tocănița de gălbiori. Motivul? Am pus story că am găsit la magazin și cineva mi-a scris că și-a luat și acum așteaptă rețeta. Asta-mi mai lipsea 🙂
Despre asta am zis azi la Vorbește Lumea. Tema e importantă pentru mine, că are legătură cu sănătatea unor omuleți și cu niște părinți care se străduiesc să facă lucrurile cât de bine știu.
La întoarcere ne-a prins ploaia. Dar nu o ploaie ca orice ploaie normală la cap. Ci o ploaie turnată cu găleata. În mijlocul pădurii. Cu toți copiii mici după noi.
Se spune că vine un moment când roata se întoarce. După ce părinții au grijă de copii, le pun lingura în mână și îi învață să stea pe două picioare, urmează să aibă copiii grijă de părinți. Iar uneori nu e nevoie să așteptăm bătrânețea sau neputința să vedem rodul despre care scriu. Vă povestesc o fază de ieri, care mi-a mers la inimă direct.
Poză făcută de domnul soț la finalul taberei de familie Lumea lui Momo 2022. Am fost pentru al patrulea an la rând în această tabără. Unii ar putea spune că n-am înțeles-o din prima, alții că suntem dependenți. Cineva m-a întrebat ce se schimbă în fiecare an, iar răspunsul meu a fost că, în primul rând, noi.
Când am cochetat cu gândul de a construi o casă, soțul meu, cel mai deștept dintre pământeni, a zis așa: Femeie, hai să ne construim casă la curte, pe pământ, cum zic domnii la capitală. Dar hai să nu ne certăm. Și să nu aud sacrificii din alea, amintiri, concedii și veri. Copiii noștri și nici urechile mele să n-audă cum suntem noi niște martiri în numele unor pereți. Ridicăm casa când avem și cum putem.
