De ce m-am întors în România- din Manchester, UK

manchester avion

Am fost plecată 6 ani de zile în Manchester, UK și-am ales să mă reîntorc acasă. Cum, stai? Noi toți vrem să plecăm și tu te întorci? Ă, da! Să vă spun povestea mea:

Imediat după ce am terminat liceul m-am dus la University of Manchester din orașul cu același nume unde am studiat inginerie civilă și structurală. Era o modă extraordinară în acea vreme cu plecatul la studii în străinătate, în special în UK, modă pe care am îmbrățișat-o cu drag și multă inconștiență. Mulți oameni, myself included, nu înțeleg sau nu au înțeles ce înseamnă cu adevărat emigrarea. Toți o văd ca pe o scăpare din răul din țara de origine, dar nu pot anticipa problemele ce apar dincolo, de regulă de ordin sufletesc. M-am și imaginat încă din prima zi stând pe iarbă, în soare, pe o pătură, alături de toți noii mei prieteni din toată lumea, petrecând în fiecare weekend până în zori și uitând complet de casă, familie, țară, îmbrățișând noua mea viață mult mai cool decât a celorlalți.

Doar că, în realitate, lucrurile nu au stat chiar așa – am dat cu capul în plin într-o țară nouă, unde TOTUL se desfășura într-o limbă nouă, cu niciun cunoscut lângă mine, într-un oraș foarte mare și aglomerat, LA 18 ANI! Pentru mine a fost șocant la început și am regretat mult timp că m-am crezut deșteaptă și am vrut să plec în loc să rămân în zona mea de confort dintr-o facultate românească, aproape de casă, în limba mea și unde mi-ar fi fost mult mai ușor să mă împrietenesc cu oamenii.

Primul meu an la facultate a fost horror în mare parte din cauză că eram mai tot timpul singură, nu prea aveam activități sau prieteni noi, căminul meu era plin de chinezi și, prin urmare, mai liniștit decât o biserică, iar eu mă gândeam ce naiba o să fac cu viața mea dacă va trebui să trăiesc în semi-depresia asta încă 4 ani de zile. Dar, cu timpul, lucrurie s-au îndreptat foarte frumos, am cunoscut mulți oameni minunați care mi-au făcut și încă îmi fac viața mai frumoasă, am făcut toate lucrurile pe care le face un student la facultate și m-am acomodat foarte bine acolo. Duceam în continuare lipsa confortului de acasă, mi-era în continuare foarte greu să plec la sfârșitul vacanțelor înapoi în UK, dar, alături de prietenii mei de acolo, am trecut mai ușor peste orice tristețe, inimă ruptă, lucruri rele, probleme.

După ce am absolvit facultatea în 2015, m-am angajat la o companie prestigioasă în domeniul în care ma pregătisem eu din Manchester. În cei 2 ani de zile pe care i-am muncit acolo, am avut ocazia să cunosc niște oameni minunați, colegi deveniți prieteni, să învăț foarte multe lucruri de la ei – atât tehnice cât și soft skills – să particip la multe prezentări, conferințe, practic să mă dezvolt profesional și personal extraordinar de mult alături de niște oameni foarte calzi și care m-au primit cu brațele deschise ca fiind una dintre ei.

Cu toate astea, nu mi-am imaginat niciodată că viața mea se va desfășura în Regatul Unit până la adânci bătrâneți. Mi-am dorit întotdeauna să revin în țară la momentul potrivit astfel încât să-mi fie bine. N-am vrut să las în spate viața mea din ultimii 6 ani de zile, să mă întorc în Romania și apoi să regret și să vreau înapoi. Am vrut să fie cele mai bune condiții posibile pentru mine – la un loc de muncă bun, într-un oraș în care mă pot dezvoltata și unde am (câțiva) oameni apropiați lângă mine. Am vrut să mă întorc deoarece aici este familia mea, iubitul meu, prietenii mei, aici îmi doresc să-mi cumpăr o proprietate, să pornesc un start-up, să am o familie. Aici, în România!

Căutatul unui loc de muncă în domeniul meu în România a fost o aventură foarte lungă, nu am vrut să vin într-o firmă românească unde să câștig puțin și să fiu plătită la gri, unde să nu am posibilități de avansare și unde să mi se ceară să stau n-șpe ore peste program, eventual și neplătite. Eu țin foarte mult la conceptul de work-to-life balance și n-aș sacrifica viața mea personală pentru muncă niciodată. Am avut încontinuu mentalitatea: OK, vin dacă am șansa, dar nu las pe nimeni să-și bată joc de experiența mea într-unul dintre cele mai mari centre universitare din lume și de cei 6 ani pe care i-am petrecut dezvoltându-mă cum poate în România n-aș fi avut ocazia. Dacă nu găsesc acest loc, atunci nu vin (acum).

Norocul meu a venit tot din partea acestei companii pentru care am lucrat în Manchester și care, fiind o multinațională, s-a întâmplat să aibă un birou și în București. Am aplicat pentru un transfer, l-am primit, l-am semnat și-am venit în București cu multă bucurie și speranță în suflet.

Bineînțeles că lucrurile nu sunt roz, există multe care mă supără și pe mine aici și de care nu mă băteam în UK – spre exemplu, m-am obișnuit acolo ca toți, dar absolut toți oamenii din jurul meu să fie foarte politicoși (în zona Manchesterului, noi spuneam ”Thank you” până și șoferului de autobuz când coboram). Uneori le zic și în București și se uită ciudat la mine, dar nu-mi pasă – cred că nu sunt obișnuiți cu bunătatea 😊 Nu mai zic de celebrul schițat de zâmbet pe care-l dădeam tutoror oamenilor cu care ne intersectam privirea. M-am obișnuit să tratez, să fiu tratată și să văd pe alții fiind tratați cu extraordinar de mult respect, iar aici, în București, mă deranjează, dar nu tolerez nesimțirea. O ignor de multe ori, viața mea este compusă dintr-o mare de lucruri frumoase și simt că aș pierde vreme prețioasă dacă aș sta să mă supăr din cauza fiecărui om care mă deranjează în vreun fel.

Pun lipsa de toleranță și răutatea oamenilor pe care-i întâlnesc în România pe seama unor nemulțumiri interioare neexprimate – desigur, aici nu mă refer la toți oamenii, ci doar la unii dintre ei. Am întâlnit în România și oameni cu o mentalitate apropiată de a mea și-i prețuiesc din tot sufletul. Nimeni care e fericit cu adevărat nu va fi rău vreodată. Însă când ai varii probleme acasă – nu-ți ajung banii, ai probleme de sănătate, ești tu la rândul tău obșinuit de zeci de ani să sară lumea cu gura pe tine la fiecare greșeală, să ți se vorbească urât, îți lipsește iubirea, compasiunea sau poate ceva material – este normal să fii supărat, frustrat și să-ți verși nervii pe oricine te atinge din greșeală în tramvai sau face ceva ce ție nu îți place. Oamenii răi sunt răi pentru că le lipsește ceva.

Ca să închei, eu lucrez în continuare la dezvoltarea mea personală și profesională. Dorința, impulsul și posibilitatea de a face aceste lucruri țin de mine și de felul în care gândesc eu, nu ține de țara unde locuiesc sau de oamenii negativi din jurul meu. Învăț (n-am ajuns încă, dar I’m on my way) să filtrez negativismul din jurul meu, să nu-l mai aud și să mă focusez pe lucrurile ce contează cu adevărat pentru mine: dezvoltarea mea, iubirea, planurile de viitor, familia. Niciun politician corupt sau incompetent din lumea asta nu va putea să-mi ia focusul de la lucrurile importante pentru mine.

Îmi pare rău că m-am dus? Nici vorbă! M-aș mai duce odată? Doar dacă aici în țară nu mi-aș mai permite să-mi hrănesc familia.

ioana boila

Pe Ioana o puteți găsi și citi pe blogul ei proaspăt scos din cuptor, BackToRomania.com.


După ce-am locuit 5 ani în Marea Britanie, la aproape un an și jumătate de când sunt din nou acasă, am început o serie de articole săptămânale, pe care le voi aduna în categoria ”De ce m-am întors în România”. Sunt adevărate ale românilor care se mișcă împotriva curentului. Scrise de ei. Într-un moment al țării noastre, cand toți vor să plece (și nu îi putem condamna), ar fi super tare să arătăm și poveștile celor care au ales să se întoarcă. Oameni obișnuiți așa ca mine și ca tine, despre care nu vorbește nimeni. 

(Dacă știți pe cineva care s-a întors și vrea să-și spună povestea, puneți-ne în legătură. Mulțumesc.)

Celelalte articole pe acest subiect:

 

Articolul anterior

De ce mi-e frică de Botox și acid hialuronic

Articolul următor

Ziua în care voi scrie o carte e tot mai aproape

  1. Mihaela

    Cred ca depinde foarte mult si de tara in care emigrezi si de oamenii pe care-i intalnesti acolo. Eu am venit la 19 ani in Barcelona, am facut aici facultatea si masterul si de cativa ani lucrez intr-un domeniu pe care-l ador. In total am 11 ani de cand sunt aici si desi am avut si momente grele a fost cea mai buna decizie de a pleca din sistemul corupt din Romania unde mama si surorile tre sa bage bani medicilor pentru a primi o consultatie, unde taximestristii isi opresc restul si unde retetele medicale costa sute de lei. Da imi este dor de familie si prieteni, dar caldura si modul de gandire a oamenilor de aici imi fac atat de bine incat consider ca am luat cea mai buna decizie. As mai avea multe de zis dar ma voi opri aici, imi iubesc tara unde m-am nascut si la fel de mult sau poate chiar mai mult imi iubesc tara unde am emigrat. Deci asta cu emigratul depinde de fiecare si nu trebuie sa fie musai o experienta negativa. Depinde mult de tara si de asteptarile si acomodarea fiecaruia :).

    18+

  2. Probabil toti cei care pleaca si sunt foarte legati de tara oricum le va fi unde emigreaza tot se vor intoarce. Pana la urma este nevoie de oameni care sa munceasca in tara.
    In alta ordine de idei am vizionat “romania te iubesc” de curand si concluzia a fost ca romanii accepta prea multe.
    Noi avem 2 ani, care au trecut asa rapid si in care descoperim cat de mare diferenta este noi si germania. Si ce ma enerveaza este ca nemtii nu sunt foarte destepti dar muncesc, respecta legea (unii) si uite unde au ajuns. Iar noi avem o tara cu mult mai multe posibilitati si ce facem cu ea.

    1+

    • Mihaela

      Nu sunt de acord, eu nu m-as intoarce pentru nimic in lume in tara si deasemenea am o prietena care e de 12 ani in Madrid si zice acelasi lucru. Venim in vacante in Romania, ne iubim tara, familia si prietenii dar nu am putea sa ne mai obisnuim cu sistemul de acolo dupa atatia ani. 2 ani de stat prin strainatate e inca putin 🙂

      7+

  3. Ioana Ungureanu

    Tot respectul pentru intoarcerea si sperantele ei frumoase in Romania, da mai ales pentru performantele din UK! Nu judec si nici nu imi spun parerea, sunt doar foarte deamagita de oamenii din tara asta, de negativismul si pesimismul lor, de sfaturile mereu negre si paguboase, de incrancenare si ambitie neomeneasca.
    Ieri, (multumesc din suflet pe aceasta cale Mirunei pentru invitatia la conferinta Cultivarea Inteligentei Emotionale, a fost divin!) am trait din nou senzatia ca oamenii frumosi si educati traiesc in bula lor. Pe cerul cenusiu al Bucurestiului vad asa norisori de bule cu oameni faini. Pentru mine este frustrant sa traiesti o parte din viata intr-o bula foarte faina si apoi ca sa treci dintr un balon in altul calci prin mocirla, cu capul plecat si ochii semiinchisi. Eu locuiesc in Brasov si e cat de cat mai bine, chiar si eu sunt intr-o semibula, dar va intreb cum traiti oameni fain in mizerul Bucuresti?

    6+

    • Eu cred ca oamenii faini sunt multi, doar ca nu apucam sa-i cunoastem noi pe toti – ii vedem doar pe cei nesimtiti, necrescuti (ca ei sunt cei care se baga ostentativ in fata si atrag atentia) si avem impresia ca toti sunt asa in jurul nostru. Eu nu sunt de mult timp mutata in Bucuresti, prin urmare n-am cunoscut multa lume noua pe care n-o stiam dinainte, dar cam 80% dintre oamenii pe care ii stiu/cu care am interactionat mai mult sunt niste oameni super tari si care-mi fac zilele frumoase. Cred ca fiecare om atrage in jurul lui oameni similari lui. Comunitatile online (facebook si bloguri in special) sunt locuri in care eu am descoperit foarte multa lume cuminte si cu minte din Bucuresti (sau din Romania). Eu ma consider un om fain si oameni ca mine, in Bucuresti, crede-ma ca sunt multi! 😀

      7+

    • Raluca

      Un singur lucru vreau sa iti spun, apropos de mizerul Bucuresti. Sa stii ca majoritatea (da, chiar majoritatea) oamenilor care locuiesc acum in mizerul Bucuresti, sunt veniti din restul minunatelor si mai putin mizere orase din tara. Sunt doar foarte multi oameni la un loc, dar lipsa de civilizatie care a facut ca Bucurestiul sa fie mizer, a venit si de prin alte parti, nu s-a nascut in Bucuresti. Putini din cei care sunt acum “bucuresteni” sunt nascuti in Bucuresti, iar despre parintii lor nici nu mai zic. Deci da, daca fiecare ar face cate putin (in orasul in care s-a nascut sau in cel in care locuieste acum), ar fi ceva mai bine si Bucurestiul mai putin mizer. 🙂

      6+

    • Adică, tu din Brașov ai venit la București pentru conferință? :))

      Și, ca să mă înțelegi, ăia-s oamenii mei. Cu ăia am eu de-a face. Online și offline. Uită-ne aici.

      0

  4. VIOREL

    DE CE NU SPUI SI POVESTILE CELOR CARE AU RAMAS IN TARA? POATE SINT SI ASTEA LA FEL DE INTERESANTAE.

    0

  5. dia

    Am emigrat și acesta a fost cel bun lucru pentru familia mea. Venim cu drag in țara dar nu m-as mai vedea un minut traind și muncind acolo. Experiența fiecăruia e diferită. In țara nu as fi reușit sa realizez nici măcar sfert cât am reușit aici( personal, profesional etc). Plus timpul pe care îl am aici sa îl petrec cu ai mei deși lucrez. Plus respectul pentru meseria mea și lista continua. Iubesc țara de unde am plecat cu toate neajunsurile ei dar îmi pare f bine ca am plecat când am plecat.

    3+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 160 queries in 0.288 s