Mă plângeam de cearcăne. Abia o cunoscusem pe doamnă și deja îi spuneam:
-Nu știu ce să mă ma fac. Știți, eu nu am cearcăne ca toate femeile care își pot cumpăra anti-cearcăn sau corector sau altă oglindă, nuuuuu, eu am pungi. Saci adevărați! Ar încăpea toate jucăriile lui Moș Crăciun în sacii mei de pe sub ochi.
-Păi, de ce una ca asta? (și-o fi dat seama că simt nevoia să mă plâng. Cristina Oțel, închide ochii, nu citi mai departe! Oțel e cu recunoștința și zen-ul, să zicem că eu nu eram ca ea.)
-Cum, de ce? Am dormit 5 ore azi-noapte. Da, fiindcă am fost la ziua unui prieten toți trei. Omul a gătit 5 feluri, ne-a plăcut mâncarea, ne-a plăcut compania, am stat. Na, ce era, să plecăm? M-am simțit și eu bine, știu, m-am întors acasă pregătită să plătesc. Minus trei ore de somn. Pe care le-am petrecut la laptop, răspunzând la mailuri, scriind texte, aruncând texte și rescriindu-le pe altele mai bune. Iar dimineața la 7, cineva mic s-a trezit. Știți, copiii nu au buton de snooze.
-Aveți copil, ce drăăăguț…
-Păi da, nu vedeți cearcănele? Merg mână-n mână, să știți. Eu n-am avut cearcăne în viața mea. Ce vedeți aici nu s-a transmis gentic, să știți.
-Și, cât timp are copilul?
-1 an și 9 luni.
(zâmbește)
Daaaa, 1 an și 9 luni. Nici o noapte de somn legat. Și te mai miri de sacii lui Moș Crăciun. Nu te mai mira, Miruno, bucură-te că măcar ai toți dinții în gură, era să zic.
-Deși, eu dorm, de fapt, să știți. Adică, nu e copilul de vină. El chiar doarme bine noaptea. Eu nu dorm fiindcă aleg să fac altceva în loc. Nu aș vrea să credeți că e el de vină. Sau că-s vreo nimfomană. Deși poate-ar fi mai sănătos să fiu.
(am spus asta, fiindcă mereu mi se întâmplă așa: eu mă plâng de lucruri, lumea are impresia că e copilul vinovat. Când el nu e, ba dimpotrivă, el e cel mai minunat lucru care mi se întâmplă pe zi. Uneori abia aștept să se trezească din somnul de la amiaz, să ne jucăm mai departe împreună: alergăm prin casă până mi se taie gazul, râdem până îmi pierd suflul, pândim mașinile până nu mai putem, ne spălăm dinții-n paralel. Dimineața nu, dimineața niciodată nu abia aștept nimic.)
-Și noi ne-am dori un copil. (cu jumătate de gură și o privire de căprioară speriată) Chiar așa greu e?
Atunci mi-am dat seama că am început prost.
-Păi, să vedeți. Azi-noapte m-am trezit la un moment dat, voiam să merg la baie, iar bebelușul meu stătea perfect lipit cu spatele de burta mea, cuibărit acolo bine, de-i simțeam fiecare inspir în stomac. Mi-a plăcut atât de mult fericirea asta, încât nu m-am mai mișcat și nici n-am mai dormit. Doar am stat și l-am simțit cum pentru o jumătate de noapte am fost parcă iarăși amândoi un singur trup. Iar astăzi mi-a luat fața între palme și mi-a dat, de bunăvoie și nesolicitat de nimeni, doi pupici: unul pe nas și celălalt pe sprânceană, unde-a nimerit și el. Mi s-au înmuiat genunchii. Mi s-au umplut ochii de lacrimi și-mi venea să plâng cu suspine. I-am spus: sunt cea mai fericită când mă iubești așa. A râs. După care mi-a mai dat un pupic umed pe aceeași parte de sprânceană.
Iar astea-s recente, de ieri și de azi. Pe cele de săptămâna trecută nici nu le mai știu, atâtea bucurii le-au luat locul în mintea mea. E minunat să ai copii. Dar, doamnă, cearcănele nu-s ereditare. Fac parte din tablou: în fiecare dimineață când te uiți în oglindă, te minunezi că încă mai poți :)))
Dar, și de s-ar vedea bucuria pe chip, în locul cearcănelor de sub ochi!
sursă foto: Shutterstock
Cristina
Oțel la raport! :)) Vrei să ne batem în cearcăne? I’m pretty sure I’m gonna win! 😛
Miruna
Mi-e si frica sa ma uit la ce ora ai lasat acest comentariu…
mihaela
Ha ha ha. Nu stiu care e faza, cred ca suntem programati genetic sa o facem. Cum auzim ca mai vrea cineva copii, cum venim cu partile bune. Ca nu cumva sa ramana oamenii fara urmasi.
Miruna
Dar adevarul e ca sunt si multe parti bune. Dar si cearcane adanci :))
Andreea-Carmen Radu
Ha! Ha! La cearcăne mă înscriu și eu 🙂 Ne trebuie măcar o zi la SPA…
Miruna
O zi? ahahahahhaa :))
Andreea Constantin
Cearcane, vergeturi, un colacel/doua, dar merita. Copilul meu e aproape adolescent, iar eu si acum stau cu urechile ciulite noaptea.
Miruna
o, da, eu eram la facultate și mama stătea trează să mă aștepte 😛
Claudia
Of, Miruna, câte cupluri și-ar dori cearcănele alea…aferente pupicilor și nesomnului! Știu că nu e drept și mai știu că fiecare are nevoie să își plângă cearcănele. Dar, din când în când, părinţii de minuni ar trebui să își amintească de acele femei (si de bărbați în aceeași măsură) care au cearcăne de nopțile nedormite cu gândul că nu pot avea copii și basta. 🙁
Miruna
dă, măi, știu. Păi fix de aia mă și simțeam vinovată, înțelegi?
Greta
O îmbrățișare, Claudia 🙂 Adică… nu știu dacă tu ești în acest trist ”club”, dar eu sunt. Și-n timp ce te țin în brațe, îți șoptesc la ureche că, chiar dacă într-un colț de suflet va durea întotdeauna, vei găsi fericirea inclusiv în absența copiilor. Pentru că ea, fericirea, e ca un diamant – are foarte-foarte multe fațete 🙂
Dacă nu e cazul, scuză-mi intruziunea și ignoră ce-am zis 🙂 Îmbrățișarea rămâne valabilă, totuși 🙂
Miruna
băăăi, Greta, nu am știut asta. Dar pe tine te știu de mult de pe aici… omg, acum o să mă gândesc mereu la tine când scriu și despre bine și despre greu…
Îmi pare foarte rău.
Greta
Ah, Miruna, nu trebuie să te gândești (numai) la mine 🙂 Punctual, uite cum văd eu lucrurile:
1) Chiar dacă pentru mine nu-i să fie în viața asta, eu iubesc copiii, mă pun cu plăcere la mintea lor, sunt empatică cu mamele și sunt cea mai mândră mătușă de nepot de 4,5 ani 🙂 E adevărat, cândva (mi-)a fost crâncen. Dar vremea aceea a trecut și m-am împăcat cu datul ăsta al sorții (medical vorbind, nu se poate face nimic pentru mine).
2) Faptul că eu nu pot avea copii, nu înseamnă să se cenzureze mamele și nici să se simtă nu-știu-cum că-și strigă bucuria (sau greul). Da, uneori și eu am momente în care-aș da ani din viață să am parte de piure aruncat de bebe cu lingurița în păr sau de-o noapte de nesomn pe motiv de plimbat micul care are colici, sau… în general de-astea care-n mod normal scot peri albi 🙂 Dar înțeleg prea bine greul, nevoia mamelor de-a vorbi despre, de-a ști că nu numai puii lor plâng uneori fără motiv etc. Similar înțeleg nevoia de-a vorbi despre ei, despre realizarea de-a fi ieșit primul dinte șamd.
De exemplu pentru mine o chestie ff mișto a fost când nepotul își băga în gură degetele de la picioare (pe la 5-6 luni, din ce rețin). Habar n-am de ce-am considerat treaba asta atât de cool, dar am cerut să fie filmat când o comite și-am vizionat filmulețul ăla de l-am șănțuit :)))
Miruna
Să-ți trăiască nepoțelul! Cred că nu a fost ușor să ajungi la nivelul ăsta de acceptare.
Greta
Săru’mâna, te îmbrățișez 🙂 Am mai zis că ești o tipă empatică și mișto? 🙂 Dacă n-am mai zis, repet 😛
Miruna
Asta a fost una dintre cele mai mari frici ale mele în viață. Hugs back.
RR
Eu cred ca trebuie sa fim sinceri atat cu noi cat si cu ceilalti, frumusetea de a fi parinte vine la pachet cu greutati aferente,cu griji,cearcane etc dar totusi ce am observat eu este ca suntem o generatie de parinti plangaciosi, parintii nostri fie nu aveau unde sa se planga fie luau lucrurile asa cum veneau… 🙂 Voi ce credeti?
Miruna
Ca nu aveau nici bloguri si ca traiau intr-o lume in care era mult mai rusine sa vorbesti despre ceea ce simti. Ca nici nu aveau job-uri atat de stresante (cei mai multi erau acasa pana la 3), nu aveau trafic sa ii enerveze, prietenii erau mai aproape, radeau mai mult si se intalneau mai des, faceau mai mult sex fiindca nu isi imprastiau energia pe ecrane, viata lor era altfel. E greu sa comparam cui ii era mai greu.
dia
Aoleu Miruna, asta era înainte de revoluție sau după? Eu am trăit 7 ani in comunism, fratele meu 17… lumina închisă după 7-8, mâncare cu ratia, dacă îndrăzneai sa vorbești puteai sa nu mai fi și altele… astea le aud de la mama care a lucrat 10 ore pe zi inclusiv sâmbătă…sunt de acord ca suntem o generație de părinți plângăcioși, absolut!!!
Miruna
O, după. Cât am fost în clasele primare, știu sigur, că aveam școală de dimineață și mă străduiam să fiu gata cu lecțiile până ajunge mama acasă.
ECARULAN
Nelegat direct de subiect, toate mamele se joaca cu placere cu masinute si alearga pana nu mai pot cu copiii lor? Sau cele mai multe?
Mie una nu-mi iese .. as desena, picta, citi, lipi, taia, dar alergatul si jucatul cu masini le evit cu pasiune – pur si simplu, nici pt copiii mei nu sunt in stare sa practic asta … evident ca ma simt vinovata (dar tot nu ma apuc sa prestez, mi se pare mult prea plictisitor si obositor)
Miruna
E perfect in regula sa faci ceea ce simti. Uite, eu am zile intregi cand imi propun: acum sunt vesela 20 de minute. Si, oricat de trist, ar suna asta, altfel nu imi iese deloc. Si 20 de min ma maimutaresc si ma prostesc si tot. Fiindca nu imi iese natural treaba asta, eu sunt o fire mai serioasa de fel. Dar ma antrenez 😛
Alergatul imi place si ascunselea imi place, fiindca simt ca sunt jocurile in care ne conectam cel mai bine. In parc nu-mi pare timp de calitate, nici cititul, nici macar alaptatul, nu stiu de ce. Alergatul asta si cucu bau sunt cele mai bune pt noi. Incarca baiatul ca priza un telefon.
Gabriela
La partea cu veselia și eu trebuie să mai lucrez. Când sunt serioasă și îngândurata mă întreabă baiatul, înca de când avea 2 ani, De ce stai așa?
maddy
nici mie nu imi place in mod deosebit sa ma joc cu masinute sau sa alerg prin casa si ce mai zici tu. imi place sa ma joc cu plastelina dar avantajul e ca avand gemeni, se joaca unul cu altul si eu ii supraveghez sau le mai dau idei ce sa faca daca par ca se plictisesc de un joc.
ECARULAN
Bine ca nu sunt chiar singura.
Imi plac si jocurile gen domino, nu-te-supara frate etc. 🙂 Incerc sa compensez.
Diana
Pt unele chestii exista tati. Cand era mai mic ma jucam cu masinute si ne fugaream and stuff. Dar era mic, oboseam amandoi. Acum el are mai multa energie decat mine, asa ca tac’su se ocupa de obosit, eu lipesc, decupez, colorez, pup julituri, ovationez exercitiile la pian,etc. Distributia muncii
CristinaM
Daca nu am fost linsata data trecuta, o sa fiu acum… cum unora nu le ies anumite jocuri cu copii sau nu reusesc sa se lase permanent la mintea lor… eu nu reusesc sa admir orice bebelus, sa-i vad pe toti frumosi sau sa ma joc cu orice copil etc numai fiindca eu am un bebelus; uneori imi pare foarte rau, incerc sa fac complimente mamelor legate de copil dar mi se pare, in 90% din cazuri, ca-s fortate… Am momente cand cred ca-s “defecta”
Miruna
nici eu! Și, de fiecare dată când cineva îmi complimentează copilul, mă întreb dacă oare chiar e adevărat! O prietenă mi-a zis odată așa, după o întâlnire la care au fost mai mulți bebeluși: știi că așa spui la toată lumea, ce copil frumos, dar al tău chiar e frumos. :)))))))))))) i love her.
Eu nu cred că ești defectă.
CristinaM
Pe mine m a distrat o amica cu expresia: “ptiuuuu, dar ce frumos este”
Adevar sau doar fiindca la randul ei este mama…
Miruna
Haide, ma, poate chiar e copilul frumos!
maddy
categoric nu esti “defecta” 🙂
inainte sa am copii credeam ca bebelusii arata ciudat si nu`mi venea deloc sa fac complimente sau sa le observ prezenta. dupa ce am avut copii la randul meu am inceput sa observ alti bebelusi si copii mici si ce e frumos la ei asa ca acum pot sa complimentez sincer un bebe.
CristinaM
:)) multumesc; intr-adevar inainte de copil era extrem de dificil sa-i inteleg pe cei care aveau bebe… incercam sa nu-i jignesc ignorand copilul dar mereu mi s-a parut greu …
Raluca
Eu de cand am copil ma gandesc cu bucurie la tot ce pot sa fac cu el, ca am sansa sa imi retraiesc momentele fericite ale copilariei prin el 🙂 sper doar ca oboseala sa nu imi rapeasca acele momente….cred ca oboseala e defapt dusmanul mamelor:))
Miruna
cât timp are copilul tău? 🙂