Cam oriunde apar cu cel puțin un copil, cineva se minunează: că sunt frumoși,’destepti, drăgălași. Precis ați pățit. Da, știu, toți copiii sunt așa. Dar asta nu-i o scuză.

Ieri, într-o cafenea. Victor, la pieptul meu, zâmbea. E un copil tare vesel, râde și numai să te uiți la el. Chelnerița, simpatică și ea. Am ajuns la povești de “și câte kilograme are”, “am și eu o nepoată care”, de știu și kilogramele, și istoricul medical al nepoatei. Nicio problemă, până când a simțit nevoia să îl atingă pe bebeluș pe mână stângă.

Continuare

Sună S.F. asta ”cum am tratat hernia ombilicală la bebeluș, cu o monedă de 50 de bani”, știu. Menționez de la bun început, pentru cei care ajung aici pentru prima oară, că suntem o familie de medici și că nu folosim uleiuri esențiale, nu că ar fi ceva greșit în asta, doar nu am încercat.

-Uite, mami, ce i-a crescut buricul! zice fiul meu cel mare cam la 2-3 săptămâni după nașterea fratelui mai mic.

Continuare

Asta e ca-n bancul ăla:

-Domnule doctor, 200 lei o extracție? Ați scos măseaua în 5 minute.

Iar medicul:

-Erați mai mulțumit dacă trăgeam de ea un ceas?”

Continuare

Avea trei săptămâni băiețelul meu. Și primim o vizită, sper că sunteți așezați. Când văd că persoana respectivă n-are nici cea mai mică intenție să se spele pe mâini, bag destul de puțin discret placa aia cu: ”Ai aici un prosop curat, când te speli pe mâini.” Și-acum faza, auziți tobele cum bat? Ce răspunde omul:

Continuare

Când mama mea a avut o pacientă care și-a tratat fix aceeași problemă medicală, la vreo doi ani după ea, departe de masa de operație, am simțit asta. Că sunt pe lume informații pe care suntem datori să le dăm mai departe. Dacă ar fi știut și mama mea că se poate trata diferit, ar fi scăpat de o operație care a lăsat-o cu schimbări majore pe viață. Cam cum te lasă orice operație… și încă ceva.

Continuare

Neurochirurgul e bărbatu-meu. Care este rugat ca, înainte să se enerveze, să citească acest articol până la sfârșit. Apoi să știe că ăsta-i blogul meu și scriu ce vreau pe el, na. 🙂

A primit felicitarea asta de Crăciun, anul trecut. De atunci, stă la loc de cinste, pe peretele de lângă masa la care mâncăm, în bucătăria noastră de la bloc. Să ne amintească în fiecare zi cu ce se ocupă, de fapt, el.

Continuare