Parcă au fost așa multe necazuri în jurul nostru în ultima vreme. Ați observat, pe facebook? Irma (e bine, a început tratamentul), Eva, Luca, îmi tremură degetele și numai să tastez.
Așteptăm vremuri mai bune. Nunți. Botezuri. Poze la mare în bikini. Burți de bere și de mici. Să ne plângem că suntem grase și a venit vara.
Dintotdeauna am avut pielea uscată, am suferit de dermatită atopică de mică, însă sarcina și anul ăsta de alăptat continuu, plus cremuitul din an în Paști m-au secat și mai tare de orice strop de hidratare mai zăcea pe vreundeva. Îmi era atât de uscată fața, încât simțeam că mă strânge de gât. O dată m-am dat de 5 ori consecutiv cu ulei și fața mea tot mai înghițea! Iar aspectul ăla de văruită-tencuită combinat cu apariția primelor riduri de expresie nu mi-a plăcut niciodată la o femeie, aproape la fel de puțin ca sprâncenele conturate cu negru la blondul platinat.
Ieri dimineață, mă aștepta acest mesaj în inbox. O prietenă de-a mea, fostă colegă de liceu, îmi scria despre bucuria cea mai mare dintre bucurii: aceea de ”a primi copii” (expresia e tradusă din germană: Kinder bekommen, dar e minunată, uitasem ce frumoasă poate fi această limbă). O zi pe care o va ține minte toată viața. Mi-a scris cu gândul de a împărtăși cu noi pe blog drumul lor până la cele două liniuțe, poate mai ajută și pe alți părinți în căutarea ușii pe care să o deschidă copilului lor. Ea e medic, măritată cu alt medic, amândoi locuiesc în Germania. Zice așa:
Update: O companie va dona tot restul de bani, deci Irma va fi operata in Belgia! Ce veste buna la inceput de weekend! Va multumesc frumos tuturor!
Pedodontul e dentistul de copii, așa îi zice. Până nu demult nici nu era o specialitate de sine stătătoare, am impresia că anul trecut a fost primul în care s-au dat locuri la rezidențiat. Până atunci, pedodonția în România era o competență și atât.
V-ați întrebat vreodată cum e viața de femeie pentru o femeie care suferă de cancer? Dincolo de fricile și durerile fizice, dincolo de părul pe care îl pierde în chimioterapie, de orele pe care le petrece prin spitale. V-ați gândit oare vreodată dacă ea mai are chef să se dea cu parfum? Cu ce scop se mai uită în oglindă? La ce bun, dacă oricum e condamnată într-una din cele mai grele lupte, cea cu moartea. Oare mai are ea chef să se dea cu ruj?
