Iată filmul pe care-l promiteam într-un articol anterior. E despre terapia prin alimentaţie, înainte de medicaţie. Despre rolul nutriţiei şi vitamonoterapiei în diversele boli, inclusiv cele maligne. E incredibil ce rezultate au oamenii ăştia. Filmul are subtitrare în româneşte, deci vă invit să-l urmăriţi cu toată familia când aveţi timp. Durează o oră şi ceva. Eu l-am văzut într-o noapte, că nu m-am mai putut dezlipi. O să vă pună pe gânduri, promit. Trailerul aici, filmul integral, cu subtitrare aici.

Iată câteva idei:

Continuare

Asta zicea Mihaela Stănoiu aseară, în cadrul conferinţei Samsung, „More than talk”. S-a vorbit mult şi cu folos, dar eu cu asta am plecat acasă. Aşa mi-au dat Mihaela şi acele poveşti o convingere că nu există sănătate pe care să nu o putem păstra. Iar acum precis v-am trezit curiozitatea: Cum se face treaba asta? Din suflet. Cu iubire. Şi un strop de bucurie, în fiecare zi. Trimisă în fiecare celulă. Ştiţi că organismul uman e un bun conductor electric, da? De ce nu ar fi şi un bun conductor de bucurii? Am convingerea că şi ele se propagă. Vă rog s-o aveţi şi dumneavoastră!

Încă un articol pe tema cancerului la sân? Da, negreşit, încă unul. Care vine să completeze seria celor deja publicate. Să vă spun ce am aflat nou:
Dr. Cătălin Jianu, medic oncolog, a început discursul cu următoarele: „adevărata cauză a neoplasmelor nu se cunoaşte”. Există anumite supoziţii, evident, există factori favorizanţi, dar nu există dovezi ştiinţifice în genul cauză-efect. E clar? Aşa că haideţi să nu ne dăm mai deştepţi decât toată comunitatea ştiinţifică, presupunând că de la cutare sau cutare se poate dezvolta nenorocirea. Din nou, e clar?! Tot el spunea că până şi despre efectele nocive ale deodorantelor cu săruri de aluminiu şi plumb există studii care infirmă pericolul prezent în ele. Cine o fi sponsorizat acele studii, întreb eu. Bun, dar ce facem, nu ne mai dăm cu deo? Îl căutăm pe cel mai natural, îmi veţi spune. Şi până când ne vom încrede în el? Până la următorul studiu, vă spun eu… În condiţiile astea, mesajul meu e următorul: haideţi să nu ne mai gândim atâta la posibile boli şi să ne preocupăm mai mult a mulţumi pentru sănătatea noastră.
Ce nu mai ştiam?

Ştiţi, eu merg la foarte multe “evenimente” de când cu jobul meu, dar acesta a fost la un cu totul alt nivel. Ceva mai pretenţios decât anul trecut, după cum spuneau Mihaela şi Cătălina (care fuseseră prezente şi anul trecut la Londra). Au fost vedete multe, se vedea după cum erau îmbrăcate şi fotografiate, însă noi din păcate nu am recunoscut-o decât pe Sonique. Însă momentul a căpătat amploare, iar Mihaela spunea că prinde nişte proporţii de speriat aproape. Nu că ar fi ceva rău, însă un grup mic de oameni care luptă pentru o cauză este întotdeauna mai legat decât un grup mare de oameni. Şi aici mă refer strict la relaţiile dintre oamenii acelui grup. Dar a fost drăguţ, noi am stat la masă cu două colege din Bulgaria, nişte doamne foarte simpatice şi sociabile.

• Pe mine m-a impresionat mult să văd asemenea desfăşurare de forţe din partea unei companii, care ar fi putut foarte bine să nu se lege la cap şi să stea departe de problemele lumii.
• A fost preşedintele Samsung şi a ţinut un discurs, într-o engleză incredibilă!
• A fost “silent auction”, adică donaţiile nu se făceau în gura mare, ca la nunţile cu strigat. Apoi s-au licitat pahare cu şampanie, totul pentru a se strânge fonduri şi a le dona organizaţiilor care luptă împotriva cancerului la sân. Apropo de asta, Cătălina Negară, PR-ul Fundaţiei Renaşterea, are o tolbă de poveşti cu situaţii incredibile!
• Royal Exchange, locul unde a avut loc cina, era roz luminat. Foarte impresionant, de altfel. Iar domnii de la Samsung (pe care îi recunoşteai uşor după ochii lor mici) purtau toţi cravate roz. Mi-a plăcut acest detaliu.

În final, Samsung a donat un milion şi jumătate de dolari. Aceşti bani chiar vor face o diferenţă! Eu am înţeles multe aseară la Londra, sper să pot şi acţiona în conformitate cu asta. Dumneavoastră aţi fi dispuşi să plătiţi mai mult pe un telefon mobil (de exemplu) doar fiindcă ştiţi că astfel susţineţi o Cauză?

Era într-o vineri seara, când multele planuri pentru după-amiaza respectivă s-au spulberat pe rând şi am ajuns să mă petrec pe net, într-un mod pe care nici pensionarii nu l-ar fi invidiat. Dar înainte să apuc a mă plânge de soartă, primesc mailul Ligiei, care mi-a răsărit soarele pe seara aia, oricât de tâmpit ar suna ce am scris. Dar, la ce bucurie îmi făcuse, până şi verbele intranzitive capătă sens.

Era fix ziua în care blondele mă întâmpinaseră cu mia de abonaţi, iar invitaţia la Londra venea ca un premiu pentru fericitul eveniment. Mai ţineţi minte campania Samsung Pink Ribbon/More than talk de anul trecut? Mie îmi va fi cu siguranţă greu să o uit pe doamna Antoaneta cu povestea ei, care m-a impresionat până până… Şi atunci, ca şi acum, campania îşi propune să tragă nişte semnale de alarmă şi să trimită femeile la control. Suntem în luna prevenţiei cancerului la sân, astfel încât e cel mai bun moment să luăm atitudine. Şi e floare la ureche, fiindcă informaţia vine spre noi.

Ce fac la Londra? Merg la evenimentul anual de strângere de fonduri, care va fi foarte classy. Sper să reuşesc să “uit” pretextul care m-a dus acolo; că aproape mă simt şi prost că mă bucur să plec. Adică, mai bine am fi trăit într-o lume fără cancere şi eu m-aş fi dus ca turist prin Marea Britanie.

Vreau să vă spun că pentru mine ca blogger, această invitaţie înseamnă mai mult decât m-ar fi putut plăti cineva vreodată pentru un articol pe blog. Fiindcă înseamnă o experienţă, iar experienţele nu pot fi traduse în cifre. Iar pentru mine ca om, această invitaţie înseamnă o bucată de timp, împachetată frumos şi primită cadou.

Şi  închei seara asta cu gând de bucurie. Ce bine că în secolul vitezei, când timpul e la mare căutare, există oameni care îl pot face cadou. Şi alţi oameni care să-l primească!

p.s. De data asta fac şi poze, promit! Şi mă las de aventuri cu avioanele. Vă ţin la curent.

Ascult valsul pe care şi-au deschis părinţii mei nunta. Nici măcar nu sunt sigură că e ăsta, întrucât îl ştiu mai mult din lălăitul lor retrospectiv. Că alte detalii nu am. Sunt într-o nouă fază, e  era valsurilor pe trilulilu.

Azi nu vă ţin mult, azi vă fac doar o urare: Să aveţi timp.

Şi nu vă gândiţi că e unul din posturile în care mă plâng că nu mi-am spălat vasele de 3 zile. Sau că nici nu mai ştiu cum arată frigiderul pe dinăuntru, de când n-am mai mâncat acasă. Astea-s detalii de percepţie. Schimbaţi percepţia în direcţia fericirii şi vasele se vor spăla de la sine. Sau nu vă vor mai deranja :p

Astăzi vă doresc să aveţi timp să murdăriţi vase.  Să stricaţi perechi de pantofi şi să decoloraţi haine la soare. Să aruncaţi bani pe prostii şi să vă certe părinţii. Să vă sune telefonul în disperare, înseamnă că oamenii au nevoie de dv. Să vă amorţească trupul înainte de-a adormi, înseamnă că sunteţi la cineva în braţe. Să vă faceţi griji pentru copiii dv, înseamnă că sunt deja mari să ia decizii importante. Să vi se strice maşina şi să vă luaţi una noua. E semn că aveţi cu ce. Să primiţi doar invitaţii duble. E semn de fericire. Şi să vă enervaţi că n-aveţi timp să le onoraţi. Când n-ai timp pentru ceva înseamnă că ai pentru altceva. Astăzi vă doresc să aveţi timp să murdăriţi vase.

Şi mie tot aşa.