“Lupta cu cancerul e demult câştigată”

Asta zicea Mihaela Stănoiu aseară, în cadrul conferinţei Samsung, „More than talk”. S-a vorbit mult şi cu folos, dar eu cu asta am plecat acasă. Aşa mi-au dat Mihaela şi acele poveşti o convingere că nu există sănătate pe care să nu o putem păstra. Iar acum precis v-am trezit curiozitatea: Cum se face treaba asta? Din suflet. Cu iubire. Şi un strop de bucurie, în fiecare zi. Trimisă în fiecare celulă. Ştiţi că organismul uman e un bun conductor electric, da? De ce nu ar fi şi un bun conductor de bucurii? Am convingerea că şi ele se propagă. Vă rog s-o aveţi şi dumneavoastră!

Încă un articol pe tema cancerului la sân? Da, negreşit, încă unul. Care vine să completeze seria celor deja publicate. Să vă spun ce am aflat nou:
Dr. Cătălin Jianu, medic oncolog, a început discursul cu următoarele: „adevărata cauză a neoplasmelor nu se cunoaşte”. Există anumite supoziţii, evident, există factori favorizanţi, dar nu există dovezi ştiinţifice în genul cauză-efect. E clar? Aşa că haideţi să nu ne dăm mai deştepţi decât toată comunitatea ştiinţifică, presupunând că de la cutare sau cutare se poate dezvolta nenorocirea. Din nou, e clar?! Tot el spunea că până şi despre efectele nocive ale deodorantelor cu săruri de aluminiu şi plumb există studii care infirmă pericolul prezent în ele. Cine o fi sponsorizat acele studii, întreb eu. Bun, dar ce facem, nu ne mai dăm cu deo? Îl căutăm pe cel mai natural, îmi veţi spune. Şi până când ne vom încrede în el? Până la următorul studiu, vă spun eu… În condiţiile astea, mesajul meu e următorul: haideţi să nu ne mai gândim atâta la posibile boli şi să ne preocupăm mai mult a mulţumi pentru sănătatea noastră.
Ce nu mai ştiam?

• Că unii susţin că femeile din rasa albă sunt mai predispuse la cancerul de sân. Dar alţii spun că cele hispanice. Vedeţi, nici adevărul nu e tocmai cea mai hotărâtă entitate din lume…
• Că obezitatea apărută peste menopauză e un factor de risc. Şi daţi-mi voie să mă minunez în câte de multe (tot mai multe, parcă) situaţii apare această nenorocită de obezitate la factori favorizanţi. Ea în sine nu face mare lucru, dar deschide uşa unei tone de probleme.
• Că există studii care demonstrează că mişcarea fizică practicată 3-4 ore/zi reduce riscurile de a dezvolta un neoplasm cu 50%!!! Aseară, după ce-am ajuns acasă, m-am urcat direct pe bicicletă. N-am stat 3 ceasuri pe ea, dar nici jumătate de oră n-are la ce strica… 😉

Mi-a plăcut foarte mult să văd un doctor care afirmă că nu genetica ne controlează viaţa, ci că ea ne aşterne doar nişte predispoziţii. De care ne facem singuri responsabili. În cazul bolilor maligne procentajul e de 70%. Doar 30% e determinare genetică. Eu cred că suntem produsul mediului în care ne dezvoltăm, al gândurilor pe care le trimitem. Dar eu nu sunt decât o blondă…

Apoi, a vorbit doamna Rodica Tănase, psiholog, care a spus ceva foaaaaarte interesant. Se vorbea despre sprijinul pe care îl oferă familia unei paciente cu un diagnostic de cancer (la sân, în cazul ăsta). Şi spunea că acesta e adesea exagerat, că cei apropiaţi copleşesc pacienta cu grija purtată şi atenţia acordată. Şi că e o greşeală. Fiindcă, astfel, pacientul poate deveni dependent de grija şi atenţia respectivă. Şi vin eu să completez: astfel, pacientul poate deveni dependent de diagnostic, poate ajunge să creadă că acestuia i se datorează toată dragostea de care are parte. Gândiţi-vă cum se întâmplă când eşti mic şi răcit: stai în pat, mama îşi ia liber, îţi face frecţii şi supă cu tăiţei, mâncare la pat şi toate mofturile. De-ţi şi pare rău când temperatura începe să scadă…

Seara s-a încheiat cu dr Dana Vasilescu, chirurg plastician, care ne-a rugat să transmitem un mesaj mai departe, privind reconstrucţia sânului după mastectomie. „Mesajul e că se poate!” Câte veşti bune într-o singură seară! Ideea e că multe femei sunt speriate că o asemenea operaţie costă mult şi stau să sufere în tăcere, departe de bărbatul lor şi de toată viaţa aşa cum o ştiau. Şi e păcat. A explicat că uneori se poate preleva ţesut adipos chiar de la aceeaşi pacientă, pentru reconstrucţie. Şi atunci se scad cheluielile pentru proteza propriu-zisă. În fine, discuţii sunt multe, însă important e să ajungă a le purta. Dacă ştiţi pe cineva, trimiteţi-o la chirurg! Şi dacă se va întoarce şi pentru operaţie va decide singură. Dar va lua o decizie informată!

Eu m-am bucurat să le revăd pe Ligia şi Corina (noroc cu câte un eveniment din ăsta, căci altfel i-ar fi crescut şi pletele la loc până să ne întâlnim şi noi…), pe Mihaela Stănoiu şi Cătălina Negară (cu ele am fost la Londra) şi să o cunosc pe Andreea, de la ştiridebine.ro . Am plecat optimistă acasă, nerăbdătoare să scriu un articol optimist despre un subiect cum e cancerul.

Şi cred că tocmai am demonstrat că subiectul niciodată nu impune felul în care e tratat. „Frumuseţea e în ochii privitorului”. Sănătatea e în celulele noastre. Vă rog să o observaţi.

p.s. poze de la eveniment aici