Câteva lucruri de pus la punct înainte să te pui pe slăbit. Aici.
Acum c-am stabilit scopul şi durata faptei, să vă zic de concurs: pe dietetik.ro oamenii caută aspirante la titlul de zână. Să vedeţi ce-nseamnă asta: vor să ia o fată, pe care să o “slăbească” într-o lună. Şi fac treaba organizat, cu analize medicale şi nutriţionist (prin Medicover) şi cu remodelare corporală (un program foarte mega super la Keiko Slim Spa; vreau şi eu! ). Singurul detaliu pe care îl dau despre concurs e că sunt şi eu în juriu (alături de Alina, Daniela, Sana, Roxana Radu ) Aşa că, vedeţi cum ne impresionaţi! 😛
Lăsând gluma la o parte, vă doresc multă baftă tuturor, rugându-vă să nu judecaţi dimensiunile altor participante la concurs după propriile voastre tipare (am văzut nişte comentarii ieşite mult din limitele bunului simţ). Fiindcă orice comparaţie interpersonală e o capcană, singura raportare corectă fiind cea intrapersonală – dacă sesizaţi diferenţa – adică, la “blugii preferaţi”. Şi nu la cei preferaţi de alta!
p.s. Mulţumim eventim.ro pentru invitaţia din 12 iunie la Elton John! De-abia aştept să mergem cu toatele.





