Un articol despre cum obiceiuri alimentare devin moartea pasiunii.
Fiindcă oamenii sunt atât de proşti, încât râd de tine dacă nu înfuleci cot la cot cu ei o friptură cu cartofi prăjiţi. Fiindcă oamenii sunt atât de ignoranţi, încât îşi dau sănătatea pe o clipă de plăcere gustativă. Uite, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să zbor. Făceam cred că zilnic exerciţii în curte, pe scările bunicilor. Săream de pe câte o treaptă tot mai înaltă, sperând că voi sfida gravitaţia la un moment dat, deşi nu ştiam ce-i aia. Însă presimţeam că ea e duşmanul nevăzut al zborului meu imposibil. Până mi s-a explicat că doar păsările şi avioanele pot zbura, oamenii au picioare dintr-un motiv bine întemeiat. Apoi, am încetat să mai sar obsesiv-repetitiv de pe scări şi o bună vreme mi-am dorit să fiu rândunică.
Oricât de mult aş fi insistat cu săritul, credeţi că aş fi izbutit să zbor vreodată? Tot aşa şi cu mâncatul. Oricât de mult ai insista pe friptură cu cartofi prăjiţi, combinaţia asta tot la fel de greşită va rămâne. În ambele situaţii explicaţia este faptul că organismul uman este pur şi simplu dotat să funcţioneze altfel. Îi poţi da friptură şi cartofi prăjiţi, dar nu deodată. Poate şi omul zbura, doar că nu trebuie să se facă pasăre, ci paraşută. Pardon, să folosească una.
Îmi doresc să apuc ziua în care nu va mai fi stigmatizat ăla care nu mănânca pâine lângă ciorbă sau ăla care refuză desertul după un prânz de 3 ore. Îmi doresc să apuc ziua în care să nu se mai supere prietenii pe tine că vrei să te întâlneşti cu ei într-o seară, dar nu şi să împarţi un tiramisu. Ori o şaorma dublă, dacă există aşa ceva. Aştept ziua în care bunica să nu mai ţină evidenţa înghiţiturilor la musafiri, iar asta nu din exces de zgârcenie, ci tocmai dimpotrivă. Cunoaşteţi modelul. Intenţiile sunt bune, absolut, dar profund dăunătoare. Aştept ziua în care să nu te mai simi prost când refuzi nişte bucate, oricât s-ar fi străduit cineva pentru ele, ci să te simţi prost atunci când nu te mai vezi sătul.
Şi să vă spun acum de mine.
