Miracolul fibrelor vegetale

Un articol din categoria nutriţie, dietă şi slăbire, pentru cine îşi doreşte. Fiţi atenţi: cum ar fi să existe ceva de mâncare, care să te sature şi să nu te îngraşă? Păi, să vedeţi: există.

E vorba de fibrele vegetale, brevetate şi patentate de Mama Natură, crescute în general din pământ, comercializate de unii prin pieţe, de alţii în cutii şi consumate de cei mai isteţi dintre noi. Fibrele vegetale se găsesc sub diferite forme, primele recomandate sunt cele din piaţă, evident. Tocmai din acest motiv e mai sănătos de o mie de ori să mănânci portocala şi nu fresh-ul din ea. (Gândiţi-vă puţin: de câte portocale e nevoie pentru un pahar cu suc? De vreo 3, să zicem, că nu facem spriţ şi apă chioară. Unu-doi dai pe gât un pahar din acesta, în schimb, să mănânci 3 portocale e mai puţin probabil. De ce? Fiindcă e mult. Dar şi beneficiile organismului sunt incomparabile. Sucul ne aduce doar zahărul, fără fibrele vegetale atât de importante în digestie. Nu vă amăgiţi că e fresh cu pulpă. Fructu-i sfânt, nu sucul din el.)

Miracolul fibrelor vegetale stă în faptul că

  • au o valoare calorică neglijabilă (tinde spre 0),
  • umplu bine stomacul (senzaţia de saţietate se instalează mai repede şi te opreşti din mâncat),
  • curăţă intestinele (fibrele nu se absorb, ci se elimină direct şi astfel acţionează mecanic la această curăţire),
  • favorizează peristaltismul intestinal (mişcarea intestinelor şi astfel, favorizează în mod natural excreţia)

Unde le găsim? În legume şi fructe. (Varianta ideală fiind cea crudă. Treaba cu “fără” sau “cât mai redusă” preparare termică nu are legătură cu fibrele, ci cu enzimele din jurul lor. Enzimele sunt soldăţeii noştri interni, care fac lucrurile să se mişte. E păcat să le dăm foc!) Şi le mai găsim în iaurtul Tnuva Slim. Ştiţi deja, cel portocaliu, care conţine inulină. Poftiţi de citiţi părerea specialistului Wikipedia despre această fibră vegetală, inulina. Creşte absorbţia intestinală de calciu, probabil magneziu şi este un excelent probiotic. (Despre importanţa căruia aş putea scrie la infinit.) Nu dă glicemia peste cap, fiind potrivită inclusiv diabeticilor.

Ce face iaurtul concret? Satură. Eu niciodată nu am putut bea toată cutia cu iaurt de 500ml, chiar dacă pentru cel clasic, de obicei, făceam loc în stomac. Ba chiar şi cu nişte baghetă crocantă, luată de la îngrozitor de periculoasa patiserie din blocul vecin. Tnuva Slim cu inulină pur şi simplu nu încape tot la mine în stomac. De baghete nici nu se mai pune problema, decât de unele magice, poate! Explicaţia e în felul următor: ajunsă în stomac, această inulină îşi măreşte volumul, umple mai repede stomacul şi simţi că eşti plin, că nu-ţi mai trebuie, că te poţi opri. Iar asta se întâmplă mai devreme decât altfel, fără fibra vegetală. Asta vreau să zic.

Ce-i face poftei? Tot concret. Dacă vreţi să vă spun că scade pofta de mâncare, aflaţi că nu am cum zice aşa ceva. Ba nici producătorii nu susţin asta. Fiindcă ar fi, pur şi simplu o aberaţie, dat fiind că inulina acţionează la nivel gastric, iar pofta vine de la nişte niveluri de mai sus. De la cap, adică. Şi singura legătură dintre ele (de care unii dintre noi putem profita) este că păcăleşte creierul să i se pară că a fi sătul mai repede. Efectiv, mănânci mai puţin. Aşa, în timp, putem redefini obiceiuri, gusturi, cantităţi şi dimensiuni. Ale porţiilor, stomacului şi pantalonilor noştri. Sincer, vă recomand fibrele vegetale sub orice formă vă place mai mult.

p.s. În weekend voi posta un documentar care mi-a plăcut foarte mult, care m-a ţinut ieri trează până noaptea târziu, dar pe care vreau să-l mai văd o dată înainte de a scrie despre el. Şi asta nu pentru că nu l-aş fi înţeles din prima…

 

Articolul anterior

O zi urâtă

Articolul următor

Gesturi nemuritoare

8 Comentarii

  1. Mi-am luat si eu iaurtel dintr-ala si l-am imprietenit in blender cu niste fructe de-congelate. Mi-a luat 1 ora jumate sa termin de mancat cele aproximativ 500 de grame de iaurt cu fructe 😀
    Iti recomand 🙂

    ps: pentru ca mie nu-mi plac iaurturile ca sunt prea acre, adaug si o lingurita de miere in blender

  2. Ernest

    Pai da, e bun, numai ca mie chiar imi trebe’ toata jumatatea, si ma satur doar daca adaug niste covrigi.
    Toata treaba la iaurt, oricare ar fi acela, e ca-i practic ca un sandwich si sanatos ca laptele. 😛

  3. Ioana, mie nu imi place iaurtul cu fructe si e o combinatie cam incorecta din punct de vedere al digestiei. Asa am invatat. Fiindca asociezi proteine cu glucide. Daca totusi iti place mult, mananca foarte putin cantitativ. Iar mierea e superok, dar, din nou, aceeasi problema. Combinatia.
    Stiu, e complicat de facut asocierile corecte si respectat, dar nah… 🙂
    Oricum, e super ca iti faci timp de blender!

    Ernest, :))) ca. Un sandwich de satios, dar MULT mai sanatos decat laptele! De fapt, e singurul produs dintre lactate care e sanatos

  4. Valeriu

    Bine de stiut toate detaliile astea în legătura cu inulina. Mă rog nu m-am lămurit complet, dar mai cercetăm. 🙂
    Cât despre dieta majoritar vegetală numai de bine. O salată proaspătă și răcoroasă nu poate întrece nici cea mai strașnică friptură, poate doar combinate. :))

  5. Tu eşti cu salatele mai mult decât friptanele? uău. bun!

  6. Valeriu

    Măi eram carnivor și fumător, astea două merg mână în mână. Dar acuma zău că nu mă tentează așa tare ca înainte.
    Bine ceva carniță e recomandat și obligatoriu, nici extremele nu sunt de recomandat.
    Dar o salată “cu detoate” face toți banii. 🙂

  7. Wow, pai ala de 500 ml nu il pot bea multi. Eu totusi beau doua, ca sa ma impac cu inimioara mea 😛 Sutn mare si trebuie sa am grija sa pun bine la ghiozdan. Vegetal cu totul cred ca nu as putea fi prea curand :))

  8. Valeriu, exact,

    Manuel, vegetarian sănătos nu prea există. Dar o dietă bazată pe vegetale e bună, însă nu exlcusivistă.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 127 queries in 0.447 s