Dacă aveați impresia că hainele de gravidă sunt oribile, stați să vedeți cum sunt cele de alăptat. Horror la puterea a 10-a! După îndelungi căutări, de-mi ardeau tălpile de cât am umblat (vorba cuiva drag), găsisem ÎN SFÂRȘIT o bluză compatibilă cu niște pantaloni de-ai mei, două țîțe și un bebeluș flămând.
După experienţa numită organizat de nuntă, am tot felul de idei în cap, diverse regrete şi câţiva nervi. Numa’ cât să le folosească celor care sunt în toiul pregătirilor, că din greşeli învăţăm cu toţii. Per total nunta noastră a fost un succes pe toate planurile, în toate categoriile de vârstă şi de gusturi. Ne-a cântat Mircea Vintilă, care a fermectat de la colegi până la bunici. Am avut candy bar de la Chocolat, care a făcut senzaţie cu cele mai bune prăjituri şi macarons de pe piaţă. Şi dacă eu n-am gustat macarons la viaţa mea, apăi nimeni nu a. Din ţară şi de peste hotare. De la vreo 2 cofetării din Braşov, care le vindeau la kilogram, mi s-a făcut o greaţă perfectă, iar, ca mie să mi se aplece de la ceva dulce, trebuie ca dulcele ăla ori să fie expirat ori cu ouă stricate. Ori macarons la kilogram, vai de papilele noastre gustative!
De fapt, succesul major a fost dat de 2 chestii: local şi muzică. Iubitul meu ar zice că şi mireasa a fost frumoasă, dar el e subiectiv.
A fost … toată povestea de nuntă făcută la munte (în Poiana Braşov, la hotel Aurelius Împăratul Romanilor): fără bunici obosite de la bătut covoare ori tăiat prăjituri, cu oaspeţi cazaţi un etaj mai sus decât petrecerea, cu mâncare bună şi invitaţi aleşi după suflet, nu după importanţă. Sau obligaţii.
Muzica a fost senzaţională, iar asta s-a văzut pe feţele tuturor. A fost petrecere! Şi habar n-aveţi ce emoţii mi s-au întâmplat cu privire la trupă, fiindcă i-am găsit de pe net, i-am ales după nişte clipuri pe youtube. Nici o recomandare, nimic. Doar puterea internetului! Mulţi ne-au spus că suntem nişte nebuni, că luăm aşa, fără să ştim ce. Ce nu am ştiut însă e că live sunt şi mai frumoşi, iar vibraţia se transmite mult mai bine în direct!!! E vorba de trupa UNDERCOVER din Buzău. Îi recomand cu toată încrederea. Se distrează ei pe scenă, asta se vede şi se propagă. Nu fac concert, ci atmosferă. Nu sunt ei starurile, deşi scena e a lor. Vă spun, eu atâta am dansat, că nici nu-mi mai păsa la un moment dat că mă dor picioarele, că-s roşie în obraji, că-mi calcă lumea rochia. (Trupa e formată din 12 oameni, dintre care cu gura cântă 3: un băiat şi două fete. Sunt talentaţi, nu se lălăie, ascultaţi-i şi vă îndrăgostiţi! Îşi merită fiecare bănuţ copiii ăştia, promit.) Plus, pe parcursul pregătirilor de nuntă, am ţinut legătura cu dl Marian Ionescu, managerul trupei, care a avut un efect optimist asupra psihicului meu de mireasă de la distanţă. M-a ajutat cu sfaturi şi idei, pe care le-am desfăşurat în conversaţii lungi pe facebook. Mulţumesc încă o dată! (Îi găsiţi la tel: 0721 233 945 sau 0762 695 856)
Am câteva sfaturi pentru viitoarele mirese (doar ele vor avea, probabil, răbdare să citească):
Deşi ziceam că nu-mi doresc machiaj profesional, după o scurtă excursie la MAC, când aia mi-a pus doar fond de ten şi-a folosit vreo 5 produse, am hotărât că am nevoie totuşi de o mână de aur.
Doar că, să vezi minune, machioza asta a mea era o tipă din aia sistem grilă. Orice-i spuneai, ea zicea ca tine, dar făcea ca ea. Oribil, adică. Din start i-am zis că fondul ei de ten e pentru moartea-n vacanţă, nicidecum pentru mirunica-miresica. Eu ştiu că-s blondă cu pielea albă, dar, crede-mă, am încercat zeci de nuanţe pe pălizimea-mi naturală şi ştiu exact ce (nu) mi se potriveşte. Nu-mi vii tu acum cu revoluţia frumuseţii într-o sticluţă cu minciuni.
În fine. Când m-am prins că n-am cu cine mă-nţelege, am informat-o că genele mi le sucesc singură şi-mi pun mascara mea waterproof MARO şi am lăsat-o să-şi termine capodopera, că vorba aia, chiar nu era momentul să ne cunoaştem mai bine. După care, am început investigaţia.
Eu mă vedeam prea bine în oglindă, adică prea groaznic, dar ştiţi cum e… Totuşi speri ca după 3 milioane şi vreun ceas de pensulat şi tapotat, ceva-ceva tot se alege. Toată lumea îmi spunea că-i bine, că ce frumos arată-n poze şi pe film. Primul semn că nu-s nebună şi e chiar grav de tot în realitate a fost când Ştefi mi-a zis că “parcă e cam mult pe-acolo” şi-a făcut un gest pe toată faţa, au, ce m-am speriat. Apoi, a venit tata. Doar el era salvarea mea. “Tată, tu să-mi spui adevărat: cum e machiajul”. Tata s-a uitat prin ochelari, a zis că el nu se pricepe. Ăsta e textul standard când ştie că poate nu vreau chiar atât de mult să-i ştiu părerea. No, acum, l-am luat de mânecă şi l-am tras afară, pe balcon. “N-am timp de diplomaţii. Acum, aici: cum arăt??? Nu de alta, da’ fuge iubitul când apar.” Şi tata, când m-a văzut, şi-a cârlionţat sprâncenele a dezastru şi mi-a mai spus ceva, nu era de bine, direct am fugit la baie- Dă-i cu demachiante, că al naibii nu voia să se dea jos de pe faţa mea, femeia aia tot a făcut bine ceva -fixarea machiajului oribilesc. În fine, doar ochii i-am păstrat, în rest m-am şters şi refăcut cu mânuţele-astea două, spre disperarea fotografilor şi a cameramanului, care îmi tot arătau ce bine arătam pe ecran. No, ce păcat, acum voi arăta bine şi-n realitate, ba chiar şi la lumina zilei, asta da minune printre mirese!
Culmea e că aceeaşi machioză a executat-o şi pe naşă şi pe soacra mică, iar acolo chiar n-a dat chix. Ori sunt ele nişte grozav de frumoase, pe care nici o machioză cu două mâini stângi nu le poate greşi.
————-
I-am spus că o să ştiu după faţa lui dacă-i place de mine sau e speriat. De rimel, de tencuială, de jocul de umbre şi lumini. Şi-aşa a fost, am şi ştiut îndată. Şi-am ştiut înainte să-mi spună el. Se reconfirmă faptul că eleganţa nu e niciodată multă şi că simplitatea poate fi încă apreciată.
Părul l-am avut în coc simplu, foarte finisat, fără sărmăluţe. Nu mi s-a clintit nici măcar un fir toată noaptea, până dimineaţa, a stat incredibil, perfect! Şi-am păstrat şi voalul în păr până m-am dus la culcare. O mare bilă albă pentru Luciano şi multe mulţumiri că a venit până în Poiană pentru mine. E omul care ştie cel mai bine ce face când îşi bagă mâna în părul tău. Am o încredere oarbă în el şi numai în el. E îndrăgostit de ceea ce face, iar asta se vede şi se simte. (Când am făcut proba pentru păr, m-a ţinut până la 11 jumătate noaptea la salon. Mi-a zis, nu pleci până nu eşti mulţumită! Mi-a fost teamă că, după asta, nevastă-sa bagă divorţ.)
————-
După prima tură de pupături, nu mai aveam decât blush natural în obraji. Cred că am transpirat orice urmă de machiaj în primele 10 minute după ce-am început să dansez. Deja nu mă mai interesa… iar culmea e că unii m-au felicitat pentru machiajul invizibil. Habar n-aveau ei cât m-a costat… :))))
Paişpe mii de petale de trandafiri, două sute cincizecişi de invitaţi, şase domnişoare de onoare şi patru părinţi emoţionaţi. Un mire mai stresat decât pot tensiometrele să măsoare şi o mireasă mai fericită decât imaginaţia oricui, în orice împrejurare.
Doi naşi mai frumoşi decât în reviste şi mai buni ca în poveşti.
Prieteni dragi şi neamuri apropiate.
Două săptămâni mai târziu, sunt cu totul încă acolo. Nu-mi mai aparţin, de zici că m-a pălit prostia în moalele părului blond. Pe care- apropo- l-am tuns fix în următoarea dimineaţă de după şedinţa foto Trash Love the dress. Refac filmul fericirii în tot al doilea gând. Încă nu mă pot desprinde; închid ochii şi văd doar buchete de flori, ochi înlăcrimaţi de bucurie şi curcubee răsărite printre nori.
Mi-am rugat fotograful să prindă un cadru cu un colţ de sân, unul de floare şi-n rest rochiţa cum se revarsă din mine. Exact cum se vedea de sus, din capul meu. Deşi nu cred că e pericol să uit asta vreodată.
Cei de la muzică (trupa Undercover din Buzău – a făcut chef, a înnebunit lumea. Până la 6 dimineaţa!!!) ne-au spus că a fost nunta anului la ei şi că suntem în top 3 nunţi ale tuturor timpurilor. Că s-a simţit că au cântat în Ardeal, că şi invitaţii au fost mai de calitate. Cei de la video ne-au spus că, pentru ei, a fost cea mai antrenantă nuntă dintre toate la câte au filmat. Invitaţii au avut doar cuvinte de laudă, nemulţumirile şi le-au ţinut pentru ei 😉
Nu ştiu alţii cum s-au simţit, dar eu ziceai că-s pastilată. N-aveam somn, nu mă durea nimic, parcă aveam arcuri în picioare. Am uitat să fac poze pe pod seara, să-mi pun o bentiţă în talie la rochiţă, să-mi dau jos mânecile de voal, să fac poze cu cam 80% dintre nuntaşi. Inclusiv cu domnişoarele de onoare. (Nu cred că avem o poză cum sunt cele la care salivam pe pinterest…)N-am mâncat nimic, nici apă n-am băut, la toaletă m-am dus cu prietena mea din copilărie şi dintotdeauna, am dansat şi când se servea mâncarea, am ratat emoţional primul dans cu soţul meu, vă povestesc eu ce şi cum, ăsta e articol de resemnare.
Că a trecut. Că simt nevoia să-mi plâng puţin de milă. Că am fost frumoasă şi fericită şi că ori trebuie să uit cumva repede, ori mai fac totul o dată, normal, numai cu acelaşi băiat.
—————
Revin cu un articol mai tehnic cu o cronică pentru viitoarele mirese. Poate vă interesează şi pe dumneavoastră. Niciodată nu ştii de unde sare iepurele.
Noi ne-am cunoscut la o nunta. Clasic si aproape banal, daca ceea ce a urmat nu ar fi fost scos parca din filmele siropoase, la care te uiti zicand, ei, domn’le, asta n-are cum sa se intample in realitate!
Scriu de la cabinet, dintre pacienti (a inceput perioada de concedii pentru ei, nu si pentru dentisti), fiindca serile, cand ajung acasa, mi-e dor doar de dus si de pat, tastele nici nu le mai vad bine.
Despre Marile Intalniri am mai scris. Nu mai e mult, si urmeaza si nunta noastra. Clasica si aproape banala, daca ceea ce se va intampla acolo n-ar fi un mare moment in vietile noastre imediate. Nu stiu daca se va schimba ceva pentru noi (desi speram si asteptam, vara lui 2014 e ca un prag de trecut, nu doar personal, ci si profesional), dar tare am vrea sa dam binele mai departe. Sa inlesnim o Mare Intalnire pentru doi prieteni. Sau poate pentru 4, cine stie!
Las Universul sa ne surprinda, sa vina El cu idei mai bune decat mine, iar invitatii sa se gaseasca asa cum ne-am gasit si noi.
Probabil e exact aceeaşi chestie ca la copii: te întrebi dacă oare chiar sunt frumoşi şi deştepţi sau doar ţi se par aşa fiindcă-s ai tăi. Haideţi, ne recunoaştem cu toţii.
Am văzut-o. Nu pot merge la culcare înainte de a-mi nota cele mai frumoase gânduri şi într-un alt fel de arhivă decât sufletul meu. Fericirea mă inspiră. Poate chiar mai mult decât durerile. Iar mama îmi dă putere. Acea putere de a o lua mereu de la capăt, de a zâmbi chiar şi când te plouă-n Londra. De a renaşte fără să mai numeri a câta oară.
Prima probă şi una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea
Rochia.
Mea.
De Mireasă.
E mult mai frumoasă decât mi-o imaginam. Are culoarea perfectă (am comandat-o instinctiv, fără să o văd efectiv ca rochie), miroase a începuturi binecuvântate şi drumuri deschise. Îmi place aşa de mult de mine în ea, că n-am urechi atât de lungi cât mi-aş întinde rânjetul. Vine ca o îmbrăţişare senină peste mine, ca melodia unor versuri de iubire. Ca încununarea unor vise şi kilograme împlinite.
Habar n-am de ce e aşa importantă rochia asta pentru o femeie. Şi ştiţi, mă tot gândeam, dacă oare îi va plăcea LUI, că oare ce-o să zică şi că voi şti imediat, după expresia-i de pe faţă, dacă-i de bine sau dacă-i de obraz. Doar ginerică e bine crescut!
De-acum, nu mă mai gândesc. Voi fi atât de frumoasă şi-atât de eu în rochia mea, încât el n-are altă variantă: decât de bine.
(Ştiţi pozele astea? Cum reacţionează mirii când îşi văd mireasa pentru prima dată. Foarte drăguţi! Şi noapte bună, doar şirul celor mai frumoase zile din viaţa mea abia a început…)
