Probabil e exact aceeaşi chestie ca la copii: te întrebi dacă oare chiar sunt frumoşi şi deştepţi sau doar ţi se par aşa fiindcă-s ai tăi. Haideţi, ne recunoaştem cu toţii.
Am văzut-o. Nu pot merge la culcare înainte de a-mi nota cele mai frumoase gânduri şi într-un alt fel de arhivă decât sufletul meu. Fericirea mă inspiră. Poate chiar mai mult decât durerile. Iar mama îmi dă putere. Acea putere de a o lua mereu de la capăt, de a zâmbi chiar şi când te plouă-n Londra. De a renaşte fără să mai numeri a câta oară.
Prima probă şi una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea
Rochia.
Mea.
De Mireasă.
E mult mai frumoasă decât mi-o imaginam. Are culoarea perfectă (am comandat-o instinctiv, fără să o văd efectiv ca rochie), miroase a începuturi binecuvântate şi drumuri deschise. Îmi place aşa de mult de mine în ea, că n-am urechi atât de lungi cât mi-aş întinde rânjetul. Vine ca o îmbrăţişare senină peste mine, ca melodia unor versuri de iubire. Ca încununarea unor vise şi kilograme împlinite.
Habar n-am de ce e aşa importantă rochia asta pentru o femeie. Şi ştiţi, mă tot gândeam, dacă oare îi va plăcea LUI, că oare ce-o să zică şi că voi şti imediat, după expresia-i de pe faţă, dacă-i de bine sau dacă-i de obraz. Doar ginerică e bine crescut!
De-acum, nu mă mai gândesc. Voi fi atât de frumoasă şi-atât de eu în rochia mea, încât el n-are altă variantă: decât de bine.
(Ştiţi pozele astea? Cum reacţionează mirii când îşi văd mireasa pentru prima dată. Foarte drăguţi! Şi noapte bună, doar şirul celor mai frumoase zile din viaţa mea abia a început…)
Diana
Scrii atât de frumos despre tot ce are legătură cu nunta. Mă face să visez atât de mult articolul acesta. Nu știu când va fi nunta mea, dar planurile pe care ni le facem mereu includ și rochia, și costumul, și lucrurile la care am visat de mici.
Rochia e importantă pentru că e ziua noastră. Suntem mirese și vrem să fim frumoase, minunate, să radiem și să umplem cu frumusețea noastră ziua nunții.
îți doresc spor cu toate pregătirile și o nuntă exact așa cum ți-o dorești!
Sorana
oricum ai sa fii o mireasa frumoasa foc; norocos mire, te pup 🙂
copila blondă
Diana, nunţile reale sunt un pic altfel decât cele din vise.. Însă mirele şi rochia sunt în topul importanţei, aici să nu faci nici un compromis! Spor la pregătiri!
Sorana, îi transmit! 😉 ce mult mi-ar plăcea să fii şi tu acolo.
Ivona
M-au emotionat nespus cuvintele tale. Mi-am amintit de mine in rochia de mireasa, si nu atat de cum aratam fizic, asta vad destul de des in poze ci de cum ma simteam, fericirea aia deplina, incat imi era greu sa ma stapanesc si sa stau locului si sa nu sar in sus de bucurie! Asa cum ai incheiat si tu postul, povestea frumoasa abia acum incepe! Sa te bucuri de ea din plin!
Casa Anke
Foarte dragut articolul !