Viaţa ca o compunere de întâlniri

Cred foarte mult în puterea momentului. Şi în valoarea unei întâlniri.

Şi mai cred că viaţa noastră începe şi se compune din întâlniri importante şi decizii mari. Prima Întâlnire vitală a fost atunci când mama s-a cunoscut cu tata. Şi de-acolo, timpul şi iubirea, două dimensiuni pe care ne amăgim să le fi înţeles şi cucerit, astea două s-au împletit romantic şi fructuos.

download (1)

Cred că există întâlniri care-ţi schimbă viaţa. Nu neapărat prin măreţia omului pe care-l întâlneşti, ci prin dispoziţia ta

de a înţelege momentul. Prin ceea ce devii în compania lui. Precis am dat mâna cu mult mai mulţi oameni grozavi decât am adunat învăţăminte. Adică, pe unii i-am ratat. Şi nu din cauza lor.

Şi-au mai fost câteva Întâlniri. Când cineva a crezut în tine deşi n-aveai decât 13 ani şi nişte idei cam încâlcite . Când altcineva ţi-a tradus o chemare a sufletului tău, de şi-acum te-ntrebi oare cum de ţi-a luat atâta timp şi-atâta dor să-nţelegi. Momentul acela când ai ştiut că nu mai poţi aştepta şi te-ai urcat cu 4 flăcăi într-o maşină mică, de la Cluj şi pân’ la Bucureşti. Şi-apoi întâlnirea cu tine, omul care puteai deveni. Tot ce-ţi trebuia ca să-nfloreşti era ghiveciul potrivit şi altă lumină.

Şi-au mai fost câteva Mutări importante. Inclusiv cele pe care nu ai fost lăsată să le joci după mintea de atunci. În ziua când am primit jobul de vis, pentru care bucuroasă-mi abandonam îngheţam şcoala, cineva m-a aşezat la o masă şi mi-a băgat minţile-n cap. Asigurându-mi gratis biletul către fericire .

———————

Acum 5 ani, pe vremea asta, nici nu bănuiam ce Întâlnire urmează-n viaţa mea. Eram pregătită pentru ceva măreţ deşi îl aşteptam din altă direcţie. Eram proaspătă şi blondă în Bucureşti, la volanul celei mai frumoase maşini din lume, simţeam că voi cuceri mapamondul. Ce nu ştiam e că eu voi fi cea cucerită. Până peste cap. Pe vremea aia, mâncam fără sare şi aveam o piele fină, ca-n revistă… Era o fază atât de bună, încât până şi cu cremă mă dădeam după duş.

——————–

Acest post a fost scris din recunoştinţă pentru fiecare Moment care a prilejuit Marile Întâlniri pentru mine. Mai aştept vreo câteva şi mă pregătesc nu cu şampanie, ci cu salate cât mai asortate.

 

Sărbătoriţi-vă Întâlnirile chiar şi doar în gând.

La cât mai minunate.

foto

Articolul anterior

Scrisoare către fotograful meu

Articolul următor

Valoarea banului muncit de altul

11 Comentarii

  1. Că, de fapt, totul ne e cu și despre oameni, întâlnirile dintre ei și ceea ce rămâne… frumos ai zis, tare frumos. Să știm să ne trăim Întâlnirile, asta-i mare lucru!
    Zi faină!

  2. Lucrurile se intampla cu un anumit scop si e bine sa avem incredere in destin 😀

  3. Ceea ce noi intelegem din ceea ce se intampla e precis cu un anumit scop 😉

  4. Lelia Mihaela Popescu

    Mi-a placut tare mult ce-ai scris. Pacat ca nu constientizam reala insemnatate a Intalnirilor atunci cand acestea se intampla, ci numai la ceva timp dupa. Si eu, ca si tine, imi pot imparti viata intr-un sir de intalniri, care m-au modelat ca personalitate si ca om. Iti doresc sa ai parte si in continuare de Intalniri minunate!
    Chiar mi-ai atras atentia prin ceea ce ai scris, o sa te “citesc” in continuare! 😉

  5. cel mai mult tine de tine, de cat accepti sau doresti sa inveti de la oamenii pe care ii intalnesti si te schimbi automat dupa ce vezi lucrurile altfel sau prin ochii altora

  6. Valeriu

    De cele mai multe ori ne ciocnim. Foarte rar ne intalnim. Lume multa, oameni tare putini. 😀

  7. Toti oamenii sunt importanti si lasa o urma in viata fiecaruia. Fie ca este vorba despre un strain de pe strada, un amic sau propria ta familie … toti ne astern ganduri fericite sau triste in suflet.

    Insa, sa luam si sa primim cu bratele deschise fiecare privire, vorba, strangere de maini … intarnirile care duc la implinire!

  8. Larisa T.

    Te admir foarte mult! Pentru modul cum iti prezinti experientele.
    Intalinirea cu Tine pe acest blog este una din intalnirile care mi-au influientat alegerile. Vreau sa iti spun ca sunt in anul 1 la dentara, si te urmaresc din primele momete de cand am ales drumul asta(adica de prin clasa a 10-a). Ai foarte mare dreptate, intalnirile ne schimba viata.

  9. G

    …iaaa, nice! mi s-a pus un… mă strânge ceva de gât… florile ochilor s-au înrourat (există cuvântul ăsta?! verific, numai să termin) și… ceasul tocmai a arătat 16:16… oră în dreptul căreia pe undeva scrie: “Fii atent la drumul tău, la cel din viață și la drumul pe care conduci chiar acum. Vezi unde duce drumul și cum înaintezi pe el. Nu toate drumurile duc la Roma.”
    thx!
    ps: există, zice DEX online 😀

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 142 queries in 0.451 s