În căutarea țolului festiv de alăptat

Dacă aveați impresia că hainele de gravidă sunt oribile, stați să vedeți cum sunt cele de alăptat. Horror la puterea a 10-a! După îndelungi căutări, de-mi ardeau tălpile de cât am umblat (vorba cuiva drag), găsisem ÎN SFÂRȘIT o bluză compatibilă cu niște pantaloni de-ai mei, două țîțe și un bebeluș flămând.

Deja oricum știau tot internetul și Sibiul că-mi caut țol festiv din care să pot alăpta la toate evenimentele acestei veri (botez, nunți, banchet). O găsisem, deci, pe THE ONE! Era albă și decoltată, ba se prindea și între picioare, de nu ți se urca cămeșa-n cap când tu ai 5 kile de bebeluș rostogolindu-se pe tine. Cam mișto așa, ce să mai zic. Și ieftină. Deci, lux. Doar că, ghici ce, avea o pată fix în față. Și singura bucată mărimea S.

Na bine, mă duc la casă, întreb dacă mai au alta la fel, răspuns ”nu”. Bine, dar chiar îmi place bluza asta ALBĂ cu o pată considerabil de centrală și aș cam vrea să o cumpăr. Ce reducere îmi oferiți, întreb vânzătoarea plină de speranță și cu gândul că doar vanish mă mai poate salva.

Nici o reducere, scurt pe doi.

Uaaaat? Dar, stai un pic, nu vrei să te gândești la întrebare? Poate n-ai înțeles/văzut/auzit bine… Poate vrei să chemi un manager să te sfătuiești… poate îți dai seama că muiere disperată și grăbită ca mine n-ai să mai găsești în viitorul apropiat…Așa rapid mi-a dat răspuns vânzătoarea, de ziceai că merită un 10  și medalia pentru proba de viteză-hai-sictir. Bun, în Anglia, mi-ar fi propus ea, vânzătoarea, chestia asta cu reducerea. Ba nu, mai întâi și-ar fi cerut scuze că au în magazin produse cu defecte. Apoi ar fi tăitat măcar 10% din preț.

În Zara din Sibiu, nu. Singura reducere de care am beneficiat a fost cea la amabilitate. Am cumpărat produsul, cu specificația că-l aduc înapoi dacă găsesc ceva mai…nepătat. Individa a fost de acord, că doar na… timpul trece, leafa merge.

Aceeași situațiune, alt magazin (Orsay, Sibiu). Găsisem ținuta salvatoare și deja mă durea în cot de ea pată marca Zara. Doar că, surpriză! Așa o fi norocul meu la țoale, că fix când stăteam la casă, văd că iese- obraznică- o ață din țesătură. Pantalonii mei salvatori erau agățați într-un loc. Și sacoul (alb și ăla, de zici că-i laitmotiv în viața mea socială) cu defect și ăsta, cam din fabricație. Vânzătoarea a bombănit ceva, apoi a adus niște pantaloni neagățați și o reducere de 50 lei la sacou. U-au! 50 de lei, adică…impresionant. S-a mișcat rapid fata, ba am intuit și un zâmbet în colțul stâng al gurii ei.

Asta am găsit și purtat / e singura poză pe care am reușit să o decupez în așa fel, încât să apar doar eu și costumația întreagă. E o salopetă foarte decoltată și petrecută în față. I-am prins eu o capsă și am rezolvat și decența 😉 fotografia a fost făcută de Csaba Osvath, mypicture.ro.

 Am plecat mulțumită, deși în fața mea s-a băgat o doamnă foarte grăbită, cu un copil foarte prost crescut, care urla și trăgea toate de pe tejghele. Când am invitat-o pe vânzătoare să o servească pe doamna cu băiatul nerăbdător, mi-am auzit: vai, dar dv erați înaintea mea, pe un ton retoric și nervos, desigur. Mda, exceptând cazul în care brusc am devenit invizibilă și eu și maică-mea și pruncul Tudor în al său cărucior, deci cam o coadă de oameni, eram foarte înaintea ta. Nici vorbă de scuze, nimeni nu cere scuze în țara asta, cred că s-a scos în afara legii..

Eu chiar nu mă enervasem. Nu ne grăbeam, Tudor era vesel și treaz, eu – prea fericită că am scăpat de pata centrală de pe bluza albă și deja împăcată cu gândul la sacoul defect. (În fond, poate nici nu e nevoie să îl port. Dacă se nimerea căldura de pe lume la botez? ) Deci nu mă enervasem și eram mulțumită, cred că am mai zis. Dar tot am simțit vibrația aia negativă, știți la ce mă refer. Graba, stresul. Batjocura. De parcă a emigrat și respectul din România. E greu, când trăiești printre ele, să-ți păstrezi calmul și zâmbetul pe buze.

Dragilor, stresul oricum nu ne ocolește. De ce să-l înmulțim cu căcaturi din astea care chiar nu contează. Sunt schimbări mici, care au efecte mari. Bunăstarea nu începe numai din contul bancar. Dar nici lumea nu se schimbă cu un zâmbet. Însă e un început bun.

Pe al meu, poftiți.

🙂

imagine via shutterstock, decolteu

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.