(De)machiatul miresei la nuntă

Deşi ziceam că nu-mi doresc machiaj profesional, după o scurtă excursie la MAC, când aia mi-a pus doar fond de ten şi-a folosit vreo 5 produse, am hotărât că am nevoie totuşi de o mână de aur.

Doar că, să vezi minune, machioza asta a mea era o tipă din aia sistem grilă. Orice-i spuneai, ea zicea ca tine, dar făcea ca ea. Oribil, adică. Din start i-am zis că fondul ei de ten e pentru moartea-n vacanţă, nicidecum pentru mirunica-miresica. Eu ştiu că-s blondă cu pielea albă, dar, crede-mă, am încercat zeci de nuanţe pe pălizimea-mi naturală şi ştiu exact ce (nu) mi se potriveşte. Nu-mi vii tu acum cu revoluţia frumuseţii într-o sticluţă cu minciuni.

În fine. Când m-am prins că n-am cu cine mă-nţelege, am informat-o că genele mi le sucesc singură şi-mi pun mascara mea waterproof MARO şi am lăsat-o să-şi termine capodopera, că vorba aia, chiar nu era momentul să ne cunoaştem mai bine. După care, am început investigaţia.

Eu mă vedeam prea bine în oglindă, adică prea groaznic, dar ştiţi cum e… Totuşi speri ca după 3 milioane şi vreun ceas de pensulat şi tapotat, ceva-ceva tot se alege. Toată lumea îmi spunea că-i bine, că ce frumos arată-n poze şi pe film. Primul semn că nu-s nebună şi e chiar grav de tot în realitate a fost când Ştefi mi-a zis că “parcă e cam mult pe-acolo” şi-a făcut un gest pe toată faţa, au, ce m-am speriat. Apoi, a venit tata. Doar el era salvarea mea. “Tată, tu să-mi spui adevărat: cum e machiajul”. Tata s-a uitat prin ochelari, a zis că el nu se pricepe. Ăsta e textul standard când ştie că poate nu vreau chiar atât de mult să-i ştiu părerea. No, acum, l-am luat de mânecă şi l-am tras afară, pe balcon. “N-am timp de diplomaţii. Acum, aici: cum arăt??? Nu de alta, da’ fuge iubitul când apar.” Şi tata, când m-a văzut, şi-a cârlionţat sprâncenele a dezastru şi mi-a mai spus ceva, nu era de bine, direct am fugit la baie- Dă-i cu demachiante, că al naibii nu voia să se dea jos de pe faţa mea, femeia aia tot a făcut bine ceva -fixarea machiajului oribilesc. În fine, doar ochii i-am păstrat, în rest m-am şters şi refăcut cu mânuţele-astea două, spre disperarea fotografilor şi a cameramanului, care îmi tot arătau ce bine arătam pe ecran. No, ce păcat, acum voi arăta bine şi-n realitate, ba chiar şi la lumina zilei, asta da minune printre mirese!

Culmea e că aceeaşi machioză a executat-o şi pe naşă şi pe soacra mică, iar acolo chiar n-a dat chix. Ori sunt ele nişte grozav de frumoase, pe care nici o machioză cu două mâini stângi nu le poate greşi.

————-

I-am spus că o să ştiu după faţa lui dacă-i place de mine sau e speriat. De rimel, de tencuială, de jocul de umbre şi lumini. Şi-aşa a fost, am şi ştiut îndată. Şi-am ştiut înainte să-mi spună el. Se reconfirmă faptul că eleganţa nu e niciodată multă şi că simplitatea poate fi încă apreciată.

Părul l-am avut în coc simplu, foarte finisat, fără sărmăluţe. Nu mi s-a clintit nici măcar un fir toată noaptea, până dimineaţa, a stat incredibil, perfect! Şi-am păstrat şi voalul în păr până m-am dus la culcare. O mare bilă albă pentru Luciano şi multe mulţumiri că a venit până în Poiană pentru mine. E omul care ştie cel mai bine ce face când îşi bagă mâna în părul tău. Am o încredere oarbă în el şi numai în el. E îndrăgostit de ceea ce face, iar asta se vede şi se simte. (Când am făcut proba pentru păr, m-a ţinut până la 11 jumătate noaptea la salon. Mi-a zis, nu pleci până nu eşti mulţumită! Mi-a fost teamă că, după asta, nevastă-sa bagă divorţ.)

————-

După prima tură de pupături, nu mai aveam decât blush natural în obraji. Cred că am transpirat orice urmă de machiaj în primele 10 minute după ce-am început să dansez. Deja nu mă mai interesa… iar culmea e că unii m-au felicitat pentru machiajul invizibil. Habar n-aveau ei cât m-a costat… :))))