Nu mă refer la păcăleli, gen îl prinzi de nas ca să-i înfigi furculița-n gură, nu e chiar plăcut așa ceva. Dar poate mai facem schimb de idei. Încep eu.
Categoria: blondă şi mamă (Pagina 45 din 73)
Și a venit această întrebare din sală, formulată mai delicat decât am reprodus-o eu, adresată lui Larry Cohen, expertul în playful parenting.
Povestea era cam așa: acest băiețel de 5 ani dormea singur în camera lui, împreună cu bebelușul de 9 luni (cred că așa era povestea, cu un frate mai mic apărut în peisaj oricum). Și copilul cerea întotdeauna un adult cu el la culcare. Nu să petreacă noaptea, ci doar până adoarme. Cel care punea întrebarea era tatăl, un om cu doi copii, vizbil la limita disperării.
Ahahaha
Niciun copil nu o să îți spună asta, ci o să facă o prostie și o să primească ce avea nevoie atunci.
Bona noastră e femeie serioasă, nu genul pe care s-o doară burta de două ori pe lună, dar are și ea problemele ei. Așa că, azi-dimineață, îmi zice că nu poate ajunge decât după-masă.
Le vezi peste tot. Au unul sau mai mulți copii după ele și niște cearcăne care nu pot fi mascate cu niciun fond de ten. Le recunoști după răbdarea infinită de care dau dovadă când primul născut vrea în brațe și bebelușul e la piept deja. Răbdarea aia e singura lor soluție. Răbdarea aia e câștigată după un antrenament îndelungat, mult timp și fără oprire, așa cum nici sportivii de performanță nu fac.
Știu sigur că tot din ce zice fiul meu e ceva ce unul dintre noi a zis în preajma lui cel puțin o dată, dacă nu de mai multe ori. M-am recunoscut în oglinda pe care mi-a întins-o el de prea multe ori, ca să nu fiu sinceră și să recunosc: cele mai multe (bune și mai puțin bune) le are de la mine.
