O fi serialul meu preferat, dar când o dăm de gard, nu închidem ochii. Vorbesc de cel mai recent episod din Anatomia lui Grey. Dacă nu l-ați văzut încă, buh-bye now. E scena de mai jos:
Categoria: blondă şi mamă (Pagina 46 din 73)
Și dulce. Și spontană, dacă e să fim tot optimiști. Mucioasă, dacă e să fim realiști. Stricată de o răceală, dacă e s-o spunem pe aia dreaptă.
Aniversarea lui Tudor de 1 an a fost cu cântec. În primul rând, a fost dublă, pentru că noi avem o viață dublă: și în București, și în Sibiu. În Sibiu ne-a costat mai mult decât botezul, iar asta doar pentru că atunci când am făcut botezul eram niște oameni normali la cap (am făcut o masă doar cu familia, am fost sub 20 de inși, cu tort cu tot). În București, am înghesuit într-un apartament de 2 camere nici nu mai știu câți copii (9 oare?), cu aparținători cu tot, vă imaginați ce-a fost acolo. Unii erau și prin baie la un moment dat, nu de alta, dar nu prea mai găseai podea liberă pe care s-o ocupi cu trupul tău. Am menționat că n-avem decât 2 camere, da? Încă locuim acolo, deci această experiență sigur n-o vom repeta. Nu, până ne mutăm în vila aceea pe marginea lacului, cu canapea galbenă, la care visăm 😛 cu toții.
Cineva mi-a dat un test fulger și mi-a zis așa: Închide ochii și gândește-te la o bucurie. Spune-mi primul lucru pe care-l vezi în cap.
Nu sunt specialist și nu mă dau unul. Dar întrebarea asta mi-am pus-o la un moment dat în cel mai sincer mod posibil. Adevărul e că e atât de important pe mâna cui îți lași puiul, încât n-ai cum să nu vrei răspunsul la TOT.
Bunica mea a fost foarte impresionată să îl urmărească pe Tudor într-un joc. Treaba era… una mare, după care el se ridică de pe un wc imaginar și dă drumul unui robinet imaginar, ia un săpun imaginar și își spală imaginar mâinile foarte reale. După care se întoarce din drum pentru că, stai, a uitat să se șteargă. Și apucă un prosop imaginar, cu care se foarte șterge. Bunica, gura căscată și mândră nevoie mare. Ce băiat!
