Femei care n-au pe nimeni

femei care n-au pe nimeni miruna ioani

Le vezi peste tot. Au unul sau mai mulți copii după ele și niște cearcăne care nu pot fi mascate cu niciun fond de ten. Le recunoști după răbdarea infinită de care dau dovadă când primul născut vrea în brațe și bebelușul e la piept deja. Răbdarea aia e singura lor soluție. Răbdarea aia e câștigată după un antrenament îndelungat, mult timp și fără oprire, așa cum nici sportivii de performanță nu fac. Că ei își iau pauze, altfel îi ceartă fanii, părinții, antrenorii, sponsorii. Altfel, nu fac față, se autsabotează cumva. Ca să dai randament într-o competiție, e nevoie de multă muncă, exercițiu serios, dar mai e nevoie și de odihnă, hrană normală la cap, mâncată șezând pe un scaun măcar.

Femeile astea care n-au pe nimeni sunt toți sportivii de performanță la un loc. Sunt toți caii de curse într-un corp. Pentru că atunci când unul face escală, intră celălalt în rol. În viața femeilor care n-au pe nimeni, legile firii nu sunt respectate deloc.

Nu contează că și lor le e foame, ce contează e să nu urle vreun copil fix în acel moment. Pentru că orice mamă știe că un copil care urlă e doar un stres în plus și un dezastru mai greu de gestionat. Tot de ele, că n-au pe altcineva.  Da, știm toate teoria ”fii acolo pentru el”, ”lasă-l să-și facă numărul” și ”așteaptă să-i treacă”, dar să nu avem impresia că e o chestie atât de ușor de făcut. Să nu ne păcălim că putem privi un copil de-al nostru cum suferă și să sorbim din cafea cu degetul mic ridicat. Îți cam stă în gât, vă zic eu. Te seacă și pe tine de energie. Nu poți fi un munte de calm și de înțelepciune pentru că nu ești un munte, ci ești un om.

Nu contează multe lucruri în viața femeilor care nu au pe nimeni. Dacă le vine să facă caca, de exemplu, duș sau o excursie în mall. Ați văzut, unele sunt nevoi fiziologice, altele sunt nevoi psihologice. Ele sunt la fel de irelevante pe lista unor femei care n-au pe nimeni. Listă pe care urmează drepturile lor. Inexistente. N-au dreptul nici să fie răcite!

”Când nu mai poți, cere ajutor” e sus de tot în topul celor mai cretine sfaturi date unei femei care n-are pe nimeni. Uneori n-ai cui cere ajutor. Nu, copiii nu vor vrea să stea cu prietena aia binevoitoare care i-a văzut de două ori pe an și care pseudoînțelege nevoia ta de evadare. Nu, nici să le bagi un somnifer în laptele de seară nu merge, pentru că sunt copiii tăi și îți place de ei. Nici să fugi cu primul artist care-ți iese în cale nu e o idee grozavă,  pentru că mai întâi ar trebui să îl întâlnești pe om. Iar în cercurile femeilor care nu au pe nimeni nu umblă artiști care le-ar chema în lume pe motocicleta lor.

Sunt multe femei din astea în jurul nostru, să știți. Femei care au zero ajutor de la partener sau nu au un partener. Apoi sunt familii întregi care au zero ajutor de la bunici, de la unchi, de la mătuși. Știu cupluri care pur și simplu nu pot participa la același eveniment pentru adulți și el și ea în același timp. Această opțiune nu există pentru ei. (nu zic că e rău să îți iei copiii peste tot, dar e important să știi că ai putea să-i lași acasă dacă ai dori; e diferit). Sunt femei care nu pot oferi pruncilor lor decât mâncare făcută de ele, din ingrediente cumpărate de ele și vase spălate de ele. Doar mâncare scoasă din frigider de ele, încălzită de ele și pusă-n farfurii de ele. Pentru că n-au pe nimeni să bage laptele în frigider. E foarte dureros să n-ai pe cine ruga să-ți ia o pâine când tu ai uitat.

Dar viața nu ține cont de ce ai tu sau de ce îți lipsește, nici nu așteaptă să bifezi toate căsuțele de pe lista de ”cum ar trebui să fie soțul tău”. În primul rând, SĂ FIE. Nici despre cum ar trebui să fie părinții tăi, vecinii tăi, copiii tăi. Viața ți se întâmplă, punct. Copiii se îmbolnăvesc în cele mai nepotrivite momente, își schimbă programul fix când ai mai mare nevoie de ei trezi într-un anumit context. Îți vine ciclul fix când ai adormit mai bine, de parcă asta îți lipsea din lista petelor de scos de pe cearșaf. Ți se arde friptura fix când nu mai aveai altă carne în congelator. Ți se termină energia, fix când copiii au făcut ochi.

Și apoi mai sunt femei care n-au pe nimeni într-un anumit moment. Chiar dacă acasă le așteaptă partenerul perfect, chiar dacă au bone și bunici și vecini și prietene cu care se ajută. Le vezi și pe ele, le recunoști când sunt în impas. Ele nu sunt mai mulți cai de curse, nici mai mulți sportivi de performanță într-un singur trup, dar le e greu și lor să se descurce. Nu le claxonați când le vedeți că traversează pe zebră cu un copil de mână și unul agățat de gât. Nu le grăbiți când își împachetează cumpărăturile la casă, nu vă dați ochii peste cap ca și când s-ar putea organiza mai bine.

Nu le faceți inventarul cu ce au acasă, nici cu ce nu au. Ajutați-le dacă puteți. Și dacă nu, ignorați-le. Asta poate fi de mult mai mare ajutor decât să le judecați.

foto Pixabay

 

 

Articolul anterior

Nu vreau să fiu mama N-am Timp

Articolul următor

Prietenii care rezistă fără internet?

49 Comentarii

  1. Hai ca nu e dracu’ asa de negru, m-am descurcat si singura (sot in delegatii, rude departe). Mai greu pana m-am invatat sa ma organizez (nope, nicio scoala nu invata cum sa fac liste, prioritati, renunt la inutile etc). M-am imprietenit cu mame la fel ca mine, poate acel timp in care umblam impreuna, in care venea ea la mine sau eu la ea, copiii se fugareau de-a bushilea pe taratelea printre picioarele noastre ramane in suflet cu nostalgii si zambete.

    Dumnezeu da si putere, dupa nevoie. Ma uit la forta cu care mamele isi ingrijesc puiutzii bolnavi si totul paleste

    11+
  2. Eu am sot si atat. Restul nici nu mai merita sa deschid gura. Sunt satula de vorbe de genul :
    *ai facut doi dintr-o lovitura
    *gata, ai scapat
    *acum merge si o fata
    *si mi-am dorit gemeni
    *simt numai compasiune pentru tine
    *saraca de tine
    etc.

    Ce familie, ce cunostinte… strainul de pe strada si mame internate in spital cu pruncii lor au fost cei care m-au ajutat.

    8+
  3. Aly

    Se spune că atunci când numai poți,tot mai poți puțin!
    Eu sunt singura cu copilul non stop,si recunosc că cel mai greu îmi este când copilul are gripa si nici eu nu sunt super mami,dar trebuie să mâncăm și mergem așa “plini de viață”la magazin să luăm cele necesare sau la urgență,in cel mai urat caz!
    Nu se moare când nu ai un ajutor,doar înveți să te descurci si sa mergi înainte!
    🤗

    5+
  4. Bibi

    Eu cu soțul și atât. Restul e… Ocazional, doar dacă arde. Noroc ca mi-am mai găsit câteva prietene pe care ma pot baza la nevoie. Și viceversa desigur. Astea sunt stâlpul meu, deși le sti doar de 2 ani. Femeile sunt minunate.

    4+
  5. Silvia R.

    Eu ma numar printre femeile norocoase si tot ma plang. Femeile enumerate de tjne, sunt pur si simplu eroine! Palaria jos! Sunt niste femei si mame minunate! Sper sa stie si ele astea si sa nu se judece atunci cand simt ca nu mai pot.

    10+
  6. Cel mai “frumos” este cand se gaseste cineva sa intrebe: “haideti, doamna, dar chiar n-ati avut cu cine-l lasa?” 🙂

    12+
  7. zina7

    Ff fain articolul! Din pacate nu sunt putine astfel de cazuri!

    2+
  8. oana

    Măi eu tot mai cred că fac minuni cu fondul meu de ten și reușesc să ascund perfect cearcănele 🙂
    E un mod de viață cu care te obișnuiești. Cred că dacă mâine s-ar oferi cineva să mă ajute m-aș uita suspicios, aș zice că vrea să-i întorc serviciul când am eu chef mai puțin :)))))

    2+
    • Tu ai trecut de greu, ai acum copil mare si timp de fond de ten :)) daca as fi vorbit cu Oana de acum vreo 7-8 ani, ore ce mi-ar fi zis?

      2+
      • Oana

        Aaa, nu cred că-ți spuneam nimic, nu-mi aduc aminte să fi avut timp de vorbă pe atunci😂😂😂

        0
  9. off topic: cu ceva timp in urma am citit o fraza ce m-a lasat pe ganduri: ” Trauma repair of the parents is neglected. When the parents begin to feel safe + supported, the children are going well” sau ceva de genul asta.

    Dragi femei. Pastrati-va prieteniile cu alte femei chiar daca deveniti mame -prietenii incomplete si strambe, dar avem nevoie si sa ne ‘ajutam’ , oferi un umar, plange sau inspira una pe alta. Daca as fi luptat mai mult pt asta, sigur mi-ar fi fost viata mai altfel.
    Dragi mame. Rupeti-va din timpul saptamanal/lunar si treceti pe la o mama in suferinta. Au nevoie de un zambet, de o floare, de o punga de portocale. Uitati-va in jur, la o mama in spital sau o mama f. saraca. Au nevoie macar de un gand bun si sincer. Stiu ca e greu, vorbesc din experienta mamei cu job de 42 ore pe sapt si sotul plecat periodic.

    7+
  10. Of, Miruna! Stiu ca sunt atatea femei care n-au pe nimeni in jurul nostru. Cateodata, vorba ta, chiar si cu partener sunt in aceeasi situatie. Eu stiu, am trecut prin asta. Timpul n-a stat in loc sa ne trezim, sa ne gandim ca poate pierdem ceva. De multe ori tatii nu sunt pregatiti de o asa mare schimbare in viata lor si asta ii face sa fuga de orice responsabilitate. Vad asta acum, ma clar decat dupa ce am nascut. Noi nu avem pe nimeni decat pe noi. Si facem schimb sa putem munci, nu neaparat pentru bani, ci sa putem fi oameni normali, cu viata normala.
    Am citit un comentariu despre mamele care au putere cu copilasi bolnavi. Asa e, iti vine puterea cand ai nevoie de ea. Dar asemenea cazuri nu te ajuta pe tine cu nimic, nu-ti ridica moralul niciodata cand simti ca te prabusesti. Mame eroine, bravo lor! E ca atunci cand parintii vad la tv cazuri de copii saraci care invata bine si iti spun: Aia n-au nimic, cum pot invata? Tu ai de toate, trebuie sa poti. Iti spun din experienta ca nu aduce decat mai multe frustrari. 🙂

    3+
    • Da, insa uneori ajuta sa ne dam seama ca exista cazuri mai grave si situatii mai grele decat ale noastre, cred ca la asta se referea. Insa intotdeauna am zis ca problemele mele sint cele mai grave tocmai pt ca sunt ale mele.

      1+
    • Rox, iarna asta mi-am petrecut 3 luni prin spital, alaturi de o familie in situatie dramatica. Totul e bine, trasplant reusit, eu am iesit din asta mult mai recunscatoare pt ce am, am invatat sa iau mai usor si sa inteleg ca exista o solutie, am invatat ce e aia recunostinta si sa multumesc lui Dumnezeu si pt viata mea imperfecta.
      Cand e vorba de trait si intins o mana fizic e vorba de efort si de emotii, nu a acelasi lucru cu vazut la tv si pus presiune pe copil prin comparatie cu altul (pe de alta parte fara tv de multi ani in casa nu inteleg ce se vede/arata cu degetul).

      1+
  11. Diana Preda

    Mamele care se descurcă singure sunt niște eroine. Cu un soț cât de cât acolo, măcar fizic, și o superbona, tot am momente când mă simt sclava Isaura. Adică, și în cea mai bună dintre lumile posibile, ești singură când te mulgi și te doare; ești singură noaptea când ai copilul răcit și te trezești din oră în oră să vezi dacă are febră și respiră bine; ești singură cu mental burden-ul tău invizibil, din care multe chestii nu le poți delega, chiar dacă ai cui. Ești singură când trebuie să îți iei medical pentru că ai copilul bolnav și te vrea pe tine, pe nimeni altcineva lângă el. Cred că la un moment dat devine, cum spuneai, un antrenament de anduranță, dar nici funcționarea asta bazată pe cortizol, cafea și dragoste de copilul nostru nu e sănătoasă pe termen lung.

    2+
  12. Madalina

    Sunt mama singura de 3 ani. Nu stau sa ma gandesc daca e greu, pur si simplu nu-mi permit asa ceva.
    Daca as sta sa analizez greutatile, as intra in depresie si copilul meu ar fi cel care suporta consecintele, deci pana si introspectia e scumpa.
    Cand spun singura, nu ma refer doar la faptul ca tatal a decis ca renunta la orice obligatie si se muta pe partea cealalta a planetei, ci ma refer la faptul ca oricine m-ar putea ajuta (mama, matusa, bunica), sunt la 4000km distanta.
    Cel mai mult din toate lucrurile ma deranjeaza obsesia rudelor pentru viata mea personala. “Trebuie sa-ti gasesti si tu pe cineva, ca esti tanara si ai toata viata inainte”, e o placa pe care nu mai suport sa o ascult. Ba chiar mi s-a spus ca inca il iubesc pe fostul, si de-aia nu intru intr-o alta relatie…
    Dar cand pacatele mele sa imi fac eu o relatie? E greu sa iti faci o relatie si cand esti solo…dar mai ales cu un copilas care inca are nevoie de mine sa adoarma???
    Traim exclusiv din salariul meu. O ducem ok, nu ne plangem, insa nu-mi permit extravagante de genul…bona ca sa ies eu la o intalnire. Si sincer sunt atat de obosita uneori, incat adorm o data cu el la 8 seara. Viata mea e atat de plina incat efectiv nu am loc pentru altcineva in ea. Si mai e o chestie…stiu ca daca as avea pe cineva, as lua de la copil ca sa-i dau lui: timp, bani, resurse, atentie. Si nu mi se pare corect pentru copil. El n-a gresit cu nimic.
    Si uite-asa intri intr-un cerc vicios in care, oricum ai face, ceva nu-i ok.
    Nu tintesc prea sus, nu-s o mama perfecta si stiu ca uneori il las sa stea pe ipad desi poate n-ar trebui, insa cineva trebuie sa faca mancare, curatenie, sa spele, sa calce.
    Si mai sunt vacantele…cele nenumarate zile de vacanta, incomparabil mai putine decat zilele mele de concediu. Sunt norocoasa ca pot sa lucrez si de acasa. Asa ca ipadul e bona perfecta cand mami are o conferinta si el trebuie sa fie linistit si sa nu ma intrerupa. Blamati-ma cat vreti, insa prefer sa stea el pe ipad decat sa murim de foame.
    Citisem undeva la un moment dat ca in zilele noastre, unei mame i se cere sa isi creasca copiii ca si cum n-ar lucra, si i se cere sa lucreze ca si cum n-ar avea copii. Si fix asa e…
    Cat despre o paine adusa acasa cand eu am uitat…oh well…ne descurcam si fara painea aia 😀.
    Insa, oricat de greu mi-ar fi zilnic, copilul meu e cea mai buna motivatie sa merg mai departe. Si felul lui de-a fi, carisma lui deosebita, politetea lui de om mare, maturitatea lui si profunzimea ideilor lui, modul in care e conectat la lume, ma fac sa imi dau seama ca totusi, am facut ceva bun pentru lumea asta.
    L-am invatat sa isi faca timp zilnic sa priveasca cerul. Sa admire un rasarit si un apus, sa vada culorile cerului, stelele si luna. Am vrut sa ramana ceva al nostru pentru totdeauna. Si cand eu n-oi mai fi, sa se uite spre cer si sa-si aduca aminte cum admiram soarele, luna si stele impreuna 😉

    54+
    • Alta Miruna

      Te imbratisez si te admir. Felicitari.

      1+
    • Gabriela F.

      Am plâns. Tot respectul din lume!!!

      2+
    • cosmina

      Te inteleg perfect, parca ai facut descrierea noastra, a motorasului meu si a mea. Suntem doar noi, de 7 luni, dupa ce tati a nostru ne priveste de sus. Asa cum ai scris, spunem si noi… am invatat sa privim spre cer, astfel nu vom fi nicioadata singuri. E f. greu, dar cind vad ce minune am linga mine…am toate motivele sa raman “sus”. Sanatate, putere… tie si puiului tau!

      8+
    • Vali

      Secondez plansul 🙂 Felicitari! Esti o mama si o femeie minunata!

      0
  13. Felicita

    Este copilul nostru, noi l-am dorit, il iubim mai mult decat iubim ochii din cap. L-am dorit ca sa il crestem cum vrem noi doi, noi trei suntem familia noastra. Restul sunt meteorici si uneori strica mai mult decat ai crede. Toate trec, noi sa fim sanatosi.

    4+
  14. Conform datelor statistice, aproximativ jumătate din populația Statelor Unite este singură și necăsătorită, ceea ce înseamnă că, dincolo de Ocean, sunt multe femei singure, puternice și extraordinare.
    Adesea, oamenii tind să creadă că femeile puternice sunt şi cele mai insensibile sau, cel puţin, sunt imune la suferinţă. Paradoxal, cele care par să aibă sufletul de piatră sunt extrem de sensibile şi devin vulnerabile când vine vorba de sentimente.

    5+
    • Uneori, viața te învață că e mai important să mergi înainte decât să stai să analizezi ceea ce simți. Nu toată lumea are opțiunea asta, ceea ce nu înseamnă că totuși nu simte nimic.

      0
  15. Gabriela F.

    Din păcate eu nu sunt aia calma și ma urăsc pentru asta! Am început sa tip din ce în ce mai mult… Ma urăsc și nu vreau sa ma mai vad.
    Sunt din categoria care pana la 2 ani nu mi.a deschis decât soțul ușa din când în când și atunci nu pentru discuții calme… Și care am acceptat fără tragere de inima sa stea bunica paterna cu copilul… Dar nu îl mai recunosc! Asta nu e copilul pe care eu l.am lăsat acasa cu ea și în cazul asta o sa trecem la varianta gradi. Îs atâta de supărată pe mine…

    8+
    • Iulia D.

      Oooff…te îmbrățișez strâns! Decizia de a lăsa copilul cu bunica sunt sigură că a fost cântărită și răscântărită și n-a fost ușor de luat… Dacă simți că trebuia să alegi altfel și că nu a fost ok așa, trage linie și ia-o de la capăt! O să fie bine, e tot copilul tău bun, doar că a fost puțin “bruiat” pe parcurs… Iar tu ești o mamă minunată pentru puiul tău, chiar dacă uneori nu simți așa…

      0
      • Nu cred că poate o bunică strica în câteva luni ce ai sădit tu în doi ani. Copilul tău e încă acolo, o să-l aduci la suprafață. Fă ceea ce ai de făcut. Și începe prin a te ierta pe tine. Ai încercat o variantă. N-a mers, you move on. SUcces la grădi!

        0
  16. Jorjet

    Vad ca nu ai pomenit nimic de mamele care desi au pe mamele lor aproape de ele (gen la 2 statii de metrou sau mai rau la cateva blocuri distanta) isi vad nepotii mai rar decat cele care stau la mii de km distanta. Nici nu stii tu cat de tare rasucesti cutitul in rana cand scrii de mama ta ca a venit la tine tocmai de la Sibiu cu oale de mancare…nici nu stii!

    8+
    • Să știi că scriu anume pentru că știu că sunt pe aici și bunici care citesc. Și pentru că o ciorba gata făcută, pusă caldă în farfuria ta face mai mulți bani decât la toate restaurantele din lume. Și pentru că unele bunici au nevoie de câte un reminder.
      Altele, din păcate, au nevoie numai de liniște și de distanță. Nu pot înțelege cum unii se uită la telenovele în timp ce copiii lor se spetesc cu treburi, dar asta e viața. Nu le poți înțelege pe toate.

      4+
      • Maria

        Well… ar trebui sa incerci sa intelegi. Nu avem dreptul sa avem asteptari de la parintii nostri, decizia de a face un copil este strict personala, bunicii ajunsi la pensie au dreptul sa se odihneasca. Sigur ca este binevenit ajutorul lor, insa nu este o obligatie, deci nu vad de ce am avea aceasta asteptare. Fiecare este responsabil de deciziile luate. Daca ai fi stiut ca parintii nu te vor ajuta ai fi decis sa nu devii parinte? Nu cred…

        4+
  17. Adelina

    Dragă Miruna, mulțumesc! Ți-aș scrie de 1000 ori mulțumesc. Sufletul mi-e prea plin, dar cuvintele sărace în momentul de față.
    Copilul meu cel mare s-a născut grav bolnav. În stadiul IV al unei boli… De la 2 săptămâni până a făcut 2 ani jumătate am stat cu el mult prin spitale și clinici. Din fericire, ne-a ajutat Dumnezeu și acum e bine. Ajutor n-am avut. Bonă nu. Părinți aproape nu. Tatăl copiilor mai mult la lucru decât acasă.
    Acum sunt singură. De mai bine de jumătate de an sunt mamă singură. Cu 2 copii. N-am scris asta ca să fiu compătimită. Vreau doar să știi că scrii bine. Și că multe însemnări de-ale tale sunt ca o încurajare pentru mine. Sănătate tuturor!

    14+
  18. Un tatic

    Mama copilului meu ( si al nostru), a decis sa-si ia copilul si sa plece la casa ei, unde sa isi regaseasca linistea si echilibrul survenit in urma relatiei noastre, incompatibila (in care nu a intervenit vreodata elemente de violenta sau neincredere, ci a fost provocata mai degraba de lipsa sustinerii in idei si fapte, din partea-mi ). I-am spus ca o sa ii fie greu cu un copil mic, si am avut indoieli ca se va descurca, dar e o mama buna, si a fost intodeauna independenta, asa ca nu a avut incotro, si se descurca. Intre timp, sentimentele pentru mine s-au disipat, in zadar am incercat sa o aduc inapoi cand am realizat ca nu era o persoana la care sa renunt asa usor, iar copilul, atat de atasat de ea, ma facea sa le vad si vreau la pachet. Intr-un final am acceptat cum ca , un copil are nevoie de iubirea ambilor parinti, chiar daca ei nu se mai iubesc, iar parintii au nevoie de iubire la randul lor,iubire care poate veni si din partea altor persoane, dispuse sa le accepte asa cum sunt ei acum ,”la pachet cu un copil”. Orgoliile dorinta de razbunare, ne pot ruina vietile. Ar trebui sa ne asumam deciziile, si sa decidem cu intelepciune, iar daca nu o avem (inca), sa o cautam. Este foarte dificil sa fi o mama singura cu copil, dar e dificil sa fi si un tata singur fara copil.
    PS: Imi vizitez copilul, il iau la mine, am o relatie atat cat se poate de buna cu mama (evident nemultumita de greutatile vietii), si sper sa ramana cel putin asa, doar timpul este limitat, si nu poti ajuta relatia tata copil, in masura in care ti-ai dori, de cele mai multe ori.

    3+
    • Îmi pare rău că ați trecut prin asta, îmi dau seama din mesajul tău că regreți că nu ai putut repara lucrurile la timp și că îți apreciezi enorm fosta soție.
      Mi-aș dori ca și alți domni să citească acest mesaj înainte de a fi prea târziu pentru familia lor.

      0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 203 queries in 0.474 s