Le vezi peste tot. Au unul sau mai mulți copii după ele și niște cearcăne care nu pot fi mascate cu niciun fond de ten. Le recunoști după răbdarea infinită de care dau dovadă când primul născut vrea în brațe și bebelușul e la piept deja. Răbdarea aia e singura lor soluție. Răbdarea aia e câștigată după un antrenament îndelungat, mult timp și fără oprire, așa cum nici sportivii de performanță nu fac. Că ei își iau pauze, altfel îi ceartă fanii, părinții, antrenorii, sponsorii. Altfel, nu fac față, se autsabotează cumva. Ca să dai randament într-o competiție, e nevoie de multă muncă, exercițiu serios, dar mai e nevoie și de odihnă, hrană normală la cap, mâncată șezând pe un scaun măcar.
Femeile astea care n-au pe nimeni sunt toți sportivii de performanță la un loc. Sunt toți caii de curse într-un corp. Pentru că atunci când unul face escală, intră celălalt în rol. În viața femeilor care n-au pe nimeni, legile firii nu sunt respectate deloc.
Nu contează că și lor le e foame, ce contează e să nu urle vreun copil fix în acel moment. Pentru că orice mamă știe că un copil care urlă e doar un stres în plus și un dezastru mai greu de gestionat. Tot de ele, că n-au pe altcineva. Da, știm toate teoria ”fii acolo pentru el”, ”lasă-l să-și facă numărul” și ”așteaptă să-i treacă”, dar să nu avem impresia că e o chestie atât de ușor de făcut. Să nu ne păcălim că putem privi un copil de-al nostru cum suferă și să sorbim din cafea cu degetul mic ridicat. Îți cam stă în gât, vă zic eu. Te seacă și pe tine de energie. Nu poți fi un munte de calm și de înțelepciune pentru că nu ești un munte, ci ești un om.
Nu contează multe lucruri în viața femeilor care nu au pe nimeni. Dacă le vine să facă caca, de exemplu, duș sau o excursie în mall. Ați văzut, unele sunt nevoi fiziologice, altele sunt nevoi psihologice. Ele sunt la fel de irelevante pe lista unor femei care n-au pe nimeni. Listă pe care urmează drepturile lor. Inexistente. N-au dreptul nici să fie răcite!
”Când nu mai poți, cere ajutor” e sus de tot în topul celor mai cretine sfaturi date unei femei care n-are pe nimeni. Uneori n-ai cui cere ajutor. Nu, copiii nu vor vrea să stea cu prietena aia binevoitoare care i-a văzut de două ori pe an și care pseudoînțelege nevoia ta de evadare. Nu, nici să le bagi un somnifer în laptele de seară nu merge, pentru că sunt copiii tăi și îți place de ei. Nici să fugi cu primul artist care-ți iese în cale nu e o idee grozavă, pentru că mai întâi ar trebui să îl întâlnești pe om. Iar în cercurile femeilor care nu au pe nimeni nu umblă artiști care le-ar chema în lume pe motocicleta lor.
Sunt multe femei din astea în jurul nostru, să știți. Femei care au zero ajutor de la partener sau nu au un partener. Apoi sunt familii întregi care au zero ajutor de la bunici, de la unchi, de la mătuși. Știu cupluri care pur și simplu nu pot participa la același eveniment pentru adulți și el și ea în același timp. Această opțiune nu există pentru ei. (nu zic că e rău să îți iei copiii peste tot, dar e important să știi că ai putea să-i lași acasă dacă ai dori; e diferit). Sunt femei care nu pot oferi pruncilor lor decât mâncare făcută de ele, din ingrediente cumpărate de ele și vase spălate de ele. Doar mâncare scoasă din frigider de ele, încălzită de ele și pusă-n farfurii de ele. Pentru că n-au pe nimeni să bage laptele în frigider. E foarte dureros să n-ai pe cine ruga să-ți ia o pâine când tu ai uitat.
Dar viața nu ține cont de ce ai tu sau de ce îți lipsește, nici nu așteaptă să bifezi toate căsuțele de pe lista de ”cum ar trebui să fie soțul tău”. În primul rând, SĂ FIE. Nici despre cum ar trebui să fie părinții tăi, vecinii tăi, copiii tăi. Viața ți se întâmplă, punct. Copiii se îmbolnăvesc în cele mai nepotrivite momente, își schimbă programul fix când ai mai mare nevoie de ei trezi într-un anumit context. Îți vine ciclul fix când ai adormit mai bine, de parcă asta îți lipsea din lista petelor de scos de pe cearșaf. Ți se arde friptura fix când nu mai aveai altă carne în congelator. Ți se termină energia, fix când copiii au făcut ochi.
Și apoi mai sunt femei care n-au pe nimeni într-un anumit moment. Chiar dacă acasă le așteaptă partenerul perfect, chiar dacă au bone și bunici și vecini și prietene cu care se ajută. Le vezi și pe ele, le recunoști când sunt în impas. Ele nu sunt mai mulți cai de curse, nici mai mulți sportivi de performanță într-un singur trup, dar le e greu și lor să se descurce. Nu le claxonați când le vedeți că traversează pe zebră cu un copil de mână și unul agățat de gât. Nu le grăbiți când își împachetează cumpărăturile la casă, nu vă dați ochii peste cap ca și când s-ar putea organiza mai bine.
Nu le faceți inventarul cu ce au acasă, nici cu ce nu au. Ajutați-le dacă puteți. Și dacă nu, ignorați-le. Asta poate fi de mult mai mare ajutor decât să le judecați.
foto Pixabay
O femeie
Hai ca nu e dracu’ asa de negru, m-am descurcat si singura (sot in delegatii, rude departe). Mai greu pana m-am invatat sa ma organizez (nope, nicio scoala nu invata cum sa fac liste, prioritati, renunt la inutile etc). M-am imprietenit cu mame la fel ca mine, poate acel timp in care umblam impreuna, in care venea ea la mine sau eu la ea, copiii se fugareau de-a bushilea pe taratelea printre picioarele noastre ramane in suflet cu nostalgii si zambete.
Dumnezeu da si putere, dupa nevoie. Ma uit la forta cu care mamele isi ingrijesc puiutzii bolnavi si totul paleste
Miruna
Eu n-am zis ca nu se descurca. Ci ca le e destul de greu.
de la sex la dragoste
Eu am sot si atat. Restul nici nu mai merita sa deschid gura. Sunt satula de vorbe de genul :
*ai facut doi dintr-o lovitura
*gata, ai scapat
*acum merge si o fata
*si mi-am dorit gemeni
*simt numai compasiune pentru tine
*saraca de tine
etc.
Ce familie, ce cunostinte… strainul de pe strada si mame internate in spital cu pruncii lor au fost cei care m-au ajutat.
Miruna
Bine ca i-ai avut si pe acestia. Sa-ti traiasca copiii!
delasexladragoste
Multumesc
Ruxy
Aceleasi replici sau chiar mai multe si la mine,mama de tripleti…
Aly
Se spune că atunci când numai poți,tot mai poți puțin!
Eu sunt singura cu copilul non stop,si recunosc că cel mai greu îmi este când copilul are gripa si nici eu nu sunt super mami,dar trebuie să mâncăm și mergem așa “plini de viață”la magazin să luăm cele necesare sau la urgență,in cel mai urat caz!
Nu se moare când nu ai un ajutor,doar înveți să te descurci si sa mergi înainte!
🤗
Miruna
Apreciez optimismul tau 🙂
Aly
Am învățat în timp ca nu prea am de ales!
Întotdeauna ne face bine să privim lucrurile cu optimism!
Gia
Sa fii mama singură este ca mersul pe sârmă fără plasa de siguranță. De 12 ani sunt o mama singură, o femeie epuizată din toate punctele de vedere. Am un job bun, 2 licențe, un masterat, un copil reușit și îmi pot permite multe. Dar îmi lipsește bucuria, pentru ca toate astea m-au costat prea mult.. E imposibil de înțeles, doar cele care trăiesc asta știu despre ce vorbesc.
Bibi
Eu cu soțul și atât. Restul e… Ocazional, doar dacă arde. Noroc ca mi-am mai găsit câteva prietene pe care ma pot baza la nevoie. Și viceversa desigur. Astea sunt stâlpul meu, deși le sti doar de 2 ani. Femeile sunt minunate.
Miruna
Femeile chiar sunt minunate! Desi ne place si de barbati 😉 doar nu de toti.
Silvia R.
Eu ma numar printre femeile norocoase si tot ma plang. Femeile enumerate de tjne, sunt pur si simplu eroine! Palaria jos! Sunt niste femei si mame minunate! Sper sa stie si ele astea si sa nu se judece atunci cand simt ca nu mai pot.
Miruna
Si eu am ajutor si tot ma plang. Cred ca si cele mai norocoase femei simt ca n-au pe nimeni la un moment dat.
Bia
Cel mai “frumos” este cand se gaseste cineva sa intrebe: “haideti, doamna, dar chiar n-ati avut cu cine-l lasa?” 🙂
Miruna
Da, exact. Eventual iti face si o sugestie cu cine sa-l fi lasat…
Ruxy
Pfff….pe mine ma enerveaza crunt intrebari de genul: vaai,dar aveti ajutoare,nu ?desi ma vad singura cu 3 copii,tripleti😉
zina7
Ff fain articolul! Din pacate nu sunt putine astfel de cazuri!
Miruna
Stiu.
oana
Măi eu tot mai cred că fac minuni cu fondul meu de ten și reușesc să ascund perfect cearcănele 🙂
E un mod de viață cu care te obișnuiești. Cred că dacă mâine s-ar oferi cineva să mă ajute m-aș uita suspicios, aș zice că vrea să-i întorc serviciul când am eu chef mai puțin :)))))
Miruna
Tu ai trecut de greu, ai acum copil mare si timp de fond de ten :)) daca as fi vorbit cu Oana de acum vreo 7-8 ani, ore ce mi-ar fi zis?
Oana
Aaa, nu cred că-ți spuneam nimic, nu-mi aduc aminte să fi avut timp de vorbă pe atunci😂😂😂
O femeie
off topic: cu ceva timp in urma am citit o fraza ce m-a lasat pe ganduri: ” Trauma repair of the parents is neglected. When the parents begin to feel safe + supported, the children are going well” sau ceva de genul asta.
Dragi femei. Pastrati-va prieteniile cu alte femei chiar daca deveniti mame -prietenii incomplete si strambe, dar avem nevoie si sa ne ‘ajutam’ , oferi un umar, plange sau inspira una pe alta. Daca as fi luptat mai mult pt asta, sigur mi-ar fi fost viata mai altfel.
Dragi mame. Rupeti-va din timpul saptamanal/lunar si treceti pe la o mama in suferinta. Au nevoie de un zambet, de o floare, de o punga de portocale. Uitati-va in jur, la o mama in spital sau o mama f. saraca. Au nevoie macar de un gand bun si sincer. Stiu ca e greu, vorbesc din experienta mamei cu job de 42 ore pe sapt si sotul plecat periodic.
Rox
Of, Miruna! Stiu ca sunt atatea femei care n-au pe nimeni in jurul nostru. Cateodata, vorba ta, chiar si cu partener sunt in aceeasi situatie. Eu stiu, am trecut prin asta. Timpul n-a stat in loc sa ne trezim, sa ne gandim ca poate pierdem ceva. De multe ori tatii nu sunt pregatiti de o asa mare schimbare in viata lor si asta ii face sa fuga de orice responsabilitate. Vad asta acum, ma clar decat dupa ce am nascut. Noi nu avem pe nimeni decat pe noi. Si facem schimb sa putem munci, nu neaparat pentru bani, ci sa putem fi oameni normali, cu viata normala.
Am citit un comentariu despre mamele care au putere cu copilasi bolnavi. Asa e, iti vine puterea cand ai nevoie de ea. Dar asemenea cazuri nu te ajuta pe tine cu nimic, nu-ti ridica moralul niciodata cand simti ca te prabusesti. Mame eroine, bravo lor! E ca atunci cand parintii vad la tv cazuri de copii saraci care invata bine si iti spun: Aia n-au nimic, cum pot invata? Tu ai de toate, trebuie sa poti. Iti spun din experienta ca nu aduce decat mai multe frustrari. 🙂
Miruna
Da, insa uneori ajuta sa ne dam seama ca exista cazuri mai grave si situatii mai grele decat ale noastre, cred ca la asta se referea. Insa intotdeauna am zis ca problemele mele sint cele mai grave tocmai pt ca sunt ale mele.
o femeie
Rox, iarna asta mi-am petrecut 3 luni prin spital, alaturi de o familie in situatie dramatica. Totul e bine, trasplant reusit, eu am iesit din asta mult mai recunscatoare pt ce am, am invatat sa iau mai usor si sa inteleg ca exista o solutie, am invatat ce e aia recunostinta si sa multumesc lui Dumnezeu si pt viata mea imperfecta.
Cand e vorba de trait si intins o mana fizic e vorba de efort si de emotii, nu a acelasi lucru cu vazut la tv si pus presiune pe copil prin comparatie cu altul (pe de alta parte fara tv de multi ani in casa nu inteleg ce se vede/arata cu degetul).
Justme
Mulțumesc!
Este (și) despre mine. Chiar dacă nu vor citi articolul cei ce îmi dau astfel de “sfaturi”, articolul tău mi-a “uns sufletul”.
Am un copil, bolnav- nu știm diagnosticul nici acum. Are aproape 3 ani. Este atât de rar și de atipic ce I se întâmplă ca într-o noapte i-am strâns hainutele și a trebuit sa fug (la propriu, pierdeam avionul) cu el în alta țară, direct în spital. Acasă, mi s-a spus ca nu mai au ce să-i facă, mi s-a prezentat o ridicare din umeri și atât. I-am spus soțului ca dacă nu plec, oriunde ma acceptă, va muri. Și am plecat cu el sângerând. Trăiește! Ne-au ajutat străinii! Dar sfaturile și cumva, mai mult reproșurile celor ce ar putea sa ma ajute (nu vorbesc de bani,nu am pretenții), nu se opresc. Nu sunt o mamă sau soție perfectă, nici nu pretind a ma considera astfel, dar cumva tot timpul ăsta, am avut nevoie de un suflet lângă mine care sa ma susțină fără a ma judeca /reproșa ca se putea și altfel.
Nu, nu se putea! Dacă s-ar fi putut, cu siguranță aș fi făcut acel “altfel”. Și eu îmi doresc o viață altfel pentru el, dar voi lupta necontenit să-i fie cât mai bine!
Miruna
Esti minunata!
Diana Preda
Mamele care se descurcă singure sunt niște eroine. Cu un soț cât de cât acolo, măcar fizic, și o superbona, tot am momente când mă simt sclava Isaura. Adică, și în cea mai bună dintre lumile posibile, ești singură când te mulgi și te doare; ești singură noaptea când ai copilul răcit și te trezești din oră în oră să vezi dacă are febră și respiră bine; ești singură cu mental burden-ul tău invizibil, din care multe chestii nu le poți delega, chiar dacă ai cui. Ești singură când trebuie să îți iei medical pentru că ai copilul bolnav și te vrea pe tine, pe nimeni altcineva lângă el. Cred că la un moment dat devine, cum spuneai, un antrenament de anduranță, dar nici funcționarea asta bazată pe cortizol, cafea și dragoste de copilul nostru nu e sănătoasă pe termen lung.
Miruna
Nu e, confirm. Și eu mă plâng, deși aș putea spune multe, numai că nu am ajutor nu.
Madalina
Sunt mama singura de 3 ani. Nu stau sa ma gandesc daca e greu, pur si simplu nu-mi permit asa ceva.
Daca as sta sa analizez greutatile, as intra in depresie si copilul meu ar fi cel care suporta consecintele, deci pana si introspectia e scumpa.
Cand spun singura, nu ma refer doar la faptul ca tatal a decis ca renunta la orice obligatie si se muta pe partea cealalta a planetei, ci ma refer la faptul ca oricine m-ar putea ajuta (mama, matusa, bunica), sunt la 4000km distanta.
Cel mai mult din toate lucrurile ma deranjeaza obsesia rudelor pentru viata mea personala. “Trebuie sa-ti gasesti si tu pe cineva, ca esti tanara si ai toata viata inainte”, e o placa pe care nu mai suport sa o ascult. Ba chiar mi s-a spus ca inca il iubesc pe fostul, si de-aia nu intru intr-o alta relatie…
Dar cand pacatele mele sa imi fac eu o relatie? E greu sa iti faci o relatie si cand esti solo…dar mai ales cu un copilas care inca are nevoie de mine sa adoarma???
Traim exclusiv din salariul meu. O ducem ok, nu ne plangem, insa nu-mi permit extravagante de genul…bona ca sa ies eu la o intalnire. Si sincer sunt atat de obosita uneori, incat adorm o data cu el la 8 seara. Viata mea e atat de plina incat efectiv nu am loc pentru altcineva in ea. Si mai e o chestie…stiu ca daca as avea pe cineva, as lua de la copil ca sa-i dau lui: timp, bani, resurse, atentie. Si nu mi se pare corect pentru copil. El n-a gresit cu nimic.
Si uite-asa intri intr-un cerc vicios in care, oricum ai face, ceva nu-i ok.
Nu tintesc prea sus, nu-s o mama perfecta si stiu ca uneori il las sa stea pe ipad desi poate n-ar trebui, insa cineva trebuie sa faca mancare, curatenie, sa spele, sa calce.
Si mai sunt vacantele…cele nenumarate zile de vacanta, incomparabil mai putine decat zilele mele de concediu. Sunt norocoasa ca pot sa lucrez si de acasa. Asa ca ipadul e bona perfecta cand mami are o conferinta si el trebuie sa fie linistit si sa nu ma intrerupa. Blamati-ma cat vreti, insa prefer sa stea el pe ipad decat sa murim de foame.
Citisem undeva la un moment dat ca in zilele noastre, unei mame i se cere sa isi creasca copiii ca si cum n-ar lucra, si i se cere sa lucreze ca si cum n-ar avea copii. Si fix asa e…
Cat despre o paine adusa acasa cand eu am uitat…oh well…ne descurcam si fara painea aia 😀.
Insa, oricat de greu mi-ar fi zilnic, copilul meu e cea mai buna motivatie sa merg mai departe. Si felul lui de-a fi, carisma lui deosebita, politetea lui de om mare, maturitatea lui si profunzimea ideilor lui, modul in care e conectat la lume, ma fac sa imi dau seama ca totusi, am facut ceva bun pentru lumea asta.
L-am invatat sa isi faca timp zilnic sa priveasca cerul. Sa admire un rasarit si un apus, sa vada culorile cerului, stelele si luna. Am vrut sa ramana ceva al nostru pentru totdeauna. Si cand eu n-oi mai fi, sa se uite spre cer si sa-si aduca aminte cum admiram soarele, luna si stele impreuna 😉
Alta Miruna
Te imbratisez si te admir. Felicitari.
Gabriela F.
Am plâns. Tot respectul din lume!!!
Miruna
Hai că am plâns și eu cu voi aicia 🙂 Felicitări!
cosmina
Te inteleg perfect, parca ai facut descrierea noastra, a motorasului meu si a mea. Suntem doar noi, de 7 luni, dupa ce tati a nostru ne priveste de sus. Asa cum ai scris, spunem si noi… am invatat sa privim spre cer, astfel nu vom fi nicioadata singuri. E f. greu, dar cind vad ce minune am linga mine…am toate motivele sa raman “sus”. Sanatate, putere… tie si puiului tau!
Vali
Secondez plansul 🙂 Felicitari! Esti o mama si o femeie minunata!
Alice
draga Madalina, am fost si eu fix acolo, dar apoi m am casatorit, am cunoscut pe cineva care a crescut o ca pe fata lui pe fiica mea, apoi a venit si al doilea copil si totul e ok. va veni totul la momentul potrivit.
multa rabdare si bafta! nu ti limita optiunile crezand ca n ai resurse , caci ai
Felicita
Este copilul nostru, noi l-am dorit, il iubim mai mult decat iubim ochii din cap. L-am dorit ca sa il crestem cum vrem noi doi, noi trei suntem familia noastra. Restul sunt meteorici si uneori strica mai mult decat ai crede. Toate trec, noi sa fim sanatosi.
Miruna
Așa să fim! 🙂
Sanda
Conform datelor statistice, aproximativ jumătate din populația Statelor Unite este singură și necăsătorită, ceea ce înseamnă că, dincolo de Ocean, sunt multe femei singure, puternice și extraordinare.
Adesea, oamenii tind să creadă că femeile puternice sunt şi cele mai insensibile sau, cel puţin, sunt imune la suferinţă. Paradoxal, cele care par să aibă sufletul de piatră sunt extrem de sensibile şi devin vulnerabile când vine vorba de sentimente.
Miruna
Uneori, viața te învață că e mai important să mergi înainte decât să stai să analizezi ceea ce simți. Nu toată lumea are opțiunea asta, ceea ce nu înseamnă că totuși nu simte nimic.
Gabriela F.
Din păcate eu nu sunt aia calma și ma urăsc pentru asta! Am început sa tip din ce în ce mai mult… Ma urăsc și nu vreau sa ma mai vad.
Sunt din categoria care pana la 2 ani nu mi.a deschis decât soțul ușa din când în când și atunci nu pentru discuții calme… Și care am acceptat fără tragere de inima sa stea bunica paterna cu copilul… Dar nu îl mai recunosc! Asta nu e copilul pe care eu l.am lăsat acasa cu ea și în cazul asta o sa trecem la varianta gradi. Îs atâta de supărată pe mine…
Iulia D.
Oooff…te îmbrățișez strâns! Decizia de a lăsa copilul cu bunica sunt sigură că a fost cântărită și răscântărită și n-a fost ușor de luat… Dacă simți că trebuia să alegi altfel și că nu a fost ok așa, trage linie și ia-o de la capăt! O să fie bine, e tot copilul tău bun, doar că a fost puțin “bruiat” pe parcurs… Iar tu ești o mamă minunată pentru puiul tău, chiar dacă uneori nu simți așa…
Miruna
Nu cred că poate o bunică strica în câteva luni ce ai sădit tu în doi ani. Copilul tău e încă acolo, o să-l aduci la suprafață. Fă ceea ce ai de făcut. Și începe prin a te ierta pe tine. Ai încercat o variantă. N-a mers, you move on. SUcces la grădi!
Jorjet
Vad ca nu ai pomenit nimic de mamele care desi au pe mamele lor aproape de ele (gen la 2 statii de metrou sau mai rau la cateva blocuri distanta) isi vad nepotii mai rar decat cele care stau la mii de km distanta. Nici nu stii tu cat de tare rasucesti cutitul in rana cand scrii de mama ta ca a venit la tine tocmai de la Sibiu cu oale de mancare…nici nu stii!
Miruna
Să știi că scriu anume pentru că știu că sunt pe aici și bunici care citesc. Și pentru că o ciorba gata făcută, pusă caldă în farfuria ta face mai mulți bani decât la toate restaurantele din lume. Și pentru că unele bunici au nevoie de câte un reminder.
Altele, din păcate, au nevoie numai de liniște și de distanță. Nu pot înțelege cum unii se uită la telenovele în timp ce copiii lor se spetesc cu treburi, dar asta e viața. Nu le poți înțelege pe toate.
Maria
Well… ar trebui sa incerci sa intelegi. Nu avem dreptul sa avem asteptari de la parintii nostri, decizia de a face un copil este strict personala, bunicii ajunsi la pensie au dreptul sa se odihneasca. Sigur ca este binevenit ajutorul lor, insa nu este o obligatie, deci nu vad de ce am avea aceasta asteptare. Fiecare este responsabil de deciziile luate. Daca ai fi stiut ca parintii nu te vor ajuta ai fi decis sa nu devii parinte? Nu cred…
Iulia
nu e vorba de asta. cand esti bunica nu -ti doresti sa iti vezi nepotul/nepoata? Daca ducandu-te in vizita iei cu tine si o oala cu ciorba, e si mai bine. Cred ca atat poti face pentru fata ta care are copil acum. Oare pe ea a ajutat-o mama ei? And so on… Eu am crescut doar cu mama, apoi cand am facut primul copil cu ea am stat. La fel si cu al doilea, a stat si inca sta cu mine (noi), eu fiind divortata. Si n ar concepe nici la Ploiesti sa mearga fara nepot. E mama lui nr 2 si nu inteleg ce inseamna sa mi-l strice.
Magneziusimelatonina
Da si aici mama singura intr-o tara straina cu prejudecati la adresa romanilor, prieteni de complezenta, un tata la distanta inexistent din toate punctele de vedere, mama la o ora pe ceas dar e din categoria ti-ai facut-o ti-o cresti, toate emisiunile sunt ale mele, doar la urgenta si nu acum. Mai nou e si virusul vietii care ne tine fiecare pe casa lui, nu ne riscam. Munca cat cuprinde, noroc ca in smartworking, platile prost pe praful asta, facturile curg, bonus atacuri de panica sa nu ne imbolnavim de porcaria asta, pe la scoala tot se carantineaza, iesit strictul necesar, ce era inainte, acu’ si mai si. Nu imi permit sa ma imbolnavesc de niciun fel, d-apai sa fiu nevoita sa ma internez si sa las copil de 10 ani singur acasa. Ce iesit, ce sa cunosti? Relatiile de orice fel se construiesc in timp, care timp? Cu cine lasi copilul in siguranta ca sa poti iesi linistita macar cateva ore? Aici daca ai copil sub 14 ani singur in casa chiar si pentru o ora se considera abandon, Doamne fereste asta mai lipsea. Gata trebuie sa culc copilul, nu doarme singura, sper sa nu adorm ca am de lucru. Btw ceva mai eficient ca melatonina stiti? Va pup, sa fie bine
Adelina
Dragă Miruna, mulțumesc! Ți-aș scrie de 1000 ori mulțumesc. Sufletul mi-e prea plin, dar cuvintele sărace în momentul de față.
Copilul meu cel mare s-a născut grav bolnav. În stadiul IV al unei boli… De la 2 săptămâni până a făcut 2 ani jumătate am stat cu el mult prin spitale și clinici. Din fericire, ne-a ajutat Dumnezeu și acum e bine. Ajutor n-am avut. Bonă nu. Părinți aproape nu. Tatăl copiilor mai mult la lucru decât acasă.
Acum sunt singură. De mai bine de jumătate de an sunt mamă singură. Cu 2 copii. N-am scris asta ca să fiu compătimită. Vreau doar să știi că scrii bine. Și că multe însemnări de-ale tale sunt ca o încurajare pentru mine. Sănătate tuturor!
o femeie
Adelina, o imbratisare!
Adelina
Te pup!
Miruna
Adelina, sănătate, mă bucur că e bine acum! Ce poveste! După ce treci printr-o astfel de încercare, să ți se destrame familia. Nici nu știu ce să zic. Succes, ești o supergagică!
Un tatic
Mama copilului meu ( si al nostru), a decis sa-si ia copilul si sa plece la casa ei, unde sa isi regaseasca linistea si echilibrul survenit in urma relatiei noastre, incompatibila (in care nu a intervenit vreodata elemente de violenta sau neincredere, ci a fost provocata mai degraba de lipsa sustinerii in idei si fapte, din partea-mi ). I-am spus ca o sa ii fie greu cu un copil mic, si am avut indoieli ca se va descurca, dar e o mama buna, si a fost intodeauna independenta, asa ca nu a avut incotro, si se descurca. Intre timp, sentimentele pentru mine s-au disipat, in zadar am incercat sa o aduc inapoi cand am realizat ca nu era o persoana la care sa renunt asa usor, iar copilul, atat de atasat de ea, ma facea sa le vad si vreau la pachet. Intr-un final am acceptat cum ca , un copil are nevoie de iubirea ambilor parinti, chiar daca ei nu se mai iubesc, iar parintii au nevoie de iubire la randul lor,iubire care poate veni si din partea altor persoane, dispuse sa le accepte asa cum sunt ei acum ,”la pachet cu un copil”. Orgoliile dorinta de razbunare, ne pot ruina vietile. Ar trebui sa ne asumam deciziile, si sa decidem cu intelepciune, iar daca nu o avem (inca), sa o cautam. Este foarte dificil sa fi o mama singura cu copil, dar e dificil sa fi si un tata singur fara copil.
PS: Imi vizitez copilul, il iau la mine, am o relatie atat cat se poate de buna cu mama (evident nemultumita de greutatile vietii), si sper sa ramana cel putin asa, doar timpul este limitat, si nu poti ajuta relatia tata copil, in masura in care ti-ai dori, de cele mai multe ori.
Miruna
Îmi pare rău că ați trecut prin asta, îmi dau seama din mesajul tău că regreți că nu ai putut repara lucrurile la timp și că îți apreciezi enorm fosta soție.
Mi-aș dori ca și alți domni să citească acest mesaj înainte de a fi prea târziu pentru familia lor.
Augusta
Mă recunosc în fiecare cuvintel. Numai că eu nu mai am răbdare. Nu mai pot sa am răbdare, când viața se întâmplă în fiecare secundă. Soțul meu se implică atât cât poate, dar are un program la serviciu care îl epuizează mai ales psihic și, când ajunge acasă, nu mai are chef de nimic. Daca am noroc sa i le mai pasez lui pe fete (avem doua prințese de 2 și, respectiv 8ani), pot sa fac mâncare fara ele agățate de mine. Din când în când merg la psiholog sau la cumpărături, fara ele și atunci dau muzica tare în mașină și îmi vine să dansez de fericire. Pentru mine nu mai fac nimic, de când cu bebe 2; și dus fac cu ele (sa economisim timp și, oricum, cea mica, nu de dezlipește de mine). Fiind diabetica, am avut hipoglicemie severă (30) cu bebe de 2 luni în brațe. Mănânc haotic (că n-am timp) și prostii (că e mai rapid, și de foame bagi in tine tot felul de tâmpenii). Sunt incontinuu obosită și nervoasă și fără chef de absolut nimic. Nu spun toate astea că sa mă laud, ci pentru că rezonez cu fiecare cuvinte din articol. Cel mai șocant a fost, pentru mine, după nașterea celei de-a doua fetițe, când am rămas eu, soțul și copiii, fara niciun ajutor. Soțul incerca sa se ocupe de o grămadă de lucruri deodată și a lucrat de acasă vreo două săptămâni. Bebe plângea nonstop și voia nonstop în brațe și la san și dormea doar cu sânul in gura. Fiica-mea cea mare (care avea doar 6 ani) incerca sa se facă utilă și nu înțelegea de ce , brusc, nu mai e buricul universului nostru. Eu îmi fracturasem umărul cu o seară înainte să nasc prin cezariana și nu am avut când să îmi fac RMN decât la vreo două săptămâni după eveniment. Am avut ajutor pe mătușa soțului două săptămâni după ce am aflat de fractura, dar nu a putut rămâne mai mult. Până la 8 luni, bebe a stat nonstop la sân și în brațe, apoi a mai început să misune. De câteva luni, câteva zile pe săptămână aveam bona pentru bebe in special, așa că începusem să fac și lucruri pentru mine (sa scriu, sa citesc, sa beau o cafea liniștită, sa fac treburi casnice sau cumpărături fara copii agățați de mine), dar… am primit Kinder cu surprize: boala momentului
Și eu, și soțul,cu simptome neplăcute, dar destul de ușoare până acum (e a 4-a zi), având în vedere boala. Copiii tusesc un pic, dar sunt foarte ok. Suntem închiși toți 4 (ne-am izolat noi, din respect și bun simț, că altfel nu ar fi interesat pe nimeni de noi), rugand cunoscuții sa ne cumpere ce avem nevoie (la un moment dat ți se face și rușine să tot apelezi la aceiași oameni), copiii sunt foarte gălăgioși, mai ales că nu ies nici măcar în curte (și așa, simt că suntem priviti ciudat de comunitate), se uită des la desene (oh, da, am făcut păcatul sa le las mult la desene, perfecțiunile pământului să își înghiți gândurile, că nu sunt in starea necesara sa primesc sfaturi de parenting) si nu mai beneficiază de aceeași cantitate de afecțiune că până acum (purtam mască și în casa și nu ne mai pupacim toată ziua). Soțul a fost mai rău… sau mai panicat (sau mai sperios ori mai rău de boala) și s-a retras în camera sa se odihnească… Eu am rămas…de piatra, și milităroasă, și agitată și mereu în acțiune, sa nu pic cumva și să trebuie sa le de lângă copii. Când nu mă vedea nimeni, era jale. Nu-mi permit sa pic in momentele acestea. De fapt, nu-mi permit sa pic niciodată. Și știți cât e de rau? Știți cât e de greu? Știți cum îți sfâșie sufletul atâta singurătate și împietrire? Toți zic că te ajuta, până chiar ai nevoie de ajutor… Și atunci așteaptă până în ultimă clipa, când chiar nu mai poți. Și cei care te ajuta, se satura la un moment dat, da e normal. Și la unele lucruri nu se baga. Uite, eu mi-am lăsat copiii singuri in casa ultima oară aseară și am gonit că nebuna pe străzi să îmi iau soțul care ieșise de la spital, de la urgente și nu avea cu ce să ajungă acasă (și tot din respect și din simt civic nu a luat un taxi sau nu a venit cu autobuzul, sa nu expună pe nimeni niciunui risc). Nu sunt o eroină, nu îmi va face nimeni statuie (ba da, îmi mai decupează fiica-mea statui din hârtie și le colorează frumos!😁), sunt doar mama lor… a copiilor mei perfecți și lupt pentru ei până la ultima picătură, chiar daca nu am răbdare, strig, urlu, ameninț, impun reguli stricte și nu le las sa se maimuțărească oricât și oricum doresc (că asa-s copiii) și nu mai am prea des chef de parenting blând și de sfaturi perfecte. Eu sunt o mama absolut imperfecta, nu am niciun ajutor, din nicio parte (rar, când chiar situația e gravă, mă mai ajuta prietenii sau sora mea) și e greu să asculți sfaturi de genul: Cere ajutor! Fa ceva și pentru tine! Lasă că va trece! Nu e dracul chiar așa de negru! Asta-i crucea noastră! Așa suntem noi, femeile, făcute să suferim! și toate minunățiile pe care le spun oamenii fără să aibă curajul sa se pună vreo secundă în papucii tai. Eu nu am opțiunea decât să lupt, sa fiu de piatră și să fac sa fie bine că sa nu fie rău. Hai că v-am răpit destul timp și oricum nu știu câți vor avea răbdarea să citească. 😁 Gânduri bune și ramaneti în siguranță!🤗
Miruna
Wow, sper că e bine soțul tău! Multă sănătate și putere. Să îți amintești și de tine din când în când.
Magneziusimelatonina
Da si aici mama singura intr-o tara straina cu prejudecati la adresa romanilor, prieteni de complezenta, un tata la distanta inexistent din toate punctele de vedere, mama la o ora pe ceas dar e din categoria ti-ai facut-o ti-o cresti, toate emisiunile sunt ale mele, doar la urgenta si nu acum, iar cand te ajut fac cum vreau eu. Mai nou e si virusul vietii care ne tine fiecare pe casa lui, zice sa nu ne riscam. Le luam pe toate cum vin, cu speranta de mai bine, zici ca-I de ales. Munca cat cuprinde, noroc ca in smartworking, platile prost pe praful asta, facturile curg, bonus atacuri de panica sa nu ne imbolnavim de porcaria asta, pe la scoala tot se carantineaza, iesit strictul necesar, ce era inainte, acu’ si mai si. Nu imi permit sa ma imbolnavesc de niciun fel, d-apai sa fiu nevoita sa ma internez si sa las copil de 10 ani singur acasa. Ce iesit, ce sa cunosti? Relatiile de orice fel se construiesc in timp, care timp? Cu cine lasi copilul in siguranta ca sa poti iesi linistita macar cateva ore? Iau o pauza in casa la un film sau plimbat pe net, cu ea pe tableta editeaza desene macar sau se joaca cu prietenele roblox online, asta e! Aici daca ai copil sub 14 ani singur in casa chiar si pentru o ora se considera abandon, Doamne fereste asta mai lipsea. Gata trebuie sa culc copilul, nu doarme singura, sper sa nu adorm ca am de lucru. Btw ceva mai eficient ca melatonina stiti? Va pup, sa fie bine
Eu mai contez?
Cand treci printr-un divort, in stare de soc, si nu ai un umar pe care sa plangi…cand ai vrea doar sa fii tinuta in brate si sa plangi. Si nu, nu ai pe nimeni. Iar in fata copilului trebuie sa fii puternica… Doare cumplit.
Mona
Azi am întrat cu cei doi veseli năpârstoci in supermarket sa iau mancare ;alergau disperati pe acolo, am încercat sa ii calmez. Doamna de la securitate ne urmarea și ma simțeam atat de prost. Am zis stop, asa nu se poate, plecam, vin singura la cumpărături. Ies pe la casa și ma trezesc cu un kinder în cos, ma întors și îl dau doamnei de la casierie sub privirile încruntate ale doamnei paznic. M-am simțit de doi bani, pe cuvânt. Se uita la mine ca la o ratata, jur! Chiar asa dificil de înțeles e ca e greu cu doi copii mici, fără ajutor într-un anumit moment!? Nu, nu aveam cu cine ii lasa… ventilez și eu, am găsit ocazia 🙂