Și a venit această întrebare din sală, formulată mai delicat decât am reprodus-o eu, adresată lui Larry Cohen, expertul în playful parenting.
Povestea era cam așa: acest băiețel de 5 ani dormea singur în camera lui, împreună cu bebelușul de 9 luni (cred că așa era povestea, cu un frate mai mic apărut în peisaj oricum). Și copilul cerea întotdeauna un adult cu el la culcare. Nu să petreacă noaptea, ci doar până adoarme. Cel care punea întrebarea era tatăl, un om cu doi copii, vizbil la limita disperării.
Iar ceea ce i-a răspuns Larry a fost ca o îmbrățișare caldă, îmi venea să desfac șampania de pe locul meu.
Când copiii vor să fie cu noi, responsabilitatea noastră e să zicem ”ok, o să fiu cu tine”. Simple as that.
Altcineva a pus eterna întrebare: ”de ce se mișcă așa de încet dimineața? Mereu suntem în întârziere la școală. Îi ia 45 de minute să se îmbrace și are 6 ani!”
De parcă 6 ani e noul 30.
Larry a sugerat joacă de dimineață, conectare, mama făcea asta deja. I-a sugerat inclusiv să bugeteze timpul de tărăgănat, diverse lucrurile pe care femeia le încercase deja. Până altcineva din public a sugerat ceva care mi s-a părut o soluție care chiar ar putea funcționa: s-o îmbrace mamă-sa.
Larry a aprobat.
Sunt copii care se îmbracă singuri de la 3 ani. Nu e cazul nostru, nici al lui Tudor, nici al meu. Poate e al dv, felicitări 🙂 Sincer, nici nu mi-am pus problema să-l pun să se îmbrace singur, deși, dacă stau să mă gândesc, mi-ar plăcea. Dacă el cere sau vrea, e altceva. Se poate încălța/descălța, își poate pune și da jos geaca, pantalonii, cu bluzele nu prea se descurcă, am observat. Dar eu? Ahahaha, pe mine mă îmbrăca mama dimineața până în … sper că sunteți așezați… clasa a 5-a! Dada, eram atât de adormită dimineața, încât pur și simplu nu îmi păsa. Nu îmi doream să mă trezesc, putea să mă îmbrace în costum de urs polar, DIMINEAȚA MI SE RUPEA. Așa că ea, în loc să facă scandal, mă îmbrăca. Țin minte cum trebuia să fac un efort supraomenesc să-mi controlez puțin picioarele, pentru că e greu să îmbraci cu ștrămpănei o mămăligă. Aia eram eu: o mămăligă cu ștrămpănei.
Ce s-a schimbat în clasa a 5-a? Programul școlar. Brusc, orele erau de după-masă, iar viața părea mult mai frumoasă. Atunci am început să îmi aleg singură hainele, să îmi fac diverse coafuri. Pentru că la ora 12 la prânz vedeam cu ochii, la ora 7 dimineața, nu vedeam nici să fi reușit să-i țin deschiși! Într-o zi m-a găsit mama dormind cu capul pe mașina de spălat. Vă dați seama că nici scandal nu aș fi putut face așa în acest caz.
Larry a amintit de teoria ”Nu face nimic pentru copil din ceea ce poate face singur”. A zis că el e la extrema opusă, dar că noi să găsim un echilbru mijlociu.
Uite, Tudor mănâncă singur de când era bebeluș. Am vorbit mult despre diversificare, doar știți. Dar are momente când zice ”dai mami”. Și îi dau. Normal că îi dau. Cu bucurie, fără să fac tărăboi sau tam-tam din asta. Dacă el are nevoie să îi dau eu cu lingurița, fie. Dacă el are nevoie să îl îmbrac, facă-se. Dacă el are nevoie în brațe, de mine, să stau în mâini sau în limbă, o să fac astea pentru copilul meu. Dacă îmi fac probleme că va ieși un răsfățat? Nici vorbă. Pentru că el cunoaște limitele, dar limitele nu sunt la grija și iubirea mea față de el.
andressa
Mda. Pe mine ma doare cand unii imi spun: “Ar trebui sa rezolvi asta cu dormitul cu ea.”
Cum exact se rezolva asta?! Nu timpul le rezolva pe toate? Cel putin pe asta, sigur timpul o va rezolva.
Miruna
Lol, asta am raspuns si eu, iar Larry a ras. Am zis: sa-i mai dea cativa ani si se rezolva problema :))
Gabriela F.
Al meu vrea 90% din timp în brate… Eu îl țin 86%…Dar asta cu limitele de la final nu le înțeleg… În context. Ma luminezi? Știe limitele la ce?
Miruna
De la multe lucruri. Nu umblăm la prize. Nu tragem de bluză. Mă dor sânii dacă tragi de ei. Nu intri peste mine -n baie fără să mă anunți. Desertul nu e mâncare, se mănâncă după mâncare. Astea sunt limitele, în sensul că nu e un copil care să crească precum o buruiană, fără niște reguli. Alt exemplu: nu chirăie și nu cere să vină cu mine când știe că plec la cabinet sau să scriu. Dacă plec la cafea cu o prietenă, vrea să vină și el. Sau dacă e bunica la noi și vreau să plec doar cu tatăl lui, posibil să vină și el cu noi. Dar asta e tot pentru că știe: când vorbim serios, vorbim serios și chiar nu se poate. Când se poate, știe că îl iau. Și pe el și pe bunica, de ieșim în patru și ne place formula și așa 🙂
Eu sunt curioasă cum ai socotit 86%? :))
Mihaela
Ador exprimarile tale😊” să nu crească ca o buruiana “cât despre dormit, va dormi cu noi până se satură.End of story
Violeta
M-ai facut sa rad… Auzi la ea: mamaliga cu strampanei.
In fine, eu ma declar norocoasa… Al meu fiu, care acum e ditamai barbatul (desi are doar 24) s-a cam descurcat singur de mic, pentru ca voia, nu pentru ca noi il fortam, deh… Era orgolios, voia pur si simplu sa se descurce (exceptie doar legatul cu sireturi)… In rest…. E minunat😊….Hai te pup.
Miruna
Da, bine, e foarte diferit. Cam cum e Tudor cu mâncarea! Vrea singur, de la 6 luni, dar uneori mai are omul dreptul să se și răzândească, nu? 🙂
SĂ îți trăiască feciorul!
Karla
Daca azi am intrat in Hornbach sa iau apa demineralizata si am plecat cu un balansoar, fie! Trebuia sa iau tobogan, dar nu aveau la raft, asa ca a fost desemnat castigator balansoarul.
P.S. tot ce citesc faceam cand eram doar noi 2, acum de cand cu sora lucrurile s-au complicat.
Miruna
Nu-mi zice asta, că nu e încurajator deloc :))
Roxana
Subscriu la P.S. 🤗
o femeie
fiica mea are aproape 11 ani si in continuare cere o poveste al culcare. Chiar daca ii povestesc in cateva minute ce facui eu la munca, sau nu zic nimic si stau langa ea cateva minute. Si nu e grav – e momentul ei.
In fiecare seara ma bucur ca suntem impreuna, si ma gandesc ca poate maine nu mai vrea.