Luna: May 2013 (Pagina 2 din 3)

Vârsta noastră la pensia care vine

O regulă de trei simplă, care te pune pe gânduri şi pe făcut copii – că tot suntem în săptămâna dedicată. Habar n-am ce m-a apucat, dar în fine.

Tata are 57 de ani azi-mâine şi-un copil de 27 azi-mâine, cam aceeaşi azi-mâine. Iubitul meu are un coleg de vreo 45, a cărui soţie tocmai a născut săptămâna treuctă. Când era de vârsta lui, tată-meu avea deja o fată la liceu.

Discuţie despre cum se duce vârsta la care începem să fim părinţi tot mai târziu. Discuţie încheiată, că avem cu toţii motivele şi carierele noastre.

Cică discutau ei astăzi (iubitul şi colegii) cam care va fi vârsta de retragere în pensie peste câţiva ani, când vor ieşi ei, dacă se tot amână. Adică, acum se trimit în pensie mai târziu oamenii, iar la modul în care progresează medicina, probabil că va fi crescută vârsta tot mai mult.

La care unul dintre ăştia de mai sus, în ceea ce la prima vedere ar părea o încercare de glumă occidentală: Vârsta pensionării va fi aşa târzie, c-or să aştepte să avem nepoţi!

pauza pentru reflecţii şi tristeţi

Ce-am înţeles eu din morala asta e că alegerea e simplă. Oamenii din vorbirea de mai sus au câte o carieră celebră. Dar nu au timp. Să-şi facă pruncii, ca să-şi apuce nepoţii.

Aşa că, aveţi grijă la tinereţe, ce alegeri şi ce greşeli vă asumaţi când faceţi. Alegeri sau copii. Cei mai isteţi le pot pe amândouă. Uitaţi-vă la tata.

Al dumneavoastră câţi ani are? 😉

foto

Cel mai frumos cadou pentru ziua de naştere a copilului tău (I)

Hyun Jin, colega cu care am locuit vreme de aproape un an, era cu un an mai mare decât mine, deşi amândouă datăm din 1986. Ştiu de la ea că în cultura coreenilor, copiii au deja un an când se nasc. Adică, e luat în considerare primul an: cel intrauterin. Iar adevărul este că viaţa omului acolo începe, primele săptămâni fiind cele mai importante pentru dezvoltarea fiecăruia dintre noi.

În avion spre România, am citit (din scoarţă-n scoarţă) cartea lui Patrick Holford „Optimum nutrition before, during and after pregnancy”. E vorba despre ce trebuie să facem şi, mai ales, ce să nu facem dacă ne dorim un copil. Şi scrie aşa frumos undeva: „A face copii sănătoşi e ca grădinăritul. Tot ce poţi să faci ca să iasă mai bine e să pregăteşti pământul, să plantezi sămânţa, apoi să îi dai apă şi îngrăşăminte în mod regulat. Când te pregăteşti să concepi un copil, crearea unui mediu perfect, bogat şi nutritiv, nepoluat şi curat e cel mai frumos cadou pe care i-l poţi face viitorului tău copil în adevărata lui zi de naştere.”

Pentru momentul ăsta mă pregătesc dinainte de a şti că am cu cine face un copil, dinainte de a visa chipuri doar uitându-mă la omul de lângă mine. Am mai citit câte ceva şi-am învăţat multe, foarte multe de la mama. Din păcate, însă, majoritatea femeilor află abia după 1 lună că sunt însărcinate şi atunci au pierdut într-un fel startul ăla atât de important pentru copilul lor: prima lună! În care se multiplică celule de bază, din care ulterior se construieşte infrastructura omuleţului care va veni.

Patrick Holford spune foarte frumos că deşi sistemul nervos şi câteva alte celule sunt în continuă dezvoltare şi se pot multiplica şi în afara uterului, fundaţia copilului se formează înăuntru, nu afară. „În nici o altă perioadă din viaţa lui, copilul tău nu va fi mai vulnerabil şi sensibil ca în primele 9 luni intrauterine.

În general, informaţiile sunt de bun simţ şi nu am găsit nimic senzaţional de nou, cu mici excepţii: nivelul homocisteinei se pare că e important, că se poate verifica printr-o analiză de sânge şi reduce prin dietă, dacă e ridicat.

Apoi, foarte mult vorbeşte de echilibrul hormonal, referindu-se la doi hormoni-cheie în sarcină: insulina şi progesteronul. Prima, fiindcă intervine în metabolismul alimentaţiei (se dărâmă încă o dată mitul conform căruia în sarcină trebuie să mănânci cât pentru doi!!! Nici vorbă, e foarte important CE mănânci, să fie calitativ şi nutritiv, iar corpul singur va şti să folosească ce îi dai), iar al doilea fiindcă fixează sarcina. Şi că alimentaţia e foarte importantă, dar cu adevărat contează APORTUL de nutrienţi, fiindcă alimentele din ziua de astăzi sunt mult mai sărace şi goale de vitamine şi enzime.

Chiar şi printre acele paciente care par perfect sănătoase şi în formă, am depistat persoane cu mari carenţe de nutrienţi esenţiali sau cu acumulări de toxine – acestea putând afecta dezvoltarea fătului. Spre deosebire de un adult, un copil nenăscut e foarte vulnerabil în faţa celor mai mici schimbări sau lipsă a aportului de nutrienţi sau poluanţi. Ştim că în vreme ce o femeie poate să nu dea nici un semn de lipsă de acid folic, o astfel de carenţă poate cauza spina bifida copilului ei. De asemenea, o femeie cu acumulări mari de plumb sau mercur poate fi fără simptome, dar să dea naştere unui copil cu probleme sau malformaţii fizice şi psihice.

Iar ceea ce nu ştiam, e că pentru mamă contează foarte mult luna în care maturează ovulul, adică jumătate din viitorul copil, iar pentru tată cam cele 4 luni dinaintea concepţiei. Deci bărbaţii trebuie să fie mai grijulii!

*Miercuri revin cu o continuare a acestui articol. Rămâneţi pe recepţie 😉

foto

La cât ne culcăm seara?

Ştiu că “ne culcăm” nu e tocmai cea mai fericită expresie, deşi eu sunt doar fericită atunci când mă culc. Mai ştiu că există oameni care preferă dimineţile (aşa cum e mama) şi oameni care funcţionează mai bine noaptea (aşa cum sunt eu). Dar mai ştiu şi că există şefi care urlă dacă întârzii la birou, profi care pun absenţe nemotivate şi alarme care-ţi sună în moalele conştiinţei, că la snooze suntem cu toţii imuni.

(Pe mine, săptămâna asta, doar gândul la nevinovaţii ăia de pacienţi m-a scos din pat dimineaţa. Deşi, dacă s-ar spăla mai bine pe dinţi, n-ar trebui să mă gândesc la ei şi dacă aş fi şi eu mai profi, nu m-aş implica decât în somnul meu de frumuseţe şi m-aş preocupa mai mult de cearcănele mele decât de pulpitele lor. Dar în fine. O să-mi dispară şi cearcănele într-o zi! Când se va inventa pudra perfectă!)

Am un coleg care tot râde de mine că mă culc ca bătrânii. Ce-i drept, de când muncesc, rar mă prinde ora doişpe fără cornu-n pernă. De când am responsabilităţi, nu-mi mai permit oboseli. În zilele în care lucrez o oră mai mult, în ora aia uneori nici nu mai înţeleg ce vorbesc oamenii cu mine, de trebuie să-mi spună tot de două ori. Am avut o săptămână în care m-am culcat tot pe la 8-9. Au fost cele mai senzaţionale dimineţi din viaţa mea, dacă doamna gratamică îmi permite exprimarea. Mă trezeam hodinită şi cu poftă de viaţă, chiar şi de tratamente de canal! Doar că e tare scurtă viaţa, dacă tu ajungi de la cabinet la 6 şi la 9 te culci.

Dumneavoastră cum faceţi? Şi câte ore de somn vă sunt destule. Eu am o restanţă de weekend-ul trecut (în ultima noapte acasă am dormit mai puţin de 2 ore pe ceas, apoi am mai aţipit prin aeroporturi. ). În fiecare zi m-a durut capul. Tata zice că e de la Roentgen-ul din cabinet. Eu zic c-ar trebui să dorm mai mult. Iar iubitul meu …nu mai zice nimic.

foto

Spălaţi-vă pe dinţi înainte de a merge la dentist!

Ieri, o pacientă (vreo douăzecişiceva de ani, spălăţică, muncitoare):

-Înainte să plec de la birou, m-am dus să mă spăl pe dinţi, la care o colegă, foarte mirată, îmi spune “Dar tu te speli pe dinţi înainte să mergi la dentist????” La care eu, dăăăăh! La care colega, că ea niciodată nu se spală pe dinţi înainte, că e ca şi când ai merge la coafor şi te-ai spăla pe păr înainte.

 

Nu. Nu e deloc aşa. Deşi sper că nu v-aţi pus niciodată întrebarea.

Şi că vă spălaţi pe dinţi.

Hoinar la PR Beta

(Eu m-am întors în Regat, sunt în săptămâna neagră, mănânc doar prăjituri şi telemea cu ceapă verde, toate de acasă, de la mine din Sibiu. Nu vă povestesc detalii că mă umflă plânsul şi nu ne permitem inundaţii locale, că tastatura asta nu-i din aia modernă şi nici rezistentă la istericale blonde.)

Până ne revenim din mirajul repatrierii temporare, permiteţi-mi să susţin de la distanţă un prieten drag, al cărui potenţial l-am mirosit şi admirat de pe vremea când vorbea deschis şi despre balonările doamnelor trecute de prima tinereţe. Prietenii ştiu de ce. Niciodată nu i-am spus că atunci a fost prezentarea mea favorită şi că nici acum nu am înţeles de ce doar unii am împărtăşit la momentul respectiv viziunea comică despre balonările universale. Restu’ n-o fi făcut niciodată p*rţ, ci doar o fi auzit că miroase.*

Normal că multă apa a mai curs pe Dâmboviţa de atunci, unii au dispărut din peisaj, unii au fost invitaţi să ocupe un loc, iar alţii şi-au câştigat puterea de a creşte dincolo de visele lor. Hoinaru (ştie el de ce -a fost un moment când a refuzat oferta de job pentru care altă dată şi-ar fi dat un rinichi) merge la sfârşit de săptămâna la Timişoara, la PR Beta, unde va vorbi în cadrul unui workshop:

Vom discuta despre cum comunici cu bugete cât mai mici, cât de jos poţi merge şi în ce cazuri poţi obţine rezultate fără buget de media. În fond, toată lumea ştie să facă campanii bune cu bugete foarte mari (ok, aproape toată lumea). Noi, la Superior Media, încercăm să eficientizăm tot procesul.

În plus, pentru că studiile de caz din afară sunt foarte mişto dar de multe ori imposibil de pus în practică pe piaţa românească, vom discuta pe exemple româneşti. Sunt sigur că asta va da un imbold şi altor companii, care vor vedea că se poate comunica bine şi la noi. Înscrierile pentru conferinţă şi workshopuri se fac aici.

La Sibiu, m-am întâlnit cu Oltea şi-am vorbit de prietenii comuni, normal. Alex Ciucă. “Abia aştept să-l văd. Fiindcă adevărul e că-i foarte bun.” a zis nebuloasa. Şi blonda confirmă.

Pare rău că nu-s şi eu acolo, dar îi fac galerie de la distanţă.

* pentru mine e funny şi cu sens ce-am zis mai sus (e vorba de Olimpiadele comunicării, unde Alex şi echipa lui au avut de prezentat o idee de campanie pentru un iaurt împotriva balonării…sau aşa ceva.)

Să fii cel mai bărbat din viaţa ta, femeie!

Sunt momente în care ne place să fim răsfăţate, alintate, pisicoase, miau-unoase. Apoi, sunt toate celelalte momente din restul zilei când nu-ţi mai permiţi să laşi pe altul să fie bărbatul în viaţa ta.

Ştiţi că iubesc bărbatul şi-mi iubesc feminitatea şi urăsc să car plase. Nu-s genul care să se simtă ofensată de o uşă deschisă la maşină, deşi mă descurc şi singură să trag de-o manetă. Nu-s genul care să fie jignită dacă bărbatul se parchează mai paralel decât mine şi nici dacă se orientează mai bine pe hartă în concediu. Rar mă rătăcesc în timp şi spaţiu, motiv pentru care n-am complexe sau frustrări legate de individualitatea unora sau a altora. Fiecare cu-ale lui, sănătoşi să fim şi isteţi mai tot mai des, că nu strică la frumuseţe.

Însă, cea mai mare siguranţă şi cea mai garantată protecţie vin din bărbatul pe care-l ascundem sub dantelă şi fustă, pe care-l purtăm pe tocuri de 12 ori îl camuflăm în parfumuri scumpe. Există momente în vieţile noastre, când nu mai avem 4 ani şi valul mării care ne loveşte nu ne mai găseşte pe aceeaşi plajă cu tata. Iar mâna salvatoare nu mai cade ca o binecuvântare, ci ca o palmă de la viaţă. Să te trezeşti din copilărie şi din inocenţă. Sunt momente când eşti cel mai bărbat din viaţa ta. După o vreme, puştiul va fi bine antrenat. Căci după vacantele din anii ’90 la mare, toate vremurile-s aşa. De antrenament.

În sensul ăsta, mi-e şi scârbă de viitor. Viitorul celor care se cred prea bărbaţi în pantalonii lor de pijama.

 

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 126 queries in 0.205 s