Hyun Jin, colega cu care am locuit vreme de aproape un an, era cu un an mai mare decât mine, deşi amândouă datăm din 1986. Ştiu de la ea că în cultura coreenilor, copiii au deja un an când se nasc. Adică, e luat în considerare primul an: cel intrauterin. Iar adevărul este că viaţa omului acolo începe, primele săptămâni fiind cele mai importante pentru dezvoltarea fiecăruia dintre noi.

În avion spre România, am citit (din scoarţă-n scoarţă) cartea lui Patrick Holford „Optimum nutrition before, during and after pregnancy”. E vorba despre ce trebuie să facem şi, mai ales, ce să nu facem dacă ne dorim un copil. Şi scrie aşa frumos undeva: „A face copii sănătoşi e ca grădinăritul. Tot ce poţi să faci ca să iasă mai bine e să pregăteşti pământul, să plantezi sămânţa, apoi să îi dai apă şi îngrăşăminte în mod regulat. Când te pregăteşti să concepi un copil, crearea unui mediu perfect, bogat şi nutritiv, nepoluat şi curat e cel mai frumos cadou pe care i-l poţi face viitorului tău copil în adevărata lui zi de naştere.”

Pentru momentul ăsta mă pregătesc dinainte de a şti că am cu cine face un copil, dinainte de a visa chipuri doar uitându-mă la omul de lângă mine. Am mai citit câte ceva şi-am învăţat multe, foarte multe de la mama. Din păcate, însă, majoritatea femeilor află abia după 1 lună că sunt însărcinate şi atunci au pierdut într-un fel startul ăla atât de important pentru copilul lor: prima lună! În care se multiplică celule de bază, din care ulterior se construieşte infrastructura omuleţului care va veni.

Patrick Holford spune foarte frumos că deşi sistemul nervos şi câteva alte celule sunt în continuă dezvoltare şi se pot multiplica şi în afara uterului, fundaţia copilului se formează înăuntru, nu afară. „În nici o altă perioadă din viaţa lui, copilul tău nu va fi mai vulnerabil şi sensibil ca în primele 9 luni intrauterine.”

În general, informaţiile sunt de bun simţ şi nu am găsit nimic senzaţional de nou, cu mici excepţii: nivelul homocisteinei se pare că e important, că se poate verifica printr-o analiză de sânge şi reduce prin dietă, dacă e ridicat.

Apoi, foarte mult vorbeşte de echilibrul hormonal, referindu-se la doi hormoni-cheie în sarcină: insulina şi progesteronul. Prima, fiindcă intervine în metabolismul alimentaţiei (se dărâmă încă o dată mitul conform căruia în sarcină trebuie să mănânci cât pentru doi!!! Nici vorbă, e foarte important CE mănânci, să fie calitativ şi nutritiv, iar corpul singur va şti să folosească ce îi dai), iar al doilea fiindcă fixează sarcina. Şi că alimentaţia e foarte importantă, dar cu adevărat contează APORTUL de nutrienţi, fiindcă alimentele din ziua de astăzi sunt mult mai sărace şi goale de vitamine şi enzime.

Chiar şi printre acele paciente care par perfect sănătoase şi în formă, am depistat persoane cu mari carenţe de nutrienţi esenţiali sau cu acumulări de toxine – acestea putând afecta dezvoltarea fătului. Spre deosebire de un adult, un copil nenăscut e foarte vulnerabil în faţa celor mai mici schimbări sau lipsă a aportului de nutrienţi sau poluanţi. Ştim că în vreme ce o femeie poate să nu dea nici un semn de lipsă de acid folic, o astfel de carenţă poate cauza spina bifida copilului ei. De asemenea, o femeie cu acumulări mari de plumb sau mercur poate fi fără simptome, dar să dea naştere unui copil cu probleme sau malformaţii fizice şi psihice.

Iar ceea ce nu ştiam, e că pentru mamă contează foarte mult luna în care maturează ovulul, adică jumătate din viitorul copil, iar pentru tată cam cele 4 luni dinaintea concepţiei. Deci bărbaţii trebuie să fie mai grijulii!

*Miercuri revin cu o continuare a acestui articol. Rămâneţi pe recepţie 😉

foto