Vârsta noastră la pensia care vine

O regulă de trei simplă, care te pune pe gânduri şi pe făcut copii – că tot suntem în săptămâna dedicată. Habar n-am ce m-a apucat, dar în fine.

Tata are 57 de ani azi-mâine şi-un copil de 27 azi-mâine, cam aceeaşi azi-mâine. Iubitul meu are un coleg de vreo 45, a cărui soţie tocmai a născut săptămâna treuctă. Când era de vârsta lui, tată-meu avea deja o fată la liceu.

Discuţie despre cum se duce vârsta la care începem să fim părinţi tot mai târziu. Discuţie încheiată, că avem cu toţii motivele şi carierele noastre.

Cică discutau ei astăzi (iubitul şi colegii) cam care va fi vârsta de retragere în pensie peste câţiva ani, când vor ieşi ei, dacă se tot amână. Adică, acum se trimit în pensie mai târziu oamenii, iar la modul în care progresează medicina, probabil că va fi crescută vârsta tot mai mult.

La care unul dintre ăştia de mai sus, în ceea ce la prima vedere ar părea o încercare de glumă occidentală: Vârsta pensionării va fi aşa târzie, c-or să aştepte să avem nepoţi!

pauza pentru reflecţii şi tristeţi

Ce-am înţeles eu din morala asta e că alegerea e simplă. Oamenii din vorbirea de mai sus au câte o carieră celebră. Dar nu au timp. Să-şi facă pruncii, ca să-şi apuce nepoţii.

Aşa că, aveţi grijă la tinereţe, ce alegeri şi ce greşeli vă asumaţi când faceţi. Alegeri sau copii. Cei mai isteţi le pot pe amândouă. Uitaţi-vă la tata.

Al dumneavoastră câţi ani are? 😉

foto

Articolul anterior

Cel mai frumos cadou pentru ziua de naştere a copilului tău (I)

Articolul următor

Cel mai frumos cadou pentru ziua de naştere a copilului tău (II)

24 Comentarii

  1. Tata a împlinit recent 68 de ani iar eu la toamnă voi avea 31. Cam asta va fi diferența și între soțul meu și copii. Tare mi-ar fi plăcut să fim părinți tineri, mai tineri.

  2. Intre mine si ai mei e diferenta mare, asa ca as vrea s-o micsorez pe cea dintre mine si viitorii prunci:D La naiba cu ne-timpul:P

  3. Adriana Maria

    Ideal ar fi sa facem copii mai tinerei. Insa asta e idealul. Chiar daca suntem atenti la ce alegeri facem tot ne mai scapa cate ceva in viata, vorba lui Iona. Si daca nu putem sa ne tot nastem(sau putem?) trebuie sa ne amagim cu gandul ca exista un timp pentru toate si ca ceea ce ni se intampla ni se intampla EXACT cand trebuia sa ni se intample. E noroc, e soarta, e Dumnezeu…sau toate la un loc!

  4. Tata are 61 de ani, o fata de 38, un baiat de 36 si pe mine de 27. 🙂 Harnici parinti am, stiu. Cea mai mare nepoata are 14 ani, apoi 11, apoi 9… Cel mai mic…se tot roaga de mine, dar din diferite motive probabil voi ajunge si pe mamica pe la vreo 29-30. Asa ca…

  5. Adriana Maria

    Discutia asta e un pic dureroasa pentru cei care au aproape 30 si inca n-au copii…cred eu! Dar uite ca eu am facut copil la 32! Exact cand trebuia! 😀

  6. Iulia, tot ai timp, eşti tânără. Şi oricum, statul pe net nu ajută în privinţa asta… nu aşa se fac copiii 😉

    Adriana Maria, dacă sunt doar vreo câţiva ani, ok, aşa e cum zici tu. Dar de la “cam pe la 30” până la “peste 40” e o diferenţă uriaşă. Cel mai important e să ai cu cine face un copil. Apoi, să ai cu ce-l creşte. Şi aici nu mă refer numai la bani, ci şi la minte.

    Bibi, Mulţi înainte, frumoasă familie ai!

  7. Mia

    Am in memorie o poza din ziua cand am mers cu mama sa-mi ia rechizite, haine pentru scoala – clasa intai!Ador poza aia, si mai ales ador cum era mama – o mamica tanara. Atat de mult mi-am dorit sa fiu si eu ca ea, dar nu se mai poate.La varsta mea (31), ea avea deja 2 fete la scoala, iar eu inca nemaritata and who knows if I will :D. Eu sunt pentru parinti tineri – faceti copii! Studii si experienta se acumuleaza in timp ce cresc copiii, iar daca mai aveti si suportul bunicilor (ai mei nu l-au avut) atunci cu siguranta totul e posibil!Ma bucur insa ca medicina avanseaza..asa poate vom avea si noi(astia care au sau vor avea copii la o varsta mai inaintata) sansa sa ne vedem nepotii.:)

  8. Adriana, eu nu cred că 32 e foarte târziu. 42 e foarte târziu.
    AI nevoie de nişte factori ca să faci un copil în mod responsabil. Cel mai important, cum ziceam: să ai cu cine.

    Felicitări pentru copilaşul tău!
    Eu sper să îţi calc pe urme cam până la 30… dar să vedem.

  9. Mia, gândurile astea şi comparaţiile cu mamele noastre cred că sunt sănătoase doar dacă sunt motivante. Dacă încep să ne sperie şi să pună presiune, deja nu mai sunt sănătoase.
    Tu ai putea cunoaşte pe cineva, într-un an să fii măritată şi într-un alt an să ai un copil. Sau chiar totul într-un singur an, că doar de 9 luni e nevoie pentru a face un copil.
    La mulţi ani şi mult noroc!

  10. Mia

    Multumesc Miruna!La fel si tie! 🙂 De regula,sa faci copii nu e greu, e mai greu sa-i aduci pe lume, sa-i cresti si cel mai important (dupa cum ai zis si tu) sa ai cu cine.

  11. Adriana Maria

    Asa, Miruna, ca am vrut si eu sa punctez asta inca de la inceput dar a trebuit sa alaptez 😀 si am uitat : important este cu cine faci copiii si cum ii cresti si nu ma refer nici eu strict la bani…Calitate, nu cantitate 🙂

  12. Dana V

    Salut Miruna.
    Taticul meu are 49 de ani si 2 fete mari. Pe mine, am 23 si inca la scoala (master) si pe surioara mea de 18 ani.
    Pe cand m-am ivit pe lume, tatal meu avea 26 si se spunea ca se casatorise tarziu (26). Bine dar ai mei fiind medici, eu cred ca e ok (mama avea 23 cand m-am nascut). Eu, in comparatie cu cei ce au comentat sub inca mica, dorinta de un bebe imi ca da tarcoale. Mai ales ca multe colege de liceu au deja cate unul. Oricum ar fi fain sa avem ceva mai mare ( eu si iubi meu) si pentru mine e ideal sa faci pe la 25-26 primul bebeu.

    Cu ganduri bune pe taramuri straine,
    Te salut de peste Canal, din Franta.
    Dana

    • Dana V, eu n-aş fi avut cum face un copil la 25-26, nu eram pregătită din punct de vedere emoţional, financiar, din punct de vedere al cuplului. Abia acum sunt că mă îndrept în direcţia pe care mi-o doresc, dar la fiecare mecanismul ăsta funcţionează altfel. Dacă sunteţi împreună şi vă iubiţi, dacă aveţi şi mijloace materiale, mult noroc! Să fie un bebe frumos, deştept şi sănătos!

  13. Mirela

    pfff…pe mine deja mă stresează şi întristează subiectul ăsta. Chiar astăzi am fost luată la întrebări de o dna. inspector venită la mine în inspecţie la clasă în privinţa asta (după ce a văzut că profesional totul e ok): când am de gând să mă mărit şi neapărat să fac copii cât sunt tânără! Eu am doar 25 de ani, am multe colege care sunt căsătorite şi deja cu copii, dar nu toată lumea are acelaşi ritm. Aşa cum nu toată lumea este la fel de norocoasă în a găsi persoana potrivită cu care să conceapă un copil…că mă gândesc că dacă aş face un copil aşa, pentru mine, “din flori”, tot nu e bine, nu? Aş fi o egoistă. Şi aceleaşi tanti “doritoare de bine” ar comenta că am făcut un copil în asemenea condiţii…
    În altă ordine de idei, mă enervează presiunea socială în acest sens. Oricât de bine m-aş simţi eu cu mine, uneri îmi vine să le dau în cap tuturor celor care anulează o femeie din start, pur şi simplu, din cauza faptului că nu e căsătorită.

    • Mirela, nu ştiu în ce zonă din ţară lucrezi tu, dar eu credeam că demult societatea nu mai “anulează” o femeie doar fiindcă nu e căsătorită. Şi mi-e tare greu să cred că a fost cazul, poate doar ai luat-o tu prea personal. Eu am observat că cei care-au trecut de vârsta noastră de o vreme, un fel de mai-înţelepţi-decât-noi, adesea îşi dau sfatul fără să fie cerut şi pe un ton de dojeneală. Ce mă mai enervam eu când ne întrebau oamenii când ne căsătorim şi de ce nu ne căsătorim odată! Fiindcă adevărul e că noi nu ne căsătoream fiindcă el nu mă cerea. Şi nu era să-l cer eu pe el. Iniţial, le răspundeam că O SĂ NE şi că vor fi primii să afle. Le cam închideam gura… Însă problema nu era la ei, ci la noi, că ne enervam. Oamenii aveau intenţii bune. Iar mie bunicile de fiecare dată asta-mi urau când vorbeam: să mă mărit. Ei, acum că e certitudine c-o să mă mărit, ghici ce-mi urează? 😉 şi , cu bucurie, primesc.

  14. mo

    http://www.zeit.de/2012-09/Studium-Schwangerschaft

    http://www.guardian.co.uk/money/2013/may/19/pregnant-trainee-lawyer-denied-contract

    eehh… stii care e problema? daca eu, ipotetic, mi-as imagina sa am copii, n-as putea, nici sa vreau. nu e pentru ca nu sunt isteata, e pentru ca societatea inca nu a implementat solutia la aceasta mica problema. unde lasi copiii? castigi suficient pentru o cresa buna? un liceu? un internat? esti pe lista de asteptare de 3 ani ca sa il inscrii la gradinita? poti sa iti permiti sa lipsesti de la lucru un an sau doi, fara sa fi inlocuita de cineva mai harnic si mai tanar si fara responsabilitati? poti sa iti permiti sa pleci la 5 de la lucru ca sa ai grija de copil? dar tatal? cati isi iau concediu de paternitate?
    parintii nostri nu au fost isteti – comunismul a fost. le-a dat casa si masa si cresa moca si scoala si manuale gratis. pe unii ne-au crescut bunicii.
    si apropo de articolul din zeit.de … daca studiezi relatii internationale si lucrezi ca secretara in occident, sa tot faci copii in ziua de azi. la alte profesii nu e asa simplu.
    ideea asta cu ‘having it all’ e o iluzie pe care ne-o vand revistele. realitatea e alta. fac copii cei prosti si cei privilegiati (si uneori taberele se suprapun), face copii cine isi permite, nu cine e istet. ca timpul ne trage covorul de sub picioare stim deja, ca suntem batrani in curand stim, ca e ciudat sa iesi la pensie si copilul abia sa inceapa clasa 1. stim…
    iar problema e in patriarhat, in capitalism, si in societate – nu numai in uterele noastre.

    • Să ieşi la pensie şi copilul să fie în clasa 1 e de-a dreptul periculos, mo. Îţi aminteşti de madame Iliescu, făcătoarea de prunci la 63 oare?! Gizăs, cum era femeia aia!
      Eu nu zic să se apuce toţi să facă prunci aleator, doar că ştiu destule cupluri care au job stabil, relaţie bună între ei (unii-s chiar şi căsătoriţi), dar nu fac deocamdată copii. Iar pentru asta, “momentul potrivit” – în aceste condiţii- înseamnă momentul psihologic potrivit, care nu mai vine niciodată, că doar suntem persoane cu IQ supraunitar şi ştim ce-i aia responsabilitate, noroc cu jobul că ne-a învăţat.

      Cât despre ce-ai zis tu, nu ştiu pe la alţii cum e, dar în profesia mea, chiar termin la 5 programul, unde mai pui că aş putea lucra şi part time, 6 luni aş avea concediu plătit, plus garanţia că-mi păstrez job-ul oricând aleg să mă întorc. Legea te protejează, cel puţin în jobul meu. Iar dacă tot suntem aşa deştepţi şi career-oriented cum ne dăm, găsim şi alt job după concediu, că, deh, n-om fi investit atâta muncă şi neuron pe apa Sâmbetei.

  15. Mirela

    :))
    Păi la mine s-a întâmplat asta acum câteva ore…de aici şi tonul afectat. Eu îmi doream ca totul să fie strict profesional şi s-a ajuns la altceva…irelevant de mine.

    Nu e vorba de zona (că sunt în Banat) e vorba de ţară. Am locuit în Franţa 6 luni şi acolo oamenii erau mult mai relaxaţi când venea vorba de căsătorit şi făcut copii. Eu mă regăseam mai mult în mentalitatea franceză, decât în cea românească.

    Mi-aş mai dori tare ca bunicile noastre să înţeleagă că lucrurile nu mai stau astăzi ca acum 30 de ani. Am prietene drage care duc “lupte de convingere” cu bunica lor în privinţa asta. Ele au doar 23 de ani şi de pe la 21 tot (se) explică faptul că “farmacia” durează 5 ani de studiu, că un job stabil e mai important decât o relaţie în momentul ăsta, etc. etc.
    Şi fetele astea, atât de tinere, suferă că nu reuşesc să îi facă pe părinţi şi pe bunici să le înţeleagă poziţia. Ca să nu mai spun că se simt foarte presate…

  16. La mine e cam tot asa doar ca tata la 50 ani are un servici bun, 3 copii(cel mai mare 30 ani) un nepot, mama a facut primul copil la 19 si avea si un loc de munca, eu abea am terminat facultatea la 25 ani si inca nu am un loc de munca asigurat…

  17. mo

    din pacate, vad mai multe exemple negative, cel putin in cercurile in care ma invart eu. trebuie sa cauti in lung si-n lat ca sa gasesti o arhitecta peste 35 de ani. pentru ca eventual toate fie fac copii, fie un burnout, fie intemeiaza un birou. iar in cazul celor care fac copii, e tare greu sa se re-angajeze. pentru ca zilele de 10-12 ore sunt norma. unele lucreaza cu jumatate de norma, dar trebuie sa fi extraordinar de buna ca sa iti accepte cineva ‘mofturile’. intr-un final, se atinge plafonul de sticla si sub el ramai. mai ales ca un copil nu e gata si independent dupa 6 luni, dar asta depinde cum vrea mama sa-l creasca (vezi mai sus treaba cu gasitul unei crese/gradinite etc).

    am fost odata la un colocviu, iar din 70 de participanti – exact doua erau femei (inclusiv subsemnata) amandoua tinere, fara experienta dar inraite, intre 68 de barbati intre toate varstele, care se uitau la noi, unii critic, altii cu admiratie, si nu intelegeau ce cautam acolo… ce s-a intamplat pe parcurs cu celelalte doamne (raportul in facultati e 50/50) nu stiu, probabil copiii. eu n-as vrea sa trebuiasca sa aleg, dar asta e…

    p.s. intorsul medaliei e ca o asociata de-a biroului nostru l-a numit pe un manager de proiect care s-a retras (din cauza unui concediu de paternitate) din proiect, un Weichei! 😀

    • loooooool, ăla da bărbat!!!

      Ce pot să îţi spun că într-un fel e trist ceea ce zici, în alt fel e frumos, în sensul că e mult mai bine pt un copil să fie crescut de mamă decât de creşă, deşi nu vreau s-o întreb pe mama aia cât de frumos e pt ea să interacţioneze cu unu-doi minori zilnic, pe care doar ea îi poate învăţa chestii şi prea puţin invers… în fine, ce pot să îţi zic e că în stomatologie în UK f puţine femei au cabinetul lor, fiindcă e un munte de lucru pentru asta, doar birocraţie, nu te gândi la ceva care să implice dinţi… e vorba de hârtii şi alte căcaturi… de asta, majoritatea e formată din bărbaţi, iar cele care sunt doamne, sunt ori necăsătorite ori divorţate. Mi-a zis asta un dentist care are business-ul lui destul de mare şi de vreo 20şi de ani.

  18. Una dintre bunicile mele a avut-o pe mama la 24 de ani (şi pe fratele ei mai mare, la 21). În consecinţă, mama m-a avut pe mine (şi doar pe mine) tot la 24 de ani (deşi tata avea 28). Aşadar, au rezultat trei femei tigrese (conform zodiacului chinezesc), fiecare cu element diferit, iar ciclul s-a întrerupt aici. Eu am 27 şi, deşi am început să-mi doresc, sper să nu am copii înainte de a fi sigură că pot să le ofer stabilitatea emoţională, familială şi financiară de care eu nu (prea) am avut parte.

  19. :)))
    Tata are 66, mam 65…eu 41…fiul meu face 21. Viata e frumoasa!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 168 queries in 0.492 s