Cum vă place şi Anglia şi aveţi de gând să vă întoarceţi sunt întrebări standard zilele astea. Apar în conversaţie în prima jumătate de oră sau în prima jumătate de conversaţie, în funcţie de durata ei.
Cum ne place, nu prea ne place, deşi nu ne plângem, că doar nu stăm acolo de rău ce ne e. Învăţăm multe, iar ăsta e principalul avantaj. Dar de învăţat, învaţă şi colegii noştri, că doar nu a terminat nimeni facultatea gata-nvăţat. De plâns nu se plâng nici ei, deşi în seara asta am auzit ceva de genul “aş da săptămânal examen la chirurgie doar să mai fiu în studenţie”.
Ne-am întâlnit şi am vorbit despre pacienţi şi materiale şi, pentru prima dată din anu-ntâi, mi-a plăcut şi mie. Ce de schimbări pe lumea asta! Noaptea tot despre revista ELLE visez şi, întotdeauna, în româneşte. Iar de realitatea noastră englezească mi s-a făcut de câteva ori dor, cu un colţ de inimă pe care nici nu ştiam că-l am. Capabil de doruri de regină.
Iar în concluzie, vieţile noastre cam tot asemenea sunt, că de muncit, muncim cu toţii, iar de văzut, nu mai e ca-n studenţie. Orice cod poştal am avea. Şi indiferent în ce limbă numărăm dinţii pacienţilor noştri. Din toate celelalte puncte de vedere, nimeni nu se laudă de prea mult bine. Iar dacă una dintre prietene mi-a zis că îşi vede iubitul cam 10 minute pe zi, după care el adoarme îmbrăcat, eu pe-al meu îl văd mult mai mult de-atâta. Exceptând zilele şi nopţile cu gardă, dar alea nu-s în fiecare zi.
Deci nu-i nici Regina aşa de-afurisită. Cu cât stau mai mult acasă, cu-atât îmi place viaţa mea mai mult. Şi cu cât vorbesc mai sincer cu prietenii mei, cu-atât înţeleg mai bine că n-are de-a face cu locul, ci cu vârsta. Şi că e totuşi bine că ne-am făcut mari. Decât să fi rămas mici, iar timpul să treacă fără noi.
—————-
Sper c-aţi avut sărbători frumoase şi liniştite. Eu încă mai sărbătoresc, căci sunt acasă. Mi-e rău de oboseală, dacă poţi obosi şi bând cafele. Dar ce oboseală plăcută.
“Slab” înseamnă rar şi “sănătos”. Nimic mai neadevărat. În războiul dintre greutate corporală şi sănătate, cum putem desemna altfel câştigătorul decât cu un set de analize raportate la un moment fix în timp şi spaţiu. Orice alt fel de dat cu părerea e la fel de corect ca şi când ai aproxima ce tensiune arterială are cineva doar uitându-te la el.
Nu am auzit nicăieri ca “slăbănogeala” să pună vieţi în pericol, precum obezitatea. Dar, vorba aia, nu e ca şi când le-am auzit pe toate. Iar înainte de a sări de fund în sus la mine, vă amintesc că malnutriţia e foarte diferită de slăbănogeală. Fiindcă adesea persoanele obeze suferă de diferite deficite de nutrienţi. Exceptând cazurile care s-au îngrăşat de la salată cu pui la grătar.
Pe cealaltă parte, niciodată n-o s-o uit pe acea colegă care cântărea probabil de 3 ori cât mine, dar fugea mai repede decât toată clasa. Adevărul e că eu nici măcar nu mă străduiam, la probele de rezistenţă îmi luam 4 din oficiu, deşi aş fi meritat nota asta la purtare, că la sport nu fugeam nici de 2. Îi ziceam la prof să mă scutească, oricum după juma’ de tură mi se tăia gazul, mă făceam roşie,
apoi albastră, apoi se lăsa cu stele verzi. Gena asta responsabilă cu sportul nu s-a activat la mine când trebuia, iar între timp e pe cale de dispariţie şi sub protecţia naturii. Nici n-o folosesc, de frică să nu se consume 😛 Dumneavoastră precis sunteţi mult mai isteţi şi sportivi decât mine. Iar exemplele vi le luaţi de la cine merită, nu de la blonde al căror singur hobby e să stea cu fundul pe scaun şi cu degetele pe tastatură.
M-am uitat în seara asta la 3 episoade din “Supersize Vs. Superskinny Kids“, un fel de reality-show britanic, unde nişte deştepţi iau câte un prunc gras şi unul slab şi vor să-i salveze de la pieire. Îi bagă într-o clinică de reabilitare, dar îi bagă împreună cu mamele din dotare, principalele vinovate pentru dezechilibrele micuţilor şi, mai ales, hrănirea poftelor acestora. E foarte nostim cum aproape toate mamele graşilor sunt grase ele însele, dar vor să dea sfaturi de nutriţie copilului?!?!?! Şi să se impună în faţa lui?!?!?! Dacă părinţii vor să facă educaţie în vreun fel eficient acela e PRIN EXEMPLUL PERSONAL. Îmi şi imaginez cum mă-sa şi ta-so bagă 3 burgeri cu mult ketchup pe sub nas, iar pruncului îi dau farfuria cu 3 frunze verzi, na, de rumegă: Frustrări, că altceva nu îmi închipui.
Vedeţi şi pe ăsta. Moderatorul zice la un moment dat “skinny is rarely healthy”, ca să-nţelegeţi de ce m-am enervat. În fapt, organismul face faţă mult mai bine unei greutăţi mai mici decât mai mari. Pe citate şi
pe probate.
Pe de altă parte, mă enervează la culme cum îi obligă pe pruncii ăia slăbuţi să se umfle cu cartofi şi îngheţată. Copiii prezentaţi nu suferă de anorexie, ci doar părinţii lor suferă de comoditate (nu e posibil ca un copil de 11 ani să nu ştie ce gust are banana!!! şi să aibă zilnic acelaşi meniu) şi ignoranţă. De ce să le umfli burţile acestor micuţi??? ok, sunt de acord cu diversificarea alimentaţiei, dar aici tot cu părinţii trebuie vorbit, fiindcă ei sunt cei care introduc (deci prezintă, vând într-un fel) alimentele copilului. Mi se pare o aberaţie totală că emisiunea asta încearcă să ne convingă că slab înseamnă precis periculos, bolnăvicios etc. Nu, dacă analizele sunt bune, copilul nu e bolnav, NU ÎL FORŢAŢI SĂ MĂNÂNCE. Dacă totuşi nu ia în greutate şi medicii se panichează, atunci e altceva. Dar în toate celelalte cazuri de mame nebune care urlă că n-au pruncii poftă de mâncare, le-aş ura eu lor ceva de sănătate…
Copiii sunt ca nişte animăluţe. Mănâncă ce le cade bine, ce au nevoie şi, mai ales, cât au nevoie. Nu-i îmbolnăviţi cu poftele voastre bolnăvicioase, de mâncare. Mai târziu, când nu se vor putea opri, o să vă pară rău. Mamei mele îi pare, deşi n-a crescut un obez. Dar a fost lângă mine tot timpul şi-a durut-o poate la un moment dat mai tare decât m-a durut pe mine. Şi pe mine m-a durut, promit.
