Fiecare iubit de-al meu a fost mai grozav decât cel de dinaintea lui. Şi n-am dat numai de nenorociţi, c-am luat un start destul de bun, între noi fie vorba. (El avea ochi albaştri şi păr creţ.) În fond, asta e legea progresului, nu-i aşa? Fiecare din cei care m-au iubit, m-a îmbogăţit cu ceva, m-a învăţat Lucruri despre mine şi mi-a arătat lumea altfel decât se vedea de la un metru şi-un zâmbet ale mele. Atât de frumoasă am ieşit din fiecare poveste, încât adesea sunt tentată să-mi doresc mai repede pe următoarea. Să mă vedeţi la 30 de ani!

Ştiţi cum e: la început, tot proaspătul iubit/iubită pare senzaţional. Fără păr în nas şi obiceiuri proaste la restaurant. Ba unii mai zic şi noapte bună. După o vreme, începi să te obişnuieşti cu senzaţionalul, chiar dacă el suferă nişte modificări prin punctele esenţiale… Începe să nu-ţi mai ajungă, să vrei mai extraordinar. Ca să-ţi câştigi toleranţă şi acolo. După care, următorul pas e Brad Pitt, că am rămas în pană de superlative.

Săptămâna trecută mi-am aruncat fără nici cel mai mic regret o pereche de adidaşi la gunoi. De fapt, erau Nike, luaţi din Viena anul trecut, când erau şi ei senzaţionali. Albi în totalitate, cu scai şi puţin roz cusut, fix cum mi-i doream. Dei-am purtat cu drag un an şi-o vară, i-am păstrat curaţi şi îngrijiţi până săptămâna trecută, când am ajuns acasă cu picioarele aproape-nsângerate. La fiecare încălţare mă rodeau într-un fel al lor, într-un loc în care numai ei ştiau s-o facă. Chiar dacă la-nceput erau frumoşi şi înduram, a sosit momentul în care m-am ales pe mine în locul oricărei perechi de adidaşi. Valabil şi când e vorba de iubiţi. De ce să sângerezi atâta, când oricum vine o zi când ştii că vor lua drumul ghenei. Dacă nu-s de cale lungă şi-ţi mai fac şi răni prin dedesubturi, scuteşte sângele să curgă. Şi gândeşte-te că dacă bătăturile trec, rănile sufleteşti se vindecă mai greu. Sau ştiţi vreun urgo eficient?

Ca să vedeţi c-aveam dreptate, ieri, Titus mă invită la PUMA Creative Factory, care se lansează în seara asta. Ce să caut eu acolo? Perechea perfectă de-ncălţări. Ca să vedeţi c-aveam dreptate (în titlu)!

p.s. Bifat: Un ceva înlocuit în viaţa mea. Aştept şi următoarea invitaţie. Vă ţin la curent 😉

Chiar ieri vorbeam cu mama. Care era supernervoasă pe nişte cretini cu telefonia lor mobilă, care au prelungit automat un contract, pe care ea voia să-l rezilieze. Adică, până şi să divorţezi se poate, să împarţi apartemente şi copii, să te faci pe ele jurăminte la popa, dar contracte de telefonie mobilă nu poţi, domne, desface!

Şi în toiul nervilor aşa, m-am gândit că de fapt noi suntem singurii vinovaţi. Că am trecut într-o viaţă prin toate reţelele telefonice. Şi era să compar chestia asta cu un fel de curvărie, dar e chiar mai proastă de atât combinaţia, că măcar curvele câştigă ele bani, nu îi dau. În fine.

De ce ne trebuie mai multe numere de telefon? De ce ne trebuie mai multe conturi în bancă? De ce ne trebuie mai mulţi bărbaţi? Oare nu e mult mai uşor de gestionat o singură agendă telefonică, oare nu e mai uşor de purtat un singur card bancar, oare nu e mult mai uşor de “cicălit” un singur individ? La telefoane e chiar mai simplu când nu sună TREI DEODATĂ. La bani tot aşa, că nu e ca şi cum n-ar încăpea toţi într-un singur cont. Iar la bărbaţi poate fi chiar plăcut, dacă l-ai găsit pe cel potrivit. De fapt, cred că asta-i toată şmecheria. Bun, am zis-o, puteţi să nici nu mai citiţi postul până la capăt.

Şi totuşi, revoltându-mă eu aşa, îmi amintesc o chestie: şi anume că am restrâns două telefoane într-unul singur, dar am mai înfiinţat totuşi încă un număr, pe care doar trei persoane îl ştiu. În ceea ce priveşte conturile, am început la banca unde îmi băgau alocaţia şi de atunci tot continui… Noroc că de la o vreme am şi ce băga în conturile respective, că altfel îngheţau de frig şi de dor, săracele. Oricum, asta cu îngheţatul e treabă de cercetat înainte de a face contul, că există posibilitatea (în funcţie de bancă) să crească acele costuri de administrare a contului. Chiar dacă el practic nu mai există că e gol. Ştiu, e ca în Caragiale, dar poţi ajunge să plăteşti penalizări. Nu e peste tot aşa, deci trebuie verificat. Iar la bărbaţi n-am prea ajuns, că-n general am dat doar de copii. Ceea ce e bine de ştiut, că de vedeţi vreun Făt-Frumos pe strada voastră, daţi-i şi adresa mea 😉

Şi apropo de mai multe conturi: Mi-am amintit de filozofia PT-ului, cu cele 5 steaguri. “PT” înseamnă “Perpetual Traveler”, “Permanent Tourist” sau cel mai tare – “Previous Taxpayer”. Conceptul îi aparţine lui dr. W.G. Hill, mai multe despre asta puteţi citi aici. Pe scurt, tipul ăsta zice că una din premisele libertăţii absolute este să faci o separare clară între conturile din care cheltui şi cele în care ţii economiile. Chestia asta cu Previous Taxpayer îmi place de numa’. Vreau şi eu!

Dar vorbind serios, eu conturile diferite mi le-am făcut la cererea celui care vira banii, în ordine: mama, şcoala- după alocaţie, la  facultate am luat bursă (ca să mă laud, dacă tot suntem la mine pe blog)- şi serviciul. În rest, ce alte motive ar mai fi, ca să ai mai multe conturi, mai multe telefoane şi mai mulţi bărbaţi?

———————————-

*Acesta este un articol din cadrul programului şcoala de bani. Astăzi de la 5 este curs (ne “vedem” acolo ?), mai este miercuri şi vineri. Ora rămâne aceeaşi. Imediat după curs se dau subiectele pentru extemporal, dar e timp pentru rezolvare până a doua zi la 2. Astea mi se păreau cele mai provocatoare lucrări şi în şcoala mea adevărată: când profa ne lăsa cu toate cărţile şi caietele pe masă şi noi tot bâtă eram… Ceea ce nu vă doresc de data asta! Sper ca lucrurile să se fi schimbat din generală… (eu la concurs n-am voie să particip, deci mă uit de pe margine). Şi nu uitaţi să îmi daţi şi câte o notă mare, în dreapta pe blog. Scrieţi cu încredere adresa de mail, nu vă spamează nimeni. Pe cuvânt. Ce căpătăm? Onoare pentru blonde! 😉