Şi de liceu, şi de generală. A colegilor în general, frumuseţea colegilor e veşnică. E o treabă pe care nu se pune praful, nici ridurile nu se încrustează şi nici cheliile n-au loc. Frumuseţea unui coleg, hazul lui şi acel autentic combinat cu o candoare specifică oricărui început …asta nu poate îmbătrâni.
Ceea ce e mişto la a avea colegi e că oricât de medici doctori profesori intergalactici s-ar face ei, pentru tine mereu vor rămâne acei camarazi cu care stăteai la rând la baie în cămin, cu care trăgeai friguri prin amfiteatre şi beţii pe la diferite ocazii. Orice ocazii.
Colegii, oricât de dichisiţi şi cu pretenţii s-ar creşte ei în ochii lumii, pentru cei care îi ştiu din faşă n-au smacuri suficient de acoperitoare. Ştiţi ce zic? Oricât de superdoamnă m-oi face eu, nici o diplomă pe lumea asta n-o să poată şterge sesiunile de epilat din cămin. Sau zacuştile consumate în plină criză financiară (care la stundeţi vine o dată pe lună şi trece cam tot atunci, de obicei la începutul următoarei. Când pun părinţii pachet. Sau banii pe card, că acum suntem moderni. Doar zacusca a rămas în vogă)
Niciodată n-o să le pot prezenta prietenelor aduse aproape de sufletul meu gradele importanţei mele mature. Niciodată n-o să le pot vinde zâmbete pictate cu ruj, oricât de scump ar fi acesta. Niciodată n-o să le pot descrie fericiri netrăite, oricât de bine m-aş documenta prin cărţi. Niciodată n-o să pot poza în silueta perfectă, când ştiu că ele mi-au văzut răni adânci când sângerau. Şi îmi ştiu fiecare cicatrice.
De asta, primii paşi în viaţă sunt cei mai frumoşi. Fiindcă sunt autentici. De asta ne face plăcere să ne reîntâlnim colegii, fiindcă ei văd în noi ceea ce suntem şi nu ceea ce ne-am făcut. Oricât de “îndiplomat”, tot fabricat. Trăiască-ne colegii de şcoală!
camil
eu cred că ex-colegii mai degrabă văd în noi – și noi în ei – ceea ce își aduc sau ne aducem aminte. iar cum memoria are metehnele ei, printre care nu se numără și fidelitatea…concluziile se trag singure. no time like the past 🙂
copila blondă
camil, exact. Proiectăm asupra noastră şi asupra celorlalţi imaginea de atunci. De asta ne face atâta plăcere. Brusc suntem mult mai frumoşi! Şi altora le creşte părul 🙂
camil
și apar ridurile și cârdul de copii. dar pentru noi tot colegul zăpăcit din banca de la geam rămâne
Rappa_ru'
Un gen de comparatie pentru un boboc ca mine cu frumusetea colegilor de liceu(dar la un nivel mai avansat:P)…o sa vad eu de-a lungulul anilor si farmecul facultatii:)…o seara frumoasa:)
sophy
fostii mei colegi de liceu, cu toate ca au trecut deja 4 ani, sunt cei mai buni prieteni ai mei si nimic nu va putea vroidata sa le fure locul din sufletul si mintea mea. e o legatura speciala intre noi pe care nu am mai simtit-o vreodata cu alti oameni. intotdeauna am fost invidiati ca am ramas atat de multi o gasca si ca suntem atat de uniti.
foarte mult mi-a placut acest articol.
Makavelis
iti amintesti de vremurile cand se impartea tema la matematica, o fituica salvatoare sau un sendvis prin toata clasa? si sa n-ai frati, colegii de scoala te invata ce inseamna sa imparti
Crina
asa-i. candva am scris un text despre un coleg de liceu, i loved him to death, care a plecat la facultate in iasi, la mama dracu`. Ziceam acolo ca prieteniile nu se uita, sentimentul a ramas, iar spre norocul meu, anul acesta s-a si intors, dupa 5 ani. Asa ca proiectati, the feeling doesn’t really die 😀
copila blondă
camil, şi nu îţi vine să crezi când cineva îi spune “mama”
Rappere, să povesteşti şi tu altora cât de frumos a fost 🙂
sophy, cu unii dintre colegi rămâne o legătruă specială, nu-i aşa? Fiecare etapă cu specificul ei. Aşa şi trebuie. O gaşcă mi-aş dori şi eu.
Makavelis, asta cu fraţii cam aşa! Mai ales că eu mi-s singură la părinţi! Viaţa de cămin m-a învăţat multe.
Crina, never. Şi ai mereu un punct de plecare, oricât de mult timp ar fi trecut. Cu oamenii de suflet, legăturile se reînnoadă urgent.