Pierzând ceva, se face loc de altceva mai bun

Fiecare iubit de-al meu a fost mai grozav decât cel de dinaintea lui. Şi n-am dat numai de nenorociţi, c-am luat un start destul de bun, între noi fie vorba. (El avea ochi albaştri şi păr creţ.) În fond, asta e legea progresului, nu-i aşa? Fiecare din cei care m-au iubit, m-a îmbogăţit cu ceva, m-a învăţat Lucruri despre mine şi mi-a arătat lumea altfel decât se vedea de la un metru şi-un zâmbet ale mele. Atât de frumoasă am ieşit din fiecare poveste, încât adesea sunt tentată să-mi doresc mai repede pe următoarea. Să mă vedeţi la 30 de ani!

Ştiţi cum e: la început, tot proaspătul iubit/iubită pare senzaţional. Fără păr în nas şi obiceiuri proaste la restaurant. Ba unii mai zic şi noapte bună. După o vreme, începi să te obişnuieşti cu senzaţionalul, chiar dacă el suferă nişte modificări prin punctele esenţiale… Începe să nu-ţi mai ajungă, să vrei mai extraordinar. Ca să-ţi câştigi toleranţă şi acolo. După care, următorul pas e Brad Pitt, că am rămas în pană de superlative.

Săptămâna trecută mi-am aruncat fără nici cel mai mic regret o pereche de adidaşi la gunoi. De fapt, erau Nike, luaţi din Viena anul trecut, când erau şi ei senzaţionali. Albi în totalitate, cu scai şi puţin roz cusut, fix cum mi-i doream. Dei-am purtat cu drag un an şi-o vară, i-am păstrat curaţi şi îngrijiţi până săptămâna trecută, când am ajuns acasă cu picioarele aproape-nsângerate. La fiecare încălţare mă rodeau într-un fel al lor, într-un loc în care numai ei ştiau s-o facă. Chiar dacă la-nceput erau frumoşi şi înduram, a sosit momentul în care m-am ales pe mine în locul oricărei perechi de adidaşi. Valabil şi când e vorba de iubiţi. De ce să sângerezi atâta, când oricum vine o zi când ştii că vor lua drumul ghenei. Dacă nu-s de cale lungă şi-ţi mai fac şi răni prin dedesubturi, scuteşte sângele să curgă. Şi gândeşte-te că dacă bătăturile trec, rănile sufleteşti se vindecă mai greu. Sau ştiţi vreun urgo eficient?

Ca să vedeţi c-aveam dreptate, ieri, Titus mă invită la PUMA Creative Factory, care se lansează în seara asta. Ce să caut eu acolo? Perechea perfectă de-ncălţări. Ca să vedeţi c-aveam dreptate (în titlu)!

p.s. Bifat: Un ceva înlocuit în viaţa mea. Aştept şi următoarea invitaţie. Vă ţin la curent 😉

Articolul anterior

N-o să înţeleg niciodată

Articolul următor

De ce îmi plac specialiştii

20 Comentarii

  1. Ăla răul

    «Noapte bună» se zice înainte, după, sau în loc de?

    Dar ce faci aici, colecţie de iubiţi? (O notă bună totuşi: nu zici «prieten», zici «iubit», ceea ce-i extrem de rar.)

    Libertate, te iubim (a se citi «oxitocină»), dar totuşi… de ce e nevoie de ţopăit aşa de repede de la unul (una) la altul (alta)? La vârsta pe care o ai (din câte deduc), «pe vremea mea» (sau mai bine zis, mai înainte de asta) oamenii mai stăteau singuri, mai sufereau, chestii-trestii. Pleziristo! Sau naiv-romantică, dar tot grăbită. O, tempora!

    Dacă ai ieşit «frumoasă» din fiecare poveste, înseamnă că mai mereu a fost «el» de vină. Asta nu-i corect. Plus că, dacă aşa stau lucrurile, de fapt tu eşti de vină, pentru că te grăbeşti şi nu ştii să evaluezi un om.

    Blondele or gândi ele, dar tot cu capul în nori…

    0
  2. Răule-care-te-dai, dă-mi voie să-ţi spun că eşti mult mai simpatic decât psiholog. Dar nici eu nu-s tocmai cu picioarele pe pământ, aşa că nu mai comentez prea multe.

    “Noapte bună” e binevenit în oricare dintre situaţii.

    Colecţie fac, dar nu aici. Şi rămâne între noi!

    Grăbită, nici vorbă. Ardeleancă. Naiv-romantică? Asta confirm.

    Dacă mă întrebi pe mine, întotdeauna a fost el. De vină. Fiindcă niciodată nu a fost perfect.

    Mai treci pe cia…

    0
  3. Copila blonda, exact de asta avea nevoie sufletul meu acum. Iti multumesc, nici nu ai idee cat m-ai ajutat, cu doar cateva cuvinte simple…

    0
  4. Ana

    Am si incaltari de acum 13 ani. Inca bune. Incaltarile mele preferate sunt niste sandale din piele de crocodil care au 10 ani. Si in afara de tocul decolorat in partea de jos arata ca noi.

    0
  5. Ăla răul

    Bag sama că iar sunt cititoarele deprimate…

    0
  6. Sara, nu pot zice “cu plăcere”. Simt că nu e cazul. Sau mă înşel? 🙂

    Ana, eu am o geantă. Pe care mama o pândeşte s-o arunce. Iar eu nu vreau!

    0
  7. Cristian

    Ce coincidență! Și eu am o pereche Nike și nu știu cum se face, dar nu-mi sunt prea comozi, deși i-am probat câteva minute bune până să mă hotărăsc să-i iau. Nu sunt nici prea mari, nici prea mici, dar sunt prea duri. Zici că-s făcuți din fier, nu alta. Probabil că de asta m-au și ros un pic. Drept urmare mă voi întoarce la Adidas pentru că n-am avut surprize cu ei până acum.

    Am o întrebare despre pisica aia montană și creativă: în ce constă minunea aia de personalizare? E vorba de umblat cu cioara vopsită sau de crearea unor încălțări care să se potrivească perfect cu picioarele cumpărătorului?

    P.S. PETA nu are ceva de obiectat despre exploatarea asta a animalelor? 🙂

    0
  8. Valeriu

    Eu cred că nu poți pierde ceva ce nu mai ai. Dar poti dărâma ce ai încercat să construiești. Daca iese strâmb, demolezi și pornești de la capăt. Pe termen lung ai două opțiuni fie te chinui până iese drept sau te acomodezi cu ideea de stramb și strâmbul e drept in lumea lui. Până la urmă dacă nu pierzi nu îți poți ști cum este să câștigi. Iar în privința senzaționalului eu cred că adevaratul senzational vine pe parcurs nu la început. Orice mașina nouă e senzațională, lucioasă și miroase frumos, dar îți trebuie ani să o poți aprecia la adevărata ei valoare. Timp ai.

    0
  9. Livia

    este foarte adevarat ce ai scris:) si in legatura cu adidasii si cu iubitii 🙂
    daca nu planuiesti sa fie ultima pereche de adidasi respectiv ultima indragosteala… renunta pana nu iti lasa semne. 🙂

    0
  10. Valeriu

    P.S. Sigur ai să îți găsești o pereche de adidasi frumoși și comozi ca o canapeluță. 🙂

    0
  11. morbo

    perfecti nu suntem niciunul de sexu asta. bine, dupa umila mea parere, eu ma apropii, la unele aspecte…hm,glumesc…dar si asa, perfectiune cauti? pai eu ma mir uneori cum nu deveniti lesbiene, la cat de ”perfecti” suntem. desi nici alternativa nu e prea perfecta,daca asta se cauta, da’ totusi, poate fi un pas inainte… in fine,norocul nostru e cu programarea genetica.

    0
  12. Foarte mare dreptate ai. Totusi… poate e mai usor sa renunti la o pereche de papuci decat la un “el”. 🙂

    0
  13. va curge multa apa pe Somes pana sa inteleg cum reusiti voi femeile sa faceti atatea bataturi la picioare. stii ce ar fi foarte interesant? sa vedem cum le-ai influentat tu viata fostilor iubiti. sa dam drept de replica, zic! 😀

    0
  14. Alexandra

    nu pot sa cred ca ai aruncat la gunoi perechea de tenisi aleasa de mine:((( eu am fost langa tine la nevoie, cand nu stiai pe care sa-i alegi si tu ?! ce faci?! ii arunci fara pic de regret:((
    cred ca nu mai pot invata azi nimic, mi-ai rupt deja sufletul:|

    0
  15. Miha

    Cand eram ceva mai mititica (nu foarte, totusi) atunci cand renuntam la un “el”, aveam obiceiul de a-mi spune in gand: Ei, a fost X, oare cum va fi Y? Perfect, insa acum m-am blocat pe un X, de nu-mi doresc sa-l mai vad nici macar pe Z. 🙁

    0
  16. Simpatica analogia realizata in acest post. Asteptam si altele. 🙂

    0
  17. Julien Sorel

    Hehe, cred că aveţi dreptate, domnişoară! Sunt puţini cei care ştiu să se reinventeze, să se redescopere, să treacă la următoarea pagină din viaţa lor. Din păcate, cred că întoarcem prea des filele, tergiversând astfel tranziţia spre capitolul următor! Cartea vieţii este oricum prea scurtă, mai bine o lecturăm intens şi plăcut, decât anevoios şi nostalgic! 🙂

    0
  18. Ăla răul

    Mai bine intens şi plăcut, decât anevoios şi nostalgic? Hmm…

    Doamna doctor, ia să vedem… parcă pe 4 iulie scriai «Nu m-am dezîndrăgostit niciodată, dar…o fi prea târziu? p.s. Zilele astea mă reîndrăgostesc. Până şi mama e îngrijorată (ştiţi, încă sunt în sesiune). Iar eu…eu sunt fascinată. Ar trebui să mă vedeţi.»

    Să te vedem din nou 🙂

    0
  19. anastasia

    GENIAL articol! analogia adidasi-relatie este aproape banala, insa extrem de elocventa! Mi-a placut mult,felicitari!

    0
  20. Ha ha,buna comparatia cu adidasii.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 175 queries in 0.555 s