Luna: November 2010 (Pagina 1 din 3)

De ce se flatează spunând că doar bărbaţii au o problemă cu…

Iar Cheloo cu “e suficient să te uiţi în ochii” lui e demenţial! Cât de inexpresiv poate fi un om!!! :)))

Şi revenind, ştiu o grămadă de tipi care ar da orice să audă cele două… şoptite din guriţa “ei” prea delicată. Precis ştiţi şi voi.

p.s. Totuşi cred că Taxi reuşeşte cu melodia asta să “leşine” o bună parte a publicului feminin. Chiar dacă preţul este cel masculin. Trupa aia e plină de băieţi, nu? Deci…se înţelege.

Parfumurile adevărate sunt vii

Zilele astea, umblu sub fascinaţia parfumurilor. Le descopăr aşa cum nu mi le-ar fi arătat zece Sephore şi cinci Douglas-uri. Pe unde-s mai umblată decât în biblioteci, credeţi-mă pe cuvânt.

Da, acesta este un post despre parfumuri. Nu e unul plătit, ci fascinant. Fiindcă săptămâna asta am descoperit nişte frumuseţi într-o dimensiune olfactivă pe care nu o cunoşteam până acum. M-am îndrăgostit. De o lume nouă, de un rafinament care se poate cuibări într-o sticluţă, de o stare de spirit pe care o poţi primi dintr-un inspir.

Parfumurile de nişă. (Iar dacă până de curând la întrebarea “ce-ţi doreşti de Moş Crăciun” răspundeam cu clasicul “ce vreau eu nu e de cumpărat”, tocmai m-am răzgândit. Acum are nume, preţ şi mililitri; pe cei interesaţi îi rog să mă contacteze :P)

  • Sunt parfumurile naturale, care folosesc materii prime mult mai scumpe decât restul. Daca un litru de esenţă de nu-ştiu ce la Prada costă 100 euro, la o altă casă poate ajunge la 1000. Asta doar orientativ, ca să vedeţi diferenţa.
  • Apoi e vorba de natural vs chimic, unde pielea recunoaşte naturalul şi îl înfloreşte, pe când chimicul îl tolerează. Un parfum natural are o evoluţie pe pielea fiecăruia şi se dezvoltă individual. Exact ca o poveste pe care scriitorul îţi dă voie să o scrii singur, dar cu talentul său.
  • Sunt parfumuri care recompun stări şi situaţii. Sunt parfumuri care fac apel nu numai la nas, ci integrează toate simţurile şi simţirile omeneşti posibile. Am văzut oameni cărora li s-a făcut pielea de găină la simplul miros al unui parfum.
  • Dar e greu să te obişnuieşti cu notele, fiindcă nasul nostru e educat de gamele luxului în masă. Pe unele le-am iubit şi lor le-am fost fidelă până de curând, însă acum mă simt ca o puştoaică ce tocmai a descoperit că dragostea durează mai mult de trei ani. (N-am nici o certitudine în sensul ăsta, dar dacă e adevărat, probabil că aşa trebuie să te simţi!)
  • Am aflat că pentru a neutraliza simţul mirosului nu sunt suficiente boabele de cafea, ci trebuie şi să bem ceva. Pentru a ne curăţi şi a face loc pe receptorii noştri olfactivi şi altor şi altor arome.
  • Am învăţat să “deschid” parfumuri mai frumos decât vă puteţi imagina: într-o după-masă de sâmbătă, am purtat-o pe mama printre sticluţe şi poveşti, fiindcă trebuia să simtă şi ea toate câte i le-am descris o săptămână întreagă la telefon…

Şi cu cine m-am întâlnit am povestit. Despre parfumuri care îmbracă, despre parfumuri care ţi se potrivesc ca un pantof mărimea ta. Despre parfumuri care nu te definesc, ci te îmbogăţesc. Despre parfumuri care te bucură şi pe tine, nu numai pe cei din jurul tău. A fost o după-amiază cum vă sfătuiesc şi pe dv să aveţi. Chiar şi fără buzunare pline, e o experienţă care umple. Nouă ne-a umplut o după-masă, cu arome gurmande şi-un strop de veselie. Iar acasă am ajuns mai odihnite şi visătoare, dacă mă puteţi înţelege. Şi nu la Moş Crăciun, nici la scrisoarea pe care i-o trimitem… Chiar dacă am fost cuminţi, moşul nu e de nişă şi ne resemnăm. Dar bucuriile nu costă, iar pentru asta s-au inventat după-mesele cu mama.

Ştia de Nadia, Hagi şi Gerovital

De la o vreme, nu-mi mai recunosc mirosu-n casă. Fiindcă aduce mai mult a [chimţi] sau cum s-o fi scriind, decât a mere coapte şi blonde care gândesc. E ciudat să-mi iau haina din cui şi să-i simt aroma orientală, chiar dacă parfumul meu e cu esenţe mai domoale.

Dar e normal să fie aşa, chiar dacă e casa mea, dar altcineva o locuieşte mai multe ceasuri decât mine. E ca atunci când faci copii şi îi dai bonei să ţi-i crească şi apoi ai pretenţia să-şi amintească cum te cheamă când se lovesc la vreun genunchi. E crunt copilul să îşi strige bona când îl doare, poate puţin mai rău decât când spaţiul tău strigă a altul când ajungi acasă. Deci nu mă mir, ci doar constat. Dacă acasă nu pot fi mai mult, sper ca măcar pruncii să nu-i dau pe la alţii. (ştiu cum se pune dativul, dar mie acuzativu-mi place) Când o veni vremea de prunci, căci cea de bone poate sta la ea acasă.

Mi-e dragă colega, mai ales cu frigiderul închis (dinăuntru vine un iz de prune stricate şi murături mucegăite). În fiecare dimineaţă, mi-e groază să-mi iau laptele de dinăuntru. Şi-a cerut scuze pentru asta şi am iertat-o doar când m-a servit şi pe mine (glumesc), să mă conving că nu deţinem ceva otrăvuri sau alimente interzise. Gustul e senzaţional, păcat de miros! Am întrebat-o dacă mama ei găteşte şi mi-a zis că “în Coreea toate mama găteşte”. Mi-a mai zis că femeile se mărită mai târziu şi fac copii abia pe la 35, că mai repede n-au timp. De prea multă hărnicie. Mama mea la 35 de ani avea deja fetiţă mare şi poveşti de suflet cu ea. Cu mine, carevasăzică.

În rest, mi-a zis că ştie de Nadia, de Hagi şi de Gerovital. M-a mirat ultimul nume. Se pare că în Coreea e la mare apreciere şi căutare. I-am făcut cadou o cremă şi ulterior am văzut la ea mai multe produse ale mărcii. Deci nu glumeşte. Cred că-mi cumpăr şi mie una. (Are un fel ciudat de a se da cu ea pe faţă: îşi dă palme, am văzut cu ochii mei. După ce mai avansează relaţia şi merge mai bine în comunicare, o întreb de ce şi revin la dv. Că are o faţă de păpuşă!)

Într-o perioadă mai tristă de a mea, m-a luat în braţe să îmi treacă. Şi mi-a arătat că durerea se suferă la fel indiferent ce limbă vorbeşte. Mi-a adus flori şi mi-a zis că s-a rugat la biserică pentru mine. E creştină şi crede în Iisus, dar n-am ajuns până la a desluşi ce confesiune are. Ştiu doar că sufletu-i e mare. Şi gândul bun. Pentru care mă bucur de fiecare dată când se mai trânteşte o uşă sau se mai sparge vreun pahar. Căci sticlele şi pereţii n-au nici un farmec fără viaţă. Oricât de neciobite le-ai păstra.

Cum să arate contraceptivul ideal?

Prezervativul e moartea pasiunii, pilulele taie libidoul, abstinenţa e cea mai sigură metodă. Nu vreau să militez pentru eliminarea mijloacelor anticoncepţionale din vieţile noastre, Doamne fereşte! Planeta e oricum suprapopulată şi nici războaie nu mai sunt. Dar fără legătură cu binele universal, suntem în primul rând responsabile de binele personal.

Ştiţi, aveam o prietenă pe care atâta am bătut-o la cap, până am convins-o să folosească şi pastile şi prezervative. Fiindcă asta era cea mai sigură metodă de protecţie, după capul meu de-atunci. Şi după cel de-acum, cu toate că blestemele prietenului ei probabil că m-au ajuns din urmă. Şi aici mă opresc cu povestea, că şi tata citeşte blogul, iar eu nu mi-s tocmai măritată. Plus, vreau să fim un exemplu pentru puştoaice şi puberi, care-s oricum cu hormonii-n batistă.

Cum arată contraceptivul ideal? – să iniţiem o leapşă!

  • În primul rând, să fie sigur. Dar sigur, domne, că dacă nu, ţi se taie tot elanul de a urca pe orice culmi, oricât de înalte. Femeia e sclava gândurilor ei, bărbaţii care nu ştiau asta să bage bine la cap şi să profite din plin. Că nici noi nu ne supărăm. Dacă la ei, dragostea trece prin stomac, la noi, trece prin urechi. I rest my case.
  • Apoi, să nu fie prezervativ. Dacă aţi fi crezut că doar domnii au o problemă cu nevinovatul, aflaţi că nici doamnele nu sunt tocmai fane. Dar ce preferă ele? Preferă să aibă încredere că el e Făt-Frumos şi le are pe toate, în afară de tot soiul de crocobauri adunaţi de pe la alte domniţe. Mă-nţelegeţi. Iar moartea pasiunii pentru femeie survine subit în momentul în care lucrurile, din focuri intră brusc în standby, căci cutia cu prezervative e în buzunarul de la pantaloni. Sau în geantă. Care e pe cuier. Iar tu eşti în dormitor. Aprinde lumina. Te ia frigul. Şosetele atârnă de pat. Şi chiloţii-s pe dos. Bleacs. Ce vă spuneam? Moartea pasiunii.
  • Presupunând că el le are pe toate, inclusiv încrederea ei, excludem cele de mai sus. Mergem la următorul nivel: strict contracepţia. Pilula? Am auzit că scade libidoul şi că pe unele le-ngraşă. (Ceea ce e fals, domnii mei. Şi o minciună sfruntată de-a iubitelor voastre, care nu se pot hotărî pe care-l iubeşte mai mult: pe voi sau pe dl Frigider. Ştiu, e dur. Nu vă aruncaţi frigiderul pe geam, el n-are nici o vină.) Apoi, cu pilula trebuie să ai maximă încredere în ea, că o administrează în fiecare zi, cam la aceeaşi oră. Personal, nu condamn bărbaţii care nu se încred. E o responsabilitate prea mare ca să o laşi altcuiva.
  • La plasturele hormonal îmi place că scap de grija fiecărei zi „ia pastila, nu-i pastila”. Dar e prea extern, se vede şi poate cădea. Plus, ideea de plasture mă sperie, de parcă aş avea vreo boală.
  • Următorul pe scara evoluţiei e inelul vaginal, care e pentru interior şi nici nu trebuie administrat la 7 zile ca plasturele. Ca să nu mai zic zilnic, ca pilula. Ăsta merge pe principiul ”o dată şi bine”. Mi-ar plăcea să fie colorat, căci imaginaţi-vă ce terapia culorii ar însemna asta! Din interior.
  • Injecţiile contraceptive nu-mi fac cu ochiul, căci mă cară la medic, iar eu sunt o persoană ocupată. N-am timp să-mi văd nici prietenele cât de des aş vrea, apăi să îmi clădesc o relaţie cu doctorii.

În concluzie, contraceptivul meu ideal: să fie sigur, să nu se vadă, să se administreze cât mai rar (o dată pe lună) şi să nu aprindă lumina :p

Şi fiindcă nu cred că tema metodelor de contracepţie vizează strict fetele, dau leapşa mai departe, către ele şi nu numai: Dojo, Denisuca,Tomata, Corina, Ştrumfiţa, Nina, Nebuloasa, Raluxa, Roxana, Sana, Criserb, Makavelis, Adrian Ciubotaru. Băieţi, care e idealul pentru voi?

Follow up: perechea de adidaşi

Şi cel mai fain eveniment la care am fost până acum, iar eu merg la multe evenimente, credeţi-mă.

Iar dacă vreun PR citeşte acest post, să ia aminte: ingredientul care asigură succesul unei asemenea întâlniri e JOCUL. Puneţi oamenii la joc. Ăştia de la Puma ne-au dau tenişi de pânză şi tricouri albe, plus o droaie de spray-uri cu vopsea, să le personalizăm după  pofta inimii şi limitele imaginaţiei. Ce-a ieşit din capu-mi blond, vedeţi pe facebook. (Perechea de adidaşi Puma are pe un picior un el, pe celălalt o ea, care trebuie apreciaţi mai mult conceptual decât material. Mi s-a părut drăguţ să-i pun acolo. Chiar dacă separat, cumva mereu împreună şi în aceeaşi direcţie. Cam asta contează, nu-i aşa?)

Şi mi-am tras tricou, pe care mi-l doresc demult. Abia aştept să vină vara ca să-l port. I-am cunoscut pe Tiberiu Lovin şi pe Andi Moisescu (care, apropo, şi-a anunţat public retragerea din lumea modei :P)

p.s. Eu am dormit tot weekend-ul, n-am învăţat nimic. Mai nou, funcţionez în sistem 5+2. Adică, 5 zile alerg ca o hăbăucă şi 2 le dorm full. Mă mai trezesc până la baie şi singura cu care povestesc e vânzătoarea de la non-stop. Că tre’ să cumpăr apă, ca să am ce duce la baie.

În rest, toate bune. Sper că şi voi v-aţi hodinit în weekend. Sau că aţi fost mai harnici decât mine.

De ce îmi plac specialiştii

Fiindcă sunt singurele persoane pe care poţi cu adevărat da vina când ceva merge greşit. Fiindcă sunt cele mai în măsură persoane la care să întrebi ca să te asiguri ca asta nu se va întâmpla. Să meargă ceva greşit. În concepţia mea, modelul lumii ideale, a unei societăţi perfecte se compune din specialişti.
Dacă mă doare degetul mic de la piciorul stâng, mă duc la specialistul în degetul mic de la piciorul stâng. Da’ ăla, domne, să fie atâta de specialist, încât să mă repare îndată. Dacă mă doare urechea dreaptă să mă duc la orl-istul de dreapta, înţelegeţi ideea. Nu ştiu cum ar fi cu stomatologii în cazul ăsta, că şi acolo, chiar dacă e o singură gură, există 4 cadrane. În fine..
Nu fac parte din acea categorie de persoane care vede inutil a consulta specialişti a căror muncă teoretic o poţi presta şi singur. De genul: stilişti vestimentari, designeri de interior, hairstilişti, etc. Fac parte doar din acea categorie de persoane care se zgârcesc să facă asta. Cred că e Ardealul din mine.
Însă există situaţii în care mi-aş dori să am pe cineva care să-şi bată capul în locul meu. (În “the 4hours work week” tocmai am ajuns să citesc faza cu asistentul personal pe care şeful îl punea şi să se enerveze în locul lui. Mie mi-ar trebui un sclav din ăsta care să obosească în locul meu. Şi de restul mă ocup eu!)
Şi exemplul cel mai bun, de la care am şi pornit scrierea acestui articol, este brokerul. Când vrei, domne, să faci o treabă cu banii tăi. Să îi investeşti, să îi economiseşti, să îi cerşeşti. Ştiţi câtă muncă e să alergi pe la toate băncile, să aduni oferte, apoi să încerci să le înţelegi şi ulterior, când ai reuşit, să nu te poţi hotărî? E ca şi când ai merge la doctor, dar te-ai apuca înainte de învăţat medicina. Cam asta e.
Ce poate face brokerul pentru tine? Judeca. El poate judeca. Şi îţi poate prezenta problema pe toate feţele ei. Îţi poate face simulări. Însă, în final, alegerea îţi aparţine.

Singura chestie care am înţeles că trebuie verificată e felul în care brokerul e plătit: de instituţia care acordă creditul sau în funcţie de câte credite acordă? Ca să nu fie tentat să „sugereze” anumite direcţii… În rest, serviciul acesta de consultanţă e absolut gratuit, indiferent dacă accesezi creditul pintr-un broker de credite sau prin instituţia bancară. Dar mai multe detalii aflăm în lecţia de astăzi, la ora 5 pe şcoaladebani.ro .

Concursul expiră luni, 21 noiembrie, deci să-i dăm bice, zic! În dreapta, în sidebar, e widget-ul unde mă puteţi vota. Zilele trecute am urcat la un moment dat pe locul 2, ceea ce era foarte aproape de primul!!! Deja simt mirosul victoriei. Please, help! Să facem blondele vedete!

Pagina 1 din 3

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 140 queries in 0.383 s