Luna: July 2008 (Pagina 3 din 14)

Forgot your password?

Aşa cum ai încredere în popa când te spovedeşti, în doctor când îţi cască gura, tot aşa iţi trebuie “persoana” de încredere când vine vorba de siguranţa conturilot de pe net. Nu că aş avea eu mari secrete de stat, nici vorbă, ci numai secrete de blondă. La care ţin, de altfel.

Dar am avut noroc de oameni cinstiţi, să le dea Dumnezeu sănătate! Azi mi-am făcut cont pe friendfeed, am auzit că e ultimu’ răcnet. Şi cum ultimu’ răcnet, la mine ajunge de regulă ultimul, am zis, hai să fie asta excepţia. Bun. Dar când să mă reloghez, îmi tot interzice intrarea. Şi că forgot your password ori user incorect. Care user era slash adresa de email, deci, dacă în legătură cu parola mai am dubii, emailul şi blogul le ştiu şi la 4 a.m. de mă trezeşti (asta, dacă dorm atunci).

Bun, imediat mi-am dat seama unde-i hiba şi am remediat situaţia. Am resetat tastatura pe limba în care am parola şi gata, a mers. Ăsta e un defect de Firefox (proaspăt achiziţionat la îndrumarea “persoanei” mele de încredere), modificările de limbă se păstrează de la o filă la alta. Bine că m-a luminat ideea, că de nu, dădeam în bâlbâială de la căutarea de parole şamd.

Dar m-am gândit: oare e bine să-ţi încredinţezi parola (care-o fi aceeaşi la toate conturile de haicinci şi yahoo) cuiva pentru situaţii de urgenţă? Ştiu şi acum că îmi făcusem cont la dacos(autocare) cu o parolă banală, tocmai pentru a-mi putea ruga prietenii să facă rezervarea online (pe vremea aia :p nu aveam netul legat de gât). Şi îmi mai amintesc de o prietenă care considera schimbul de parole o dovadă de maximă încredere între ea şi iubitul ei. Chiar aşa să fie?

Pe mine mă enervează tentativele astea de control, că nici când m-a rugat să-i arăt mesajele de pe haicinci -care i se păreau lui într-un fel- n-am vrut. Pentru că nici în telefonul meu, nici în emailul şi cu atât mai puţin în sufletul meu nu se intră. Cu forţa.

Cum te cheamă? -Zor de zeamă!

Săptămâna trecută, blogul ăsta a stat la recomandarea săptămânii pe pe tocuri.ro. Foarte drăguţ, e prima menţionare a blondelor din alte surse decât gura mamei. Dar să vedeţi nenorocire, nu ştiu cine se ocupă de culesul blogurilor de pe câmp, dar a efectuat un fel de gafă în redactarea textului minunat:

(Iti plac bancurile cu blonde? Crezi ca inteligenta e influentata de
blondul mai mult sau mai putin platinat? Te inseli! Si blondele
gandesc! Daca nu ma crezi, fa-ti putin timp si viziteaza blogul lui
Simply Adorable, o blonda din Sibiu care vrea sa schimbe conceptia
oamenilor despre numarul neuronilor blondelor. Nu rata articolul
“Vreti barbati cinstiti? Faceti-i!” si citeste neaparat “Despre
fericire”. Iar daca iti place mult blogul lui Simply Adorable te
sfatuiesc sa-ti faci un “abonament la blonde”.)

Bineînţeles că am trimis un mesaj privat adminului, dar cu atât m-am ales, degeţele obosite şi neuroni solicitaţi în redactarea unei exprimări cât mai diplomate. (Fix când era în focurile facerii redactarea asta, apare mama pe lângă mine, cică, ce fac. Şi când aude, o umflă râsul şi zice, hai acuma, nu te lua nici tu urât de ei. Are un stil de-a mă manipula incredibil. Numa’ o auzi cum face, mamă dragă, da’ nu te mai enerva aşa. Iubeşte-i! De obicei la volan îmi zice asta. Şi mă umflă un râs când o aud, de îmi trec toţi nervii. Nu-mi dau seama dacă vorbeşte serios, important e că funcţionează cu efect calmant.)

Aici dovada mailului meu:

Iar acum, mă gândesc că se putea şi mai rău. Bine că n-a scris că blogul e al lu’ gizăz craist. Că şi asta apare undeva pe blog.

Mesaje subliminale peste tot

De vreo două zile nu mă mai pot minuna de ce am găsit pe youtube. Una e să ştii o chestie şi alta e să o chiar vezi. Azi mi s-a făcut poftă de un anumit fel de ciocolată. De care nu-mi mai luasem niciodată. Stau să mă întreb oare unde îşi are originea această dorinţă şi dacă îmi aparţine. Şi o dată cu asta, am găsit şi explicaţia fenomenului care se produce atunci când îţi doreşti ceva care crezi că te-ar face fericit, dar când dorinţa se împlineşte, fericirea se lasă aşteptată.

Eu am pus un singur clip, dar mergeţi de vă minunaţi, că sunt multe. Din muzică, fast-food etc.

De la Blogger la WordPress

Unii-şi cumpără terenuri şi ridică vile pe ele, alţii-şi achiziţionează domenii virtuale şi susţin teorii blonde pe biţi. Aşa şi eu, peste noapte, m-am trezit proprietăreasă de punct ro. Însă de loc, sunt de la blogspot. Ăsta e un fel de “mai la ţară” faţă de wordpress. După ce mi-am cocoţat eu blondele, la începuturi, Bubu mă tot bătea la cap să mă convertesc la WP. Dar mie blogspotul mi-a plăcut, fiindcă e atât de simplu, că îl poate pricepe chiar şi o blondă. L-am ales fără măcar să ştiu că există şi altceva. Dar îl recomand, în continuare, oricărui blogger începător. Şi chiar dacă acum am posibilitatea de a adăuga enşpe mii de widgets şi plugins şi settings (că numa’ gâdilici în talpă n-are ăsta), mi-e dor de coerenţa şi organizarea simplă.

Nu vreau să-mi amintesc ce mi-am prins urechile la primele posturi (sau ăsta) pe wp sau cât am înjurat ca o lady scoasă din răbdări. Până azi, nu m-am mai gândit nostalgic la blogspot. Dar am încercat să instalez câteva pluginuri, le-am activat, dar ceva tot dă cu rest. O fi şi aici ca la farmacologie, de unele interferează cu altele şi nu-i voie să le combini că face buba. Ceea ce s-a şi întâmplat. Uite câteva blogspot-qualities cu dublă personalitate aka worpress-faults:

1. în wp, ca să văd ce am scris într-un draft, trebuie să îl deschid pe fiecare în parte (dincolo se puteau vizualiza toate conţinuturile în aceeaşi pagină)

2. inserarea de imagini era mult mai simplă (şi acum eu adaug imaginea acolo şi pun doar codul html aici. da’ să nu mai spuneţi la nimeni, că vă mănânc cu fulgi cu tot!!!)

3. Sidebarul era mult mai structurat si simplu de operat cu el. În wp, după fiecare drag n drop tre’ să-i dau save.

4. Şi prima chestie de care m-am lovit!!! Pe blogspot aveam bannerul cu blondele în fruntea blogului lipit. Aici, ciuciu banner, ciuciu header ori footer ori muma-pădurii o şti cum îi va mai zice. Că pentru aia tre’ să umbli pe nu-ştiu-ce coclauri de la codul temei … unde şi să schimbi o culoare e înaltă filozofie, apăih să vrei banner cu blonde.

Oare nu putem face o supercombinaţie între ? Sau o ordine în capul meu.

Work and travel and work and work and travel back

Am văzut că Prima TV are o emisiune, Experienţă Americană, un fel de reality show cu studenţi strămutaţi în SUA peste vară şi puşi la transpirat. Personal, nu mi se pare o idee bună, am cochetat doar indirect cu ea, însă am prieteni care au fost şi încă mai sunt acolo. Probabil experienţa de viaţă e profund preţioasă şi dacă te mai returnezi şi cu ceva verzişori în buzunare, nici nu-i aşa de rău. Bine, verzişorii nu cresc, ăia trebuie munciţi. Din greu.

Eu nu cred că este uşor nici fizic nici psihic. Şi mai spun că emisiunea e binevenită şi de interes. Măcar pentru segmentul de popor care are prieteni, copii sau vecini plecaţi acolo. Că altfel, un episod din menţionata producţie “telenovelistică” îţi ajunge pentru toată viaţa.

Din obligaţiile băieţilor (II)

Mă gândeam la faza asta: o fată şi-un băiat. Un scaun liber. Cum îi aşezăm. (asta sună a ghicitoare :p ) Sau nici un scaun liber, el aşezat, lăfăit în confort şi sprijinit cu lene de spătar. Poate şi un prof bolborosind ceva ştiinţă în fundAL. Ea nu are scaun.

a. Este el obligat să îi ofere scaunul?

b. Ar fi frumos din partea ei să spună din timp, stai liniştit, nu-i nevoie să te ridici? (uite că şi femeile mint gogonat)

c. Dacă el se ridică totuşi, dar ea insistă că NUNU, el că HAIHAI, ea NUNU, el INSIST. Sună cunoscut? 😉 Unde se ajunge? (aici poate intra în joc şi imaginaţia noastră deloc limitată)

d. Am păţit şi variante în care domnul nu s-a sinchisit să iniţieze vreun gest ori vreun sunet. Restul e tăcere…

e. În prima zi de şcoală, mă intersectez cu un coleg de 1.90m în faţa aceluiaşi scaun liber şi unic. Dacă aţi crede că oamenii mici sunt mai rapizi, vă spun că nu e regulă. Colegul s-a aşezat şi mi-a râs în nas. Cel mai inteligent sunet pe care l-am putut cenzura pentru public a fost un “Ce drăguţ“, devenit faimos ulterior. M-a enervat crunt, mai ales că multe mi-au mers pe dos de la momentul t-0 al iniţierii în şcoală. Iar de acest welcome m-aş fi lipsit bucuroasă.

p.s. referitor la punctul e: prima impresie poate să nu coincidă cu a doua 😉 , ceea ce s-a şi întâmplat.

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 146 queries in 0.197 s