Priviţi atent pupilele unui om care lucrează la calculator. Veţi avea o surpriză. E ca şi hipnotizat. Parcă îi curge energie din ei, cu transfer direct pe www-uri. Este o absorbţie totală şi, ajung să cred, un fel de anulare a acelor aptitudini care ne diferenţiază de maşinăria din faţa noastră. Fiindcă în relaţia cu laptopul tău, totul se mişcă după regulile sistemului în care eşti obligat să te complaci. Şi culmea e că ne adaptăm benevol fără a conştientiza unde se află limita către pierderea sinelui.

E un limbaj în care suntem obligaţi să funcţionăm, pentru a înţelege şi a fi înţeleşi. Lansăm comenzi printr-o simplă apăsare de buton şi ne hrănim cu iluzii că suntem stăpâni, că noi am creat mecanismul şi că noi îl conducem. Mi s-a întâmplat să nimeresc în supermarketuri, unde picase sistemul informaţional, iar vânzătoarele abia ştiau să facă nenorocita de scădere ca să îţi dea 3 lei rest. Am nimerit în aeroport când picaseră calculatoarele, toţi erau paralizaţi că trebuia să scrie cu pixul ce tipărea calculatorul la check-in. Mă întreb, dacă pentru o pană de curent am inventat generatoare de urgenţă, de ce pentru o pană de sistem nu ne putem reactiva funcţiile de bază. Adunarea şi scăderea cred că sunt primele chestii învăţate la matematica de clasa a 2a. Şi unele din puţinele chestii predate în şcoală, de care te loveşti direct în viaţă. Dar uite, că un calculator ajunge să ne scape şi de aceste lovituri banale ale vieţii. Are tata o vorbă când zice de careva că e prost rău (taică-meu rar manifestă judecăţi de valoare în privinţa celor din jur, că mă şi enervează treaba asta, dar când mai scoţi ceva de la el, poţi lua notiţe) : e atât de prost, că, de-l întrebi tabla-nmulţirii pe sărite, habar n-are.

Menirea tehnologiei e de a ne facilita viaţa şi existenţa. Dar dacă a facilita devine sinonim cu a simplifica, începe să-mi fie milă de mine. În fiecare zi mă trezesc, deschid geamul şi apăs pe power la calculator. Am blog pe net, ştiu termeni ca haştemele şi mesingiăr, dar nu mai ţin minte când am făcut ultima înmulţire în cap. Fiindcă atunci când se iveşte nevoia, cu siguranţă apelez la un calculator de birou ori de mobil. Doar pentru siguranţă, nu că nu aş şti… Şi îmi privesc cu uimire bunicii, care la aproape 80 de ani, se încurcă în butoane şi preferă să folosească un creion, o hârtie şi-un neuron. Q.E.D.

Funcţia întreţine organul, iar noi ne administrăm zilnic doza de paralizant. Se măsoară în biţi, pe net. Iar leacul nu îl găseşte nici google.

Gândurile astea de duminca la prânz au fost răsculate de un filmuleţ văzut la Ionuţ. Am mai vizionat câteva, care mi-au declanşat o reacţie vegetativă de greaţă de la stomac. Şi am avut coşmaruri toată noaptea.