Si excat cum banuiam… exact cum credeam… doar cateodata se intampla sa simti unele lucruri, sa le intuiesti, dar sa nu le poti da forma. Sa te simti prizonier intr-un fel de stare nevrotica… Scaparea? Exista!
Parka multe poate omul invata. Dintr-o singura zi, dintr-o singura experienta dintr-o simpla discutie, dintr-o confesiune sau dintr-o durere. Pt k fiecare in sine constituie o poveste. O poveste cu talc, cu profunde si ascunse intelesuri. Lucru mare sa le poti descifra si fericiti cei ce detin acest har.
Ciudat e ca avem o capacitate intelectuala egala. Acelasi creier – in linii mari- se afla in interiorul cutiei noastre craniene. Diferenta o face acel substrat care te face sa stii exact unde sa-I cauti combustibilul. Cu alte cuvinte, sa te tina balamalele… my point: totul e perceptie si interpretare. Astea sunt cheile. Trebuie sa incercam sa intelegem notiunea de spatiu-timp ca pe una singura. Trebuie sa o intelegem ca pe inca o dimensiune, poate singura valabila a realitatii. Si poate transcedentalul –dupa cum zicea alt mare om- nu e deloc neglijabil. Poate doar pastrand cuvantul pe buze nu atingi nirvana, sau iluminarea, nu devii un Buddha. De fapt, putin pricepi. Dar intentia si dorinta fac totul. Si intuitia. Si constientizarea.
“tot ce vine si pleaca e vis.doar ce ramane e realitate.” Dar sa iti doresti oare mult care sa vina si sa plece e gresit? Oare e pacat? Oare e nerecunostinta?
Oare e f urat sa iti doresti sansa de a alege? Oare e prea curajos sa vrei sa risti? Sa vrei sa pleci si sa nu te mai intorci? Sau sa te caiesti si sa te razgandesti?
Oare e gresit sa ranesti pe altii in drumul tau? Cu rebeliunea ta?
De fapt, nu vrei decat libertate. O libertate, pe care trebuie sa o platesti. Pt k niciodata nu le vei putea avea pe toate. Pt k exact cum marturiseai ieri cu cel mai mare regret, pe care il strigai inabusit, kiar nu ai putea gasi vreun nod in papura. Dar nu e intotdeauna atat de simplu. Mai ales cand un tipar universal nu ti se potriveste.
Si asta nu e o noutate: ce ii face pe altii fericiti nu ma poate face si pe mine. Pt k atunci am copia retete de succes si am trai intr-o lume plata. Pt k nu se poate sa fim tot fericiti.
Pt k nu s poate sa fiu fericit 24 din 24.
Fericire e atunci cand imi e dor de el, fericire e cand ma ia mama in brate, fericire e cafeaua de dimineata, fericire e blandetea din privirea catelului si verdele ierbii din curte. Fericire e sa ma iau, sa ma duc. Cat vad cu okii. Fara intrebari ca d c sau daca merita. Asta oricum nu pot stii dinainte. Asa ca d c sa mai pierd timpul?!
Fericire e sa ridic geamurile de la masina si sa apas p pedala aia de acceleratie pana la refuz, cu muzica urlandu-mi dorul si nebunia. Iubirea si libertatea. Pasiunea si revolta. Dorinta si regretul. Fericire e sa nu imparti unele lucruri decat cu tine, fericire e sa crezi intr-un prieten adevarat, fericire e sa vorbesti ore la telefon, fericire e castronul de popcorn si punga cu pufarin la cele mai tarzii ore din noapte.
Fericire e sa adormi in bratele lui, in soaptele lui si sa te trezesti in visele lui… fericire e sa nu-ti pese ca deranjezi vecinii, fericire e sa dai o mana de ajutor. Nu din compasiune, ci din dorinta sincera de a pune lucrurile pe un drum mai bun. Fericire e sa ai o familie a ta si numai a ta; fericire e sa iti vezi bunicii imbatranind, fericire e sa iti ceara parintii un sfat, fericire e sa-l dai pe cel mai intelept. Fericire e sa vezi un bebe in burta mamicii lui, sa-i vezi inimioara si manutele. Si primul gangurit. Si fericire si mai mare e sa fie bebe al tau! :p
Fericire e sa-l vezi in pragul usii cu o buruiana in mana, fericire e sa te urmareasca fie noapte fie zi. Parfumul lui. Chipul lui. Tabloul mainilor voastre impreunate. Singura voastra fotografie. Sarutul lui. Si prima mangaiere.
Fericire e cand seara, dupa o zi lunga, se lipeste geana de geana si te cuprinde… te invaluie si te patrunde. In forma cea mai mareata din energii.
Fericire e cand se marturiseste cu lacrimi in ochi. Cand iti promite sa te iubeasca numai si numai pe tine, cand nu-ti vine a crede norocul ce a dat peste tine, cand stai si-l plangi mai tarziu. Nu mult mai tarziu. Cand povestile de amor si idealurile de iubire raman uitate intr-o cafenea cu fum, cand lacrimile nu mai inseamna decat dezgust, cand minciunile iau rolul principal in viata ta.
Si, revenind, la cine pleaca si cine vine. Kiar acum,in momentul asta. Care nu ma asteapta nici macar sa termin de tastat o idee… kiar in momentul asta eu hotarasc cine pleaca si cine vine. Ce e vis si ce e realitate. Daca sunt fericita sau nu. Pt k loc de mijloc nu exista.
Pt k nu mai exista nici ieri si nici maine. Iar eu ma stiu bucura de un acum real!
Si ce daca maine o sa vreau sa ma opresc?! Si ce daca maine m-am saturat? Si ce daca maine vreau sa ating cea mai mare nebuneala, in cea mai grozava rebeliune…
Si ce daca ieri eram la marginea prapastiei….si ce daca eram singura…si ce ?!

Durerea scoate la iveala tot ce e mai bun din noi. Si atunci cum ramane cu placerea? Sau care o fi opusul durerii… cand durerea e suferinta, suferinta poate deveni arta. Daca o stii ridica la un astfel de rang.
Si pentru ca iti apartine in intregime,pentru ca e a ta mai mult decat a oricarui alt vietuitor de pe lumea asta, ai drepturi depline asupra-i. Dar nu doar drepturi, ci si datorii. E un fel de responsabilitate tacuta, ciudata careia trebuie sa-i faci fata. Sa n-o respingi, sa n-o injuri, sa nu o alungi. Sa o constientizezi clipa de clipa. Pentru ca durerea, in culmile afectiunilor provocate, poate inalta la ceruri, poate purifica si da nastere unor genii.
Trebuie doar s-o lasi sa se manifeste in toata splendoarea ei.
Sa nu-ti spui ca e doar o etapa, pe care o va urma alta, doar un episod dintr-o poveste…neterminata. Cateodata e important sa-ti si termini povestile. Ca sa poti incepe altele noi. Pentru ca e imoral sa le combini, sa le intrepatrunzi. Pentru ca minciuna nu-si are loc in ecuatia vietii tale. Pentru ca soarele straluceste mult prea frumos pentru tine in fiecare zi ca sa-l palesti cu astfel de josnicii. Lasa-le celor slabi, lasa-le celorlalti. Nu merita sa-ti intinezi constiinta.

Durerea e ceva atat de abstract cand esti sanatos, si brusc atat de concret cand incepi sa-ti percepi detalii anatomice de care nici nu erai constient. Sau nu doar anatomice.
Pentru ca unele dureri se duc din planul fizicului, il transcend, isi lasa urma, iar cand il depasesc.. ai impresia aceea de <>. Pentru ca nu mai poti. Pentru ca ceva te trage inapoi. Sa nu-ti doresti sa dispari de pe fata pamantului. Sa nu le doresti tot asa dusmanilor. Sa nu te intrebi de ce ti se intampla asta tocmai tie, sa nu adresezi cuvinte dure divinitatii,mamei sau prietenei cele mai bune. Ei n-au nici o vina. Si mai exista o posibilitate… sa nu fie soarta asa nedreapta cum pare. S-arunce primul piatra… 😉
Si sa-ti mai spun ceva… absolut toate perceptiile pe lumea asta sunt relative. Si inca cva: totul e trecator. Nu crezi? Numara pana la 5.

Si da, stiu, de multe ori stai si te intrebi, daca pe el oare la fel de mult sau de putin sau de deloc il doare. In ce tarie isi ineaca oare amarul…sau daca macar face asta.
De fapt, intreaga schema logica se traduce prin cat de mult te afecteaza ca individ. Egal daca esti disperata care sta acasa pe canapea si devoreaza tubul de frisca sau consumatorul de tarii. Cat de mult ajunge la tine. Cata importanta dai unor evenimente, unor intamplari, unor senzatii. Unor trairi. Pentru ca in final, totul este traire.
Si de aceea ziceam… ca totul depinde de tine ce culoare ii dai. Cum o imbraci si pe unde o porti.
Cu adevarat alegerea ne apartine. Dar cu adevarat e greu sa ne amintim asta in punctele culminante ale drumului nostrum. Pentru ca fix cand tre sa fiu mai desteapta parca uit toate cate le-am invatat. Si cad din nou. In din nou aceeasi plasa. Si culmea, de fiecare data o vad prea tarziu! Si tot de fiecare data imi dau seama cat de evidenta era si pana atunci…