După cum explicam aici, premiul cel mare merge la Irina Nelersa, care a intrat în concurs cu această ţinută (pentru care a obţinut 198 like-uri):
Iar cel de-al doilea premiu (un telefon Sony Ericsson XPeria X10 mini) e câştigat de Luminiţa Serediuc, care a strâns 1695 de like-uri.
Felicitări, fetelor! Aştept să îmi trimiteţi un mail la miruna at siblondelegandesc punct ro.
Cozonacul de acasă vs de la magazin. Votăm? 🙂 Că a început războiul cozonacilor. Ca-n fiecare an, bunica mea prea-pricepută în ale prăjiturilor încearcă să mă facă să îmi amintesc ce buni au fost cozonacii de anul trecut, ăia de nici nu ziceai că sunt de cumpărat. Nu ziceai, că nu gustai, ca să-nţelegeţi. La fel cum sucurile galbene pe care scrie “natural” au smack-ul ăla de chimicale, nici cozonacii prea-lăudaţi de bunica nu-mi trebuie să-i gust. E ca şi când ştiu de dinainte despre ce-i vorba. Şi nu ştiu cât e despre ingrediente, ouă şi lapte, cât despre povestea pe care o savurez la cozonac. La cel făcut de casă.
Povestea Cozonacului meu de Acasă
Trezirea la 4 dimineaţa, când somnu-i cel mai dulce, mai ales când vezi că alţii se trezesc şi tu rămâi la căldurică. Îmi amintesc şi acum mirosul acelor dimineţi de iarnă, când de sub plapumă se auzea lumina aprinzându-se-n bucătărie. Ştiam că imediat îşi bea cafeaua şi-abia apoi îşi suflecă mânecile groase şi-ncepe să amestece aluaturi fermecate. (Nu vă imaginaţi că ştiu reţeta, menţionez că amintirile-s pasive. Şi blonda puturoasă, nu seamănă cu vreo bunică.) Apoi ştiu vailingul din cămăruţă (nu cred că există astfel de cuvânt, dar daţi-mi voie să-mi citez bunica) urcat pe sobă, unde nici nu ştiu cum ajungea. Mai mică decât mine şi mai subţire decât v-aţi imagina. Bunica, nu vailingul. În el stătea adunat aluatul, învelit în prosoape curate şi pături groase, asemeni unui prunc ajutat să crească frumos şi-mbelşugat. Ştiu că întotdeauna îmi doream să gust din aluatul pus la dospit, are un gust senzaţional, dar niciodată n-aveam voie, că cică mi se lipeşte de stomac. Ba eu nu cred că se lipeşte de nimic, dar cred că bunica- femeie isteaţă de fel- vedea pericolul ce zace într-o Mirunica devoratoare de vailing plin cu aluat. Că toată lumea avea drept la cozonacul de Crăciun!
Ştiu cum se tot ducea să vadă dacă a crescut, cu câtă grijă dădea păturile la o parte, de zici că acolo chiar dormea un nou-născut, care nu trebuia să se trezească. Apoi mai ştiu cum îi punea în forme şi îi ungea cu nişte ou, apoi toată casa se umplea de acel miros pe care-l ştiţi şi dumneavoastră… E un miros de cald şi de bunici, de copilărie şi de acasă. E o stare. Când singurele griji erau focul care arde prea încet şi locul care nu ajunge în cămară. Alt spaţiu minunat, unde aveau voie cozonacii să se răcească. Spre deosebire de burtca Mirunicăi, care era din nou în pericol de adeziune. Iar cozonacul, în pericol de dispariţie.
Apoi feliatul. De care doar cuţitul cu mâner alb şi mâinile bunicii erau demne. Aşezatul în coşul de pâine, pe-un şervet călcat la dungă, ca-n filmele de la TV. Şi-apoi din nou Mirunica: Întâi îl admiram, să văd cât e de lucitor. Apoi îl pipăiam, să simt cât e de mătăsos. Şi-l miroseam ca ultimă verificare. Iar în final, nu ştiu dacă gustul propriu-zis îl făcea atât de bun sau bucuria de pe chipul bunicii. Ştiţi, am certitudinea că femeia pune dragoste când amestecă-n mâncare. Că nu-i e greu deloc. Că-i e mai drag decât ar putea vreodată cineva ambala în rafturile de la magazine. Şi totuşi, în fiecare an vrea să mă convingă: că-s buni şi ăştia de pe raft. Sau că-i bătrână.
Dar eu nu cred că dragostea bunicii are vârstă.
———————
Apropo de cozonaci şi de poveşti, Boromir a promis că îmi trimite Cozonacul de Acasă, o ediţie specială din gama tradiţională a producătorului. M-a inspirat fără să-l gust şi mi-a trezit curiozitatea (mai ales că vine cu o poveste după el- dar despre asta, detaliile la timpul lor). Că cine ştie, poate inventăm şi-o dragoste de nepoată (în cozonaci) şi o bunică uimită. Dacă îi scot eticheta şi-i spun că eu l-am făcut, o să mă creadă?
Cred că acest lucru esenţial l-a înţeles şi BCR-ul: IMPLICAREA e cheia multor succese. Astfel, s-a născut continuarea isteaţă a Şcolii de bani. Veţi spune că e săptămâna concursurilor pe blog sau mă veţi certa că nu v-am anunţat mai repede că undeva în internetul ăsta românesc se întâmplă cel mai mare concurs de online dintotdeauna: Ştii banking şi câştigi! Până şi Mihai Călin e prezent pe site-ul concursului, el se ocupă de adresarea întrebărilor. Domeniul e unul singur de data asta: cel financiar.
E foarte distractiv, trebuie să îţi faci mai întâi cont, apoi ai de răspuns la 10 întrebări în 3 minute. În funcţie de cum te prezinţi, ţi se face un “profil bancar” (Adi Ciubotaru a ieşit eternul boem, nu că i-aş face reclamă, dar mi se pare too good to be true!). După care, următoarea mişcare e să-ţi mobilizezi antenuţele pentru a aduna cât mai multe vizualizări ale acestui profil. Din nou, mijloacele utilizate şi scrupulele folosite rămân la latitudinea fiecăruia… Şi spam-ul e o formă de promovare, ce să zic. Nu înţelegeţi că încurajez, doar prezint opţiunile! 😉
În fiecare săptămână, primele 20 cele mai vizualizate profile bancare vor câştiga câte un card BCR cu 200 RON! Plus, în timpul celor 10 întrebări, poţi primi o întrebare bonus. Şi dacă răspunzi corect, primeşti automat un card BCR cu 200 RON, în limita a 20 de carduri pe săptămână, sau un card Good.bee, in limita a 500 de carduri pe săptămână.
Dar cea mai mare şmecherie e că se dau 20 Dacia Duster, câte una pe săptămână!
Mai multe detalii despre ce şi cum găseşti pe pagina stiibanking.ro. Sau dacă mai ai vreo nelămurire, îl putem întreba pe prietenul Mihai Călin… 😉
Ce credeaţi, că lui nu-i plac blondele? :p
Premiul: un telefon mobil Sony Ericsson Xperia X10 mini cu sistem Android şi 400 de euro pentru shopping!
Ştiţi postul cu dresscode-ul de zilele trecute? Cei de la Sony Ericsson s-au simţit inspiraţi de ţinuta smart chic, încât au zis că prea se potriveşte cu micuţul X10. Aşa că-i musai să-l testez! (Cred că mi-a mers vestea ce telefon antic posed…) Şi ce credeţi, oamenii mi l-au făcut cadou. Şi nu numai atât, mai vor să-l facă dar şi unui cititor de blonde. Cititoare, mai degrabă, căci e telefon de fete. E mic, de asta zic, dar şi treaba asta cu măsura e relativă… Deci avem concurs! 🙂
Asta în cazul în care aţi mai meditat la figura cu ţinutele smart. (Eu am fost vineri acum la o sindrofie, la care am dat lovitura cu o clasică rochiţă neagră, cu spatele gol, scoasă parcă din toate glumele mele ce implicau orice fel de înţolire: mereu spuneam “să-mi iau rochia neagră, cu spatele gol?” eah, acum chiar mi-am luat-o şi mare succes a înregistrat).
Revenind la concurs întrebarea este: CUM AI ACCESORIZA O ŢINUTĂ SMART CHIC? Iar de câştigat nu câştigă cine scrie că şi-ar lua telefon Sony Ericsson, ci câştigă cine are cele mai multe like-uri pe facebook. Am hotărât să mă folosesc de un sistem deja validat, pentru a nu trezi suspiciuni sau vreun fel de îndoială în sufletul participantului. Şi pentru a nu limita din start concurenţii la a primi like-uri doar de le cei cu care sunt deja conectaţi pe facebook (să fie şanse egale, indiferent de numărul de prieteni), am făcut pagina oficială a blogului blondelor, unde se vor întâmpla aceste lucruri.
Cum participi la concurs?
Şi dacă eşti din Bucureşti, poate mergem chiar împreună la cumpărături! 😉 Treaba e pe bune, eu am telefonul deja acasă.
Leapşa mea minunată despre contraceptivul ideal a născut mai multe discuţii decât mi-aş fi imaginat. Iar această continuare se leagă şi de un articol pe care l-am scris în revistă, pentru care m-am mai documentat niţel. Aşadar povestea merge mai departe…
