Dacă există un dresscode “smart”, vreau şi eu!

Fiindcă îmi place foarte mult şi se potriveşte de minune (câtă modestie!) cu tot ceea ce cred eu (nu neapărat şi alţii, dar na…) despre mine. Ştiu, lucrez la o revistă de modă şi abia acum am această revelaţie…mă bazez pe dumneavoastră că îmi păstraţi secretul. Treaba asta cu isteţimea felului în care te îmbraci cred foarte puternic că nu prea are legătură cu IQul (cu toate că mereu mă întrebam în generală de ce colega care îşi lua mereu cele mai multe haine, trebuia să le aleagă şi pe cele mai hidoase…). Eu cred că are legătură cu sexul! Cu cel al omului, nu cu cel opus. Fiindcă e o FOARTE MARE diferenţă între ceea ce e frumos şi stilat pentru o femeie şi ce e pentru un bărbat. Prima vrea să fie în ton cu moda, să aibă un aer nu-ştiu-cum şi acel nu-ştiu-ce. Să miroasă a parfumuri rafinate (de principiu unul şi bun, că aici bunul simţ are limite imprecise) şi să întoarcă priviri. Să-mi spună mie vreo femeie că o deranjează privirile de admiraţie/invidie ale altora, în afară de ceilalţi participanţi la trafic sau la şantierele din drumul prea-aranjatei.

Bun, revenind la dresscode: pentru bărbaţi, admiraţia faţă de toaleta unei femei vine din câteva elemente simple. Ei nu înţeleg detaliile (cred că e o treabă genetică), pentru ei e foarte simplu: le place sau nu le place. Iar dacă vrei să aleagă prima variantă în ceea ce te priveşte, trebuie să arăţi ţâţe ori fund, talie ori picioare. Oricare din aceste elemente impresionează un bărbat. Ei sunt declaraţi anti sistemul babydoll şi mult prea lăbărţaţii şalvari. Corectaţi-mă dacă greşesc. Preferă oricând o pereche de tocuri în locul prea-comozilor balerini. Bineînţeles, doar atunci când tocurile nu vin la pachet cu o prea mare bătaie de cap cu smiorcăiala dânsei, care nu mai poate de picioare şi de spate şi care nu mai poate, în general, sta la petrecere.

Acum că v-am înnebunit de cap, vă povestesc un simplu şi foarte drăguţ episod de la mine din familie, petrecut acum o vreme: trebuia să-mi însoţesc iubitul la o mare sindrofie, importantă pentru el, că eu nu cunoşteam pe nimeni. Deci, şanse slabe să mă fac de râs. Bun, doar că în nehotărârea-mi veşnică , îmi cumpăr 3 rochiţe: una neagră scurtă, cu paiete, alta cu mult mai puţin sclipici şi uşor cam strâmtă pe fund, mai de club aşa, iar una roz, la baza gâtului, de o lungime decentă peste genunchi. Înainte de marele eveniment, i le arăt dânsului: nimic din ce are sclipici nu îi e pe plac, iar rozul iese din orice discuţii când vine vorba să ieşim cu el din casă. Aşa că ne-am decis asupra unei rochiţe mai vechi, care îi plăcea lui într-o poză. Dacă aş fi ştiut eu asta, aş fi scutit o gaură în buget! Ce gaură! Bun, dezamăgită de gusturile noastre nu diferite, ci taman opuse, mă duc acasă şi i le arăt mamei. Şi bunicii. Şi tatălui meu. Femeile au fost extaziate în ritm cu mine (cred că acum ştiu cu cine semăn), iar bunica a votat de trei ori pentru cea roz (pe care am şi cumpărat-o cu gândul la ea, habar n-am de ce). Tata m-a întrebat ce-i cu această cămaşă de noapte. Şi a ales şi el tot rochiţa veche, din poza respectivă. Eu am ales să nu mai comentez nimic, doar am concluzionat că suntem din filme diferite.

Iar azi mă duc din nou la o altă sindrofie de Crăciun, un soi de bal foarte pretenţios. Pe invitaţie scrie: dresscode smart-chic. Dar nu se specfică în sistemul cui de valori. Unul universal n-aveţi?

sursa