Eram după clasa a opta, după nişte rezultate uimitoare (pentru mine însămi, dar nu şi pentru colega care m-a caftit dintr-un exces de nota 10. La mine excesul, evident că nu la ea.), când m-a trimis mama la fizio la recuperare, fiindcă deja îmi cam stricasem spatele. Ţin minte că mergeam la 7 fix să fiu acolo, tocmai pentru a evita toate babele şi moşile. Îmi reuşea. Kinetoterapeutul, un tip tânăr şi chel, cu muşchi şi glume în program. Îmi plăcea de el până începea să numere: 1, 2, 3, 3, 3, 3, 4, 5, 6, 7, 7, 7… Avea blocaje din astea sinistre pentru micuţa viitoare blondă. Dat fiind că tocmai îmi arătasem muşchii intelectuali la examenul denumit sugestiv “Capacitate”, eram îngrozită că nu-mi găseam ceilalţi muşchi. Ăia pe care toţi ar trebui să-i avem, indiferent de notele la examen. A fost momentul în care am decis că sportul nu e pentru mine şi că-mi e infinit mai uşor să fac eforturi intelectuale decât 30 de flotări.

Nu cred că m-aş putea obişnui vreodată cu un cap leneş. Ţin minte într-a doişpea, când mă pregăteam pentru admitere, şi la primul test pe care mi l-a dat meditatoarea (m-am apucat ilegal de târziu de învăţat, iar femeia respectivă m-a ajutat enorm) rezolvasem 24% corect. Am plâns 3 zile. Probabil era preţul pe care-l plăteşti când îţi formatezi creierul într-un anumit sistem de învăţare, fiindcă ulterior am plâns de bucurie. (În fine, n-am plâns deloc, dar dădea bine în context.) Am prins încredere în muşchii ăia din clasa a 8-a şi am înţeles că mintea mea e singura pe care mă pot baza indiferent de cum sunt îmbrăcată sau de cât ruj am pe bot. Şi-am început să fac investiţii ca-ntr-o avere pe care nu plăteşti impozit şi pe care nici moştenire n-o laşi. Fiindcă e a ta şi după moarte.

Am dat fitness-ul în mişcare pe fitness-ul pe scaun. Nu e un titlu de genul “slăbeşte mâncând”, fiindcă nu există aşa ceva, iar eu nu-s genul. Care să nu mănânce :p. Aţi auzit de brainfitness? E vorba de un antrenament al creierului, mă rog, al funcţiilor sale, pentru a-i creşte eficienţa. (Sincer, creierul poate face chestia asta! Ce credeaţi că înseamnă Alzheimer? 🙂 În iarnă l-am cunoscut întâmplător pe Dragoş Cîrneci, doctor în psihologie, unul din creatorii CD-ului Brainfitness. Mi-a plăcut atât de mult ce-a spus el şi echipa lui, încât am produs urgent un articol pentru revista ELLE (despre neuromituri). Mi-au spus că cel mai mare duşman al creierului e rutina. Că indiferent de cât de înalt e nivelul la care ea se desfăşoară, rutina e moartea pasiunii pentru gândire. Şi cum blondele-s degeaba dacă nu şi gândesc, m-a foarte interesat treaba. Cică indiferent dacă vinzi pâine în piaţă sau procesezi acelaşi gen de facturi, indiferent cât de bine le faci, dacă asta e ocupaţia ta zilnică, fără alternări, se numeşte “rutină”. La polul opus e necunoscutul. Un exemplu pe care l-am ţinut minte: să nu-ţi faci cumpărăturile mereu din acelaşi magazin. Să nu trăieşti în tipare şi repetiţii. Fiindcă schimbând magazinul, eşti obligat să te orientezi altfel printre rafturi să găseşti unde-i apa şi să-ţi faci alt drum spre casă. Da, la gunoi cu automatismele! De câte ori nu am făcut dreapta în loc de stânga, doar fiindcă spre dreapta e drumul către birou. Chiar dacă parcul e-n stânga şi weekendul prezent. Iar oamenii mi-au mai spus o chestie: că-ţi poţi antrena creierul pentru autocontrol (bine, pentru mai multe gen: atenţie, creativitate, etc), dar eu vreau autocontrol, că ciocolata n-are cum să dispară de pe lume. Exerciţiile au şi efectul de a creşte puterea de concentrare, de a îmbunătăţi memoria şi a reduce stresul. (La ultima parte mai am de muncit.) Mi-au arătat un demo şi mi-au explicat că nu-i uşor. Nu-i o joacă. Nu-i ceva să-ţi facă neapărat plăcere. Fiindcă te provoacă, te duce la limită. De exemplu, uneori îţi apar cifre sau obiecte pe ecran şi trebuie să le recunoşti ulterior. Dar pauza dintre ele e în aşa fel făcută, încât să nu ţi le “aminteşti” cu memoria de scurtă durată, ci s-o provoci pe cealaltă. E incredibil cum funcţionează!

Imediat mi-am împrietenit cu ei pe facebook şi mi-am luat şi eu CD-ul, pe care tata mi l-a confiscat urgent de Crăciun. Mi-ar fi plăcut să i-l pot face cadou. De asta mă gândeam, dacă taţii, fraţii, iubiţii sau prietenii dumneavoastră nu îl au încă, nu e prea târziu: să faceţi un cadou isteţ de Paşti. Apropo, eu lu’ tata habar n-am ce-i iau.

sursa foto 1, 2

Într-un foarte frumos context (căci ieri am participat la cea de-a 12-a şedinţă de redacţie! Da, s-a împlinit anul de când lucrăm împreună!), ce credeţi că mă aştepta la birou?! Trei cutii cu pască de la Boromir. Nu una, doamnelor şi domnilor, ci trei! Trei! Iar eu -în plină ascensiune de schimbare a obiceiurilor prea dulci, prea sărate şi prea dese la alimentară- parcă nu mă potriveam deloc în peisajul ăsta. Vă amintiţi povestea cozonacului de Crăciun? Se pare că celor de la Boromir le-a plăcut atât de mult, încât s-au gândit să scriem continuarea. Doar că socoteala din agenţie nu se potriveşte cu cea de pe blog, fiindcă eu am promis să fiu un exemplu de bună purtare şi abstinenţă culinară. Dar, sincer, m-am bucurat să văd atâta bogăţie de pască! Mai ales că a picat la fix, taman înaintea şedinţei noastre, cât să ne crească glicemia şi pofta de muncă. Şi unde mai pui că eu azi plec în concediu, parcă intrasem deja în atmosfera de sărbătoare.

Vedeţi, la noi se face pască. Adică, se face bunica de-o tavă sau două, în funcţie de poftele şi hiperacidităţile familiei. Tata e disperat după această tradiţie, dar mie nu-mi place …decât în pozele Boromir 🙂 Iar eu am un fix: dacă ştiu că o mâncare nu-mi place, apoi nu-mi place în general, indiferent cine, unde, când, sub ce culoare mi-o serveşte. Nu mă interesează să gust. Iar de la o vreme am ajuns la concluzia că n-am nevoie să-mi dezvolt gusturile aducătoare de calorii. Aşa că, înţelegeţi, n-am fost tentată nici măcar o clipă să gust din pasca Boromir. Dar circula vorba că ar fi genială, periculos de bună, senzaţională şi alte superlative, care pe mine mă duceau cu gândul la iaurt. Glumesc, evident. Mă duceau cu gândul la cozonaci şi ouă roşii, mâncaţi la ceas de noapte, după ce ni s-au lungit urechile în timpul slujbei la Sălişte. Acolo mergem de Înviere. Apoi ne-ntoarcem cu 130 km/h (nici o grijă, suntem singurii nebuni de Paşti pe şosele judeţene) să mâncăm. Mama întotdeauna pregăteşte până şi ridichile de dinainte, fiindcă ştie că n-avem răbdare s-o aşteptăm. După care nici vasele nu le spălăm şi ne culcăm. E cel mai dulce somn, cu burta plină şi inima-mpăcată. (Anul ăsta o să fie împăcată de chiar, c-o să mănânc numai ridichi.)

Mi-a plăcut gestul Boromir (merci!), a picat la fix şi, mai ales, nici n-a fost o ispită. De asta am şi ales să scriu acest articol. (Altfel, cred că m-aş fi enervat!) Îmi pare rău că n-o pot duce cu mine, căci dimineaţă iau avionul spre UK şi ştiu vreo câteva suflete de români aici, care precis ar fi savurat-o din plin. Dar poate-o trimit cu poşta şi ne-ntâlnim acolo la masă! Asta, dacă nu vin ei de Paşti acasă.

Este prima întrebare care mi-a răsărit în capul meu cel blond, atunci când am auzit prima oară de varianta pilulei contraceptive la bărbat. Dacă aş avea încredere în el…

Fiindcă aspectul ăsta contraceptiv e o problemă tare delicată în cuplu. E o responsabilitate mare, pe care eu una nu aş vrea să o las în seama altuia. Indiferent de sexul pe care l-aş avea. Fiindcă mai cred că într-o sarcină sunt mereu doi implicaţi. Că femeia e cea care poartă copilul e un detaliu. Responsabilitatea se împarte egal la doi. Şi să nu credeţi altceva, orice v-ar spune el.

Informaţiile de la ora actuală privind această pilulă la bărbaţi sunt în termeni de promisiuni ce se întind pe 3-5 ani. Adică, răspunsul la-ntrebarea asta n-o să ne ardă, că nu trebuie să-l găsim până mâine. Pilula e încă în cercetări, studii şi aprobări, deci nu e în farmacii. Dar aşa ca principiu, e un exerciţiu bun de imaginaţie. Se pare că se lucrează la variante cu administrare zilnică, dar în acelaşi timp, cercetătorii caută o formulă cu administrare lunară sau cel puţin de o dată la trei luni. Asta ar fi ca un echivalent la inelul vaginal (care se administrează o singură dată pe lună), dacă ne luăm după frecvenţa utilizării. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că au nevoie de această administrare cu o tocmai o frecvenţă cât mai rară în urmă unor studii care au arătat fie că bărbaţii înşişi ar uita să ia zilnic pilula, fie că partenerele lor de viaţă nu ar avea încredere că o vor face.

Eu sunt un fan al bărbatului, dar la capitolul încredere şi responsabilităţi am mari rezerve de exprimare. Există bărbaţi care uită unde-şi ţin şosetele. Alţii care preferă să-şi cumpere altele noi, decât să le găsească pe alea vechi. Sau să le spele. Ştiu bărbaţi care se tem să schimbe o siguranţă sărită. Sau un bec ars. Pentru asta, dau telefoane. Ştiu bărbaţi care-şi uită copiii prin magazine, ştiu pe alţii care nu-i dau câinelui de mâncare. Unii uită chiar că ar avea vreunul…

Oricum, până la lansarea pe piaţă a contraceptivului masculin mai avem de aşteptat. Însă atunci când va apărea, cel mai probabil nu va fi cu administrare zilnică. Ceea ce mă bucură într-un fel, dar mă enervează în altul. Doar fiindcă bărbaţii sunt mai iresponsabili şi nu îşi pot aminti să ia o pastilă, femeia s-a sacrificat de atâţia ani cu blistere puse-n portmoneu, remindere la telefon şi alte stresuri zilnice! Ia să fi făcut şi noi pe nebunele, să vedem ce s-ar fi întâmplat. S-ar fi inventat inelul vaginal mai repede? Sau plasturele hormonal? (Că nu ne-ar fi deranjat nici pe noi să nu ne mai batem capul zilnic cu „Nu uita! Nu uita!” şi să avem grija asta o dată pe lună!) Sau ar fi înflorit industria prezervativului?! Măcar acolo „sacrificiul” e egal.

p.s. Până una alta, nu pot să fiu scorpie şi să nu remarc că fix în această egalitate de împărţit responsabilităţi, bărbatul a fost pînă acum cel discriminat. Femeii i s-a dat o mare putere asupra bărbatului în momentul în care i s-a dat pilula cu administrare zilnică. Fiecare dintre noi ştie cel puţin un „accident” cu semn de întrebare: Oare chiar aşa să fi fost? Poate nu v-am spus, dar eu nu cred în accidente de genul acesta. Şi mai cred în dreptul bărbatului la control. Încrederea e bine cînd funcţionează, însă e periculos când ia pauze. Iar în condiţiile date, până va apărea pe piaţă un mijloc de control pe care să-l poată şi bărbatul gestiona, ne rămân doar două variante rezonabile: prezervativul şi inelul vaginal. Părerea mea.

Asta este ceea ce se cheamă ruşinos follow-up. În termeni pe care să nu-i înţeleagă mama, tata şi naşa, căci sunt primii oameni în faţa cărora nu vreau să mă fac de râs. Dar ştiindu-i oameni isteţi şi fini cunoscători de Mirunica, am o vagă impresie că ar fi putut scrie şi singuri postul acesta. Cu toate că în familia mea, zgârcenia-mi e recunoscută. Dar economia e un termen nou. Chiar şi pentru mine.

Să vedeţi ce-am făcut:

• În ziua cu debutul economisirii mi-am luat 10 suluri de hârtie igienică Volare (Zewa nu este în Carrefour!), încă mai am 6 (m-am dus să le număr). Pesemne stau pe-acasă mai puţin decât îmi imaginam.
• De la acelaşi supermarket, mi-am luat şi 4 sau 5 bidoane de Zizin la 6 l. Mi-au ajuns cam până miercuri, dacă-mi aduc bine aminte. De atunci mi-am mai luat 2 bidoane de apă de masă aro de la alimentara de la parter. Execrabilă apă, nu v-o recomand. Chiar dacă 5 l costă 2,5 lei. (Evident veţi spune că informaţiile de mai sus se bat cap în cap, se pare că eu sunt un puternic acumulator de apă. Oricum, mi-e frică să calculez.) Cert e că nici apa pe care-o beau nu e toată de acasă, tocmai fiindcă populez foarte puţin ţinutul.
• De metrou şi autobuze, ce să vă zic: evitaţi cu orice preţ linia lui 381 după ora 18. E timpul în care tot Berceniul se întoarce acasă. Dacă pe străzi bate vântul sau metroul întârzie să vină, credeţi-mă, nimic nu se compară cu un berceni nespălat pe dinţi să-ţi sufle în ceafă. Ziceam orice preţ? Nu m-am răzgândit.
• Maşina n-am lăsat-o prea des, fiindcă am nişte drumuri nebune de făcut. Un scurt exemplu dintr-o zi de şcoală: de dimineaţă, stagiu în Regie, apoi la spitalul Ilfov la mama naibii şi înapoi în centru, la Eforie. În afară de varianta în care taică-tău e superman şi i-ai moştenit însuşirile zburătoare, n-ai nici o şansă să ajungi la timp nici măcar atunci când eşti cu maşina. În Bucureşti nimic nu e sigur, mai ales dacă e motorizat. Dacă ai alege altă variantă, ai avea într-adevăr o siguranţă: că te dau ăia afară din şcoală, că nici pe jos n-ai ajunge în veci la ore.
• Şi dacă tot a venit vorba de maşină, să vedeţi altă bucurie! Tot apropo de economie. Cum am dat şpagă la un nenea, de fapt, doi poliţişti. Care m-au cam prins cu mâţa-n sac, ce-i drept, era vorba de un act expirat, de care oricum trebuia să-mi fac rost, deci am exclus varianta şpagă din start. Doar că startul meu nu s-a potrivit cu al lor şi, ce credeţi, nu au vrut respectabilii să-mi scrie procesul verbal. Mi-au zis, citez: rămâne la aprecierea dv. Iar aprecierea mea nu avea mai mărunţei, că le-aş fi dat în monede de 5 bani, promit. Şi uite-aşa s-a dus economia de la hârtie igienică la poliţia română!

Ce s-a ales cu BCR-ul? Speranţa, deocamdată, că voi putea şi eu profita într-o zi de SUCCESul din depozitul lor. Mă rog, mai întâi al meu şi-apoi al lor. Până atunci, rămân fidelă hârtiei de lux, a apei la bidon, doar autobuzele le sar. Ce ziceţi, am şanse de-a intra în topul Forbes?

Mă enervează cum unele femei se feresc de contracepţia hormonală dintr-o grijă exagerată pentru viitorul lor copil, care ar putea fi afectat de aceasta. De fapt, eu cred că n-au chef să se lase de fumat (riscurile în acest caz fiind crescute şi reale). Că le e lene să meargă la doctor şi să-şi bată capul pentru a pricepe nişte mecanisme.

Acum să nu mă înţelegeţi greşit. Nu militez împotriva pruncilor, fiindcă oamenii frumoşi şi deştepţi e musai să se înmulţească! Nici nu vreau să conving pe nimeni de nimic, că nu e treaba mea să mă bag în vieţile dumneavoastră.

Dar nu pot să nu îmi amintesc cum mi-a zis odată o prietenă (sau mai multe?!) că s-ar apuca să ia anticoncepţionale, dar nu crede că el „merită”. Şi chiar dacă la vremea aia nu înţelegeam prea bine ce vorbim, ştiu că am rămas uimită, nu de lipsa ei de sacrificiu sau iubire (nefiind vorba de aşa ceva), ci de lipsa ei de perspectivă. Doamnelor, niciodată să nu faceţi pentru alţii gesturi care credeţi că vă costă sănătate. Însă mai întrebaţi o dată, că poate n-aţi auzit „preţul” corect…

E timpul să ne debarasăm de concepţia că sexul are beneficii exclusiv pentru bărbat şi că e un cadou pe care i-l facem dintr-un atac de generozitate. Să fim serioase. Nu suntem aşa chinuite cum ne dăm. E timpul să ne debarasăm de şantajul „dacă nu-mi iei pantofii ăia, mă va plesni subit durerea de cap deseară” sau orice are legătură cu durerile subite de cap. Să fim serioase. Toată lumea ştie că e text şi că şi nouă ne place. Doar că uneori ne place mai mult să-l chinuim pe el.

Ideea e în felul următor: Dacă prezervativul e moartea pasiunii, dacă eşti într-o relaţie stabilă, pe care vrei s-o păstrezi aşa (cu toate că la matematică ne-au învăţat că cea mai mare stabilitate e aia care se spijină pe trei puncte, nu ştiu dacă se aplică şi în cuplu…) şi nu ai planuri de înmulţiri, de ce să te fereşti de contracepţia hormonală? Dacă nu fumezi, nu ai probleme cu tensiunea, eşti tânără şi frumoasă, nu-i păcat să-ţi refuzi ţie o plăcere? Oricum, se ştie că femeile-s mai poete-n pat decât în literaturi, unde contează la fel de mult ritmul neîntrerupt, rima împerecheată şi … măsura (nu mă bag la atribute, că aici părerile sunt împărţite). Iar vremea trece, anii se adună şi mai ai timp doar până la maxim 40 (vechiul 35 s-a transformat în 40 odată cu apariţia inelului vaginal, datorită conţinutului scăzut de hormoni din Nuvaring) să te bucuri de contracepţia hormonală. După e oricum adio! Mai ales dacă fumezi sau eşti supraponderală.

Acest text e pentru toate ameţitele care se feresc, doar fiindcă nu înţeleg. Ce fac şi cum acţionează hormonii şi, mai ales, cât de mulţi sunt. Am găsit pe kudika.ro un articol în care se face istoria cantităţii hormonale din preistorie până astăzi, când concentraţiile sunt spectaculos mai mici. Primele erau doze de cal, spun medicii. Însă astăzi, lucrurile stau cu totul altfel. Pilulele hormonale sunt prescrise şi pentru alte cauze decât cele contraceptive. (Chiar şi la virgine.) Femeile pot rămâne însărcinate la scurt timp după încetarea administrării, fără nici un fel de repercusiune asupra copilului. Scoateţi-vă din cap ideea că „se învechesc ovulele, fiindcă sunt ţinute în standby”. Am auzit-o şi pe asta. Dragelor, ele oricum se învechesc, fiindcă ne naştem cu ele! Doar că le „dăm drumul” pe rând, nu înseamnă că ele nu sunt tot într-un fel de standby. Nu e ca la bărbaţi, care produc sperma la cerere. M-am făcut înţeleasă?

Cea mai mare concentraţie hormonală o are pastila, urmează plasturele şi apoi, în vârf de top, inelul vaginal, cu cea mai redusă doză de hormoni. Şi chiar dacă diferenţele par mici, e important să afli că, de exemplu, Yasmin are 30 mcg etinilestradiol (un hormon), iar Nuvaring 15 mcg . Adică fix jumătate! Ţineţi cont de toate acestea şi alegeţi ce vă convine mai mult. Doar alegeţi o dată! Şi, înainte, răspundeţi la o întrebare: „Câţi hormoni conţine contraceptivul tău?” … iar asta, fără a presupune că ştii deja răspunsul.

(sursa foto: kudika.ro)

Dacă alţii încep de astăzi cură de slăbire, eu mă apuc de economisit. Ce? Bani, evident, că doar nu apă de la robinet (nu că asta n-ar ajuta, dar că nu plăteşte facturi).

Demult mă bate gândul să pornesc un fel de proiect din ăsta personal. Dar dacă e în văzul lumii parcă te ţii mai cu dinţii de el, că precis îmi va fi ruşine să vin să mărturisesc ce grave accidente de buget am comis de bunăvoie. Cu toate că, fie vorba-ntre noi, nu ştiu prea bine de unde să încep, că tare mă tem să nu mă trimiteţi în staţie la RATB. Cu metroul mă împac, doar cu pensionarii care nu se uită la telenovele şi dimineaţa în reluare am o mare problemă.

Să vă spun mai întâi cum sunt eu: port cizme cu 70 de lei de la Leonardo. De fapt, purtam, că tocmai le-am aruncat. De atâta purtat. O să-mi cumpăr altele, caut de cauciuc. Şi în aceeaşi sumă. Merg cu metroul din fire, maşina o iau doar atunci când am mai multe drumuri de făcut într-unul singur. Însă dacă traseul e cel clasic : birou-şcoală, nu mă încurc. Fiindcă e scump de două ori : o dată benzina, apoi şpaga zgârietorilor de maşini. Cu care e bine să fii întotdeauna generos, mai ales când eşti mică şi blondă. Ţoale fel de fel nu-mi iau, mall-urile mă obosesc. La fel şi supermarketurile. De la o vreme doar, că nu eram întotdeauna aşa. Tata poate confirma 😛

Ce voi face: voi cumpara cea mai de calitate hârtie igienică ; am observat că faci o economie, dacă nu la bani, măcar la drumurile până la magazin. Zewa rocks şi miroase şi bine pe deasupra! Pe principiul : suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine. Apoi, la apa plată: o să trec din nou la varianta îmbuteliată la 5-6 litri, cu toate că arată oribil în bucătăria mea. Şi iată, cel mai dureros : o să răresc cafelele cu prietenele mele, nu că ar fi prea multe. Nici cafelele, nici prietenele.

Cum fac să văd diferenţa? De fiecare dată când economisesc, suma pe care aş fi cheltuit-o în mod normal o pun de-o parte, tocmai pentru a mă alege cu ceva! Iar la final (mi-am dat termen 3 săptămâni!), dacă merge treaba, îmi deschid un Depozit de Succes la BCR ! De ce 3 săptămâni, când cele mai sănătoase cure ar trebui să se transforme în obiceiuri, pentru ca rezultatele să reziste şi să nu facem yoyo-dieting? Fiindcă oferta BCRului cu 7% dobândă pe an la depozitele în lei ţine până în 15 aprilie. Iar eu funcţionez în lei şi superoferte! Deci dacă aveţi alte propuneri de la ce aş putea economisi, aştept!

p.s. Se mai bagă cineva? Să înceapă Marea Economisire!