Eram atât de nevorbită când locuiam în Anglia, încât profitam de orice ocazie să trăncăn pe alte teme decât dentare. Îmi doream să aud povești fericite, cu oameni pe care nu-i doare nimic. Deși nu sunt genul ăla de om lângă care te așezi în tren și se bagă în seamă, dacă văd că e rost să se lege ceva dialog firesc, intru imediat în joc.

Sunt sigură că multe dintre cele mai mișto conversații de pe planetă au loc în aer, între doi oameni perfect străini, care nu au nimic de pierdut să fie complet sinceri unul cu altul.

Continuare

Sunt una dintre acele norocoase de femei, care au avut o sarcină atât de ușoară și de frumoasă, încât, dacă ar fi să mă iau strict după asta, aș mai face vreo 5 copii. Nu mi se umflau picioarele, dormeam bine noaptea, nu mă durea spatele decât foarte puțin, spre final. În afară de greața care mi-a fost până prin săptămâna a 20-a, nu mă pot plânge de nimic. Ba dimpotrivă. Părul îmi strălucea, piele așa catifelată n-am avut în viața mea, pofta de dulciuri nu mai exista, energia zilnic creștea … într-un trimestru cât la alții într-un an. Ca să înțelegeți, în ultimele săptămâni de burtoi, mergeam în medie 7 km pe zi, ba cu câteva ore înainte de a naște, am urcat pe niște coclauri minunate din oraș, pe care le vedeam pentru prima dată. Noroc că nu m-au luat durerile facerii pe-acolo, că nici cu GPS-ul nu mă găseau!

Continuare

O prietenă îmi povestea când eram amândouă gravide, că are ea o altă prietenă care a născut foarte ușor. Poveștile astea ajută maximum pe orice gravidă. Deci ascultați încoace, să vă zic.

Continuare

Când ne-am mutat în apartamentul nostru mic cu 2 camere la bloc, nici nu bănuiam câte lucruri pot să încapă în aproape 60m pătrați. Uite, sufrageria arată ca un depozit de jucării, în dormitor ai senzația că ești într-un dulap, iar baia seamănă cu rafturile unei farmacii. Asta, nu fiindcă am fi noi niște hoarders (cunoașteți termenul din engleză, înseamnă când acumulezi lucruri, de care nu te poți despărți, e de-a dreptul o boală psihică), nici fiindcă am fi niște dezordonați (deși suntem), ci fiindcă pur și simplu există prea multe lucruri de care unii sau alții ne-au făcut să credem că avem nevoie.

Continuare

Poate nu știați despre mine că am terminat liceul Brukenthal, fix ăla din centrul Sibiului. Da, liceul cu același nume al muzeului și-al baronului: Samuel von Brukenthal, vă rog să pronunțați Brukăăănthal, nu Brukeeenthal. E o nuanță de bun simț săsesc, la care orice sibian ține. De fiecare dată când vizitez un oraș mișto, cum ar fi Barcelona, de exemplu, și mă întreb oare cum o fi să locuiești acolo toată viața ta, îmi amintesc, stai, eu sunt din Sibiu! Că aici am fost la școală, ba liceul l-am făcut tot pe centru, cum ar veni. Prin locurile alea faine, pe care niciun turist nu le ratează când vine pe la noi. Și vin mulți, har Domnului, în ultima vreme, c-au crescut prețurile la cafea ca și când.

Continuare

Ca să vedeți ce face o blondă noaptea, în concediu: după ce amândoi băieții mei au mers la culcare, am luat la citit comentariile voastre lăsate la articolul cu Storia.ro, în care mi-ați spus poveștile cu schimbat apartamentul. Am râs de una singură și am visat ploșnițe în noaptea care a urmat. Unul dintre comentarii e de vină 😛

Continuare